Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 7890/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 7890
Ședința publică de la 09 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J și PRIMARUL MUNICIPIULUI TG J, împotriva sentinței civile nr.2654/10.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, lipsind recurenții pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Intimata reclamantă, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Gorj.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea formulată de reclamanta și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr- s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce va pronunța să fie anulată dispoziția nr. 7 din 31.07.2006, emisă de către primarul comunei - și obligarea pârâtului Consiliul Local - la plata către reclamantă a indemnizației de dispozitiv conform ordinului MAI nr. 496/28.07.2003 începând cu 15.03.2004 până la data de 01.11.2006, sumă care să fie actualizată în funcție de indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până în prezent.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajată cu contract de muncă în cadrul aparatului propriu de specialitate în cadrul intimatei, iar dreptul pe care îl solicită a fost conferit prin art. 9.2 din ordinul MAI nr. 496/28.07.2003.
A mai arătat că, în conformitate cu dispoz. art. 38 alin.2 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin art. 1, pct. 20 din legea de revizuire, salariații au dreptul la protecție socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc și acordarea drepturilor salariale și alte situații specifice.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 2654 de la 10 martie 2008 a admis în parte formulată de reclamanta, a obligat pârâta să plătească reclamantei indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % conform Ordinului MAI nr.496/28.07.2003, sumă care a fost actualizată în funcție de indicele de inflație.
A respins cererea pentru perioada 15.03.2004-14.01.2005, ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamanta este muncitor în cadrul pârâtei cu contract de muncă în cadrul aparatului propriu de specialitate al Consiliului Local.
Prin pct.9.2 din Ordinul MAI nr.496/28.07.2003 s-a stipulat faptul că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. În sensul acestui Ordin prin personal civil se înțelege funcționarii și personalul contractual din cadrul MAI.
Potrivit Legii 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și de acordare a unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu excepția celor din domeniul administrației publice beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute de reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Art. 13 prevede că, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de indemnizație de dispozitiv - de 25 % din soldă, respectiv salariul de bază.
Mai reține instanța de fond că potrivit adresei nr. - din 25.08.2003 Guvernul României prin MAI a comunicat către toate prefecturile că acordarea indemnizației de dispozitiv se aplică la salariul de bază, de această indemnizație urmând să beneficieze tot personalul, mai puțin prefectul și subprefectul.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că din interpretarea. 496/2003 reiese că sporul de dispozitiv nu se aplică personalului din consiliile județene și locale,și că în legile de salarizare a personalului din sectorul bugetar nu este prevăzută acordarea acestei indemnizații de dispozitiv.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Sporul de dispozitiv de 25 % a fost prevăzut prin legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Reiese deci, că obiectul reglementării legii îl formează doar personalul militar și civil din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. De asemenea,. nr.496/28.07.2003 al Ministerului Administrației și Internelor care modifică Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne reglementează în Anexa nr. 1 Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor cu privire la salarizarea personalului militar din instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi ale personalului civil ceste instituții.
Este deci din nou vorba despre personalul militar și civil care lucrează în instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și nu de întregul personal care lucrează în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, minister rezultat în urma comasării Ministerului d e Interne cu cel al Administrației Publice.
În acest sens prevederea de la pct.9.2 potrivit cu care indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice nu poate fi înțeleasă decât ca referindu-se la personalul civil ce-și desfășoară activitatea în instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională în domeniul administrației publice și nu ca referindu-se la tot personalul din domeniul administrației publice cum ar fi cel de la consilii locale, primării sau prefecturi.
De altfel, noțiunea de dispozitiv nu poate fi asociată decât cu instituțiile la care face referire atât Legea 138/1999, cât și Anexa 1 din Ordinul 496/2003 al MAI.
Concluzia instanței de fond potrivit căreia prin adresa nr. -/25.08.2003 a MAI prin care se comunică prefecturilor că acordarea indemnizațiilor de dispozitiv se cuvine tot personalului, mai puțin prefectul și subprefectul, nu poate fi primită, adresa respectivă fiind emisă de către un director general adjunct neavând putere de lege, și nereieșind din cuprinsul acesteia că indemnizația de dispozitiv i s-ar cuveni tot personalului militar și civil din consiliile locale și primării.
Constatând deci, că în mod greșit instanța de fond a admis contestația formulată de contestatoare, în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și 312 Cod pr.civilă va fi admis recursul și va fi modificată sentința în sensul că va fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TG J și PRIMARUL MUNICIPIULUI TG J, împotriva sentinței civile nr.2654/10.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința menționată, în sensul că pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu