Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 851/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.851/CM

Ședința publică de la 04 decembrie 2008

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Costea Monica

JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentele - contestatoare și -, ambele cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C, împotriva deciziei civile nr.597/CM din 7 iulie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, cu sediul în bd.- nr.145, județul C și, cu domiciliul în C,-, județul

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 2.12.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 04.12.2008, când a dat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța reclamantele, și au investit instanța,în contradictoriu cu Spitalul Clinic Județean de Urgență C, solicitând obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale constând în spor de mobilitate în cuantum de 15% și spor de confidențialitate în cuantum de 15% începând cu data de 01.10.2004 respectiv 01.06.2006 precum și obligarea la înscrierea în carnetul de muncă a acestor drepturi salariale.

În motivare reclamantele au arătat că au calitatea de consilieri juridici și potrivit art.60 al.2 din Statutul profesiei de consilier juridic au dreptul la aceste sporuri raportat la prevederile art.25 și 26 din Codul Muncii.

S-a susținut că potrivit art.24 al.2 din Legea nr. 514/2003 angajatorul avea obligația să opereze modificările corespunzătoare prevederilor Statutului. De asemenea s-a arătat că solicitarea de acordare a acestor sporuri a fost aprobată de conducerea unității, astfel încît prin Dispozițiile nr. 1537 și 1538 din 18.10.2004 li s-a acordat un spor de 35%, însă ulterior, au fost anulate fără temei legal. În final s-a arătat că acordarea acestor sporuri este justificată prin natura și volumul activității și se întemeiază pe principiul egalității de șanse și tratament.

La termenul din 24.10.2007 reclamantele și au solicitat și actualizarea cu rata inflației a sumei datorate.

La termenul din 31.10.2007 reclamanta a declarat că renunță la judecată.

Prin sentința civilă nr.1928 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a luat act de renunțarea la judecarea acțiunii formulate de reclamanta și s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele și - în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean De Urgență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că art. 60(2) din Statutul profesiei de consilier juridic nu instituie un drept la plata sporurilor de confidențialitate și mobilitate, ci enunță numai posibilitatea negocierii acordării acestor sporuri, astfel încât textul în sine nu naște un drept în favoarea consilierilor juridici. Nu se instituie nici măcar o obligație de a negocia aceste sporuri pentru angajator, cu atât mai puțin obligația de a le acorda. Posibilitatea negocierii acestor sporuri este una generic enunțată, iar o eventuală negociere nu este în mod necesar finalizată cu acordarea sporurilor respective.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 24 (2) din Legea nr. 514/2003, privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritățile publice, instituțiile și toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de prezenta lege în încadrarea și stabilirea statutului, a drepturilor și obligațiilor consilierilor juridici pe care îi au numiți sau angajați în slujba lor.

Așadar, obligația angajatorilor vizează punerea de acord cu prevederile legii iar nu cu prevederile statutului adoptat de o organizație profesională.

Este adevărat că prin deciziile nr.1537 și 1538 din 18.10.2007 ale directorului general al Spitalului Clinic Județean de Urgență s-a stabilit ca începând cu data de 01.10.2004 reclamantele și să primească un spor de confidențialitate de 35% dar astfel cum susțin chiar reclamantele, aceste decizii au fost anulate ulterior, iar reclamantele nu au probat că ar fi contestat în fața instanței de judecată măsura anulării deciziilor respective, astfel încât ele sunt lipsite de efecte.

De asemenea, împrejurarea că directorul general a aprobat referatele 1186/19.01.2006 și 18973/06.07.2007 prin care se solicita acordarea sporului de confidențialitate și a celui de mobilitate, nu are relevanță întrucât aceste referate apar ca documente pregătitoare, care nu s-au mai concretizat în decizii de majorare a drepturilor salariale sau în acte adiționale la contractele de muncă prin care aceste sporuri să se acorde.

Mai trebuie avut în vedere că reclamantele și sunt angajate ale unei unități medicale, astfel încât, în privința salarizării li se aplică legea specială, respectiv OUG nr. 115/2004. unor sporuri salariale sau a oricăror drepturi salariale se poate face așadar numai în limitele prevăzute de acest act normativ care în art. 13 prevede o serie de sporuri care pot fi acordate, între acestea neregăsindu-se și sporul de confidențialitate sau cel de mobilitate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele și criticând hotărârea atacată pentru următoarele motive:

Fiind consilieri juridici angajați în muncă, cu statut de salariat au apreciat că cererii îi sunt aplicabile dispozițiile Codului Muncii, ca normă generală, dar și normele speciale conținute de Legea nr.514/2003.

Art.2 lit.a din Codul Muncii prevede clar că, dispozițiile cuprinse în prezentul cod se aplică cetățenilor români încadrați cu contract individual de muncă care prestează munca în România.

Drepturile și obligațiile consilierilor juridici sunt reglemente prin disp. art.6 din Legea nr.514/2003, modificată care prevăd:"consilierii juridici au drepturile și obligațiile prevăzute de lege, potrivit statutului profesional și reglementările legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă".

Au fost invocate disp.art.60 alin.1 și 2 din statut și art.13 lit.b din același act normativ care prevăd posibilitatea pentru consilierul juridic de a negocia în afara remunerației prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate.

Au susținut că aceste drepturi sunt reglementate expres prin dispozițiile art.20, alin.1 și 2, lit.c și d din Codul Muncii constituind clauze specifice, negociate de părți, altele decât clauzele generale ale contractului individual de muncă stabilite de ar.17 din Codul Muncii și sunt definite de disp. art.25 și art.26 din acest act normativ.

Au arătat că și art.30 alin.1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sanitară, care este lege în unitate, prevede dreptul salariatului la negociere colectivă și individuală, negociere care s-a finalizat prin aprobarea acestor sporuri în cuantum de 35% din salariul de bază lunar și menționarea lor în cartea de muncă.

Dispozițiile prin care au fost acordate aceste sporuri nu au fost anulate, ci numai consemnările din cartea de muncă.

Recurentele au susținut că solicitările lor sunt confirmate și de Hotărârea nr.677/C/161/2007 a - Secțiile Unite, cu privire la recursul în interesul legii.

În ceea ce privește OUG nr.115/2004, modificată și completată prin Legea nr.125/2005, ca lege specială ce se aplică într-o unitate medicală, de precizat că la art.13 sunt prevăzute o serie de sporuri ce pot fi acordate cadrelor medicale, iar aceste prevederi nu înlătură obligația conducerii de a acorda și drepturile (sporuri) prevăzute prin legi speciale care reglementează statutul unor profesii (auditor intern, consilier juridic).

Prin decizia 597/CM/07.08.2008 Curtea de APEL CONSTANȚAa respins ca nefondat recursul iar,ca urmare a promovării contestației în anulare, prin decizia nr.762/CM/28.10.2008 Curtea de APEL CONSTANȚA admițând contestația a anulat decizia pronunțată în recurs.

În recurs după anulare,Curtea,analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate apreciază neîntemeiate criticile formulate pentru următoarele considerente:

Raporturile juridice dintre părți s-au derulat în baza contractelor individuale de muncă și sunt reglementate de dispozițiile Codului Muncii. Reclamantele fiind angajate pe funcția de consilier juridic prevederile Codului Muncii se completează cu dispozițiile /2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și ale Statutului profesiei de consilier juridic.

Art. 20 din Codul Muncii prevede că "în afara clauzelor esențiale prevăzute la art 17, între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice".

Alineatul 2 al acestui articol cuprinde printre clauzele enumerate și clauzele de mobilitate și confidențialitate.

clauza de mobilitate art.25 din Codul Muncii prevede că prin această clauză părțile"stabilesc că,în considerarea specificului muncii,executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă"acesta beneficiază de prestații supplimentare în bani și în natură.

Prin clauza de confidențialitate părțile convin ca în timpul derulării raporturilor de muncă și după încetarea acestora să nu transmită informațiile de care a luat cunoștiință datorită funcției pe care o ocupă.

Art.60 alin 2 din Statutul profesiei de consilier juridic dispune că: deosebit de remunerația de bază stabilită,în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale,în temeiul art. 25 și 26 Codul Muncii consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani,reprezentând clauza de mobilitate și de confidențialitate.

Coroborând aceste dispoziții legale rezultă fără echivoc faptul că,Statutul le recunoaște consilierilor dreptul de a beneficia de clauzele de mobilitate și de confidențialitate prevăzute și de normele generale în materie,de Codul Muncii.

Însă,atât Codul Muncii cât și Statutul prevăd că, aceste clauze vor fi incluse în contractele individuale de muncă ale consilierilor juridici numai după ce,în prealabil, au fost negociate și acceptate de părți.

Sporul de confidențialitate și de mobilitate nu le revine de drept salariaților,în temeiul unor dispoziții legale ci, este un drept a cărui aplicabilitate este lăsat de legiuitor la latitudinea părților,stabilirea acestuia implicând acordul ambelor părți.

Prin urmare, în mod judicios instanța de fond a stabilit că în lipsa inserării acestor clauze în contractele individuale de muncă,urmare a negocierilor purtate, reclamantele nu pot beneficia de sporurile bănești solicitate.

Este adevărat că prin dispozițiile nr.1537 și 1538/2008 emise de directorul general au fost aprobate cererile formulate în acest sens și s-a stabilit acordarea sporului de 35% în favoarea reclamantelor dar, aceste dispoziții nu au avut ca efect și încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă al fiecărei reclamante.

Aceasta întrucât contractul individual de muncă reprezintă cea mai concludentă dovadă a ceea ce au convenit părțile, documentul pe baza căruia se poate verifica în ce măsură și-a îndeplinit obligațiile oricare din părți, ce drepturi poate revendica și ce răspunderi are fiecare parte.

Contractul individual de muncă este convenția, negociată și liber consimțită, prin care se materializează voința angajatorului și a salariatului în sensul stabilirii, în limitele prevăzute de legislație și contractele colective de muncă, a drepturilor și obligațiilor ambelor părți.

Cum toate clauzele stabilite la încheierea contractului de muncă sunt acceptate de ambele părți orice modificare a respectivului contract implică acordul salariatului și al angajatorului.

A considera că dispozițiile emise de directorul general trebuie executate echivalează cu acceptarea modificării unilaterale a contractului individual de muncă ceea ce contravine dispozițiilor art.16 alin.1 din Codul Muncii.

Întrucât această înțelegere nu a fost materializată prin inserarea unor noi clauze în contractele individuale de muncă sau prin încheierea unui act adițional critica reclamantelor nu va fi reținută.

În ceea ce privește valabilitatea dispozițiilor sus aratate Curtea reține că reclamantele nu au investit instanța cu soluționarea unei cereri care să vizeze analiza modalității în care aceste dispoziții au fost anulate. Cum instanța are obligația să analizeze doar cererile deduse judecății (cf.art129 alin.6) iar reclamantele nu au dedus judecății o astfel de cerere critica dezvoltată în recurs este neîntemeiată.

Prin decizia nr.78/05.11.2007 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că "nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcționari publici prestațiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate,în condițiile prevăzute de art.25 și 26 din Codul Muncii."

Decizia statuează numai pentru această categorie, respectiv a consilierilor juridici cu statut de funcționari publici și nu se pot extinde dispozițiile acesteia tuturor consilierilor juridici astfel cum susțin recurentele care nu îndeplinesc condiția de a avea și statut de funcționari publici.

Față de aceste considerente și de dispozițiile art.312 cod proc.civilă Curtea apreciind neîntemeiate criticile formulate va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul civil formulat de recurentele - contestatoare și -, ambele cu domiciliul procesual ales în C,-, județul C, împotriva deciziei civile nr.597/CM din 7 iulie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, cu sediul în bd.- nr.145, județul C și, cu domiciliul în C,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.-jud.-/09.01.2009

Tehnoredact.-gref.-

2 ex./13.01.2009

Președinte:Costea Monica
Judecători:Costea Monica, Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 851/2008. Curtea de Apel Constanta