Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 8283/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 8283

Ședința din Camera de Consiliu de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

Grefier -- -

**************

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data 23 2008, privind recursurilor declarate de pârâții DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței civile nr. 3461 din 14.05. 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.

Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.

Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pentru studia actele și lucrările dosarului, instanța în conformitate cu prevederile art 260 pr.civ a amânat pronunțarea la data de 25 2008.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursurilor de față.

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 3461 de la 14 mai 2008 respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

A admis acțiunea cu completarea ulterioară, formulată de reclamantele, și a obligat pârâtele Direcția Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor G și Autoritatea Națională Sanitar Veterinară pentru Siguranța Alimentelor să plătească reclamantelor diferențele de spor la salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase pe perioada 01.01.2007 - 31.12.2007, astfel: - de la 30 % la 75 % pentru reclamantele, și și de la 30 % la 50 % pentru reclamantele și, sume ce vor fi actualizate la data plății.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata pe considerentul că aceasta are calitatea de ordonator principal de credite. Pe fondul cauzei au fost avute în vedere dispoz. art. 14 alin.1 lit.b și d din legea nr.435/2006, privind acordarea sporurilor solicitate.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata, criticând-o prin aceea că nu există raport juridic între reclamante și recurentă, acestea fiind salariate ale DSVSA G, această instituție fiind cea care a majorat sporurile.

Se aduc critici și pe fondul cauzei în sensul netemeiniciei acțiunii.

Recurs a fost declarat și de către DSVSA G susținând că în calitatea sa de ordonator secundar de credite nu este în măsură să asigure necesarul de fonduri pentru plata diferențelor de spor, ci cealaltă pârâtă are obligații în acest sens.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată ca fiind întemeiat recursul pârâtei, critica vizând lipsa calității procesuale, urmând a fi însușită, deoarece reclamanții nu au raporturi de serviciu directe cu această recurentă, instituția care le-a majorat de altfel salariile. În acest sens, a fost și transmisă adresa nr.48251/11.- privind responsabilitatea directorilor executivi ai instituțiilor subordonate de acordare potrivit legii a acestor sporuri începând cu data de 01 ianuarie 2007.

Cu privire la recursul DSVSA, criticile formulate nu sunt întemeiate având în vedere următoarele:

Reclamanții se află în raporturi juridice directe cu recurenta, fiind salariați ai acesteia, recurenta având personalitate juridică, fiind emitentă a deciziei nr.5/2008 prin care s-a dispus majorarea sporurilor cuvenite reclamanților începând cu 1 ianuarie 2007.

Nici criticile vizând fondul cauzei nu sunt pertinente, dispozițiile art. 14 alin.1 lit.b și d din legea 435/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul sanitar veterinar, fiind certe în privința acordării sporului pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 50 %, respectiv 75% așa cum sunt nominalizate în anexa 1 la Regulamentul privind stabilirea și acordarea celor două sporuri.

În consecință, urmează a fi respins recursul DSVSA ca nefondat în baza art. 312 Cod pr.civilă și admis cel al reținând ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, fiind modificată sentința, în sensul respingerii acțiunii față de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, împotriva sentinței civile nr. 3461 din 14.05. 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante,.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea față de aceasta.

Respinge recursul formulat de pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR G, împotriva sentinței civile nr. 3461 din 14.05. 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante,.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

07.10.2008

Red.jud.-

4 ex/AS

Președinte:Ioana Moțățăianu
Judecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 8283/2008. Curtea de Apel Craiova