Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 862/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.862/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 22 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.457 din data de 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 15 iunie 2009 când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 22 iunie 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față: Constată că prin sentința civilă nr. 457/2009 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, () și, în contradictoriu cu Ministerul Justiției si Libertatilor, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, fiind necesar ca acesta să pună la dispozitia paratilor 1-3 fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Ca urmare, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finantelor Publice.
Pe fondul cauzei instanta retine ca reclamantii au calitatea de reclamanti la Tribunalul
Prin prezenta cerere de chemare in judecata acestia solicita obligarea paratilor sa recunoasca discriminarea si in consecinta sa plateasca reclamantilor diferentele dintre indemnizatiile lor si cele ale procurorilor DNA si DIICOT,tinand seama de functiile detinute de reclamanti,echivalente cu cele similare din cadrul DIICOT si DNA.
Se invoca in sustinerea cererii discriminarea ce ar rezulta att din modul diferit de salarizare a acestor categorii de procurori fata de restul magistratilor, ct si datorit conditiilor efective de promovare si numire in DNA si DIICOT.
Potrivit art.27 alin.4 din OG nr.137/2000 "persoana interesata are obligatia de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminari directe sau indirecte,iar persoanei impotriva careia s-a formulat sesizarea ii revine sarcina de a dovedi ca faptele nu constituie discriminare."
Potrivit art.2 alin.1 din OG nr.137/2000," prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
Pentru a fi in prezenta acestei forme de discriminare directa trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
-sa existe un tratament diferentiat,manifestat prin:orice deosebire,excludere,restrictie sau preferinta;
-sa existe un criteriu de discriminare,fie cele enumerate expres de textul de lege susmentionat,fie orice alt criteriu;
-tratamentul diferentiat sa aiba ca scop sau efect restrangerea,inlaturarea recunoasterii,folosintei sau exercitarii,in conditii de egalitate,a unui drept recunoscut de lege;
-existenta unor persoane sau situatii aflate in pozitii comparabile(art.1 alin.3 din OG nr.137/2000);
-tratamentul diferentiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim,iar metodele de atingere a aceslui scop sunt adecvate si necesare.
De asemenea,potrivit art.2 alin.3 din OG nr.137/2000," Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
In acest caz( al discriminarii indirecte) trebuie indeplinite aceleasi conditii ca si in cazul discriminarii directe,diferenta intre cele doua feluri de discriminare constant constand in caracterul neutru,greu de identificat al criteriilor si practicilor ce stau la baza tratamentului diferit.
Se observa ca in speta nu sunt indeplinite aceste conditii.
Astfel,in cauza cele doua categorii profesionale(procurorii din cadrul DNA si DIICOT) si reclamantii(judecatori) nu se afla intr-o situatie comparabila,astfel incat nu se poate concluziona ca cei din prima categorie beneficiaza de un tratament preferential fata de cei din cea de-a doua categorie profesionala.
Statul a stabilit prin lege drepturi suplimentare in favoarea procurorilor din cadrul DNA si DIICOT,intrucat atributiile de serviciu ale acestora si riscul la care se expun in exercitarea acestor atributii sunt diferite de cele ale judecatorilor,cu consecinta imposibilitatii retinerii unei situatii comparabile intre cele doua categorii profesionale mentionate anterior.
Conditiile efective de numire si de promovare in cadrul DNA si DIICOT sunt stabilite de lege,iar instanta judecatoreasca nu poate refuza aplicarea unor acte normative pe considerentul ca acestea sunt discriminatorii,intrucat s-ar incalca principiul constitutional al separatiei puterilor in stat,aspect retinut in mai multe decizii pronuntate de Curtea Constitutionala.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții reclamanți criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că discriminarea rezidă atât din modul diferit de salarizare a acestei categorii de procurori față de restul magistraților, cât și datorită condițiilor efective de promovare și numire în DNA și DIICOT. Salarizarea acestora a fost justificată prin prisma faptului că, odată numiți în aceste structuri acești procurori dobândesc de cele mai multe ori omisio medio, grad de procuror la Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
În continuarea motivelor de recurs sunt dezvoltate pe larg condițiile de numire și selecția procurorilor pentru posturile din DNA și DIICOT prin raportare la condițiile de promovare în sistemul instanțelor judecătorești.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceiași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a coeficienților de salarizare mai sus indicați pentru procurorii din cadrul DIICOT și DNA, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acestor drepturi salariale începând cu luna aprilie 2006.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Brașov iar prin acțiunea dedusă judecății prin care au solicitat aceleași drepturi salariale cu cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT, pretențiile acestora sunt nefondate, fiind respinse.
Salarizarea magistraților este reglementată de dispozițiile art.3 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 și constă într-o indemnizație de încadrare lunară brută stabilită în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
În baza art. 11 alin 1 din aceeași ordonanță, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați potrivit nr. crt.6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin acțiune reclamanții, în calitate de judecători, solicită aceleași drepturi salariale cu procurorii de la DNA și DIICOT pe considerentul că între cele două categorii profesionale legiuitorul a creat discriminări în ceea ce privește modalitățile de selecție și promovare în funcțiile de execuție și conducere iar cererea reclamanților are la bază extinderea normelor legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT și aplicarea acestora și celorlalte categorii de magistrați cu ignorarea propriilor norme de salarizare. Curtea reține că instanțele judecătorești au rolul de a asigura aplicarea corectă și nediscriminatorie a legilor în vigoare la momentul efectuării actului de justiție, însă nu au posibilitatea de a constata că o lege conține dispoziții discriminatorii. În acest sens, prevederile OG nr. 137/2000 privind discriminarea dau posibilitatea subiecților de drept să invoce orice discriminare în aplicarea unui act normativ, însă nu este posibil să se solicite instanțelor de drept comun să se constate că o normă legală este discriminatorie. În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 în care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr. 137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În altă ordine de idei, pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Convenția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
Conform principiului separării puterilor de stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, astfel încât instanțele de judecată au menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează reclamanții din acțiunea de față.
În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin deciziile 818, 819, 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr.137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
Prin urmare, acțiunea reclamanților are la bază o greșită înțelegere a noțiunii de discriminare în ceea ce privește aplicarea acestui principiu pe tărâmul dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, precum și o greșită interpretare a dispozițiilor legale interne și internaționale ce consacră acest drept și a practicii CEDO cu privire la aceste aspecte.
Art.28 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală".
Același drept este reglementat și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentate - art.14 sau, după data de 1 noiembrie 2006, art.1 Protocolul nr.12.
Interpretând aceste texte de lege CEDO a subliniat în repetate rânduri că există discriminare atunci când pentru persoane aflate în situații identice se aplică în mod diferit un drept recunoscut prin lege, dar și invers, persoanele aflate în situații diferite trebuie să beneficieze de un tratament diferit.
Ori, în situația noastră, cele doua categorii profesionale nu se află în aceeași situație, întrucât prestează o activitate diferită, au specializare diferita și beneficiază de legi de salarizare diferite. A se vedea în acest sens cauze Thlimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii, sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă caz CEDO a subliniat:"Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art.14 trebuie să există o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
Pe de altă parte, examinând dispozițiile Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism, modificată și completată rezultă căaceastă direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din OUG nr. 27/2006 și ale art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată.
Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum indică și denumirea sa, reprezintă o structură supraordonată celorlalte unități de parchet, având drept corespondent la nivelul instanțelor judecătorești Înalta Curte de Casație și Justiție.
Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 1-2 din Legea nr. 508/2004, modificată și completată.
Ca atare, susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul DIICOT este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia.
de multiplicare 19-23, conform Anexei la OUG nr. 27/2006, lit. A, nr. crt. 6-13 se acordă procurorilor cu funcții de conducere și execuție ce își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că stabilirea acelorași reguli de salarizare pentru procurorii din cadrul DIICOT, structură a aceluiași parchet ce funcționează pe lângă instanța supremă este legitimă și justificată în mod obiectiv.
Având în vedere cele anterior menționate, rezultă că nu poate fi reținut un tratament diferențiat nelegal între procurorii DIICOT și judecători deoarece nu poate fi o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii.
Față de aceste considerente curtea reține că dispozițiile legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT în vigoare la data judecății se referă doar la aceste categorii profesionale și nu pot fi extinse și aplicate altor subiecți de drept cărora nu li se adresează, astfel încât acțiunea reclamanților a fost în mod legal și temeinic respinsă.
Față de aceste considerente instanța apreciază că toate criticile din recurs sunt nefondate și în consecință vor fi respinse și sentința primei instanțe menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții, -, () și, împotriva sentinței civile nr.457/2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.NG/25.06.09
Tehnored. 25.06.09 - 2 ex.
Jud. fond /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria
