Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 1/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.1/2008
Ședința publică din 01 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - -JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - -asistent judiciar
- - -asistent judiciar
- - -grefier
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamanta în
contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL ALBA, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanta a solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții: Curtea de APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL ALBA, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții, în solidar, la calcularea și plata despăgubiri echivalente cu drepturile salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază, pe perioada 4.12.2004 - 1.07.2007;
- să fie obligați pârâții, în solidar, la calcularea și plata actualizată a sumelor datorate, cu aplicarea coeficientului de inflație, începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubiri;
- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, conform hotărârii, la data rămânerii ei definitive;
- să fie obligat pârâtul la alocarea fondurilor necesare plății sumelor în litigiu;
- să fi obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut că are "program de permanență", fapt care presupune ca periodic și consecutiv, timp de câte o săptămână, după orele de program și în zilele nelucrătoare să fie la dispoziția instanței în cadrul căreia își desfășoară activitatea ca JUDECĂTOR 3: Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria
A mai arătat că nu a fost recompensată niciodată, nici pecuniar, nici sub altă formă, pentru că faptic este obligată să nu părăsească localitatea pentru ca în situația în care este solicitată să se poată deplasa la instanță în cel mai scurt timp și pe cheltuiala sa. Prin aceasta, pe lângă dreptul său fundamental la liberă mișcare, care este îngrădit, îi mai sunt afectate relațiile sociale și cele de familie.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul a recunoscut altor categorii profesionale, respectiv, polițiștilor, dreptul de a beneficia de un "spor pentru misiune permanentă" de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, reclamanta consideră că este discriminată față de aceștia astfel că se impune admiterea acțiunii.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.25 și 53 din Constituția României, și art.13 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, cu motivarea că, în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale, doar pârâtul Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă.
Prin întâmpinarea depusă, în condițiile art.115-118 Cod proc.civ. pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantei întrucât prin cererea introductivă de instanță reclamanta tinde să modifice legislația în domeniul salarizării magistraților, solicitând drepturi salariale care nu sunt prevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În al doilea rând a învederat că instanțele de judecată ar depăși limitele puterii judecătorești dacă ar acorda aceste drepturi, arogându-și atribuții de legiferare.
mai susținut că, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare în sensul ordonanței nr.137/2000 și că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr.137/2000.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe considerentul că potrivit art.16-20 din OG nr.137/2000 republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar în conformitate cu prevederile art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Ministerul Educației și Finanțelor, prin A, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, invocând excepția lipsei calității procesual pasive și excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Alba.
În apărare, a susținut că între pârâtul Ministerul Justiției și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca ordonatori principali de credite distincți și separați, nu există nici un raport juridic obligațional sau de garanție.
Cu privire la cea de-a doua excepție a arătat că litigiul dedus judecății reprezintă o acțiune în despăgubiri, întemeiată pe dreptul comun, și nu un conflict de muncă, astfel că nu este competentă material instanța specializată în litigii de muncă și asigurări sociale.
În drept, a invocat art.115-118 Cod proc.civ.
Prin Încheierea de ședință din 2.07.2008 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr-, s-a dispus scoaterea cauzei de rol și, în temeiul art. II din nr.OUG75/2008, trimiterea dosarului spre competentă soluționare Curții de APEL ALBA IULIA - Secția pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții sub același nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanțe de fond constată următoarele:
În temeiul art. 137 cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța o va admite având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Ca urmare a celor mai sus menționate instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea va fi admisă ca fondată excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor deoarece între acest pârât și Ministerul Justiției nu există nici un raport juridic de natură obligațională. Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor conform art.137 pr.civilă, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, instanța constată că este nefondată, pârâta având calitate de ordonator de credite cu atribuții privind salarizarea reclamanților astfel încât, conform art.282 muncii, justifică calitatea procesuală.
Pe fondul cauzei, se constată că acțiunea reclamantei este nefondată pentru următoarele motive:
Reclamant are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Alba. Aceasta a solicitat acordarea sporului " permanență" invocând art.11 din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor republicată, care la art. 11 prevede că "polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
Reclamanta nu are calitatea de funcționar public cu statut special, respectiv calitatea de polițist pentru a beneficia de prevederile acestui act normativ. Prin urmare, reclamanta în calitatea ei de judecător beneficiază de drepturile stabilite clar de Legea nr.303/2004 iar între acestea nu figurează și acordarea sporului de permanență.
În consecință, acțiunea reclamantei având ca obiect acordarea altui drept decât cele stabilite prin legea de salarizare a magistraților, este inadmisibilă întrucât prin formularea ei se tinde la modificarea actelor normative, fapt care ar echivala cu o depășire a limitelor puterii judecătorești și cu o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Magistrații sunt salarizați conform prevederilor OG 27/2006 astfel că, fiind vorba de două acte normative diferite privind salarizarea celor două categorii profesionale, diferențierea făcută de legiuitor nu este arbitrară în condițiile în care este justificată de conținutul diferit al funcției ocupate, de pregătirea profesională diferențiată, precum și responsabilitățile pe care le implică cele două categorii de funcții.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, pentru a fi reținut tratamentul diferențiat injust, în condițiile prevăzute de nr.OG137/2000.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de cele ale polițiștilor, precum și sistemele de salarizare diferite, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte, cu drepturi, obligații și responsabilități specifice.
Nu poate fi vorba nici de o atingere a principiului egalității în fața legii, atâta timp cât natura funcției este diferită, precum și atribuțiile specifice acesteia.
În mod constant, Curtea Constituțională a statuat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate salariaților prin diferite acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale, garantate și consacrate de Constituție. salariale reprezintă o opțiune liberă a legiuitorului în funcție de importanța și complexitatea funcțiilor diferite întrucât principiul egalității în drepturi nu semnifică uniformitate iar tratamentul diferențiat în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii, nici discriminări.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că pretențiile reclamantei nu au nici un suport legal, motiv pentru care acțiunea va fi respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în conflict de muncă formulată de reclamanta cu domiciliul ales la TRIBUNALUL ALBA, str.- nr.24 împotriva pârâților Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I,str.-, nr.1, TRIBUNALUL ALBA, cu sediul în AIP -ța - - nr.24, Ministerul Justiției cu sediul în B- sector 5, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, P-ța - - nr.1-3, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1.09. 2008.
Președinte, Judecător
- - - -
Asistenți judiciari:
- - - -
Grefier,
- -
Red.MS
Tehnored.TM/8ex
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria