Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 785/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 785/
Ședința publică de la 25 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 117/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanții, -, -, pârâții CURTEA DE APEL G, TRIBUNALUL G și expertul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.08.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru a deliba, a amânat pronunțarea la data de 21.08.2009, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Prin cererea formulata si înregistrată sub nr. 6804/121/10.10.2007, reclamanții, -, -, au solicitat obligarea paraților Ministerul Justiției si Curtea de APEL GALAȚI si Tribunalul Galați la plata drepturilor salariale reprezentant spor de confidențialitate de 30% din salariul de baza brut lunar pe o perioada de 3 ani raportata la data sesizării instanței si in continuare pana la încetarea cauzei de discriminare, indexările acordate in conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 si in continuare pana la încetarea discriminării si salarii egale cu cele ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism pe o perioada de 3 ani raportata la data sesizării instanței si in continuare pana la încetarea discriminării. Au solicitat reclamanții ca aceste drepturi salariale sa fie actualizate funcție de indicele de inflație pana la data achitării integrale a sumelor datorate.
In motivarea cererii au arătat reclamanții ca sunt judecători si ca au obligația de a păstra secretul profesional prin lege respectiv art.91 din Legea 303/2004 si obligația de a păstra secretul deliberărilor si al voturilor la care au participat inclusiv după încetarea exercitării funcției.
De asemenea, aceeași obligație este instituita si prin art. 10 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor si al procurorilor prin Codul Deontologic (Hotărârea 328/2005 a ) art. 15.
Toate aceste texte se traduc prin aceea ca judecătorii au instituita clauza de confidențialitate prin lege, nerespectarea ei angajând răspunderea disciplinara.
Prin Legea nr. 182/2002 si HG 585/2002 s-a recunoscut ca magistrații gestionează informații clasificate.
Obligația de a respecta clauza de confidențialitate prin interdicția de a transmite date sau informații de care au luat cunoștința in timpul executării contractului este retribuita de legiuitor prin plata unui spor al cărei cuantum variază de la 15% la 30% in domenii ca administrația publica, armata, politie si este reglementat prin OG 9/2001, Lg. 444/2006 prin care s-a aprobat OG 19/2006, OG 6/2007, Lg. 656/2002.
Tratamentul diferențiat creat prin dispozițiile legale sus indicate confirma discriminarea acestei categorii profesionale prin neacordarea sporului in condițiile in care obligația rezulta in sarcina acestora din texte de lege cu caracter imperativ.
Reclamanții si-au completat ulterior motivarea solicitării de acordare a sporului de confidențialitate ( fila 3 si următoarele).
Au mai arătat in justificarea acestei cereri ca acest spor de-a lungul anilor a fost instituit de legiuitor pentru categorii variate de persoane din cadrul unor diverse instituții si autorități publice astfel:
1. Legea nr. 127/1997 a acordat spor de confidențialitate salariaților din cadrul Camerei Deputaților și Senatului care desfășoară activități sau realizează lucrări cu caracter confidențial.
2. OUG nr. 197/1999 aprobată prin Legea nr. 384/2002 a acordat un astfel de spor salariaților din cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe.
3. OUG nr. 57/2000 modificată prin OG nr. 9/200l și aprobată prin Legea nr.151/2002 a acordat spor de confidențialitate într-un procent variabil între 20 și 30% personalului din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercițiul funcției.
4. Legea nr. 8/2001 și apoi Legea nr. 495/2004 completată și modificată de OUG nr. 204/2005 a acordat spor de confidențialitate de 15% membrilor corpului diplomatic și consular al României, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercițiul funcției.
5. OUG nr. 153/2002 a acordat un spor de până la 25% personalului din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.
6. Legea nr. 656/2002 modificată prin Legea nr. 230/2005 și Legea nr. 405/2002 s-a acordat un astfel de spor - variabil în timp între 25% și 15% pentru unele categorii de personal și membrilor plenului Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Actele normative care au reglementat salarizarea funcționarilor publici începând cu anul 2003, precum și cele care au reglementat creșterile salariale din sectorul bugetar în aceeași perioadă, au plafonat cuantumul sporului de confidențialitate la un procent de maxim 15% (uniformizând astfel diversele reglementări existente).
