Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 101/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 101
Ședința publică de la 31 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea Adela
Asistent Judiciar -
Asistent Judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de reclamanții, ( ) I, ( ), R, ( ), și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 28 octombrie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 31 octombrie 2008.
După deliberare,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată cu nr- pe rolul Tribunalului I, reclamanții, ( ) I, ( ), R, ( ), și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL I, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR solicitând obligarea primilor trei la stabilirea si plata drepturilor salariale corespunzătoare diminuării venitului lunar al fiecăruia, prin calcularea contribuției de asigurări sociale, începând cu luna august 2007, cât și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație precum si la efectuarea mentiunilor corespunzatoare in carnetele de munca ca si obligarea ultimului parat la alocarea sumelor necesare platii.
În motivarea acțiunii, reclamanții citează dispozițiile art. 23 alin. 1 și 3 din Legea nr. 19/2000 și art. 183 din aceeași lege și arată că art. 23 alin. 3 fost modificat prin art. 2 din Legea nr. 250/2007, în sensul că baza de calcul prevăzută la alin. 1 și 2 este venitul brut realizat lunar.
Această modificare are următoarele consecințe: a fost înlocuită limitarea bazei de calcul, astfel încât aceasta poate depăși plafonul de maximum 5 ori salariul mediu lunar pe economie; implicit, au rămas fără obiect de aplicare prevederile art. 183 alin. 3 din lege, fapt ce a determinat abrogarea sa expresă ulterioară prin art. 11 din OUG nr. 91/2007.
Potrivit art. 57 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole sau aliniate și în redactarea lor într-o nouă formulare.
Potrivit art. 60 din aceeași lege, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază.
Prin Legea nr. 250/2007 nu au fost modificate, completate sau abrogate dispozițiile art. 183 din Legea nr. 19/2000, care au rămas în vigoare.
Ca urmare, în respectarea interdicției de a "nu diminua venitul net al acestuia", se impunea ca, inițial, să se calculeze și majorarea drepturilor salariale cu suma reprezentând diferența între contribuția datorată anterior și cea datorată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, după care această majorare să fie reținută pentru acoperirea noului cuantum al contribuției de asigurări sociale, conform art. 183 alin. 2 și metodologiei stabilite atât prin alin. 4 al aceluiași articol, cât și Ordinul nr. 340/2001 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Numai în acest mod ar fi fost respectate dispozițiile legale care interzic diminuarea venitului net, prin raportarea tot la actul de bază.
Prevederile art. 183 din Legea nr. 19/2000 sunt cuprinse în Capitolul 9 "Dispoziții tranzitorii", iar conform art. 52 din Legea nr. 24/2000, dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări, care urmează să fie înlocuite cu noul act administrativ. Acesta trebuie să asigure corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să evite conflictul între normele succesive.
Dispozițiile cuprinse în aliniatele 1, 2 și 4 ale art. 183 din Legea nr. 19/2000 nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 250/2007, astfel că ele vor continua să fie active și să aibă caracter general în ocrotirea unui drept câștigat în materia venitului lunar.
Reclamanții au depus copii de pe înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care, menționând actele normative care reglementează organizarea și funcționarea sa, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitand totodata respingerea si pe fond a actiunii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată pentru următoarele motive:
Art. 183 din Legea nr. 19/2000 face parte din Capitolul "Dispoziții tranzitorii", iar o dispoziție legală de această natură, față de prevederile art. 52 din Legea nr. 24/2000, nu poate institui reglementări aplicabile nelimitat în timp, ci numai în cadrul termenelor prevăzute în textul de lege.
dispozițiilor art. 183 din Legea nr. 19/2000 a fost asigurată prin HG nr. 403/2001, scopul acestei prevederi legale fiind acela de a proteja veniturile nete ale asiguraților ca urmare a majorării corespunzătoare a cotelor de contribuții la asigurări sociale, ceea ce conferă acestui drept caracterul de compensație pentru majorarea cotelor de contribuții indicate.
În cazul magistraților, ca și în cazul celorlalte categorii de personal din sectorul bugetar, stabilirea prin OUG nr. 177/2002 a valorii de referință sectorială a acoperit majorarea cotelor de contribuții la asigurările sociale.
Mai mult, rațiunea art. 183 din Legea nr. 19/2000 a fost aceea de a proteja veniturile nete ale asiguraților la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, ca urmare a majorării cotelor de contribuții la asigurările sociale, iar modificarea operată prin Legea nr. 250/2007 a privit lărgirea bazei de calcul a contribuției individuale.
Prin încheierea din 09 iulie 2008, avându-se în vedere dispozițiile art. II alin. 1 și 2 din nr.OUG 75/2008, cauza a fost trimisă, spre competentă soluționare, Curții de Apel Iași, unde a fost înregistrată cu nr-.
Examinând prioritar excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, se constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. De asemenea, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectul bugetului de stat și cele de rectificare bugetară, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Mai mult, conform prevederilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Ca atare, nu se poate susține că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, excepția invocată de acesta urmând a fi respinsă.
Pe fondul cauzei, Curtea retine că reclamanții sunt judecatori in cadrul Judecatoriei I conform inscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
La data de 1 aprilie 2001 intrat în vigoare Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 1 pct. I, art. 18 alin. 1 și art. 21 alin. 2 din acest act normativ, reclamanții datorează contribuții individuale de asigurări sociale, în cota stabilită prin legea bugetului de asigurări sociale, cotă care este de 9,5%, indiferent de condițiile de muncă.
În ceea ce privește baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, aceasta este reglementată de art. 23 din Legea nr. 19/2000.
În forma inițială, art. 23 alin. 1 lit. a prevedea că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I sau veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. II.
1 al art. 23 fost modificat de pct. 10 al art. I din OG nr. 91/2007, în sensul că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie venitul brut realizat lunar, în situația asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I și II.
Tot în forma inițială, art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 prevedea că baza de calcul prevăzută la alin. 1 nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut.
Art. 23 alin. 3 fost modificat prin art. 1 pct. 7 din OUG nr. 9/2003, în sensul că baza de calcul prevăzută la alin. 1 nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut.
Prin Legea nr. 250/2007, art. I pct. 3, art. 23 alin. 3 fost modificat din nou, în sensul că baza de calcul prevăzută la alin. 1 este venitul brut realizat lunar.
Din enumerarea acestor prevederi legale, se constată că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale a suferit modificări, fiind plafonată inițial, la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, la de 3 ori salariul mediu brut, iar ulterior, în anul 2003, acest plafon a crescut la de 5 ori salariul mediu brut, pentru ca, în anul 2007, acest plafon să fie înlăturat, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale fiind egală cu venitul brut realizat lunar de asigurat.
Susțin reclamanții că, această ultimă modificare, a avut drept consecință, pe lângă cea de înlocuire a bazei de calcul, și rămânerea fără obiect de aplicare a prevederilor art. 183 alin. 3 din Legea nr. 19/2000.
Potrivit art. 183 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, la data intrării in vigoare a prezentei legi, contribuția de asigurari sociale, suportată de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I, II si VI, nu va diminua venitul net al acestora.
2 prevede că aplicarea prevederilor alin. 1 pentru asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I, II si VI se realizează prin majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate corespunzator cotei de contribuție de asigurări sociale suportate de aceștia conform prezentei legi.
3 prevede că, pentru asigurații care realizează venituri salariale lunare mai mari decat plafonul stabilit la 3 salarii medii brute pe economie, majorarea prevăzuta la alin. 2 se aplică la acest plafon.
4 prevede că aplicarea prevederilor referitoare la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv la majorarea drepturilor salariale și a veniturilor asigurate, astfel incât contribuția de asigurări sociale suportata de asigurați să nu conducă la diminuarea venitului net al acestora, se va face pe baza normelor metodologice aprobate de Guvern.
Față de susținerile reclamanților, se constată că art. 183 din Legea nr. 19/2000 conține dispoziții tranzitorii, aplicabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, care a introdus plata, de către asigurați, a contribuției individuale de asigurări sociale.
În acest sens, alin. 1 al art. 183 prevede în mod expres că, la data intrării în vigoare a legii, contribuția de asigurări sociale suportată de asigurați nu va diminua venitul net al acestora, iar aliniatele următoare prevăd modul în care se va realiza acest obiectiv.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 24/2000, invocate chiar de reclamanți, dispozițiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări, care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. Ele trebuie să asigure, pe o perioada determinată, corelarea celor doua reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc și să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive.
Așadar, dispozițiile art. 183 din Legea nr. 19/2000 au fost în vigoare pe o perioadă determinată, în care a fost pusă în aplicare noua legislație a pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, care a înlocuit vechea legislație.
În vederea aplicării acestor dispoziții tranzitorii, avându-se în vedere doar baza de calcul plafonată la de 3 ori salariul mediu brut, prevăzut în forma inițială a legii, Guvernul a și adoptat HG nr. 403/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 183 din Legea nr. 19/2000, abrogată în anul 2005, care prevedea, la art. 2 alin. 4, că procentul de majorare a salariului de bază brut lunar, respectiv a indemnizației, corespunzător tranșelor menționate la alin. 2, se aplică o singură dată, la data intrării în vigoare a prevederilor <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000.
De altfel, așa cum s-a arătat, baza de calcul a mai suferit o modificare în anul 2003, în sensul plafonării la de 5 ori salariul mediu brut, însă dispozițiile art. 183 din Legea nr. 19/2000 nu mai erau aplicabile, așa cum nu erau aplicabile nici la data modificării bazei de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale operate prin Legea nr. 250/2007.
De asemenea, Curtea apreciaza ca nu se poate reține, așa cum susțin reclamanții, că dispozițiile art. 183 alin. 1, 2 și 4 din Legea nr. 19/2000, dar nu și ale alin. 3, care fac trimitere, în mod expres, la plafonul inițial prevăzut de lege, de 3 salarii medii brute, sunt în vigoare, deoarece nu au fost modificate, completate sau abrogate prin Legea nr. 250/2007. Aceste dispoziții tranzitorii, chiar dacă nu au fost modificate, completate sau abrogate, s-au aplicat pe o perioadă determinată, în care prevederile vechii legislații a pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale au fost înlocuite cu prevederile Legii nr. 19/2000, care au instituit plata contribuției individuale de asigurări sociale.
În consecință, față de considerentele expuse, constatând că nu a existat o majorare a drepturilor salariale ale reclamanților începând cu luna august 2007, acțiunea formulată de aceștia împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul I va fi respinsă ca neîntemeiată.
In temeiul disp.art.166 si 296 al.2 din muncii precum si ale art.8 din Decretul 92/1976, urmeaza a se disjunge cererea privind efectuarea mentiunilor in carnetul de munca si a se declina competenta de solutionare a acesteia in favoarea Judecatoriei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, ( fosta ) I, ( ), R, (fosta ), și, toti reprezentati de, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Judecatoria I, cu sediul in I,-, -, parter, în contradictoriu cu paratii Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5,codul postal -, Curtea de Apel Iași, cu sediul în I, str. - nr. 25, Tribunalul I, cu sediul in în I, str. - nr. 25,Ministerul Economiei si Finantelor prin I, str.- nr.26.
Disjunge si declina competenta de solutionare a capatului de cerere privind efectuarea mentiunilor in carnetele de munca in favoarea Judecatoriei
Definitiva.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Asistenți judiciari,
Grefier,
Red.
Tehnored.
03.12.2008,2ex.-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Smaranda Pipernea Adela