Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 993/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 993
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigii de muncă- drepturi bănești privind recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.1020/28.05.2009 a Tribunalului, intimat fiind " ",
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimata SC " L, lipsă fiind recurentul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează recursul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare se solicită judecata in lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen si motivat.
Avocat pentru intimata SC SRL depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră cauza in stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Avocat pentru intimata solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Susține că in mod eronat recurentul a cerut prin cererea de recurs că instanța de fond ar fi omis includerea sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat) și ar fi acordat numai plata expertizei in sumă de 500 lei.
La fila 247 dosar fond nu se precizează de existența chitanței reprezentând onorariu avocat ci doar de onorariul de expertiză în sumă de 500 lei.
Consideră că in mod corect prima instanța a acordat drept cheltuieli de judecată numai onorariul de expert in sumă de 500 lei.
In consecință solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Declarându-se dezbaterile inchise, cauza rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată sub nr. 7478/99/08.10.2008, reclamantul chemat în judecată pe pârâta - solicitând ca, pe baza dispozițiilor legale și probatoriului ce va fi administrat, să se dispună:
1. Constatarea nulității absolute a măsurii de sancționare disciplinară reclamantului cu avertisment și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 220 lei reținută de către pârâtă cu titlu de penalizare din salariu;
2. Obligarea pârâtei la restituirea sumei de 300 lei, reținută cu titlu de taxă de rectificare perioadei lucrate în cadrul unității;
3. Obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate, precum și la plata concediului de odihnă neefectuat;
4. Obligarea pârâtei la plata cotelor de contribuție de asigurări sociale, asigurări pentru șomaj, sănătate pentru perioada mai - septembrie 2008.
Contestatorul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatorul arătat că:
fost angajatul pârâtei în baza unui contract individual de muncă (emis sub nr. 512) în perioada 05.05.2008 - 10.09.2008, dată la care contractul individual de muncă a încetat urmare demisiei reclamantului.
primă precizare se impune fi făcută în legătură cu data începerii activității reclamantului în cadrul unității pârâte, dată care nu este cea consemnată în contractul individual de muncă și respectiv, în carnetul de muncă - 26.05.2008 ci, data de 05.05.2008, situație ce rezultă fără echivoc din foaia colectivă de prezență aferentă lunii mai 2008.
În cele 5 luni în care reclamantul și- desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte aceasta dat dovadă de totală lipsă de respect atât față de salariatul, cât și față de legislația ce reglementează raporturile de muncă și obligațiile sociale ce incumbă oricărui angajator,solicitând astfel:
1. Constatarea nulității absolute măsurii de sancționare disciplinară reclamantului cu avertisment și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 220 lei reținută de către pârâtă cu titlu de penalizare din salariu.
Conform dispozițiilor art. 263 alin. 1 Codul muncii "angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit abatere disciplinară", iar conform dispozițiilor art. 268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr- decizie emisă în formă scrisă care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu (sub sancțiunea nulității absolute) - descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. 3, nu fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
În speță, sancțiunea disciplinară aplicată de către unitatea pârâtă nu îmbracă nici forma deciziei și nici nu cuprinde elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 Codul muncii, motiv pentru care reclamantul solicită constatarea incidenței sancțiunii nulității absolute înscrisului denumit "avertisment".
Pe de altă parte, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisului denumit "avertisment" unitatea pârâtă aplică reclamantului și penalizarea cu suma de 220 lei încălcând astfel dispozițiile art. 265 care interzic aplicarea de amenzilor disciplinare. Trebuie precizat că, penalizarea aplicată de către unitate nu poate fi interpretată decât ca amendă disciplinară deoarece, dispozițiile art. 264 alin. 1 lit. a - nu reglementează ca și "sancțiune disciplinară" aplicarea penalizări angajaților.
Față de această situație, constatând nulitatea înscrisului denumit "avertisment" reclamantul solicită și obligarea unității la restituirea sumei de 220 lei reținută din salariu cu titlu de penalizare.
Încălcate sunt și dispozițiile art. 164 Codul muncii conform cu care "nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor prevăzute de lege".
