Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 850/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 850/R/
Ședința publică din 29 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
Judecător - -
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de pârâtul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.1265/M din 23 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 septembrie 2008, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29 septembrie 2008.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1265/23.06.2008, Tribunalul Brașova admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente lunii martie 2005 respingând ca prescrise aceste pretenții.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților Primăriei Municipiului B în numele membrului de sindicat în contradictoriu cu pârâta Municipiul B prin primar.
A obligat pârâta să calculeze și să plătească numitului drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar începând cu data de 1.04.2005 și până la încetarea raporturilor de muncă, sume actualizate în raport de rata inflației de la data scadenței și până la plata efectivă.
A obligat pârâta să consemneze în carnetul de muncă al beneficiarului acordarea acestora drepturi.
A luat act că reclamantul a renunțat la chemarea în judecată a pârâtei Consiliul Local al Municipiului B și la soluționarea petitului 5 din acțiune.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că numitul în numele căruia este promovată acțiunea este membru de sindicat, având calitatea de angajat, personal contractual, în cadrul Primăriei Municipiului B, prin prezenta acțiune solicitându-se plata indemnizației de dispozitiv, în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu luna martie 2005.
Având în vedere data înregistrării acțiunii - respectiv 9.04.2008, în raport de dispozițiile art.1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul comun în materie de prescripție, care stipulează faptul că,dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege" termenul general de prescripție fiind de 3 ani, conform art.3 din același act normativ, instanța a constatat că dreptul la acțiune privind pretențiile aferente lunii martie 2005 s-a stins prin prescripție. Prin urmare a admis excepția prescripției invocată din oficiu și a respins ca fiind prescrise aceste pretenții.
Asupra fondului pretențiilor s-a arătat că indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea 138/1999 și vizează cadre militare, angajați pe bază de contract și salariați civili din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerul d e Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații și Ministerul Justiției.
Prin ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministerul Administrației și Internelor s-a prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice iar la pct.3.1.1 se arată că prin personal civil în sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MAI. Personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite de Legea 138/1999 cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din lege.
Art.13 din Legea 138/1999 stabilește cuantumul indemnizației de 25 % din salariul de bază și se acordă cadrelor militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.
A statuat astfel tribunalul că, salariaților civili le este recunoscut beneficiul aceleiași indemnizații de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază.
Este evident faptul că prin Ordinul nr.496/2003, Ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca din rândul personalului care beneficiază de acest spor să facă parte și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, tocmai pentru a înlătura discriminarea în privința drepturilor de natură salarială a personalului aflat în subordinea și coordonarea MAI, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminarea pentru personalul din cadrul aceleiași instituții.
S-a reținut și faptul că potrivit art.13 din Legea 138/1999 la nivel național, în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi (așa cum reflectă și practica judiciară depusă în speță), astfel încât prevederile constituționale (art.16), cele art.14 din CEDO, art.1 din protocolul nr.12 precum și art.5 și 6 din codul Muncii, impun premisa de reglementare unitară a acestor drepturi.
Față de aceste considerentele, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților Primăriei Municipiului în numele membrului de sindicat în contradictoriu cu pârâta Municipiul B prin primar și a fost obligată pârâta să calculeze și să plătească numitului drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% lunar începând cu data de 1.04.2005 și până la încetarea raporturilor de muncă, sume actualizate în raport de rata inflației de la data scadenței și până la plata efectivă.
În ceea ce privește petitul referitor la actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație, instanța a constatat că acesta este întemeiat, având în vedere prevederile art.1082 și art.1084 Cod civil.
Este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Instanța a obligat pârâta să consemneze în carnetul de muncă al beneficiarului acordarea acestor drepturi, luând act de renunțare la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local al Municipiului B și la soluționarea petitului 5 din acțiune, conform dispozițiile art.246 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul Municipiul B prin primar în termen, solicitând modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acțiunii introductive.
În dezvoltarea criticilor căii de atac se învederează că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Legii 138/1999. Dispozițiile referitoare la acordarea indemnizației de dispozitiv lunare de 25% sunt aplicabile exclusiv angajaților, MI, și MJ.
În conformitate cu dispozițiile pct.31.1 din Ordinul 496/2003 emis de MAI prin "personal civil" se înțelege "funcționari publici și personalul contractual din structurile mai."
Administrația publică în unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiului autonomiei locale, nesubordonată pentru a beneficia de indemnizația solicitată prin acțiune, administrației publice locale fiindu-i aplicabile principiile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 215/2001.
Analizând recursul formulat, Curtea apreciază că este întemeiat.
Pretențiile solicitate prin acțiune sunt reglementate de art.13 din Legea 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Acest text de lege prevede că "indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili".
Prin Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de MAI s-a specificat că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Potrivit pct. 3.1.1 din acest ordin prin "prin personal civil" se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. Prin urmare, în mod evident ordinele se referă numai la structurile MAI, ori personalul contractual din cadrul primăriilor și din cadrul serviciilor publice subordonate consiliilor locale nu se încadrează în textul legal invocat și nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că administrația publică din unitățile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării serviciilor publice iar autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale ca autorități deliberative și primării ca autorități executive (prevederi cuprinse în Legea 215/2001 privind administrația publică locală art. 1, art. 2, art. 21).
Aceasta înseamnă că administrația publică locală nu este subordonată Ministerului d e Interne iar dispozițiile legale arătate mai sus nu se aplică angajaților acestor instituții.
În prezenta speță, Serviciul Public de Învățământ din cadrul Primăriei Municipiului B unde este încadrat numitul nu face parte din structurile în înțelesul urmărit prin actele normative invocate, sens în care instanța apreciază ca fiind nelegală extinderea efectelor art.31.1 din Ordinul MAI 496/2003 și asupra personalului contractual din cadrul acestui serviciu.
Nu poate fi considerată discriminatorie situația persoanei în cauză în raport cu categoria de personal contractual din fostul MAI care beneficiază de indemnizația de dispozitiv în baza Ordinului mai sus invocat deoarece nu sunt îndeplinite condițiile expuse de art.2 din OG 137/2000 pentru ca o faptă să fie considerată "discriminatorie".
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.2 alin.1 și respectiv art.3 din Directiva 2000/78 a Consiliului Uniunii Europene care reglementează condițiile de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Prin această directivă se stabilește un cadru general de combatere a discriminării în ceea ce privește încadrare în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre a principiului egalității de tratament.
Pentru toate aceste considerente, curtea apreciază că soluția instanței de fond are la bază o interpretare extensivă a dispozițiilor legale aplicabile adăugându-se la lege o situație neprevăzută de aceasta astfel încât, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul pârâtului va fi admis iar acțiunea reclamantului va fi respinsă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul B prin primar împotriva sentinței civile nr. 1265/23.06.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților Primăriei Municipiului B în numele membrului de sindicat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin primar.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./17.10.2008
Tehnoredact./20.10.2008/ 3 ex.
Jud. fond,
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică