Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 742/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.742/
Ședința publică din 6 mai 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.3132 din 19 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul recurentei pârâte, av.A și reprezentantul intimatei reclamante, av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost tardiv declarat, fiind scutit de taxă judiciară de timbru, iar intimata reclamantă a depus întâmpinare.
Instanța pune în discuția părților excepția tardivității recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte apreciază că față de data înregistrării sentinței primei instanțe la registratura societății, recursul este în termen.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită admiterea excepției invocate din oficiu, respingerea ca tardiv a recursului declarat de pârâtă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3132/19 decembrie 2007, Tribunalul Harghitaa respins excepțiile invocate de pârâta, respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția prematurității introducerii acțiunii, a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu și, drept consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.308,20 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anilor 2004, 2005, sumă actualizată cu indicele de inflație.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate, următoarele:
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 283 lit.e din Codul muncii, invocate de pârâtă, care se referă la prescripția specială, în sensul că dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii acestuia, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, ci dispozițiile art. 283 lit. c din Codul muncii, întrucât este vorba de drepturi salariale, așa cum se menționează în contractul colectiv de muncă, indiferent că ele sunt acordate cu titlu de premii sau cu ocazii speciale.
De asemenea, instanța a apreciat ca neîntemeiată și excepția prematurității introducerii acțiunii, întrucât nu există nicio prevedere legală care să instituie vreo procedură prealabilă sesizării instanței, potrivit art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere, în esență, considerentele relevate în continuare:
Reclamanta a fost angajata societății pârâte, conform mențiunilor din carnetul de muncă depus la dosar, iar potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, trebuia să beneficieze de suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și
Astfel, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, depus în xerocopie la dosar, "cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu la nivelul Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordau suplimentările urmau să înceapă negocierile cu -, în vederea stabilirii valorii concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și a beneficiarilor".
Alineatul 2 din același articol 168 prevede expres că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Aceste dispoziții, referitoare la includerea suplimentărilor salariale în salariul de bază doar pe 2003 sunt reluate și în dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat pe anii 2005, 2006, fără a se face vreo mențiune potrivit căreia suplimentările salariale pentru anii următori vor fi incluse în salariile de bază ale salariaților, ceea ce înseamnă că suplimentările salariale pentru 2004, 2005, și în continuare nu au fost introduse în salarii, așa cum se susține, ci trebuiau calculate și acordate distinct.
De asemenea, tribunalul a reținut că, potrivit art. 969 cod civil "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" și prin urmare dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamanta își întemeiază pretențiile nu sunt desființate, astfel că trebuie să își producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.
Pârâta a invocat în apărare o hotărâre a comisiei paritare nr. 12/18.06.2007, în care se menționează că s-au luat în considerare dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de, încheiat între și -, sens în care s-a stabilit că la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paști și C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat al
Legat de această hotărâre a comisiei paritare, instanța a apreciat că un contract încheiat în mod valabil reprezintă voința părților atâta timp cât nu a fost desființat, și prin urmare putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1 din Codul civil, "legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă". Legea mai favorabilă se aplică numai în cazul infracțiunilor unde este vorba de libertatea unei persoane și în cazul contravențiilor, nicidecum în materie civilă, cu atât mai mult cu cât dispozițiile unui contract colectiv de muncă reflectă voința părților din momentul încheierii acestuia.
Mai mult decât atât, pârâta nu a făcut dovada că într-adevăr aceste suplimentări salariale, ce trebuiau acordate cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, au fost incluse în salariile angajaților, cu atât mai mult cu cât ele variază de la an la an, și nici că drepturile pretinse ar fi în alt cuantum decât cele precizate prin acțiune.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis cererea, astfel cum a fost formulată și a dispus actualizarea drepturilor salariale acordate cu indicele de inflație, conform prevederilor art. 1082 din Codul civil și ale art. 161 alin. 4 din Codul muncii.
Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea integrală a acesteia, cu consecința respingerii acțiunii.
Prin memoriul de recurs s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, susținându-se, cu prioritate, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe considerentul greșitei rețineri de către instanța de fond a incidenței prevederilor art. 283 lit. c) din Codul muncii, în realitate drepturile pretinse prin acțiune fiind afectate de termenul de 6 luni, prevăzut de art. 283 lit. e).
În argumentarea acestei susțineri, pârâta a invocat prevederile Contractului colectiv de muncă, arătând că ajutoarele de Paști și de C își găsesc izvorul obligației în capitolul VI, intitulat "Protecția socială a salariaților și alte drepturi", iar nu în capitolul V - "Salarizarea". Prin urmare, nefiind drepturi salariale, pretențiile care formează obiectul judecății se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, iar nu în termen de 3 ani, cum s-a reținut de către prima instanță.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a susținut că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, deoarece începând cu anul 2003, părțile au prevăzut în mod expres includerea drepturilor suplimentare de Paști și de C în salariul de bază, fapt ce rezultă din prevederile art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă și actele adiționale ulterioare, care nu ar mai fi justificat menținerea aceluiași conținut al textului dacă acesta ar fi avut o aplicabilitate temporară, respectiv doar pentru anul 2003.
Pârâta a mai arătat că, potrivit art. 9 din contractul colectiv de muncă, interpretarea clauzelor acestuia se face prin consens, astfel că, prin Deciziile nr. 3793/18 iunie 2007 și 5140/31 august 2007, comisia paritară constituită conform prevederilor art. 10, confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost ca, începând cu anul 2003, suplimentările prevăzute în art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al fiecărui salariat și că, începând cu aceeași dată, părțile au înțeles că art.168 alin.1 a rămas fără obiect.
În fine, hotărârea primei instanțe a fost criticată și pentru faptul că aceasta nu a lămurit dacă sumele acordate sunt nete sau brute, în primul caz societatea pârâtă urmând să achite aceste sume și tot ea să suporte și impozitele datorate de salariat, iar în cel de-al doilea caz - să rețină impozitul și doar ceea ce rămâne să achite salariatului.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată, susținând legalitatea hotărârii atacate.
Învestită cu soluționarea recursului, Curtea a invocat la primul termen de judecată, excepția tardivității, care, constatându-se a fi întemeiată, va fi admisă în baza următoarelor considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar prevederile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă sancționează cu decăderea neexercitarea căii de atac în termenul legal, cu excepția cazului în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În cauza dedusă judecății, hotărârea primei instanțe a fost comunicată pârâtei la data de 15 februarie 2008, prin preluarea acesteia de către serviciul registratură, astfel cum rezultă din dovada de predare-primire aflată la fila 162 din dosarul primei instanțe.
Or, recursul a fost declarat la data de 27 februarie 2008, prin urmare, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999.
Pentru considerentele expuse, recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, aceasta neformulând o cerere de repunere în termenul de recurs, prin invocarea vreunei împrejurări mai presus de voința sa, care ar fi împiedicat-o să exercite calea de atac în termenul legal.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. ( onorariu avocațial ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta, cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 3132/19 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 595 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 mai 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
13.05.2008
Jud.fond.;
Asist.jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat