Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 945/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTELE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
(nr. dosar în format vechi 6843/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 945R
Ședința publică de la 23 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dorina Zeca
JUDECĂTOR 2: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 3: Magdalena Petre
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâta formulat împotriva încheierii de ședință din data de 23.11.2009, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -, -, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurenta a solicitat prin cererea înregistrată la data de 22.02.2010 judecata cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 Cod procedură civilă; că la dosarul cauzei s-a depus de către intimatul întâmpinare prin care solicită respingerea recursului recurentei și invocând autoritatea de lucru judecat cu privire la dispozițiile. art. 298 alin. ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, solicitând și judecata cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă; precum și întâmpinări formulate de intimații - la data de 22.02.2010 și - la data de 05.02.2010, prin care se solicită respingerea recursului ca tardiv formulat, după care:
Curtea pune în discuție excepția tardivității prezentului recurs, invocată de intimații și, prin întâmpinare.
Curtea respinge excepția tardivității invocate în cuprinsul întâmpinărilor cu motivarea că recursul este declarat în termenul legal de 48 ore prevăzut de Legea nr.47/1992.
Curtea pune în discuție excepția autorității de lucru judecat, invocată în cuprinsul întâmpinării de către.
Instanța de recurs respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatul, în raport de faptul că vizează alte dispoziții legale, ale căror neconstituționalitate este invocată. Astfel, prin cererea de recurs se invoca neconstituționalitatea art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 și nu neconstituționalitatea dispozițiilor art.298 din 53/2003, care au fost invocate anterior de către recurentă. Curtea reține că, în raport de aceste dispoziții legale a înțeles intimatul să invoce excepția autorității de lucru judecat.
Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 10.12.2009, recurenta - SA a criticat încheierea pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 23.11.2009 în dosarul nr-, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art.286, art.287, art.289 din Legea nr.53/2003, art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999 și art.164 Cod pr.civilă.
În motivarea cererii, recurenta a susținut, în esență, că excepțiile întruneau condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992, instanța de fond excedând limitelor sale de competență atunci când a analizat excepțiile de neconstituționalitate ce au fost ridicate în fața sa.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.26 alin.6 din Legea nr.47/1992.
Intimații și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Asupra recursului, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea pronunțată la data de 23.11.2009, Tribunalul Teleormana respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale apreciind că dreptul dedus judecății nu este guvernat de dispozițiile art.286-art.288 din Legea nr.53/2003 și art.74-75, art.77 din Legea nr.168/1999 întrucât acestea vizează procedura de soluționare a litigiilor pentru care legiuitorul a instituit un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun. Instanța de fond a mai arătat că prin instituirea acestor reguli de procedură nu se încalcă dispoziții constituționale și nici nu se lezează garanțiile procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil și într-un termen rezonabil, în interesul legitim al fiecăreia dintre părți.
Instanța de fond își argumentează soluția pornind de la premisa că dispozițiile art.286-288 din Legea nr.53/2003 (lege cunoscută generic sub titulatura de Codul muncii ) și dispozițiile art.74-75 și art.77 din Legea nr.168/1999 nu au nicio legătură cu substanța dreptului material dedus judecății.
este corectă, însă concluzia este eronată pentru că nu ține cont că judecarea unei cauze nu se face doar prin prisma dreptului material aplicabil speței. Alături de aceste dispoziții care reglementează substanța dreptului material ce constituie cauza acțiunii, sunt incidente și relevante în litigiile de dreptul muncii dispozițiile procedurale care, prin aplicarea lor, pot influența soarta juridică a dreptului pretins.
Astfel, prin dispozițiile art.286-288 din Legea nr.53/2003 se stabilește o procedură derogatorie față de cea din dreptul comun, în legătură cu care recurenta susține, fără temei în opinia Curții, că i-ar fi nesocotite drepturile fundamentale prevăzute de art.21, art.24 și art.53 alin.1 din Constituția României și art.6
Aceste dispoziții procedurale pot influența rezultatul unui proces, prin urmare nu se poate susține că ele nu au nicio legătură cu dreptul dedus judecății. O legătură directă se poate să nu subziste, dar o influență a modului în care dreptul supus judecății este tratat procedural există și nu poate fi, în opinia Curții, trecută cu vederea.
O mare parte a motivării Tribunalului Teleorman combate ideea de neconstituționalitate a dispozițiilor art.286-288 din Legea nr.53/2003 și art.74-75 și art.77 din Legea nr.168/1999, preluând motivări ale deciziilor Curții Constituționale în legătură cu aceste articole supuse anterior controlului de constituționalitate, ocazii în care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate asemenea excepții, iar nu ca inadmisibile.
Cunoașterea jurisprudenței Curții Constituționale este fără îndoială un aspect pozitiv pentru instanța de fond.
De altfel, din câte cunoaște Curtea până la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea Constituțională nu a respins, legat de litigiile de muncă în care au fost invocate, ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art.286-288 din Legea nr.53/2003, ci ca neîntemeiate, o parte a considerentelor unor astfel de decizii regăsindu-se, în spirit și literă, în considerentele încheierii recurate.
Curtea face precizarea că referire la practica instanței de contencios constituțional privind art.286-288 din Legea nr.53/2003 are în vedere soluțiile Curții Constituționale în litigiile în care autorul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus amintite a fost chiar recurenta-pârâtă - SA.
Chiar dacă jurisprudența Curții Constituționale în legătură cu constituționalitatea acestor articole conturează un anumit răspuns la demersul inițiat de recurentă, această împrejurare nu este de natură să schimbe titularul dreptului de a răspunde, respectiv Curtea Constituțională.
În legătură cu interpretarea dată de instanța de fond privind art.286-288 din Legea nr.53/2003, recursul este întemeiat și va fi admis, judecata fondului urmând a fi suspendată până la soluționarea excepțiilor de către Curtea Constituțională, excepții în legătură cu care Curtea își exprimă următorulpunct de vedere:
Prevederile contestate din Legea nr.53/2003 nu încalcă dispozițiile art.21 din Constituție și art.6 pentru că, prin acestea, legiuitorul nu a urmărit îngrădirea exercitării dreptului de a se adresa justiției sau de a fi ascultat de aceasta (având în vedere că recurenta are calitatea de pârâtă, ea neinițiind demersurile de chemare în judecată), ci a urmărit, prin norme speciale, să asigure părților certitudinea unei soluționări cu celeritate a litigiilor de muncă. Această ultimă împrejurare nu împiedică pârâta să-și formuleze apărările, să le susțină în fața instanței de judecată, angajatorul având posibilitatea de a atașa dosarului toate înscrisurile care infirmă pretențiile salariatului, după cum are posibilitatea de a solicita instanței de a administra toate probele necesare aflării adevărului în cauză.
Singura diferență constă în faptul că toate aceste aspecte trebuie solicitate și realizate mai repede decât în majoritatea celorlalte litigii civile, însă această celeritate, impusă de natura relațiilor juridice deduse judecății, nu împiedică în vreun fel angajatorul să se apere, ci doar îl obligă să o facă mai repede.
Faptul că sarcina probei este răsturnată nu încalcă dreptul la apărare al angajatorului, câtă vreme acesta din urmă are posibilitatea de a-și prezenta și susține apărările și mijloacele de probă care ar dovedi netemeinicia pretențiilor părții adverse.
În egală măsură, nu se poate susține că prin aceste norme procedurale derogatorii de la dreptul comun, ar fi limitat exercițiul dreptului la apărare sau la justiție al recurentei-pârâte. Așa cum Curtea sublinia, exercițiul dreptului la apărare al angajatorului este neîngrădit, acesta având posibilitatea de a solicita mijloacele pe care le apreciază utile, pertinente și concludente în combaterea pretențiilor, cu singura deosebire că secvențele procedurale trebuie să se desfășoare într-un ritm mai alert în considerarea importanței soluționării cu celeritate a litigiilor de muncă.
Cu privire la dispozițiile art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999, Curtea reține că acestea sunt constituționale, având în vedere că reglementează o procedură urgentă e soluționare a cauzei, în raport de obiectul acesteia și necesitatea soluționării cu celeritate a litigiilor în materia dreptului muncii. Această procedură este aplicabilă tuturor categoriilor sociale care apelează la această procedură.
În privința respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art.164 Cod pr.civilă, Curtea consideră că soluția instanței de fond este una legală, urmând a fi menținută și de instanța de recurs având în vedere următoarele argumente:
Dispozițiile art.164 Cod pr.civilă instituie, din punct de vedere procedural, dispoziții care privesc măsuri pentru o bună administrare a cauzei.
Din această perspectivă, conexitatea, ca de altfel și disjungerea, reprezintă măsuri administrative care, cu rare excepții între care nu se numără și pricina de față, nu pot influența în vreun fel substanța materială a dreptului dedus judecății.
În aceasta constă diferența esențială față de celelalte dispoziții legale în legătură cu care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Indiferent dacă instanța ia sau nu măsura conexării, dreptul reclamantei este și rămâne de sine stătător pentru că acest drept are ca izvor juridic primordial contractul individual de muncă în care doar intimatul-reclamant și pârâta au calitate de părți, chiar dacă există și alți salariați cu pretenții similare, întemeiate pe același act juridic respectiv Contractul colectiv de muncă, dar izvorâte din raporturi juridice distincte reprezentate de contractele individuale de muncă.
De altfel, măsura conexității, care nu poate afecta în vreun fel substanța materială a dreptului dedus judecății, constituie într-adevăr o posibilitate a instanței și, față de numărul foarte mare al litigiilor în care recurenta este parte pârâtă, trebuie exercitată cu foarte mare grijă pentru a nu transforma un litigiu în care figurau un reclamant și un pârât într-un litigiu cu câteva mii de reclamanți și un singur pârât, împrejurare față de care scopul conexării, și anume buna administrare a actului de justiție, ar putea fi atins cu mai mult mai mare dificultate.
Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, va admite recursul, va modifica în parte încheierea recurată și va trimite cauza Curții Constituționale pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate ale dispozițiilor art.286-288 din Legea nr.53/2003 și a dispozițiilor privind art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999, suspendând, în temeiul art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 republicată, judecata pricinii până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă formulat împotriva încheierii de ședință din data de 23.11.2009, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -, -,.
Modifică în parte încheierea pronunțată la data de 23.11.2009 în dosarul nr- în sensul că:
Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.286, art.287 și art.288 din Codul muncii și a dispozițiilor art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999.
Dispune trimiterea cauzei la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate.
Suspendă judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.DZ
2 ex./08.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Dorina ZecaJudecători:Dorina Zeca, Amelia Farmathy, Magdalena Petre
