Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7666/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 7666
Ședința publică de la 29 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
XXX
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamata și pârâtul CONSILIUL LOCAL împotriva sentinței civile nr. 668/23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu recurenții PRIMĂRIA și PRIMARUL COMUNEI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamata, au lipsit pârâtul CONSILIUL LOCAL și recurenții PRIMĂRIA și PRIMARUL COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Reclamata solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Consiliul Local solicită respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 668/23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- s-a admis in parte actiunea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Consiliul Local, cu precizarea ulterioara.
S-a dispus obligarea intimatei sa plateasca petentei contravaloarea sporului de vechime in procentele prevazute de HG 281/1993, avand in vedere vechimea in munca incepand cu 01.03.1997, pe perioada 30.11.2004-30.11.2007 si contravaloarea indemnizatiei concediu de odihna pentru anii 2004, 2005, 2006.
S-a respins capatul de cerere privind plata diferentelor de drepturi salariale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petenta a aratat ca nu a beneficiat de drepturile prevazute de lege pentru asistentii sociali.
Astfel, HG 281/1993 prevede ca asistentii sociali, alaturi de alte categorii de bugetari beneficiaza de spor pentru vechime in munca, prin art 7din aceasta fiind prevazute transele legale in functie de vechime.
Observand carnetul de munca al petentei atasat la dosarul cauzei(fila 13), s-a constatat ca petenta indeplineste functia de asistent personal persoana handicap incepand cu 01.03.1997, astfel incat aceasta beneficiaza de la aceasta data de spor vechime.
Cu toate acestea, instanta de fond nu putut acorda sporul de vechime decat pentru perioada 30.11.2004-30.11.2007, intrucat asupra perioadei 01.03.1997-30.11.2004 opereaza termenul general de prescriptie extinctiva.
Analizand prevederile Legii 448/2006, respectiv art 35 reiese ca petenta este indreptatita si la concediu anual de odihna platit.
De asemenea, tinand cont de termenul general de prescriptie extinctiva aplicabil, instanta a acordat aceste drepturi banesti, numai pentru anii 2004, 2005, 2006.
Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs atât reclamanta cât și pârâții Consiliul Local și Instituția Primarului Comunei, criticile fiind următoarele:
Recurenta/reclamantă arată că a solicitat acordarea sporului de vechime începând cu data de 01.11.2004 precum și indemnizația de concediu de odihnă aferent perioadei 2004-2007 neefectuat, în calitate de asistent personal al persoanei cu handicap.
Arată că deși a dovedit pretențiile sale cu actele depuse la dosar, instanța a formulat un dispozitiv ambiguu din care nu rezultă că i-a fost admisă acțiunea așa cum a fost formulată.
Pârâții, printr-un recurs comun, arată că prima instanță nu a analizat întâmpinarea pe care au formulat-o pe fondul cauzei și că nu au fost prevăzute fonduri în bugetul consolidat al autorității locale care să aibă ca destinație plata drepturilor de natura celor solicitate de către reclamantă.
Arată că reclamanta lucrează la domiciliu și nu se poate verifica exact efectuarea concediului de odihnăși că dacă acesta nu a fost efectuat se poate programa pentru anul următor.
Recurenții pârâți critică și faptul că instanța de fond nu a precizat În cecuantum să se acorde sporul de vechime, reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate de către recurenți, văzând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor art. 3041și art. 304 pct. 8 și 9 din pr. Civilă, se apreciază că recursurile sunt nefondate, din următoarele considerente:
Criticile reclamantei sunt neîntemeiate deoarece dispozitivul este clar și nu poate da naștere la interpretări, având în vedere că acțiunea acesteia s-a admis doar în parte întrucât instanța a reținut că pentru drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 30.11.2004, acțiunea este prescrisă și drepturile nu mai pot fi acordate.
Pe cale de consecință, drepturile ce urmează a fi calculate și acordate reclamantei vizează perioada calculată cu trei ani în urmă de la data introducerii acțiunii, adică 30.11.2004-30.11.2007, cât privește drepturile restante referitoare la concediul de odihnă și la sporul de vechime.
Criticile pârâților sunt de asemenea neîntemeiate dat fiind faptul că susținerea că reclamanta desfășoară muncă la domiciliu și nu poate fi verificată cu privire la efectuarea concediului de odihnă este o afirmație hilară care nici nu merită a fi analizată și care nu justifică încălcarea prevederilor codului muncii. Pe de altă parte, pârâții nu pot invoca propria culpă în neacordarea drepturilor legale ale reclamantei pe motiv că nu au prevăzut în buget sume care să aibă această destinație.
Nici critica privitoare la faptul că instanța nu a precizat concret cuantumul sporului de vechime ce urmează a fi acordat reclamantei nu este întemeiată deoarece nu s-a solicitat de către niciuna dintre părți efectuarea unei expertize pentru calcularea efectivă a sumelor, iar pe de altă parte, sporul de vechime se acordă pe tranșe de vechime în muncă, în procente corespunzătoare unuio anumit număr de ani de vechime în muncă, potrivit dispozițiilor legale, instanța de fond indicând textul de lege în acest sens.
În considerarea celor expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin1 pr. Civilă, ambele recursurii,fiind nefondate, urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamata și pârâții CONSILIUL LOCAL și Instituția Primarului Comunei, împotriva sentinței civile nr. 668/23.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 August 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.Fl.
Tehn./Ex.2/26.09.2008
/ și
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Florica Diaconescu