2. Obligarea pârâtei la restituirea sumei de 300 lei, reținută cu titlu taxă de rectificare perioadei lucrate în cadrul unității.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse de către reclamant, acesta și- început activitatea în cadrul unității pârâte la data de 05.05.2008 și nu la data stipulată în contractul de muncă și carnetul de muncă, respectiv, data de 26.05.2008.
în această situație, conducerea unității informat pe reclamant că această eroare urmează fi rectificată dar că trebuie să achite o "taxă de rectificare" în cuantum de 300 lei, suma pe care acesta achitat- în condițiile în care, nu există nici o dispoziție care să prevadă această taxă.
3. Obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate, precum și la plata concediului de odihnă neefectuat.
În perioada desfășurării activității reclamantul a prestat în afara orelor de muncă prevăzute în contractul individual de muncă (8 ore /zi și 40 ore/săptămână) un cuantum de 307 ore suplimentare ce nu au fost remunerate de către pârâtă conform dispozițiilor art. 120 Codul muncii care prevăd că munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător acesteia.
De asemenea, deși art. 139 Codul muncii reglementează și garantează dreptul la concediu de odihnă anual plătit, unitatea pârâtă nu acordat reclamantului acest beneficiu care, raportat la perioada lucrată, se traduce în 7 zile de concediu de odihnă. Pentru ca efectuarea nu mai este posibilă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata compensatorie acestuia conform art. 141 alin. 4 Codul muncii.
4. Obligarea pârâtei la plata cotelor de contribuție de asigurări sociale, asigurări pentru șomaj, sănătate pentru perioada mai - septembrie 2008.
Conform dispozițiilor legale societatea pârâtă, în calitate de angajator, are obligația reținerii virării către bugetul de stat cotelor de contribuție de asigurări sociale astfel cum rezultă din dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 21, 22, 28 din Legea 19/2000 (modificată), precum și către bugetul asigurărilor pentru șomaj și sănătate.
Societatea pârâtă deși reținut din salariu cotele de contribuție datorate, nu le- virat către bugetul de stat, încălcându-și astfel obligațiile legale sus-arătate.
Ca probe, contestatorul a solicitat interogatoriu, înscrisuri, martori, expertiză contabilă.
Pârâta depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului și arătând următoarele:
Referitor la primul capăt al cererii de chemare în judecată invocat excepția tardivității formulării contestației.
Pârâta arată că reclamantul susține cum că în perioada în care lucrat la s-ar fi aplicat o sancțiune disciplinară cu avertisment, ocazie cu care i s-ar fi reținut și suma de 220 lei cu titlu de penalizare din salariu.
În realitate, singurul avertisment emis pe numele reclamantului cât timp a fost angajatul societății, fost avertismentul nr. 712 emis în data de 25.06.2008, în care este menționată și o penalizare în cuantum de 220 lei din salariu. În aceeași zi, cu data emiterii, respectiv la data de 25.06.2008, avertismentul i- fost comunicat și reclamantului, acesta semnând de luare la cunoștință.
Prin urmare, este evident că cererea de chemare în judecată reclamantului prin care solicită constatarea nulității absolute măsurii de sancționare disciplinară cu avertismentul nr. 712/25.06.2008 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 220 lei reținută cu titlu de penalizare, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași după mai bine de trei luni de zile de la comunicarea sancțiunii, respectiv la data de 07.10.2008, este tardivă, fiind bine știut că potrivit art. 268 alin. 5 din Codul muncii, termenul pentru contestarea deciziei de sancționare este de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
solicitat instanței de judecată să admită excepția tardivității formulării contestației la sancțiunea aplicată și să dispună respingerea primului capăt al cererii de chemare în judecată ca fiind tardiv introdus.
II. Referitor la al doilea capăt al cererii de chemare în judecată prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la restituirea unei sume în cuantum de 300 lei, care pretinde că i-ar fi fost reținută cu titlu de "taxă de rectificare" perioadei lucrate în cadrul unității:
În realitate, asemenea sumă de bani nu fost niciodată percepută de la reclamant de către societate, fapt care reiese și din aceea că la dosarul cauzei nu există nici un înscris prin care reclamantul să facă dovada achitării către acestei sume cu titlu de "taxă de rectificare". Acest fapt reiese și din statele de plată aferente perioadei cât reclamantul fost angajatul unității, unde nu apare fi nici reținere salarială în cuantum de 300 lei.
