Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 813/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 813/

Ședința publică din 31 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 2: Alina Savin

JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de CONSILIUL LOCAL G, PRIMARUL MUNICIPIULUI G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.700/4.05.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatul - pârât COLEGIUL DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ " DOAMNA", cu sediul în G,-, intimata - reclamantă prin reprezentant SINDICATUL LIBER "EDUCAȚIA", cu sediul în G,- bis, intimații - chemați în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, cu sediul în B,--30, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reprezentantul reclamantei SINDICATUL LIBER "EDUCAȚIA" G, în calitate de președinte al sindicatului, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurenții, intimatul - pârât și intimații - chemați în garanție.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursurile sunt motivate; intimata - reclamantă a depus întâmpinare; recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea invocă excepția lipsei de interes a recursului promovat de Primarul Municipiului G față de care s-a respins acțiunea la fond. Nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției precum și pe fondul cauzei.

Reprezentantul intimatei - reclamante cu privire la excepția invocată solicită admiterea acesteia. În ceea ce privește recursul declarat de Consiliul Local G solicită respingerea acestuia ca nefondat. Recurentul - pârât finanțează unitățile de învățământ, fiind ordonatorul principal de credite. Sentința instanței de fond este temeinică și legală și solicită a fi menținută.

CURTEA

Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.

Prin sentința civilă nr. 700/04.05.2009 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a admis acțiunea reclamantei reprezentată legal prin SINDICATUL LIBER "EDUCAȚIA" G, în contradictoriu cu pârâții COLEGIUL DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ " DOAMNA" G, CONSILIUL LOCAL G, PRIMARUL MUNICIPIULUI G, chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului G și respinge acțiunea față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Local G, ca nefondată.

Au fost obligate pârâtele să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând indemnizația de concediu de odihnă aferentă ultimilor trei ani, calculate corespunzător, cu luarea în considerare a tuturor drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu rata inflației la data plății.

S-a luat act că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata diferențelor salariale reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință, respinge cererea de chemare în garanție a acestora pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a respins cererea de chemare în garanție a chematei în garanție Ministerul Educației, Cercetării și - B, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 590/12120.02.2009 reclamanta, reprezentata de Sindicatul Liber "Educația" G, a solicitat în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL G, Colegiul de Industrie Alimentara " Doamna" G si Primarul Municipiului G, obligarea acestora la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând sporul pentru tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată cu indicele de inflație, precum si la calculul si plata indemnizației de concediu de odihna aferent ultimilor 3 ani, cu luarea in considerare a tuturor drepturilor salariale cuvenite, sume actualizate cu rata inflației la data plății.

Motivându-și în fapt cererea, a arătat că în art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997 sunt reglementate tranșele suplimentare de vechime că reclamanta îndeplinește condițiile de vechime pentru a beneficia de tranșele suplimentare, dar nu i-au fost acordate aceste drepturi.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat administrarea probei cu acte.

În drept a invocat art. 50 al 1,2 din Legea nr.128/1997.

Pârâții Consiliul Local G și Primarul Municipiului G au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul ca de la bugetul local se asigura doar decontarea transportului si cheltuielile materiale cu întreținerea spatiilor de învățământ, nu si salarizarea personalului, care nu se afla in raporturi juridice de munca cu parata.

A formulat cerere de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice si a Ministerului Educației, si Cercetării.

Chematul in garanție Ministerul Educației, si Cercetării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in garanție deoarece intre acesta, reclamantă si paratul Consiliul Local nu exista raporturi juridice de munca, sens in care nu poate calcula si plăti drepturile salariale solicitate.

Arată că sumele reprezentând finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura de bugetele locale conform dispozițiilor art.13 din OUG 32/2001 si art. 16, 18 din OG 538/2001, ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice si personalului din unitățile de învățământ preuniversitar fiind consiliile locale.

Reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecata referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata si calculul drepturilor salariale neacordate - reprezentând sporul pentru tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată cu indicele de inflație deoarece aceste drepturi au fost acordate in alta cauza ce a format obiectul dosarului - a Tribunalului Galați.(fila 35). Față de această situație și având în vedere principiul disponibilității părților în materie civilă, Tribunalul va face aplicarea disp. art. 246. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 167 din Legea 128/1997, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ.

Nu are relevanță dacă sumele corespunzătoare au fost sau nu trecute în buget, de vreme ce acest aspect nu poate fi imputat reclamantei.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 128/1997:

"(1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

(2) Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime."

Dispozițiile legale sus-arătate sunt imperative, unitatea de învățământ în care este încadrata reclamanta, având obligația ca la împlinirea stagiului de vechime de 30, 35, 40 ani (în funcție de situația concretă a reclamantei) să acorde acea creștere a coeficientului de ierarhizare.

Având în vedere prevederile disp. art. 145 alin.1 din Codul muncii "pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă iar potrivit alin.(2)."indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu".

Conform art.59 din pe anii 2007-2010 indemnizația de concediu de odihna reprezintă media zilnica a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii in care este efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu, sens in care reclamanții sunt îndrituiți la calculul si plata diferențelor rezultate prin neacordarea sporului de condiții penibile.

Astfel instanța a retinut ca pârâtele trebuie să plătească și diferențele de concediu de odihnă rezultate ca urmare a acordării creșterii salariale corespunzătoare transelor de vechime.

Sumele reprezentând finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura de bugetele locale conform dispozițiilor art.13 din OUG 32/2001 și art. 16, 18 din OG 538/2001, ordonatorul principal de credite pentru salariile cadrelor didactice si personalului din unitățile de învățământ preuniversitar fiind consiliile locale, sens in care va fi respinsa excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local

Instanța a respins cererea de chemare in garanție a Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia motivat de faptul că nu se află în raporturi juridice de munca cu reclamanta, iar aprobarea, executarea si finanțarea bugetelor unităților de învățământ aparține acestora si administrației publice locale, prin pârâtul Consiliul Local

În ce privește cererea de chemare in garanție a Ministerului Educației Cercetării si, instanța a respins-o ca nefondată motivat de faptul ca Ministerul Educației Cercetării si nu are atribuții in finanțarea cheltuielilor de personal pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat.

Față de aceste considerente instanța a admis acțiunea reclamantei.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului G și a respins acțiunea față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Local G, ca nefondată.

A obligat pârâtele să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale neacordate, reprezentând indemnizația de concediu de odihnă aferentă ultimilor trei ani, calculate corespunzător, cu luarea în considerare a tuturor drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu rata inflației la data plății.

A lua act că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata diferențelor salariale reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și, în consecință, va respinge cererea de chemare în garanție a acestora pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins cererea de chemare în garanție a chematei în garanție Ministerul Educației, Cercetării și - B, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâta Consiliul Local G și Primarul mun. G, criticând soluția dată de prima instanță doar sub aspectul respingerii excepției calității procesuale pasive.

Astfel, au considerat că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu există nici o obligație privind asigurarea sumelor de plată sau a stabilirii necesarului cheltuielilor de personal în sarcina consiliilor locale.

Instituțiile recurente nu au calitatea de angajatori ai reclamanților pentru a putea sta în proces în calitate de pârâți iar statele de plată au fost întocmite de către unitățile de învățământ care au personalitate juridică.

În consecință, nu poate fi chemată în judecată o autoritate a administrației publice local, în speță, Consiliul Local G sau Primarul mun. G pentru a răspunde de fondurile bugetului de stat.

Unitățile de învățământ sunt subordonate Ministerului Educației, Cercetării și T prin intermediul Inspectoratului Școlar al jud. G, conform disp. art. 141 și 142 din Legea nr. 84/1995, și HG nr. 741/2003.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii cu consecința obligării doar a pârâților Guvernul României și Ministerului Educației, Cercetării și T la plata fondurilor solicitate, invocând în drept, disp. art. 304 pct. 8 și 9.pr. civilă.

Intimații reclamanți au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică, față de disp. art. 16 din HG nr. 219/2004.

Intimatul Ministerul Educației, Cercetării și a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe.

Din oficiu, în baza disp. art. 137 alin. 1 și art. 306 alin. 2.pr. civilă, instanța a invocat excepția lipsei de interes a recursului declarat de către recurentul Primarul mun.

Față de excepția invocată din oficiu, instanța de recurs constată că este întemeiată.

Astfel, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Primarul mun. G și a respins acțiunea în acest sens.

În consecință, nu există nici un interes pentru pârâtul recurent Primarul mun. G de a promova recurs împotriva unei hotărâri prin care s-a constatat că nu are calitate procesuală astfel că nu se vor mai analiza motivele de recurs invocate, excepția fiind imperativă, de ordine publică și văzând disp. art. 137 alin. 1 rap. la art. 306 alin. 2.pr. civilă, urmând a se respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către Primarul mun. G în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă.

Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentul Consiliul Local G sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local G, se apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică pentru următoarele motive.

Potrivit OUG nr.23/2001, începând cu anul 2001,finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

În baza HG nr. 538/2001, dată în aplicarea OUG nr. 32/2001, au fost aprobate Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat care au prevăzut că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către consiliul local, conform art. 16 din HG nr. 538/2001 și OUG nr. 45/2003.

De asemenea, potrivit aceleiași hotărâri de guvern, execuția bugetelor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat, respectiv deschiderea creditelor bugetare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se face de către ordonatorul principal de credite, care este primarul unității administrativ teritoriale, căreia îi este arondată instituția de învățământ preuniversitar.

Este adevărat, că, după aprobarea legilor bugetului de stat, unele din venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrativ teritoriale sunt repartizate de Consiliul județean, dar în final, derularea tuturor fondurilor pentru cheltuielile pentru salarii ale unităților de învățământ preuniversitar se face prin pârâții Consiliul local și Primar.

Deci, având în vedere actele normative mai sus menționate, instanța apreciază că recurentul are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât aceasta are rolul de a asigura fondurile necesare plății salariului reclamantei.

Corect s-a respins și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării și față de disp. art. 167 alin. 17 din Legea nr. 84/1995, această instituție având doar atribuții doar în ceea ce privește finanțarea cheltuielilor unităților din învățământul preuniversitar și a cheltuielilor de personal.

În consecință, în baza disp. art. 312 alin.1 pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local G.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de PRIMARUL MUNICIPIULUI G împotriva sentinței civile nr. nr.700/4.05.2009, pronunțată de Tribunalul Galați.

Respinge ca nefondat recursul declarat de CONSILIUL LOCAL G, PRIMARUL MUNICIPIULUI G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.700/4.05.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosar nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 31 August 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /09.09.2009

:DC/2 ex/09.09.2009

Fond:/

Asistenți judiciari:/C-tin

Președinte:Mihaela Neagu
Judecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 813/2009. Curtea de Apel Galati