Astfel, pentru perioada avută în vedere prin prezenta acțiune, sunt relevante:
- art. 13 alin. 1 din OUG nr. 123/l1.12.2003 publicată în Monitorul Oficial nr. 919/22.12.2003, privind creșterile salariale acordate personalului din sectorul bugetar pentru anul 2004, acordat un spor de până la 15% pentru personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului, precum și din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
- ulterior, art. 18 alin 1 din OUG nr. 92/l0.l1.2004 publicată în Of. nr. 1091/23.11.2004 și aprobată prin Legea nr. 76/2005 privind salarizarea funcționarilor publici în 2005, stabilit că sporul de până la 15% se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului precum și din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
- Aceleași dispoziții se regăsesc și în OG nr. 9/2005 și OG nr. 3/2006 privind creșterile salariale ale personalului bugetar.
Mai mult, în mod separat:
7. Legea nr. 184/17.05.2004 publicată în Of. nr. 461/24.05.2004 a acordat spor de confidențialitate de până la 15% personalului din cadrul Consiliului Concurenței.
8. Legea nr. 324/14.07.2006 publicată în Of. nr. 626/20.07.2006 care a modificat OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a acordat spor de confidențialitate personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din OG nr. 137/2000 republicată).
9. Legea nr. 444/2006 care a modificat și aprobat OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale acordate personalului militar și funcționarilor publici, cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
10. De asemenea, prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzuți în Legea nr. 444/2006 ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Aceste categorii de personal au primit spor de confidențialitate și anterior anului 2007.
Ne aflam astfel in situația de a constata că magistrații care dispun și supraveghează exercitarea unor activități prin care se obțin informații confidențiale nu beneficiază de spor de confidențialitate în timp ce persoanele care execută dispozițiile respective beneficiază.
Pe de altă parte, se remarcă că anumite categorii de personal beneficiază de spor de confidențialitate pentru simplul fapt că potrivit Codului Muncii, au obligația de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului individual de muncă (așa-zisa clauză de confidențialitate).
In aceste condiții, cu atât mai mult apare ca justificată acordarea sporului de confidențialitate acelor categorii de personal care au acces la informații clasificate și dețin certificate eliberate în acest sens.
Conform art. 2 a1. 3 din OUG nr. 137/2000 "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificative obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Potrivit art. 27 al. 1 din OG nr. 137/2000 republicată, "în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun".
In motivarea celui de al doilea capăt de cerere acordarea de creșteri salariale reprezentând indexările acordate in conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 si in continuare pana la încetarea discriminării reclamanții au arătat următoarele:
Drepturile de salarizare ale magistraților au fost reglementate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, acest act normativ fiind abrogat prin Ordonanța de Urgență nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Atât în legea precedentă prin art. 41, cât în cea în vigoare, prin art. 35 prevăzut în mod expres că drepturile de salarizare prevăzute vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
In anul 2007 Guvernul României a acordat următoarele indexări:
- Ordonanța nr. 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. -;
- Ordonanța nr. 612/4.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici;
- Ordonanța nr. 8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din justiție;
- Ordonanța nr. 11/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ;
- Ordonanța nr. 16/31.10.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr. /2004;
- Ordonanța nr. 27/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi;
- Legea nr. 232/06.07.2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 61/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
Aceste acte normative prevăd creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2 % începând cu 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007 (în 3 tranșe) pentru întreg personalul din sectorul judiciar, cu excepția judecătorilor și procurorilor de la curțile de apel, tribunale, judecătorii și de la parchetele de pe lângă acesta.
Prin urmare, prin excluderea acestei categorii de la creșterile salariale mai sus menționate s-a creat un caz de discriminare iar discriminarea astfel creată se constituie în prejudiciu creat, actual și viitor pentru judecători și în încălcarea dispozițiilor legale imperative din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul judiciar.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute in alin. 1, fata de alte persoane in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Decizia Curții Constituționale nr. 1/08.02.1994 a stabilit că tratamentul diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional; în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Decizia Curții Constituționale nr. 135/05.11.1996 a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Codul muncii - Legea nr. 53/2000 - art. 5 - principiul nediscriminării: În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat este interzisă. Constituie discriminare directă și actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiată pe unul sau mai multe criterii, care au ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alin. 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Art. 154 alin. 3 - la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 295. Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
In art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Acest drept este considerat prin Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și profesiei, adoptată în anul 1958 de Generală a dar și prin legislația internă, Legea nr. 53/2003 stabilind în art. 6 alin. 2 dispoziție de principiu conform căreia "tuturor salariaților le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală."
In motivarea celui de al treilea capăt de cerere acordarea de salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT pe ultimii 3 ani si in continuare pana la încetarea discriminării reclamanții au precizat următoarele:
Procurorii (magistrații DIICOT) beneficiază de o indemnizație superioara fata de a celorlalți magistrați in condițiile in care rațiunile legiuitorului la instituirea acestei indemnizații sunt valabile si pentru faza judecații acest lucru apărând ca nefiresc si nelegal.
Statutul conferit judecătorilor de Constituția României da putere in statul drept salariul acestora nu poate fi inferior celui primit de o structura speciala creata pentru îndeplinirea unor acte prealabile judecații.
Pentru eliminarea discriminării au solicitat reclamanții obligarea pârâților la plata diferențelor salariale existente in prezent.
In drept au invocat reclamanții Constituția României art. 16. Declarația Universala a Drepturilor Omului - art. 7, Protocolul 12 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului - art. 1, OG 137/2000 - art. 1 al. 2 lit. e pct. J, art. 2 al. 1, Decizia Curții Constituționale 1/08.02.1994, Legea 53/2000.
Curtea de APEL GALAȚIa formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii cu toate cererile formulate pentru următoarele considerente: sporul de confidențialitate se acorda funcționarilor care au acces la informații clasificate secrete de stat, alte informații clasificate si cărora li s-au eliberat certificate ORNIS si care au semnat angajament de confidențialitate.
Reclamanții nu beneficiază de certificate ORNIS.
Referitor la indexările solicitate considera pârâta Curtea de APEL GALAȚI ca prin OUG 27/2007 judecătorilor li s-a majorat valoarea de referința sectoriala si indicele de multiplicare cat si coeficientul spor de fidelitate iar prin Legea 45/2007 li s-a acordat vechime.
Referitor la discriminarea ce ar exista in raport de salarizarea procurorilor DIICOT si judecători, pârâta a apreciat ca nu exista aceasta discriminare deoarece acești procurori sunt asimilați procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, astfel ca, apreciază pârâta ca nefondata si aceasta solicitare. (filele 5-6).
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu toate capetele de cerere motivându-si in esența opinia pe următoarele:
- drepturile solicitate nu sunt prevăzute de lege;
- drepturile reclamanților sunt reglementate prin lege speciala astfel ca aceștia nu trebuie sa se raporteze la alte categorii profesionale,
- a acorda un drept unei categorii profesionale si a nu-l acorda altei categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului, iar disp. OUG 137/2000 nu dau voie instanțelor in a cenzura voința legiuitorului. Ordonanța protejează drepturi in referire la modul de aplicare a unor dispoziții legale si nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
- dreptul la sporul de confidențialitate nu este un drept acordat de lege magistraților, iar dreptul la diverse sporuri nu este in mod evident un drept fundamental aparat si garantat de Convenție.
- Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării in hotărârea nr. 233/29.08.2007 a statuat ca "diferitele categorii de salariați determina soluții diferite legiuitorului in ceea ce privește salarizarea acestora fara ca prin aceasta soluție sa se încalce principiul egalitarii".
Din examinarea tuturor dispozițiilor legale care prevăd acordarea unui spor de confidențialitate dar În beneficiul altor categorii profesionale, apare cu evidență faptul că sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare ori cuantumului, așa . există dificultăți În a reține "situația comparabilă" - categoriile profesionale În raport cu care reclamanții consideră că se afla Într-o situație comparabilă element indispensabil pentru a putea vorbi de o discriminare.
Astfel, in anumite cazuri legiuitorul are În vedere "informații clasificate", astfel cum sunt reglementate acestea În Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate ("informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie sa fie protejate"), iar În alte situații doar Întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități cu caracter confidențial, fără a fi vorba de acces la informații clasificate.
Nu orice diferența de tratament semnifica discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat injust este necesar sa se stabilească ca persoane aflate in situații analoage sau comparabile, in materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție Între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Curtea Constituționala prin decizia 108/14.02.2006 a statuat ca: "Curtea, prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006. a reținut, în esență, că sporurile, premiile și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este În drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția În funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica În diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Astfel, principiul egalității În drepturi și al nediscriminării, invocat de autorul excepției, aplicându-se doar situațiilor egale ori analoage, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor in considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă in cauza de fața nici privilegii și nici discriminări."
- Nici indexările nu pot fi acordate, considera paratul Ministerul Justiției întrucât aceasta categorie profesionala a beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât in anul 2006 cat si in anul 2007.
- Sporul de 50% de risc si suprasolicitare neuropsihica a fost abrogat astfel ca nu mai poate fi solicitat.(filele 20-28)
Reclamanții au formulat cerere completatoare prin care au solicitat la punctul 2) al acțiunii obligarea pârâților la acordarea celor trei transe de creșteri salariale prevăzute de art. 1 din OG 10/2007 după cum urmează:
- cu 5% începând cu data de 01.01.2007, fata de nivelul din luna decembrie 2006;
- cu 2% începând cu luna martie 2007 fata de nivelul din luna februarie 2007;
- cu 11% începând cu data de 01.10.2007 fata de nivelul din luna 2007 pana în prezent;
Au solicitat si completarea carnetelor de munca cu mențiunile corespunzătoare in sensul indicării caracterului permanent al plăților astfel efectuate.
Au reiterat motivele invocate in cererea introductiva. (filele 31-33).
Prin Sentința Civilă nr. 117/28.01.2008 Tribunalul Galația admis acțiunea și i-a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 30 % din salariul brut lunar începând cu 10.10.2004 și până la încetarea cauzei de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
I-a obligat pe pârâți să plătească reclamanților indexările corespunzătoare anului 2007, respectiv 5 % începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, 2 % începând cu luna martie 2007 față de nivelul din luna februarie 2007, 11 % începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna 2007 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, actualizate cu rata inflației la data plății.
I-a obligat pe pârâți să plătească reclamanților (indemnizații) salarii egale cu ale procurorilor din cadrul DIICOT începând cu data de 10.10.2004 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În motivare Tribunalul retine următoarele:
Toate cererile părților sunt solicitate in baza OG 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu si nu in baza unor texte legale in vigoare la acest moment. Reclamanții susțin ca au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementari legale.
Se impune, in prealabil, a se stabili daca instanța de judecata are puterea si competenta de a constata sau măcar de a verifica daca un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, daca se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept si de a nu acorda alte categorii profesionale acest drept. Aceasta teza a fost susținuta de paratul Ministerul Justiției.
Tribunalul înlătură aceasta susținere si considera ca poate verifica daca exista sau nu discriminare in textele de lege invocate in urma căreia reclamanții solicita despăgubiri civile si asta deoarece art. 2 din OG 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie limba, religie, categorie sociala etc.. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege in domeniu politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice." Prin urmare, daca analizam acest text rezulta ca poți fi discriminat intr-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat si in alte drepturi. Aceasta rezulta din exprimarea " care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau drepturilor recunoscute de lege in toate domeniile". Prin urmare nu este obligatoriu ca dreptul sa fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții invoca ca sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar si din lege. OG 137/2000 apăra pe toți cetățenii de orice fel de discriminare in modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar si de discriminările rezultate din lege fără o rațiune fireasca, logica, raționala si de bun simt.
In acest sens sunt si dispozițiile art. 2 alin. 1 unde se arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere etc.. precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea, recunoașterii, folosinței, exercitării..". Prin urmare discriminarea poate rezulta din orice chiar si din lege! La art. 18 alin. 1 din OG 137/2000 se prevede ca unul din rolurile CNCD este si acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării si pot fi verificate prin aceasta perspectiva de CNCD sau de instanțe pe cale incidentala.
Având in vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum si dispoziția legala menționata apreciem ca prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentala ca o anumita lege reglementează in mod discriminatoriu anumite drepturi si poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești in mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefireasca si fără o explicația logica a magistraților.
Pentru a analiza daca exista sau nu o discriminare adusa magistraților judecători, categoria din care fac parte reclamanții, trebuie găsit criteriul si rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu putem determina sfera persoanelor cărora li se aplica respectiva reglementare si găsind sfera persoanelor putem constata mai apoi daca anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. Sunt sau nu justificat excluse si daca sunt excluse trebuie analizat in final cauza excluderii si utilitatea acestei excluderi.
Prima cerere a reclamanților vizează un spor de confidențialitate de 30% din salariul brut.
Inițial s-a acordat acest spor de confidențialitate celor ce aveau acces la informații clasificate, insa ulterior legiuitorul a interes sa acorde acest spor si altor categorii de funcționari ce nu aveau acces la informații clasificate in schimb aveau obligația de păstrare a secretului profesional prin legi speciale.
Astfel, au fost acordate sporuri de confidențialitate in anul 1997 salariaților din cadrul Camerei Deputaților si Senatului care desfășoară sau realizează lucrări cu caracter confidențial, in anul 1999 s-a acordat un astfel de spor salariaților Agenției Naționale pentru Locuințe, in 2001 s-a acordat sporul membrilor Corpului Diplomatic, in anul 2002 acest spor l-a primit personalul din cadrul Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat si personalul din cadrul Oficiului Național pentru Prevenirea si Combaterea Spălării Banilor, in anul 2003 prin s-a acordat acest spor celor din aparatul de lucru al Guvernului, precum si din instituțiile si autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice se prevede acest spor. In anul 2004 prin OUG 92 se adaugă acestor categorii de funcționari si alți funcționari, precum cei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Economiei si Comerțului, Consiliului Legislativ. Prin Legea nr. 184/2004 se acorda spor de confidențialitate personalului din cadrul Consiliului Concurentei, iar in 2006 personalului din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin legea 444/2006 se acorda sporul de confidențialitate funcție de accesul la informații clasificate si certificat ORNIS cu referire insa la personal militar.
Prin urmare, din numeroasele ordonanțe si legi prin care legiuitorul a ales sa acorde acest spor de confidențialitate nu se distinge in cuprinsul acestor texte scopul precis al legiuitorului si rațiunea instituirii sporului, avut in vedere. De aceea, in încercarea de a lamuri rațiunea reglementarilor (acordarea sporului de confidențialitate) credem ca criteriul avut in vedere este obligația de confidențialitate a acestor persoane. Din exemplele date mai sus nu rezulta ca doar persoanele ce au acces la informațiile clasificate au primit acest spor ci, si numeroase alte categorii de personal. Singurul aspect comun al acestor categorii de persoane ce le leagă este obligația de confidențialitate instituita prin lege. Prin urmare determinând sfera persoanelor cărora ar fi logic si firesc sa li se aplica sporul putem observa ca magistrații au fost excluși din aceasta sfera ei neprimind spor de confidențialitate, deși obligația de păstrare a datelor aflate din dosare o au si magistrații instituita prin lege. Prin urmare criteriul legiuitorului a fost aceasta obligație, dar când a reglementat diverse legi numai unele categorii de funcționari au primit acest spor. Excluderea apare ca nejustificata odată ce nu s-a arătat exact de ce magistrații nu primesc acest spor mai ales ca datele si informațiile de care aceștia iau cunoștința din dosare sunt mult mai numeroase si mai personale decât, de exemplu, de datele cunoscute prin intermediul exercitării profesiei de personalul ANL sau CNCD. In cazul problemelor apărute si soluționate de CNCD chestiunile se pun doar de principiu si nu concret si atât de personal ca in fata unei instanțe de judecata.
Atât timp cat legiuitorul a ales o asemenea tehnica legislativa, de a institui sporul de confidențialitate pentru diferite categorii de personal atât de diferite, prin mai mult de 20 de acte normative nu si-a declinat clar scopul si rațiunea legii - criteriul avut in vedere - si nu a ales sa legifereze printr-un singur act normativ acest spor unde sa indice toate categoriile de personal care beneficiază de el, credem ca Decizia Curții Constituționale nr. 1/08.02.1994 este mai mult decât aplicabila in speța in sensul ca tratamentul diferențiat nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rațional in respectul principiului egalității cetățenilor.
Concluzionând raționamentul arătat mai sus, reținem ca prin legi s-a instituit un spor de confidențialitate pentru funcționari din instituții publice ce au prin lege instituita obligația de a nu divulga date si informații de care au luat cunoștința in exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar magistrații au fost excluși de la un asemenea spor, deși au si ei instituita prin lege o asemenea obligație, iar aceasta excludere nu apare justificata de vreun interes public si necesar.
Nu orice diferența de tratament semnifica discriminare ci pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar sa se stabilească ca persoanele aflate in situații analoage sau comparabile, in materie beneficiază de un tratament preferențial, iar daca o asemenea distincție intre situații analoage sau comparabile exista, ea sa nu își găsească nicio justificare obiectiva sau rezonabila. Situația magistraților este comparabila cu a celorlalte categorii de personal retribuit identic si reținem doar raportat la scopul instituirii sporului de confidențialitate. Nicio discriminare nu este justificata prin aceea ca magistrații ar fi retribuiți prin lege speciala deoarece acest aspect nu are vreo legătura cu ideea de tratament diferențiat si discriminatoriu.
Nici apărarea paratului Ministerul Justiției ca decizia XXII/05 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi aplicabila in speța, când Înalta Curte de Casație și Justiție stabilit ca prima de concediu a fost abrogata si deci nu mai poate fi plătita magistraților nu poate fi reținuta si apreciem ca alta era situația in acea cauza deoarece prima de vacanta nu era acordata unei sfere de funcționari ce ii delimitau de alți funcționari cu un criteriu unic, sferă in care s-ar fi aflat si magistrații.
Cu totul alta a fost poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție când a fost vorba despre vechimea in munca in sensul ca atât timp cat orice persoana beneficiază de vechime in munca doar magistrații nu beneficiază de acest spor, magistrații au si ei același drept ca toate celelalte persoane, acela de a primi un spor pentru vechimea in munca.
La dosar a fost depusa Hotărârea 232/29.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca organ de specialitate, de expertiza in materia discriminărilor OG 137/2000. Hotărârea nu este obligatorie si nu are in cauza vreun rol juridic sau valoare probanta ci ca pare a unui organism de specialitate.
Tribunalul nu poate retine si nu se poate ralia raționamentelor descrise in considerentele hotărârii pentru ca deși inițial colegiul pornește in analiza faptei de discriminare de la ideea ca se invoca discriminarea izvorâta dintr-o lege ulterior singurul argument care se aduce este acela ca magistrații au drepturile lor expres si clar reglementate de o lege speciala unde nu figurează acordarea sporului de confidențialitate deși se menționează ca si magistrații au obligația de a păstra secretul profesional. Celelalte expuneri din hotărârea CNCD au caracter de principiu si sunt enunțate fără se arata de ce sunt sau nu aplicabile in cauza.
Colegiul concluzionează prin aceea ca situațiile sunt diferite intre magistrați si celelalte categorii de personal ce primesc spor de confidențialitate fără insa a arata de ce si care a fost criteriul pentru a delimita daca situațiile sunt analoage sau comparabile deși intr-un paragraf mai sus se enunța modul cum a statuat Curtea Europeana.
In ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, Tribunalul reține următoarele:
Printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007; G nr. 11/2007; G nr. 16/2007; G nr. 27/2007; Legea nr. 232/2007; G nr. 8/2007; G nr. 20/2007; G nr. 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din nr.OG 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din Nr.OG 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din nr.OG 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din nr.OG 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din nr.OG 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din nr.OG 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din nr.OG 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din nr.OG 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din nr.OG 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din nr.OG 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
În nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Ori, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în niciun caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 2 al. 1 nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares" (, "Justiția constituțională", Ed., 1995, p. 278-279), deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art. 295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului Muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art. 1039 Cod civil), completând prevederile Codului Muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art. 295 din Codul muncii raportat la art. 1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art. 1041 Cod civil. În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art. 44, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din nr.OG 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din nr.OG 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților, urmând a proceda la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art. 269, art. 165 și art. 292 din Codul muncii.
Al treilea capăt de cerere privește solicitarea reclamanților in a se constata fapta de a fi discriminați in raport cu procurorii DIICOT si ca reparație salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT pentru o perioada de 3 ani anterior introducerii acțiunii si in continuare pana la încetarea discriminării.
Constatam ca procurorii DIICOT sunt asimilați Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție conform OUG 43/2002 și Legii 508/2004.
Sunt asimilați procurori care au grad de Judecătorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fără o justificare concretă. Singura explicație logica a acestei soluții adoptate de legiuitor ar fi aceea de gravitate si specificitate a faptelor cercetate de procurorii DIICOT. Si totuși urmare a faptelor cercetate soluția in aceste dosare se ia de judecătorii de la instanțele de judecata. Urmare a acestui raționament reclamanții, in calitate de judecători ce iau masuri si in dosare DIICOT doresc si ei sa fie asimilați magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru ca daca criteriul este dat de faptele de o gravitate si impact special pe care le cercetează procurorii, cu atât mai mult cei care judeca aceleași fapte, deci singurii care iau masuri in dosar se impune a fi asimilați magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție. Care este motivul pentru care judecătorii ce judeca aceleași fapte cercetate de procurorii DIICOT au fost excluși de la un asemenea tratament preferențial?
Dispozițiile legale creează o discriminare evidenta intre participanții la înfăptuirea justiției in cadrul instrumentării aceluiași dosar fără a explica aceasta printr-un raționament logic.
Procurorul nu ia masuri in dosar, ci judecătorul este singurul care arestează, achita, condamna si cu toate acestea cel retribuit cu mult mai mult este procurorul, fără ca acesta sa aibă vreo specializare in plus fata de magistratul-judecător. De aceea apare ca nefireasca soluția legiuitorului. Nu ne putem insa subroga in voința legiuitorului pentru a stabili modul in care sa fie retribuite profesiile, dar putem insa verifica daca prin asimilarea procurorilor de Judecătorie, Tribunal sau C de Apel ca procurori ai Înaltei Curți de Casație și Justiție legiuitorul nu creează un tratament preferențial acestora cu excluderea nejustificata a categoriei magistraților - judecători fără ca aceasta excludere sa fie necesara si ceruta de un interes public. Așa cum am mai amintit discriminarea poate apărea si in cadrul unor categorii profesionale diferite si aceasta deoarece important este sa nu fim in situații absolut identice pentru a putea fi discriminați, ci sfera persoanelor reglementate se determina funcție de criteriul reglementarii ( scopul legii care instituie un avantaj). Atât timp cât aceste persoane din cadrul DIICOT nu au nicio specializare, nicio calificare deosebită și nici nu au fost selectați printr-un examen aparte, atunci singurul scop al legiuitorului in crearea unui asemenea avantaj este al specificității, naturii faptelor cercetate de procurorii DIICOT. Insa aceleași fapte sunt judecate si de judecătorii care judeca aceste dosare si cu toate acestea acești judecători nu sunt asimilați magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceasta excludere nu apare ca rațională, în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamanților (indemnizații) salarii egale cu ale procurorilor din cadrul DIICOT începând cu data de 10.10.2004 și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției criticând în esență următoarele:
Instanța de fond a admis acțiunea în baza unor texte de lege care se aplică altor categorii de personal bugetar, neexistând un text de lege care să prevadă acordarea sporului de confidențialitate pentru JUDECĂTORI: Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
Instanța de fond și-a depășit limitele puterii sale producând o imixtiune în sfera de atribuții a puterii legislative. Prin sentința pronunțată s-a adăugat la lege ceea ce reprezintă o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrul legal stabilit prin OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea cuprinsului OG nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: exercitarea următoarelor drepturi"- art. 1 al. 2, "exercitarea drepturilor enunțate"- art. 1 al. 3" restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege "- art. 2 al. 1, " comportament discriminatoriu", persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de 1 an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG 137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu disp. art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă având în vedere că prezenta acțiunea este întemeiată pe discriminare și, prin urmare dacă s-a produs o discriminare printr-un act normativ atunci nu Ministerul Justiției a instituit-o, ci puterea legislativă.
După cum a statuat constant instanța europeană, orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea art.14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația reclamanților și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant în sensul că principul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Reclamanții-intimați sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhausiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a acestora.
Prin această soluție instanța eludează drepturile pe care le invocă în argumentarea sa juridică, instituind un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de OUG27/2006.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de judecători la Tribunalul Galați, fiind salarizați potrivit OUG27/2006, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.45/2007.
Principiul instituit prin dispozițiile art. 3 al. l din OUG nr.27/2006 este acela al salarizării judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților asistenți în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență.
Nu poate fi reținută susținerea că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece se solicită plata unor drepturi bănești care izvorăsc din raporturile de muncă, iar Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, bugetele pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii fiind gestionate de către acesta.
Referitor la fondul cauzei, reclamanții susțin că au fost discriminați prin lege, în sensul că tuturor bugetarilor li s-au acordat majorări salariale în anul 2007, ei fiind excluși, unii bugetari beneficiază de spor de confidențialitate, iar judecătorii nu, iar procurorii DIICOT beneficiază de salarii mai mari decât judecătorii care soluționează același tip de cauze.
Curtea reține că art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și toate normele internaționale în materie de discriminare presupun existența unui drept fundamental sau a unui alt drept recunoscut de lege.
Nediscriminarea nu este un drept în sine, ci se referă la modul de exercitarea a unor drepturi, respectiv la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin Decizia nr. 818/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
De asemenea, rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative, întrucât s-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Referitor la indexările din anul 2007, practic reclamanții solicită să li se aplice niște majorări salariale de care, potrivit legii, nu au beneficiat, ca urmare acțiunea formulată de aceștia este nefondată.
Este adevărat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sunt salarizați potrivit art. II raportat la art. 6-13 al. l de la lit. A din anexa la OUG nr. 27/2006, in raport de funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, coeficienții de salarizare a acestora fiind superiori celor avuți de reclamanți.
Numai că, pentru asemenea structuri legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art. 75 și 80 din Legea nr. 304/2004 ca acestea să funcționeze în cadrul Ministerului Public la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, situație ce corespunde unei modalități de salarizare diferită după nivelul parchetului, potrivit principiilor instituite de art. 3 al. l din OUG nr. 27/2006, cu modificările ulterioare.
Prin obligarea pârâților să le plătească reclamanților salarii egale cu ale procurorilor, instanța de fond a instituit un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de lege, încălcând atribuțiile puterii judecătorești.
Referitor la sporul de confidențialitate, deși acesta nu este prevăzut de lege pentru magistrați, curtea reține că acțiunea este parțial întemeiată față de decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, în interpretarea si aplicarea unitara a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicata, cu modificările si completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) si (2) din Codul deontologic al magistraților, si ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea, modificata si completata, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, s-a constatat ca judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunara, respectiv salariul de baza brut lunar.
Decizia este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra acestei probleme de drept, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, iar în rejudecare va reduce cuantumul sporului de confidențialitate de la 30%, la 15%, cu menținerea celorlalte dispoziții referitoare la acest spor, fiind vorba de un spor permanent și pentru a evita un alt litigiu asemănător.
Vor fi respinse ca nefondate capetele de cerere privind plata indexărilor aferente anului 2007 și salariile egale cu ale procurorilor DIICOT.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR (fost Ministerul Justiției), cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 117/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr. 117/2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
Reduce cuantumul sporului de confidențialitate de 30 % la 15 % și menține celelalte dispoziții cu privire la acest spor.
RESPINGE ca nefondate capetele de cerere privind plata indexărilor corespunzătoare anului 2007 și salariile egale cu ale procurorilor din cadrul formulate de reclamanții, -, -, cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Galați, din G,-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 25 August 2009.
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu |
Grefier, |
: - -/15.09.2009
: 15 ex.//16 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /C-tin
Comunicat 13 ex.//18.09.2009
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
