Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1/2009
Ședința publică de la 05 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doriani Ana judecător
- - -președinte secție
- -- asistent judiciar
-asistent judiciar
-grefier
Pe rol se află judecarea acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra acțiunii civile de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar nr- reclamantul i-au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL SIBIU și CURTEA DE APEL ALBA IULIA solicitând ca prin sentința ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții în solidar, la acordarea, calcularea și plata sumei reprezentând sporul de vechime calculat în funcție de indemnizația lunară, raportat la vechimea în muncă la data rămânerii definitive a sentinței, sumă ce urmează a fi actualizată la data plății cu rata inflației, începând cu luna octombrie 2003 și până la data de 01.09.2004, când s-a pensionat;
- să se efectueze cuvenitele rectificări în carnetul de muncă;
- Ministerul justiției să vireze suma la ribunalul Sibiu, pentru a i se face plata.
În motivarea acțiunii sale reclamantul susține că a avut calitatea de judecător la ribunalul Sibiu de peste 10 ani, la data de 01.09.2004 s-a pensionat, iar art. 33 alin.1 din legea nr. 50/1996 îi dă dreptul la sporul pretins; iar nr.OUG 177/2002 nu a abrogat aceste dispoziții.
În probațiune s-au depus copii după adeverința nr.1112/2004 pentru pensie de serviciu, sentința civilă nr. 74/2007 a Tribunalului Alba, ca și practică judiciară. (3-6).
Prin întâmpinarea depusă în cauză de pârâta Curtea de apel Alba Iulia se invocă excepția lipsei calității procesual pasive, motivându-se că această instituție nu are calitatea de angajator al reclamantului și nu are nici o atribuție în privința stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor.(8)
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Justiției se solicită respingerea acțiunii, invocându-se prescripția extinctivă a dreptului la acțiune, față de prev. art.1 din. 167/1958 (9).
CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Prealabil analizării fondului pricinii, se impune potrivit art. 137.pr.civilă, analiza excepțiilor ridicate în cauză de pârâții, în ordinea priorității lor.
Astfel, cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta Curtea de Apel Alba se vizează a fi neîntemeiată,urmând a fi respinsă, deoarece această instituție este, conform art. art. 44 di Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ordonator secundar de credite, în cazul plății indemnizației magistraților, așa încât justifică calitate procesual pasivă în litigiu de față.
Cu referire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune este de menționat faptul că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" iar potrivit art. 7 din același act normativ "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă " termenul prescripției este de 3 ani " dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
Totodată, potrivit prevederilor art. 12 din Decretul -Lege nr. 167/1958 "în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
Având în vedere că momentul nașterii dreptului la acțiune este cel la care dreptul a fost încălcat sau contestat ori, în lipsa unei încălcări sau contestări, data de la care el trebuie exercitat, rezultă fără echivoc faptul că în raport de perioada pentru care reclamantul și-a formulat pretențiile, cu privire la acordarea sporului de vechime în muncă în procent de până la 25%, din salariu brut, începând cu data de 01.10.2003 și până la data de 01.09.2004, și data înregistrării acțiuni în justiție - 04.11.2008 dreptul material la acțiune s-a prescris integral pentru pretențiile solicitate în cauză.
Excepția prescripției dreptului material este o excepția de fond, dirimantă și absolută, împiedicând instanța sesizată să analizeze fondul dreptului dedus judecății.
Față, de cele ce preced, curtea, va respinge ca fiind prescrisă acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta Curtea de Apel Alba I
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției
Respinge acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul, domiciliat în Sibiu,-, jud.Sibiu împotriva pârâților Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5; Tribunalul Sibiu, cu sediul în Sibiu,- și Curtea de Apel Alba I, cu sediul în A I, str.-, nr.1, jud.A; ca fiind prescrisă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - - -
Asistenți judiciari
- -
Grefier,
Red.DA
Tehnored.TM/4 ex
Președinte:Doriani AnaJudecători:Doriani Ana, Stoica Manuela, Nașcu Sebastian