În ceea ce privește susținerea reclamantului referitor la data începerii activității, solicită instanței să aibă în vedere faptul că reclamantul nu solicită prin acțiunea sa obligarea pârâtei la rectificarea perioadei menționate în carnetul de muncă.
Drept urmare, toate precizările făcute referitor la acest aspect se impune nu fi luate în considerare în soluționarea acțiunii, fiind lipsite de relevanță juridică și depășind obiectul cauzei cu care fost investită instanța de judecată. Mai mult, este bine știut că Tribunalul nu este instanța competentă material să soluționeze o cerere de obligare ei la completarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
III. Referitor la al treilea capăt de cerere prin care reclamantul susține că în perioada lucrată la ar fi prestat un cuantum de 307 ore suplimentare care nu i-au fost remunerate conform dispozițiilor din Codul muncii, pârâta a arătat că:
Așa cum reiese din pontajele pe care le- depus la dosar, în realitate, reclamantul nu efectuat un număr de 307 ore suplimentare, programul său de lucru fiind de opt ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, așa cum se menționează și în contractul individual de muncă.
În ceea ce privește concediul de odihnă calculat pentru perioada lucrată, acesta este de șase zile, iar nu de șapte zile, cum în mod eronat susține reclamantul, așa cum rezultă dintr-un calcul elementar raportat la 21 de zile concediu de odihnă anual.
De asemenea, susținerea reclamantului referitor la reținerea unei sume de 200 lei din cuantumul drepturile salariale cuvenite pe luna septembrie 2008, care în opinia lui ar fi fost de 800 lei, învederează instanței că în realitate, reclamantul lucrat în luna septembrie 2008 un număr 56 ore și s- acordat un salariu net corespunzător în cuantum de 492 lei, fără se reține vreo sumă de bani, fapt dovedit și prin statul de plată de pe luna septembrie 2008 depus la dosar.
În acest sens, pârâta solicitat ca și acest capăt de cerere să fie respins ca fiind lipsit de obiect.
IV. Referitor la al patrulea capăt de cerere, referitor la faptul că societatea i-ar fi reținut din salariu cotele de contribuție datorate către stat, fără le vira către bugetul de stat sunt vădit eronate și nereale.
Pârâta depus la dosar un ordin de plată emis de societate în data de 05.06.2008, 25.08.2008 și 17.09.2008 cât și extrasul de cont bancar din data de 17.09.2008 emis de Sucursala Bârlad, prin care face dovada achitării contribuțiilor aferente lunilor mai - septembrie 2008 către bugetul de stat 2008 pentru toți salariații, inclusiv pentru reclamant, ordine de plată anexate la adresa nr. 2050/18.11.2008 emisă de contabilitatea societății. Pârâta consideră că și acest ultim capăt de cerere este lipsit de obiect, sens în care a solicitat respingerea lui.
Prin sentința civilă nr.1020 din 28.05 2009 Tribunalul Iași admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ""
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 319 lei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Respinge celelalte capete de judecată.
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei SC SRL DN 15, jud. V, la punctul de lucru din I,-, în funcția de subinginer mecanic, cu un salariu lunar de 2000 lei, începând cu data de 26.05.2008.
Conform consemnărilor din carnetul de muncă al reclamantului seria - nr.-, și-a încetat activitatea la data de 10.09.2008, conform deciziei nr.569/10.09.2008 emisă de pârâta SC SRL.
La data de 25.06.2008, pârâta a emis decizia nr.712 prin care s-a aplicat reclamantului sancțiunea "avertisment" și s-a dispus penalizarea lui cu suma de 220 lei din salariu.
A doua zi, la data de 26.06.2008, s-a emis o nouă decizie -nr.720/26.06.2008( aflată în copie la dosar la fila nr.54) prin care s-a revocat avertismentul nr.712 din data de25.06.2008 aplicat reclamantului, avertisment în care se prevedea avertizarea acestuia și penalizarea cu 220 lei din salariu.
Revocarea deciziei nr. 712/25.06.2009 face de prisos analiza excepției tardivității contestării ei și analiza îndeplinirii condițiilor de formă și de fond, respectiv constatarea nulității ei.
În ceea ce privește al doilea capăt al cererii de chemare în judecată prin care reclamantul solicită obligarea pârâtei la restituirea unei sume în cuantum de 300 lei, pretins a fi fost reținută cu titlu de "taxă de rectificare" perioadei lucrate în cadrul unității și acesta apare ca fiind neîntemeiat.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că o asemenea sumă de bani i- fost reținută sau percepută. Nu s-a depus nici un înscris prin care reclamantul să facă dovada achitării către acestei sume cu titlu de "taxă de rectificare". Nici în statele de plată aferente perioadei cât reclamantul fost angajatul unității nu apare fi nici reținere salarială în cuantum de 300 lei. Deși în litigiile de muncă, în conformitate cu dispozițiile art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, nici lui nu i se poate pretinde să facă dovada negativă a nereținerii sumei de bani de 300 lei, pretinse a fi restituită de către reclamant.
În cauză, la solicitarea reclamantului s-a efectuat o expertiză contabilă, unul dintre obiective constând în verificarea actelor societății și stabilirea sumelor de bani reținute de către angajator și titlul cu care s-au făcut aceste rețineri. S-a concluzionat că SC SRL nu a făcut rețineri din salariul reclamantului decât cotele legale de CAS, CASS, șomaj și impozit. De asemenea, s-a concluzionat, în urma verificării și expertizării documentelor primare prezentate și certificate de pârâtă, așa cum se găsesc evidențiate în contabilitate, că obligațiile de plată către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, aferente perioadei solicitate de reclamant mai-septembrie 2008 au fost inserate în formulare specifice, fiind virate conform extraselor de cont certificate de bancă.
Pentru perioada lucrată la pârâtă, reclamantului nu i s-a acordat concediul de odihnă corespunzător, aspect recunoscut și de pârâtă prin întâmpinare care contestată doar numărul de zile cuvenite-6 și nu 7 așa cum a solicitat reclamantul.
Întrucât contractul de muncă al reclamantului a încetat, urmează să se compenseze în bani concediul de odihnă neefectuat în anul 2008, corespunzător perioadei lucrate, conform dispozițiilor art.141 alin.4 din Codul muncii.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că sume de bani reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este de 319 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care reclamantul susține că în perioada lucrată la ar fi prestat un cuantum de 307 ore suplimentare care nu i-au fost remunerate conform dispozițiilor din Codul muncii și acesta este neîntemeiat.
Conform dispozițiilor art.118 alin 1 din Codul muncii, la solicitarea angajatorului,salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art.11 și 112, după caz iar în conformitate cu dispozițiile art.119 alin.1 din Codul muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora.
Așa cum reiese din pontajele pe care depuse la dosar, și din concluziile raportului de expertiză contabilă, reclamantul nu efectuat cele 307 ore suplimentare pretinse, programul său de lucru fiind de opt ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, așa cum se menționează și în contractul individual de muncă.
În plus, conform dispozițiilor legale anterior menționate, reclamantul avea obligația de a solicita angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora și numai în ipoteza în care nu era plătită se putea pretinde plata muncii suplimentare.
Cererea de plată a muncii suplimentare a fost adresată direct instanței, la o lună după ce raporturile de muncă cu pârâta au încetat.
În baza dispozițiilor art.276 Cod procedură civilă, instanța obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul considerând-o netemeinică sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.
Motivează recurentul că în mod greșit nu i-a fost acordată și suma de 500 lei reprezentând onorariul achitat pentru expertiză, instanța obligând intimata doar la plata onorariului de avocat în sumă de 500 lei.
În recurs reclamantul nu a depus probe noi.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Recursul este nefundat.
Prin sentința recurată instanța de fond obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Din examinarea chitanțelor de plată depuse la dosar Curtea constată că suma de 500 lei reprezintă contravaloarea expertizei efectuată în cauză de către expertul. În contul acestuia a fost achitată la data de suma de 300 lei, cu chitanța nr.-/1/29.01.2009 (fila 109 dosar fond) și suma de 200 lei, cu chitanța nr.-/1/07.05.2009 (fila 237 dosar fond).
Ceea ce nu a dovedit recurentul în fața primei instanțe a fost onorariul achitat apărătorului.
Prin urmare, Curtea va respinge recursul ca nefundat, în temeiul art.312 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1020/28.05.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red/Tehnored:- -
2 ex, 11.11.2009
Tribunalul Iași:
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
