Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 987/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.987/
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta cu sediul în B, nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.44/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:recurenta-pârâtă reprezentată de avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații-reclamanți G, și .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar înscrisuri, solicitând să se ia act că nu mai susține excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2) ultima liniuță din Legea 53/2003 Codul muncii.
Curtea ia act de renunțarea reprezentantului recurentei-pârâte la excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2) ultima liniuță din Legea 53/2003 Codul muncii.
Întrebat fiind reprezentantul recurentei-pârâte precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului recurentei-pârâte în dezbateri.
Reprezentantul recurentei-pârâte solicită în baza disp.art.312 alin.1,2,3 Cod procedură civilă admiterea recursului pentru toate motivele arătate în cererea de recurs, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți ca nefondată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.44/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.2652/-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții G, și împotriva pârâtei SC SA B și în consecință;
A fost obligată pârâtă la plata către reclamanții G și a primelor de C pentru anii 2005-2007 și a primelor de Paști pentru anii 2006-2007, iar pentru reclamantul a primelor de C pentru anii 2005-2006 și a primelor de Paști pentru anii 2006-2007, prime actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.2652/113/29.10.2008 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanții G, și, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată să îi plătească drepturile salariale constând în primele de Paște și de C neacordate în perioada 2005-2007, actualizate cu rata inflației la data plății.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost salariați ai societății pârâte în perioada pentru care solicită plata drepturilor și că potrivit art. III alin.3 din contractul individual de muncă beneficiau și de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă la nivel de societate. Ca urmare, conform art.168 din contractul colectiv, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C fiecare trebuia să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Întrucât pârâta nu le-a plătit aceste drepturi, reclamanții au formulat acțiunea de față.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, motivată de faptul că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii cererile pentru soluționarea conflictelor de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă se soluționează în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
A mai invocat și excepția prematurității acțiunii, determinată de lipsa negocierilor pentru stabilirea valorii concrete, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor acestor drepturi salariale.
Cât privește fondul cauzei pârâta a cerut respingerea acțiunii, întrucât conform deciziei comisiei paritare, începând cu anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
În cauză au fost administrate proba cu acte. Ambele părți au depus practică judiciară.
Analizând mai întâi excepțiile invocate, așa cum prevede art.137 Cod procedură civilă, instanța a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin art.168 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății pârâte s-a stabilit că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Din conținutul acestui articol reiese clar că dreptul suplimentar prevăzut a se acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C este un drept de natură salarială.
Având în vedere că prin art.283 lit. c Codul muncii legiuitorul a reglementat distinct dreptul la acțiune în privința drepturilor salariale, instanța constată că dispozițiile art.283 lit. e Codul muncii, invocat de pârâtă în susținerea excepției prescripției, nu este incident în cauză deoarece reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale.
Un argument în acest sens este și faptul că art.166 alin.1 Codul muncii prevede că termenul de prescripție al dreptului la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata salariilor este de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Nici excepția prematurității acțiunii nu este fondată, întrucât din actele depuse la dosar reiese că între și pârâtă au existat negocieri în vederea stabilirii modalităților și condițiilor de acordare a drepturilor suplimentare solicitate prin acțiune.
Dovadă a existenței acestor negocieri este, de altfel, chiar apărarea pârâtei cum că în urma negocierilor colective din anul 2003, începând din acel an drepturile pretinse au fost incluse în salariu.
Referitor la fondul cauzei, analizând susținerile părților în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, tribunalul a constatat următoarele:
Reclamanții au fost salariați ai (fostă SNP SA), în perioada în litigiu, fapt dovedit cu copia carnetelor de muncă depuse la dosar. G și sunt în continuare angajați, iar reclamantului i-au încetat raporturile de muncă la 23 2007.
Conform art. M pct.3 din contractul individual de muncă și art.11 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, pârâta, în calitate de angajator, avea obligația de a acorda reclamantului toate drepturile ce decurg din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate.
Cum art. 168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății pârâte prevede: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ", instanța constată că reclamantului i se cuveneau astfel de drepturi suplimentare.
Prin art.168 alin.2 din același contract colectiv, modificat prin actul adițional încheiat la 25.02.2003, s-a convenit că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Ulterior, prin adresa nr.3793/18.06.2007, comisia paritară a comunicat tuturor structurilor teritoriale că "la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ".
De asemenea, comisia paritară a întocmit și o "Notă asupra precizării situației primelor de Paști și de C, prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA", înregistrată sub nr. 5140/31 august 2007, în care detalia cele comunicate prin adresă.
În temeiul actelor menționate pârâta a susținut că reclamanților le-au fost plătite drepturile solicitate, iar ca dovadă a depus statele de plată pe perioada în cauză.
Verificând aceste state de plată, instanța a constatat că nu este evidențiată suplimentarea pretinsă. În temeiul art.287 din codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta având obligația de a depune dovezile în apărarea sa până la primul termen de judecată.
Față de cele reținute instanța a constatat că reclamanților nu li s-au plătit primele de Paști și de C în litigiu.
Ținând seama că aceste prime reprezintă drepturi salariale care, potrivit art.283 lit. c Codul muncii, pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar cererea a fost formulată la data de 29 octombrie 2008, tribunalul constată că dreptul la acțiune al reclamanților pentru plata primelor de Paști pentru anul 2005 s-a prescris. Pentru reclamantul care a încetat raporturile de muncă cu pârâta la data de 23 2007, tribunalul a constatat că nu i se cuvine prima de C pentru anul 2007.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților primele de Paști și de C pe ultimii trei ani în funcție de perioada lucrată de fiecare, așa cum s-a arătat mai sus.
În temeiul art.161 alin.4 Codul muncii tribunalul a dispus și actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor cuvenite reclamanților, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de devalorizarea generată de creșterea inflației.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, conform art.58 din Legea nr.304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâta SC SA membru Grup, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Primele de Paști și de C au fost acordate de către prima instanță în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă.
A invocat faptul că prevederile art.168 din Contractul colectiv de muncă se referă la salariul de bază mediu, iar pretențiile invocate de reclamanți vizează salariul mediu brut incluzând sporurile.
Față de valoarea salariului de bază mediu pe comunicată prin adresa nr.2022/4.09.2007 anexată la motivele de recurs, modul de calcul al pretinselor drepturi salariale este greșit, solicitând astfel reducerea cuantumului sumelor reținute de instanța de fond.
A menționat faptul că susținerile făcute nu constituie o recunoaștere a pretențiilor reclamantului și au caracter subsidiar pentru ipoteza în care instanța de recurs nu va privi favorabil celelalte apărări formulate.
În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale ci sunt drepturi
fără caracter periodic.
Atât timp cât primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor, intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele cap. V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, deoarece drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele 2 evenimente (Paștele și C), potrivit alin. 1 al. Art. 168
teza finala din
Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art.257 Codul muncii, referitoare la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului.
A considerat dovedite apărările potrivit cărora suplimentările solicitate prin acțiune au fost incluse în salariile angajaților.
Complexitatea operațiunilor privind întocmirea și evidența statelor de plată a făcut imposibilă depunerea acestora însă primele de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază și nu se regăsesc distinct pe statele de plată.
Instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privinta posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui
litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin inființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la CCM, compusa din reprezentantii salariatilor () și a societății, menita sa lamureasca pe cale amiabila orice neîntelegere cu privire la interpretarea unei clauze din, compusă din reprezentanții salariaților () și a societății, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de catre persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la. să facă parte din această comisie.
Conform prev. Anexei nr. 2 la. interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și din prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil.
Prin decizia Comisiei Paritare s-a relevat voința reală, aceasta având caracter obligatoriu pentru ambele părți.
În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede nr.OG9/2000.
În cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept a invocat disp.art.299 și urm. pr.civilă.
În cauză recurenta-pârâtă a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.298 al.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, însă ulterior, la termenul de judecată din 19.10.2009 nu a mai susținut o atare excepție.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041pr.civ. curtea apreciază că este nefondat însă pentru următoarele considerente:
Instanța de fond nu a prevăzut un cuantum concret al drepturilor bănești, în dispozitivul hotărârii fiind stabilită obligația recurentei-pârâte SC SA de a plăti intimaților- reclamanți primele de Paști și C, corespunzător perioadelor lucrate.
Ca atare, întinderea acestor drepturi excede cadrului procesual și reprezintă o problemă de punere în executare, iar în cadrul unei asemenea proceduri va fi eventual analizat cuantumul sumelor efectiv datorate, urmare a aplicării prevederilor art.168 al.1 din Contractele Colective de muncă încheiate între părți, pentru perioada în care instanța de fond le-a apreciat ca fiind datorate.
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut de litera eaa celuiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art. 168 alin. 1 din la nivel de unitate din care rezultă că aceste prime de Paști și C cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale aflate înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, lipsa negocierilor între părțile contractante ale nu poate fi imputată salariatului ci chiar recurentei care avea obligația, împreună cu, să negocieze acordarea suplimentărilor cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Deci, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru protejarea unor drepturi.
Chiar dacă negocierile nu au avut loc între părțile contractante, această situație nu poate aduce atingere principiului liberului acces la justiție.
Pentru a se putea exercita un drept la acțiune, este necesar, alături de alte condiții ca, dreptul să fie și actual, adică născut.
Ori, dreptul la acordarea primelor s-a născut prin însăși intrarea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în art. 168 din
Nu considerăm întemeiată opinia recurentei, că dreptul la acțiune nu s-a născut încă.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamanți beneficiari ai acestui drept și, în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care negocierile nu ar avea loc niciodată, iar persoana titulară a dreptului să nu poata să își exercite dreptul.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
În consecință, nu se reține nici acest motiv de recurs, soluția instanței de fond de respingere a excepției prematurității fiind legală și temeinică.
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din al, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art. 168 alin. 1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp. art. 9 din
De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor 2004 - 2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare (de exemplu, în CCM din 2005 la alin. 2 din art. 168 se prevede că "în anul 2003 suplimentarile salariale de la alin. 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază." iar prin Notă se prevede că ". începând cu anul 2003. drepturile suplimentare.vor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, disp. art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Referitor la actualizare, curtea apreciază că este corectă soluția instanței de fond.
Astfel, în ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arata că, potrivit disp.art.161 alin.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Se apreciază că dobânda legală și actualizată cu indicele de inflație au o reglementare juridică diferită. Daunele interese constând în dobânda legală sunt reglementate juridic diferit. Daunele interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de față, obiectul acțiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de disp.art.1084-1086 Cod civil.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflație și nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă. În acest context, curtea nu este de acord cu cele susținute de recurentă în sensul că reclamanții ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil, potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorul cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizarea în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de nr.OUG9/2000.
În consecință, Codul muncii prin disp.art.161 alin.4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr.72/05.03.2002),a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În ceea ce privește precizarea în dispozitiv că sumele acordate sunt brute, Curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuției urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii, și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
În consecință, față de toate considerentele mai sus expuse și în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.44/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta cu sediul în B, nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.44/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/24.11.2009
Tehnored./6 ex./ 25 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Com.4 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
