Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 948/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 948/R-CM
Ședința publică din 15 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, B,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.60/F-CM din 01 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 08 mai 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Statul R reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să îi oblige pe pârâți în solidar la plata actualizată a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculată la salariul brut lunar, pentru perioada 2000-1 septembrie 2004, să oblige pe pârâta Curtea de APEL PITEȘTI la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților și să oblige pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sporul pentru risc și solicitare neuropsihică a fost prevăzut prin art.47 din Legea nr.50/1996, care a fost abrogat prin nr.OUG177/2002, însă această abrogare a fost înlăturată prin art.41 din nr.OUG27/2006. De asemenea, abrogarea art.47 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor de tehnică legislativă.
Mai arată reclamanții că nu s-au schimbat condițiile avute în vedere la data adoptării actului normativ, ci dimpotrivă s-au acutizat.
Mai mult, prin decizia nr XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin întâmpinarea formulată (filele 7-9), pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și inadmisibilitatea acțiunii.
Pârâtul a arătat că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, iar guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite.
Ministerul Justiției, care este ordonator principal de credite, are atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate face plata drepturilor salariale ale reclamantului, întrucât în Legea bugetului de stat nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare plății acestuia.
Pe de altă parte, obligarea acestui pârât la majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Justiției este inadmisibilă, deoarece acest lucru nu se poate face decât în baza unei legi, fiind așadar o problemă de legiferare.
Prin întâmpinarea formulată (fila 15), pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește drepturile salariale mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, arătând că dreptul la acțiune a luat naștere la data publicării nr.OG83/2000, acesta fiind momentul săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și al luării la cunoștință despre faptă.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin nr.OG83/2000, care nu a vizat nici unul dintre domeniile rezervate legii organice, întrucât salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești nu este inclus în domeniul legii organice delimitat expres de art.72 din Constituția României.
De asemenea, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996, iar nr.OG83/2000 a fost aprobată ulterior prin lege.
În fine, abrogarea dispozițiilor legale care instituia sporul de 50% reprezintă o problemă de legiferare.
Prin încheierea din 11.07.2008, în temeiul art.1 alin.1 coroborat cu art.2 alin.2 din nr.OUG75/2008, Tribunalul Argeșa scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competență soluționare Curții de APEL PITEȘTI, instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la data de 18 iulie 2008.
Prin sentința nr.60/F-CM din 1 octombrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să plătească drepturile salariale, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, începând cu data de 1 octombrie 2000 și până la 1 septembrie 2004, în valoare actualizată în raport cu devalorizarea monedei, de la fiecare dată scadentă, până la plata efectivă.
A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fonduri necesare plății.
Din actele dosarul, Curtea a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, Curtea a analizat cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare, precum și excepția de prescripție invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Este un lucru evident și necontestat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totuși, Curtea a apreciat că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea a reținut următoarele:
Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Prin acțiunea formulată de față, reclamanții au solicitat drepturi salariale pentru perioada începând cu luna ianuarie 2000, până în anul 2004.
La o primă vedere, termenul prevăzut de textele de mai sus, ar fi încheiat la data promovării prezentei acțiuni, pentru cea mai mare perioadă așa cum pretinde intimatul Ministerul Justiției.
Ceea ce, însă se discută în cauză, este un drept negat prin însuși un act emanând de la una din puterile Statului Român, respectiv, cea executivă, cu depășirea abilitărilor sale legislative, dar sub o puternică aparență de legalitate.
Această instituție a dreptului procesual constituie o modalitate de protecție a securității juridice, venind să sancționeze pe titularul dreptului neglijent în a și-l exercita într-un anumit interval de timp.
O asemenea neglijență conține, evident, o deplină libertate de acțiune din partea titularului dreptului. În situația, însă, în care, acest exercițiu este împiedicat printr-un act normativ care se bucură de prezumția de legalitate, nu se poate vorbi despre neglijența titularului de a-și urmări protecția dreptului.
În cauză, art.47 din Legea nr.50/1996, apărea destinatarilor săi abrogat prin survenirea nr.OUG83/2000, acțiunea și, deci, dreptul la sporul prevăzut anterior fiind declarat inexistent.
Că este așa, nu numai pentru orice cetățean al statului, dar chiar și pentru organele statale învestite cu puterea de a asigura protecția drepturilor încălcate, puterea judecătorească, rezultă din faptul că multe dintre acțiunile inițiate în fața instanțelor, în apărarea drepturilor salariale nelegal înlăturate, au fost, în mod irevocabil, respinse, în acest fel ajungându-se la necesitatea promovării și soluționării unui recurs în interesul legii în cadrul căruia s-a cercetat legalitatea adoptării actului.
Or, câtă vreme, însăși puterea jurisdicțională din stat a avut, uneori, convingerea serioasă că dreptul nu mai există în patrimoniul persoanelor din aceeași categorie căreia îi aparțin reclamanții, acestora nu le poate fi imputată pasivitatea cu privire la perioada anterioară pronunțării deciziei în interesul legii, care a statuat asupra nelegalității adoptării actului de abrogare a dreptului și asupra subzistenței, în toată această perioadă, a acestui drept.
Pentru ca protecția lui să poată fi solicitată instanțelor, el trebuia să se fondeze pe o puternică aparență de existență, or, dimpotrivă, actul normativ nelegal adoptat, cu încălcarea dispozițiilor legii de abilitare a Guvernului de legiferare, respectiv a limitei transferului de legiferare de către Parlament, a creat, în toată această perioadă, convingerea inexistenței dreptului.
Statul, prin organul său executiv, respectiv Guvernul, poartă culpa acestei lipse de previzibilitate a posibilității apărării dreptului, de aceea el nu poate invoca propria turpitudine și a împiedica, încă odată, realizarea lui.
Reclamanții nu puteau prevedea, în timp, pronunțarea unei instanțe judecătorești în favoarea lor și în contra normei care crea aparența lipsei dreptului lor, până la declararea nelegalității acestei norme, legea, în acest caz, neîndeplinind condiția de previzibilitate care să le acorde informațiile suficiente asupra normei juridice aplicabile în cazul dat și să fie capabil să prevadă într-o măsură rezonabilă consecințele ce pot apărea din actul determinat. Ca atare, norma nu întrunea cerința de previzibilitate în mod constant impusă tuturor statelor semnatare prin soluții pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ori de câte ori a cercetat încălcarea drepturilor prevăzute de Cartă prin acte normative interne.
Dreptul la un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești prin art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Textul de lege a fost abrogat prin art.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție că, în Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr.126/2000, se prevede la art.231sporul de 50% din salariul de bază al judecătorilor și magistraților-asistenți pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Instanța supremă a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Daunele produse prin întârzierea în plată se vor repara prin actualizarea cu indicele de inflație, în baza art.161 pct.4 Codul muncii.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Justiției a criticat sentința, având în vedere dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, raportat la momentul introducerii acțiunii pentru întreaga perioadă dedusă judecății, acțiunea era prescrisă, având în vedere dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, precum și art.283 din Codul muncii.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, precizând că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, obligându-l pe recurent să vireze fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate de către reclamanți, atâta vreme cât rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, el nu este ordonator principal de credite, așa cum este Ministerul Justiției, iar Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare. De asemenea, această instituție nu are atribuții privind angajarea și salarizarea intimaților reclamanți.
Intimații-reclamanți au fost citați în mod legal, însă nu au depus întâmpinare sau note scrise.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-pârât Ministerul Justiției, curtea va constata că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit dispozițiilor art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data când drepturile respective erau datorate.
La alin.2 al acestui text de lege se prevede că termenul de prescripție prevăzut la alin.1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Pe de altă parte, și potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Art.16 pct.1 din Decretul nr.167/1958 sus-arătat, prevede că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În speță, așa cum s-a arătat mai sus, obiectul acțiunii de față îl reprezintă dreptul salarial al reclamanților pe perioada 01.10.2000 - 01.09.2004, situație față de care dreptul la acțiune s-a prescris, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19.03.2008, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de lege, chiar și pentru ultima zi de prestații.
Intimații-reclamanți nu au făcut dovada că termenul de prescripție a fost întrerupt în perioada respectivă, iar soluționarea recursului în interesul legii în această materie prin decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu constituie caz de întrerupere a prescripției întrucât nu se regăsește printre cele enumerate de art.16 din Decretul nr.167/1958.
Soluția pronunțată în interpretarea dispozițiilor incidente în materie, nu echivalează cu recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de însăși debitor.
Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada existenței unei cereri mai vechi de chemare în judecată, vizând aceeași perioadă pentru ca, eventual, să existe un alt caz de întrerupere a prescripției.
Față de admiterea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, care conduce la respingerea acțiunii ca prescrisă, pe cale incidentă va fi admis și recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, deoarece și această parte a fost obligată prin dispozitiv de către prima instanță la alocarea de fonduri necesare plății drepturilor bănești în favoarea intimaților-reclamanți.
Față de cele arătate mai sus, curtea în baza dispozițiilor art.291 din Codul muncii și art.312 din Codul d e procedură civilă va admite recursurile declarate de pârâți și va modifica sentința în sensul că va respinge ca prescrisă acțiunea formulată de intimații-reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, B,-, sector 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.60/F-CM din 1 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, intimați fiind, CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL VÂLCEA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică sentința în sensul că, respinge acțiunea formulată de intimații-reclamanți, ca prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
18.05.2009
Red.JD
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu
