Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 994/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 994/R-CM
Ședința publică din 22 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Florinița Ciorăscu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.186/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic pentru intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în baza delegației depusă la dosar și consilier juridic pentru intimatul-pârât-chemat în garanție Ministerul Finanțelor, în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind recurentul-pârât, intimata-reclamantă, intimații-pârâți Guvernul României, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată. În subsidiar, solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor.
Reprezentantul intimatului-pârât-chemat în garanție Ministerul Finanțelor solicită respingerea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 22 septembrie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Ministerul iei și Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să îi acorde sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de încadrare brut lunar pentru perioada 1 iunie 2008 - 22 septembrie 2008, cât și pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective; plata sporului de 15% de periculozitate începând cu data de 1 iunie 2008 - 22 septembrie 2008 cât și pentru viitor, actualizat cu indicele de inflație până la data executării sentinței și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Ulterior, reclamanta a solicitat și plata sporului de confidențialitate de 15% calculat la salariul de încadrare brut începând cu data de 1 iunie 2008 și pentru viitor.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a activat ca personal auxiliar de specialitate, respectiv grefier în cadrul Tribunalului Argeș, de la data de 1 noiembrie 1988 și până la data de 31 mai 2008.
Începând cu data de 1 iunie 2008 îndeplinește funcția de grefier treapta I la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și că este discriminată față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporurilor solicitate.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului iei și Finanțelor în baza art.60-63 Cod procedură civilă, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantei să se dispună ca acest minister să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei.
În întâmpinarea formulată, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă având în vedere că este întemeiată pe dispozițiile nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dar prin decizia nr.821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din nr.OUG137/2000 sunt neconstituționale.
Se arată că într-adevăr art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevede că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, însă acest text de lege a fost abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.57/1996.
Prin nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 s-a realizat un nou sistem de salarizare prin stabilirea de indemnizații lunare pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, precum și cu vechimea în magistratură prevăzută de Legea nr.92/1992 ca formă unică de remunerare a activității acestora.
Pârâtul Ministerul iei și Finanțelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că între părțile în litigiu și Ministerul iei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă, iar pârâtul MINISTERUL PUBLIC are obligația să prevadă în bugetul său propriu veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile bănești solicitate de reclamantă.
Același pârât a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, întrucât fiind vorba de solicitarea unor drepturi ce decurg din raporturile de muncă, doar MINISTERUL PUBLIC poate răspunde în cauză, atribuții privind salarizarea reclamantei, având doar această instituție și nu Ministerul iei și Finanțelor.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă nr.186/F-CM din 12 noiembrie 2008 admis în parte acțiunea, așa cum a fost precizată și a obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și sporul de confidențialitate de 15%, calculate la salariul de încadrare brut lunar, începând cu data de 1 iunie 2008 la zi, cât și în viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea față de pârâții Guvernul României și Ministerul iei și Finanțelor, cât și cererea de chemare în garanție a Ministerului iei și Finanțelor formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului iei și Finanțelor, întrucât potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.500/2002, "ordonatorii principali de credite, repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundați sau terțiari de credite, după caz, în raport de sarcinile acestora, potrivit legii".
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că reclamanta face parte din categoria personalului auxiliar, personal ale căror raporturi juridice de muncă sunt guvernate de codul muncii, conform art.1 și 295 din acesta.
Art.47 din Legea nr.50/1996 care prevede că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, a fost abrogat prin OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Ordonanța nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996 și astfel este evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Legea nr.50/1996, deși lege organică, a fost abrogată printr-o ordonanță de guvern, aspect ce contravine Constituției.
Întrucât abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, acest text legal, a rămas în vigoare și după aprobarea nr.OG83/2000 și ca atare acțiunea reclamantei este întemeiată cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Referitor la sporul de periculozitate de 15%, s-a reținut de către prima instanță că acesta nu poate fi acordat reclamantei, întrucât aceasta beneficiază de acest spor prin OUG nr.27/2006, spor acordat prin ordinul Procurorului General nr.80 din 28.04.2006.
Se justifică însă acordarea sporului de confidențialitate de 15% din salariul de încadrare brut lunar, deoarece reclamantei i-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din codul d eontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din codul d eontologic), care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea desfășurată de reclamantă implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale și în atare situație se află într-o situație identică, nu doar comparabilă cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Numai că, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
A apreciat instanța de fond că, prin neacordarea acestui spor reclamanta este în mod evident și grav discriminată, fiind discriminatorie și prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele dintre categoriile socio-profesionale cărora le revine obligația de confidențialitate, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare pentru persoane aflate în situații comparabile.
Instanța a făcut și aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 codul muncii stabilind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective iar în ceea ce privește cererea reclamantei privind acordarea sporului de 15% și pentru viitor a apreciat-o ca întemeiată, cu motivarea că salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod pr.civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa fost obligat să efectueze mențiunile necesare în carnetul de muncă al reclamantei în temeiul Decretului nr.92/1996.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care o critică pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, cu aplicarea art.3041Cod pr.civilă, după cum urmează:
1.- Față de dispozițiile Deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectele aplicării dispoz.art.329 din codul d e procedură civilă încetează după data de 3 februarie 2007, data intrării în vigoare a OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, act normativ care prin art.30 abrogă în mod explicit întreaga Lege nr.50/1996, deci și art.47.
2.- Prin decizia nr.821/3.07.2008 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Întrucât instanța și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile OUG nr.137/2000, urmează a se face aplicarea dispoz.art.31 din Legea nr.47/1992, potrivit cu care decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie;
3.- În mod nelegal s-a dispus obligarea la plata sporului de confidențialitate de 15% și în acest mod instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Reclamanta a solicitat acordarea acestui spor prevăzut de Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2005, act normativ care a intrat în vigoare la 1 februarie 2006, astfel că cererea reclamantei contravine principiului neretroactivității legii.
Reclamanta nu este cadru militar, deci nu poate beneficia de Legea nr.444/2006 și nici funcționar public, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr.360/2002;
4.- Este inadmisibil capătul de cerere privind plata și în continuare a drepturilor salariale, întrucât în acest fel s-a adăugat la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, deși instanțele nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente.
5.- În mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata cheltuielilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr.388/31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță.
Potrivit dispoz.art.14 alin.(2) și art.29 alin.3 din Legea nr.500/20012, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
MINISTERUL PUBLIC nu are surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, iar plata sumelor reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului, astfel că actualizarea drepturilor pretinse cu indicele de inflație nu se justifică.
6.- Greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor solicitate în carnetul de muncă, deoarece conform art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile solicitate se adaugă la retribuție și nu se includ în aceasta.
7.- În situația în care a admis acțiunea, trebuia admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerului iei și Finanțelor Publice, față de prevederile art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată și art.19 din Legea nr.500/2002.
Față de toate aceste considerente se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii.
Verificând actele de la dosar în raport cu criticile invocate, Curtea constată a fi întemeiată numai ultima critică formulată, pentru cele ce preced.
Primul motiv de recurs este nefondat.
Decizia nr.21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii este clară și neechivocă, în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
recurentul că această decizie în interesul legii trebuie interpretată prin aceea că respectivul personal nominalizat ca atare în decizie, are dreptul la acest spor de 50% și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr.50/1996 prin OG nr.8/2007.
Nu este posibil a fi reținut acest punct de vedere, dat fiind conținutul și prevederile deciziei nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care nu limitează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică până la abrogarea Legii nr.50/1996, acest spor fiind stabilit, în mod obligatoriu, conform art.329 alin.3 Cod pr,civilă și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Nu poate fi reținut nici motivul doi de recurs.
Prin Decizia nr.821 din 3.07.2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, cât și dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale juridică sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamanta se află într-o situație comparabilă cu persoanele la care se referă OG nr.10/2007 și OG nr.19/2006, fiind persoană salarizată tot de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că trebuie să beneficieze de sporul de 15% din moment ce își execută obligația de confidențialitate.
A proceda în alt mod echivalează cu o discriminare a personalului din cadrul parchetului, discriminare care este interzisă prin art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cu care toți cetățenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariul egal pentru muncă egală, cât și prin art.2 din pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale, precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
motiv de recurs vizează greșita acordare a sporului de confidențialitate de 15%, susținându-se că în acest fel instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Din acest punct de vedere, așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta, prin activitatea desfășurată intră în contact cu informații confidențiale.
Aceasta are o obligație profesională imperativă de confidențialitate reglementată prin dispoz.art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004, raportat la art.9 și 15 din codul d eontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004.
Prima instanță nu a reținut că acest spor se cuvine în baza Legii nr.44/2006, ci în baza dispozițiilor legale sus enunțate, iar pentru activitatea desfășurată trebuie să beneficieze de acest spor de confidențialitate, așa cum beneficiază și restul personalului din unitățile bugetare.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.46 din 15 decembrie 2008, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1, lit.d din legea nr.303/2004, raportat la art.16 alin. 1,2 din codul d eontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din codul d eontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară respectiv la salariul de bază brut lunar.
Această decizie este obligatorie potrivit art.329 alin.3 Cod pr.civilă, așa încât și această critică este nefondată.
Și în ceea ce privește acordarea drepturilor bănești și în continuare, soluția este legală, în raport de prevederile art.110 alin.2 Cod pr.civilă, care permit solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice.
Cum salariul este o prestație periodică, îi sunt aplicabile dispozițiile legale sus menționate, situație față de care este nefondat și motivul patru de recurs.
Nici critica a cincea nu poate fi reținută, întrucât potrivit art.161 alin.4 din codul muncii " întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului".
Prin neacordarea acestor sporuri reclamanta a fost prejudiciată, astfel că se impune actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației, actualizarea fiind inclusă în noțiunea de daune interese, indiferent de existența sau neexistența surselor de finanțare ale Ministerului Public.
Critica nr.VI vizează greșita obligare a pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor solicitate în cartea de muncă a reclamantei.
Și acest capăt de cerere a fost judicios soluționat de către instanța de fond, deoarece potrivit art.11 alin.2 din Decretul nr.92/16.04.1976 privind carnetul de muncă, în acest document, pe lângă funcție, meserie sau specialitatea exercitată se înscrie și retribuția tarifară de încadrare precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Chiar dacă sporurile acordate prin hotărârea recurată nu se includ în retribuție, ele se adaugă la o retribuție, ceea ce determină o majorare a cuantumului acesteia, iar în atare condiții trebuiesc menționate în cartea de muncă.
Ultimul motiv de recurs este fondat.
Potrivit dispoz.art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul,iei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Prin urmare, Ministerul iei și Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, ceea ce-i conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
În lipsa acordării fondurilor necesare plăților acestor diferențe bănești, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a efectua plățile dispuse prin prezenta hotărâre.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.291 codul muncii și art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, se va admite recursul și se va modifica în patze sentința, în sensul că se va admite cererea de chemare în garanție formulată de către pârât a Ministerului iei și Finanțelor, care va fi obligat să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor bănești stabilite în favoarea reclamantei.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ INALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței nr.186/F-CM din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că admite cererea de chemare în garanție, formulată de pârât și obligă pe chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești stabilite în favoarea reclamantei.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
10.06.2009
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Florinița Ciorăscu
