Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 875/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVLĂ Nr. 875/
Ședința publică de la 01 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DGFP, împotriva sentinței civile nr. 1330/28.07.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat avocat - pentru intimații reclamanți, G, R, și, lipsă fiind recurenții pârâți Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și participantul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art 150 Cod procedură civilă, instanția acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat -, în ceea ce privește recursul formulat de Ministerului Economiei și Finanțelor, solicită respingerea, întrucât s-a formulat petit cu privire la acest pârât doar în sensul de a fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate. Solicită respingerea recursului formulat de acest pârât.
Solicită respingerea recursului formulat de Curtea de Conturi a României. Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe împrejurarea că în cadrul Curții de Conturi s-a înființat autoritatea de audit care există doar la În teritoriu nu există sucursale, cei ce activează ca și controlori financiari îndeplinesc însă aceleași obligații.Astfel, ar trebui ca pentru tratament egal să primească aceleași sporuri cu cei de la autoritatea de audit.
Există sentințe și decizii irevocabile, a Tribunalului Vâlcea, D, S M, sentințe pe care le depune ca și practică judiciară, deciziile Curții de Apel Galați și O unde aceste sporuri au fost acordate și deși în alte cauze se motivează că instanța nu poate ține seama de alte decizii, ÎCCJ a decis că trebuie să existe unitate în soluționarea cauzelor
Față de considerentele prezentate pe larg în întâmpinare solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond ac fiind temeinică și legală. Menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă 1330/2008 Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A respins excepția de necompetență materială a Secției comerciale și contencios administrativ a Tribunalului Brașov, ca fiind rămasă fără obiect.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, -, R, în contradictoriu cu pârâții:
1. Curtea de Conturi a României;
2. Ministerul Economiei și Finanțelor, și în consecință:
A obligat pârâta Curtea de Conturi a României la plata drepturilor salariale reprezentând primă de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, aferentă perioadei 2001-2007 către reclamanții, G, -, R, sume ce se actualizează cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pârâta Curtea de Conturi a României la plata drepturilor salariale reprezentând primă de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, actualizate cu rata inflației la data plății efective în favoarea următorilor reclamanți, după cum urmează: pentru perioada 01.03.2003-31.12.2006; pentru perioada 01.01.2001-30.11.2002; pentru perioada 01.01.2001-01.04.2005; pentru perioadele 01.03.2003-01.12.2006 și respectiv 01.07.2007-31.12.2007; pentru perioada 14.04.2003-31.12.2007.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâta Curtea de Conturi a României.
A obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare achitării drepturilor salariale mai sus menționate.
A respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuale pasivă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr- la Secția Comercială și Contencios Administrativ iar după transpunere,la secția civilă, sub nr- reclamanții, G, -, R, au chemat în judecată pe pârâții:
1.Curtea de Conturi a României; 2.Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând primă de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, aferentă perioadei 2001-2007 către reclamanții, G, -, R, sume ce urmează să se actualizeze cu rata inflației la data plății efective;
2. obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale reprezentând primă de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu, actualizate cu rata inflației la data plății efective în favoarea următorilor reclamanți, după cum urmează: pentru perioada 01.03.2003-31.12.2006; pentru perioada 01.01.2001-30.11.2002; pentru perioada 01.01.2001-01.04.2005; pentru perioadele 01.03.2003-01.12.2006 și respectiv 01.07.2007-31.12.2007; pentru perioada 14.04.2003-31.12.2007.
3. obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la corectarea în carnetele de muncă a încadrărilor salariale ale reclamanților.
Reclamanții sunt salariați în cadrul pârâtei Curtea de Conturi a României, având calitatea de controlori financiari la Camera de Conturi B, așa cum rezultă din adeverințele de la filele 7-29 dosar, stare de fapt confirmată și de pârâta Curtea de Conturi a României prin întâmpinare.
Reclamanții, G, -, R, au desfășurat activitate în perioada 2001-2007.
Restul reclamanților au desfășurat activitate în cadrul aceleiași instituții, după cum urmează: pentru perioada 01.03.2003-31.12.2006; pentru perioada 01.01.2001-30.11.2002; pentru perioada 01.01.2001-01.04.2005; pentru perioadele 01.03.2003-01.12.2006 și respectiv 01.07.2007-31.12.2007; pentru perioada 14.04.2003-31.12.2007.
Din probele administrate rezultă că pentru perioada 2001-2007 reclamanții nu au beneficiat de plata primei de concediu,or potrivit dispozițiilor art.40, alin.2, lit. c din Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege,din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Reclamanții își întemeiază acțiunea introductivă pe discriminarea dintre aceștia și alți controlori financiari din cadrul aceleiași categorii profesionale care au obținut prin sentințe judecătorești dreptul la prima de vacanță pentru perioada 2001-2007, invocând dispozițiile nr.OG137/2000 republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Instanța a constatat că reclamanții au indicat mai multe sentințe civile filele 42-68 dosar, prin care, altor persoane care ocupă aceleași funcții ca și reclamanții, le-a fost acordat acest drept, în raport cu care aceștia sunt discriminați.
De altfel, prin Hotărârea nr.282/21.05.2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pronunțată la petiția formulată de controlorii financiari și având ca obiect discriminarea dintre aceștia și funcționarii publici din cadrul aceleiași instituții, Colegiul Director a constatat că există un criteriu de discriminare și anume, un criteriu profesional,iar art.2 alin.1 al nr.OG137/2000 precizează că pot fi invocate nu doar criteriile expres enumerate ci și alte criterii.
Este adevărat că hotărârea de mai sus a statuat că faptele prezentate nu reprezintă discriminare conform art.2 coroborat cu art.1 alin.3 al OG137/2000 dar s-a referit la situații comparabile dintre controlorii financiari angajați cu contract individual de muncă și funcționarii publici.
În speță, așa cum s-a arătat mai sus, este vorba de aceeași categorie profesională, respectiv a controlorilor financiari.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți
Instanța a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâta Curtea de Conturi a României și pe cale de consecință a fost obligat chematul în garanție să aloce sumele necesare plății drepturilor salariale în favoarea reclamanților, așa cum s-a stabilit mai sus.
Instanța a respins cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței a formulat recurs MEF prin DGFP B criticând sentința pentru admiterea cererii de chemare în garanție susținând că nu sunt îndeplinite condițiile art.60-63 Cod procedură civilă. Temeiul unei astfel de cereri trebuie să îl constituie obligația de garanție ce îi revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
În ceea ce privește fondul cauzei se arată că pretențiile reclamantei nu au suport legal.
Pe perioada pretinsă 2001-2007 drepturile salariale ale reclamanților au fost reglementate de OUG nr 160/2000 privind salarizarea contravalorilor financiare din cadrul Curții de Conturi aprobată prin Legea 711/2005 cu modificările și completările ulterioare.
În cuprinsul acestor prevederi legale nu există nici un text de lege care să prevadă dreptul la acordarea primei de concediu controlorilor financiari.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat recurs criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie susținând următoarele motive:
1. instanța de fond în mod greșita respins excepția prescripției dreptului la acțiune reținând că operează o suspendare a cursului prescripției deși nu precizează care dintre cauzele legale de suspendare sunt aplicabile.
2. decizia 23/12.12.2005 a ÎCCJ nu este aplicabilă în speță deoarece privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale cu referire expresă la categoria magistraților și personalului auxiliar.
3. În cauză a fost reținută greșit existența discriminării. Hotărârea 282/21.05.2008 a CNCD evocată de instanța de fond nu este aplicabilă în acest dosar întrucât a avut în vedere comparabilitatea dintre controlorii financiari și funcționarii publici.
4. Instanța trebuie să țină cont și de dispozițiile Deciziilor 818-821/3.07.2008 publicată în 537/16.07.2008 prin care s-a constatat că, prevederile art.1, art.2 și art.27 alin.1 din OG 137/2000, pe care și-au întemeiat acțiunea și reclamanții, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului. De asemenea, sunt depuse de intimații reclamanți hotărâri judecătorești irevocabile ca practică judiciară față de care susțin că există discriminarea invocată dovedind în acest sens că prin obținerea pe cale judecătorească de către alți controlori financiari din țară a acestor drepturi la primă de concediu, reclamanții ar fi subiecții unui tratament discriminatoriu care nu ar fi stopat decât prin respingerea recursului.
Analizând recursurile formulate instanța constată că sunt fondate.
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a pronunțat o sentință legală și temeinică, procedând la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză.
În ceea ce privește, temeiul de drept invocat în cauză de reclamanți, trebuie observat că drepturile acestora, se prevalează pe dispoziții din legea 188/1999 cu referire la statutul funcționarului public. Ori reclamanții nu au calitatea de funcționari publici, iar drepturile salariale stabilite printr-un text de lege, cu destinație expresă pentru o anumită categorie de personal, nu pot fi aplicate prin extindere și la altă categorie de salariați.
Unul din principiile salarizării în cadrul autorităților și instituțiilor publice, prin derogare de la principiul negocierii, este acela al prestabilirii prin lege a salariului. Ori în speță nu există nici un text de lege care să confere reclamanților dreptul la primă de vacanță.
Referitor la celălalt temei de drept al acțiunii, respectiv disp. art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de muncă la nivel național, pe anii 2007 - 2010, invocat și de instanța de fond, acesta a fost interpretat în mod greșit întrucât dispozițiile acestuia sunt în sensul că "se poate stabili în raport de posibilitățile economico - financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță." Ori din interpretarea acestui text cu valoare normativă, se înțelege că acordarea primei de vacanță este o posibilitate, condiționată de posibilitățile economico-financiare ale angajatorului, și nu o obligație. Pe de altă parte acordarea primei de vacanță fără o reglementare specială, numai în aplicarea dispoziției generale stipulată în CCM la nivel național, aduce atingere gravă, principiului de care s-a amintit mai sus și anume acela al prestabilirii salariului prin lege, în cazul instituțiilor publice.
În ceea ce privește principiul discriminării reclamanților față de alte categorii profesionale, cum ar fi funcționarii publici, care sunt beneficiari ai acestui drept stabilit prin lege, și respectiv alți controlori ai Curții de Conturi din teritoriu care au obținut prin hotărâri judecătorești dreptul la prima de concediu, trebuie menționat că art. 27 din OG 137/2000 ce constituie temei al cererii reclamanților, a fost declarat neconstituțional.
Instanța trebuie să respecte la pronunțarea prezentei sentințe și deciziile Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea art.27 din OG 137/2000 deoarece potrivit art.31 alin.3 din Legea 47/1992 "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul nu pune de acorda prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției". Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale suntsuspendate de drept.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 prin decizia 821/3.07.2008, 818/3.07.2008, 820/2.07.2008 aceste decizii fiind publicate în MO din 16.07.2008 și fiind obligatorii pentru instanța de fond.
Fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată presupune chiar interpretarea dispozițiilor art.2 și art.27 din OG 137/2000 în sensul pe care Curtea Constituțională l-a considerat neconstituțional.
Admițând o astfel de cerere instanța ar fi apreciat că "omisiunea legiuitorului de a acorda și reclamanților beneficiul acestor drepturi constituie o discriminare contrară legii și normelor comunitare". Ori, prin deciziile mai sus arătate un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței pe care-și fundamentează pretențiile - înțeles prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative (cazul în speță) a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat.
Pe de altă parte, practica instanțelor nu constituie izvor de drept și nu poate impune o anumită soluție în cauză așa cum pretind reclamanții, în considerentul evitării unor situații discriminatorii în rândul aceleiași categorii de personal.
Doar deciziile ÎCCJ pronunțate în recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanță și sunt pronunțate tocmai în scopul de uniformizare a practicii instanțelor, însă în speță, decizia 23/12.12.2005 a ÎCCJ, invocată de instanța de fond nu este aplicabilă în speță deoarece aceasta soluționează recursul în interesul legii promovat pentru aplicarea dispozițiilor art.411alin.1 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța de Guvern OG 83/2000 cu privire la acordarea indemnizației de concediu pentru magistrați și personal auxiliar doar pe anii 2001 și 2002 și nu privește și categoria de personal din care fac parte reclamanții.
De altfel aceștia au dispoziții legale diferite de cele care reglementează drepturile salariale ale magistraților respectiv OUG 160/2000 care nu prevăt dreptul la acordarea primei de concediu.
Față de aceste considerente, instanța va admite recursurile formulate, în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.312 alin.1 Cod procedură civilă și 3041Cod procedură civilă și va dispune conform celor din dispozitivul prezentei.
Criticile in recursul MEF cu privire la soluționarea cererii de chemare în garanție rămân fără obiect din moment ce însuși fundamentul juridic al obligației principale pretinse de reclamanți s-a dovedit a fi neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții Curtea de Conturi a României, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B împotriva sentinței civile nr.1330/M/2008 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, G, -, R, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Curtea de Conturi a României.
Menține restul dispozițiilor privind soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 01 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red: AP/30.10.2008
Dact: MD/10.11.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
06 Octombrie 2008
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
