Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 824/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 824/

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță

Grefier șef sectie -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârât ORAȘUL PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr. 1189/12.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat consilier juridic pentru intimat reclamant Sindicatul Salariaților din -, lipsă fiind recurent pârât Oralul prin Primar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța invocă din oficiu tardivitatea declarării recursului, sentința Tribunalului Brașov fiind comunicată recurentului la data de 30.06.2008, iar recursul fiind înregistrat la data de 15.07.2008, data poștei.

Reprezentanta intimatului reclamant solicită admiterea excepției tardivității declarării recursului, invocată din oficiu de către instanță

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1189/2008 a Tribunalului Brașov, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Salariaților din în numele membrilor săi de sindicat,;;,;;, -, în contradictoriu cu pârâta Orașul prin primar.

A obligat pârâta Orașul prin primar să calculeze și să plătească fiecărui membru de sindicat drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar, începând cu data de 1.03.2005 și până la încetarea raporturilor de muncă pentru membrii de sindicat:,; începând cu data de 15.11.2006 pentru; începând cu data de 15.11.2006 pentru; începând cu data de 5.01.2006 pentru; începând cu data de 1.02.2007 pentru; începând cu data de 1.09.2006 pentru, în perioada 1.04.2006-31.03.2007 pentru -, începând cu data de 1.04.2006 pentru, începând cu data de 1.04.2006 pentru, începând cu data de 11.12.2006 pentru, începând cu data de 1.04.2006 pentru, începând cu data de 11.12.2006 pentru, începând cu data de 1.04.2006 pentru, începând cu data de 1.05.2007 pentru, sume actualizate în raport de rata inflației de la data scadenței și până la plata efectivă, cu excepția perioadelor în care salariații au avut contractul de muncă suspendat sau întrerupt.

A obligat pârâta să consemneze în carnetul de muncă al fiecărui beneficiar acordarea acestora drepturi.

A respins restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Prin ordinul nr.496/28.07.2003 emis de Ministerul Administrației și Internelor s-a prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice iar la pct.3.1.1 se arată că prin personal civil în sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MAI. Personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite de Legea 138/1999 cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din lege.

Art.13 din Legea 138/1999 stabilește cuantumul indemnizației de 25 % din salariul de bază și se acordă cadrelor militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.

Rezultă că, salariaților civili le este recunoscut beneficiul aceleiași indemnizații de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază.

Este evident faptul că prin Ordinul nr.496/2003, Ministrul administrației și Internelor a urmărit ca din rândul personalului care beneficiază de acest spor să facă parte și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura discriminarea în privința drepturilor de natură salarială a personalului aflat în subordinea și coordonarea MAI, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminarea pentru personalul din cadrul aceleiași instituții.

De reținut și faptul că potrivit art.13 din legea 138/1999 la nivel național, în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi( așa cum reflectă și practica judiciară depusă în speță), astfel încât prevederile constituționale ( art.16), cele art.14 din CEDO, art.1 din protocolul nr.12 precum și art.5 și 6 din codul Muncii, impun premisa de reglementare unitară a acestor drepturi.

În ceea ce privește petitul referitor la actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație, instanța a constatat că acesta este întemeiat, având în vedere prevederile art.1082 și art.1084 civ.

Este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.

A fost respinsă acțiunea reclamantului pentru perioadele când membrii de sindicat nu erau angajații pârâtei.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul Orașul prin Primar, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentința este pronunțată fără temei legal, întrucât legiuitorul a avut în vedere faptul că de această indemnizație pot beneficia salariații care prin natura funcției au obligația de a se prezenta la serviciu în situații de urgență, speciale, presupunând faptul că cel care primește acest spor este la dispoziția conducerii executive 24 de ore din zi.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța reține în fapt următoarele:

Sentința a fost comunicată către recurenți în data de 30.06.2008, așa cum rezultă din fila 52 din dosarul de fond, iar recursul a fost declarat în data de 15.07.2008, data cu care plicul a fost depus la poștă.

Prin urmare, recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut în disp. art. 80 din legea 168/1999, sens în care instanța urmează să îl respingă ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurentul Orașul prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 1189/M/2008 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 17 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

-

Red NG 6.10.2008

Dact AG 14.10.2008/ 2 ex

Jud fond N /CT

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 824/2008. Curtea de Apel Brasov