Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7784/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI AASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7784

Ședința publică de la 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Covei

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 861 din 25.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, CONSILIUL LOCAL, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă, lipsind intimații pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul se ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.

Recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii capătului de cerere referitor la acordarea sporului în continuare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea formulată de petenta, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați intimații Consiliul Local, Primăria si primarul comunei la plata către reclamantă a sporului de mobilitate de 10 % si sporul de confidențialitate de 15 % aplicat la salariul de încadrare începând cu luna ianuarie 2007, urmând a fi actualizate la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajata in cadrul Primăriei comunei, in funcția de tehnician cu urbanismul, desfășurându-și activitatea in afara instituției, obligațiile de serviciu nerealizandu-le intr-un loc de munca stabil, fiind nevoita sa se deplaseze.

In apărare intimatul Primarul comunei a formulat întâmpinare prin care a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Prin sentința nr.861 din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr-, s-a admis acțiunea formulata de reclamanta, cu domiciliul ales la Primaria comunei, județul G, împotriva intimatelor Primarul comunei, Primăria comunei si Consiliul Local, cu sediul in comuna, judetul

Au fost obligate intimatele la plata către petenta a sporurilor de confidențialitate si mobilitate in cuantum de 25% aplicat la salariul de încadrare pentru perioada 01.01.2007-07.12.2007 si respinge cererea de acordare a sporului pentru viitor.

S-a reținut că reclamanta este angajată in cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei in funcția de tehnician cu urbanismul.

Conform prevederilor art.25 si 26 din Codul Munciip rin clauza de mobilitate, părțile în contractul individual de munca stabilesc ca, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de munca.

În acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natura.

Prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de munca și după încetarea acestuia, sa nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de munca sau în contractele individuale de munca.

Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.

Deosebit de remunerația de baza astfel stabilită, în considerarea specificului muncii și a importantei sociale a serviciilor profesionale pe care aceasta le executa, în temeiul art. 25 si 26 din Codul Muncii <LLNK 12003 53 10 202 25 35>petenta poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.

Cum petenta prin specificul activitatii desfășurate intra in posesia unor date cu caracter confidențial aceasta este indreptățită la acordarea sporului de confidențialitate aplicat la salariul de baza.

De asemenea, petenta isi desfasoara activitatea in proportie de 70 % in afara institutiei.

Din economia textelor legale amintite rezulta ca intimatele sunt obligate sa plătească reclamantei sporul de mobilitate de 10% si sporul de confidențialitate de 15 % aplicate la salariul de încadrare.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, susținând că în mod greșit instanța de fond nu a acordat aceste drepturi și pentru viitor, câtă vreme contractul individual de muncă este încheiat pe perioadă nedeterminată.

Recursul este nefondat.

Din actele depuse în dosarul cauzei rezultă că obligarea intimatelor la plata către reclamantă a sporurilor de confidențialitate și mobilitate s-a făcut pentru munca prestată efectiv în perioada 01.01.2007 - 07.12.2007.

Cererea reclamantei privind acordarea acestor drepturi și pe viitor este introdusă prematur, deoarece sub aspectul dreptului muncii, drepturile salariale se cuvin și se acordă salariatului în urma prestării de către acesta a activității potrivit clauzelor contractului individual de muncă.

Or, deși contractul individual de muncă este încheiat pe perioadă nedeterminată, nu se poate aprecia, în mod anticipat, durata raporturilor de muncă, natura acestora și în consecință componența drepturilor salariale.

Așa fiind, nu se poate dispune obligarea intimatelor la plata sporurilor de confidențialitate și mobilitate către reclamantă și pe viitor, aplicabilitate dispozițiilor legale privind acordarea acestor drepturi urmând a se face în raport de munca concretă pe care o desfășoară reclamanta.

Față de cele prezentate recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 861 din 25.01.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, CONSILIUL LOCAL, având ca obiect "drepturi bănești".

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

Tehn.2 ex

Președinte:Marin Covei
Judecători:Marin Covei, Doina Vișan, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7784/2008. Curtea de Apel Craiova