Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 104/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 104/2008
Ședința publică de la 06 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Sebastian Nașcu Mihai Pașca Denisa Ștefan
- - - vicepreședinte Curtea de Apel
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea litigiului de muncă privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, TRIBUNALUL HUNEDOARA și CURTEA DE APEL ALBA -I, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care față de actele și lucrările dosarului și având în vedere excepția invocată de pârâta CURTEA DE APEL ALBA IULIA privind lipsa calității procesual pasive a acestei pârâte, instanța unește excepția cu fondul lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr- reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL HUNEDOARA și Curtea de APEL ALBA IULIA ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea în solidar a pârâților la plata către reclamantă a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată și modificată, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data de 1 octombrie 2007 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, actualizat cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanta are calitatea de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Hunedoara.
Potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși acest articol a fost abrogat prin OUG nr. 177/2002, acest ultim act normativ a fost abrogat în totalitate, astfel că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare.
Pe de altă parte, chiar dacă art. 47 fost abrogat printr-o ordonanță, întrucât acest act normativ este de nivel inferior Legii nr. 50/1996, abrogarea contravine dispozițiilor constituționale și prevederilor Legii nr. 24/2000 care consacră posibilitatea exclusivă a restrângerii sau limitării unui drept material și/sau subiectiv câștigat doar printr-un act normativ de aceeași forță și putere de dispoziție.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu s-a referit niciodată la asistenții judiciari.
Prin încheierea din data de 22.07.2008 TRIBUNALUL HUNEDOARAa scos cauza de pe rol și a înaintat-o Curții de APEL ALBA IULIA având în vedere dispozițiile art. II din OUG nr. 75/2008.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale calitate procesuală pasivă are doar Ministerul Justiției. Curtea de APEL ALBA IULIA nu are nici calitatea de angajator al reclamanților și nu are nici o atribuție în privința stabilirii indemnizațiilor asistenților judiciari.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâte Curtea de APEL ALBA IULIA, cu privire la care Curtea reține că potrivit art. 43 alin.2 din Legea nr. 304/2004, actualizată, președinții curților de apel exercită atribuții de coordonare și control, precum și de administrare a instanțelor din circumscripție, iar potrivit art. 44 din același act normativ are calitatea de ordonatori secundari de credite, răspunzând, conform art. 10 lit. t din Hotărârea 387/2005, de aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor și de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget.
instanțelor sunt gestionate de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite conform art. 188 din Legea 304/2004, iar conform art. 119 din același act normativ, curțile de apel, în calitate de ordonator secundar de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, proiecte în care sunt incluse și drepturile salariale ale magistraților.
Astfel, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare pentru instanțe în calitate de ordonator principal de credite, iar curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, poartă răspunderea folosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către magistrați și personalul auxiliar încadrați în instanțe.
În consecință, în speță, Curtea de APEL ALBA IULIA are calitate procesuală pasivă, dar numai alături de Ministerul Justiției, în sensul că acesta din urmă asigură fondurile necesare pentru instanțe, inclusiv pentru retribuirea magistraților, iar Curtea de Apel efectuează plata drepturilor salariale și face mențiunile legale în cărțile de muncă.
De altfel, trebuie remarcat că și în raport de cel de-al doilea capăt de cerere pârâta are calitate procesual pasivă, având în vedere că aceasta are calitatea de operator al carnetului de muncă al reclamantei, astfel că excepția invocată va fi respinsă.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea de față reclamanta, asistent judiciar în cadrul Tribunalului Hunedoara, a solicitat acordarea sporului reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, considerând că acest text de lege nu a fost constituțional niciodată abrogat.
Anterior promovării acestei acțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiției a pronunțata decizia nr. XXI/2008 prin care a stabilit cu putere de lege că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Față de dispozițiile art. 329 alin. 3, teza finală Cod procedură civilă, și considerentele ÎCCJ nu se mai impune analizarea de către această instanță a aspectului dacă textul în discuție a fost sau nu abrogat, instanța supremă stabilind expres că acest drept se cuvine și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.
În ceea ce privește apărare formulată de pârâtul Ministerul Justiției potrivit căruia reclamanta nu este îndreptățită la acest spor întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu se referă și la asistenții judiciari, aceasta nu poate fi reținută având în vedere că la data adoptării acestei legi nu exista categoria profesională a asistenților judiciari, aceștia fiind menționați pentru prima dată în cuprinsul OUG nr. 179/1999, act normativ ulterior Legii nr. 50/1996.
Întrucât aceștia au fost asimilați magistraților în ceea ce privește drepturile salariale prin legile de salarizare ulterioare, este evident că acest spor se cuvine și asistenților judiciari.
În vederea unei reparații totale a prejudiciului suferit de reclamantă prin neplata la timp a acestui spor, instanța va dispune și actualizarea acestor sume în raport de rata inflației dând astfel eficiență principiului ce guvernează răspunderea civilă, respectiv principiul reparației integrale a prejudiciului.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, în calitate de operator în carnetele de muncă, va fi obligată și la efectuarea cuvenitelor mențiuni, conform celor mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta -, cu domiciliul procesual ales la TRIBUNALUL HUNEDOARA, cu sediul în D,-, jud. H, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, TRIBUNALUL HUNEDOARA cu sediul în D,-, jud. H și Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, P-ța -, nr.1, jud. A și în consecință:
Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantei sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, pentru perioada 1.10.2007 - 6.11.2008 și în continuare, actualizat cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Obligă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, conform prezentei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6.11.2008.
Președinte, Judecător,
Asistenți judiciari,
,
Grefier,
Red./17.11.2008
Dact.DȘ/6ex
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIEREA NR.270/F/CC/2008
Ședința Camerei de Consiliu din 6 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE - - - -judecător
-judecător
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de judecător - -, în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA -I și TRIBUNALUL HUNEDOARA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată în dosar nr- judecător - - a formulat cerere de abținere în soluționarea dosarului cu numărul de mai sus invocând ca temei al cererii dispozițiile art.25, 27 pct.4 Cod procedură civilă și art.6 din pe motivul că are pe rol o cauză similară.
Examinând cererea de abținere prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Cererea de abținere formulată este neîntemeiată, întrucât raportat la împrejurările concrete privind cauzele care au ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, aceasta are un caracter pur formal.
Aceasta în condițiile în care, la nivelul instanțelor din întreaga țară magistrații au promovat acțiuni având ca obiect drepturi salariale, împrejurare față de care s-ar putea ajunge la situația inacceptabilă în care nu ar mai putea fi posibilă judecarea litigiilor de muncă promovate de magistrați.
Mai mult, trebuie să ne referim la fundamentul instituțiilor prevăzute de art.25-27 Cod procedură civilă, respectiv abținerea și recuzarea, acesta fiind respectarea dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.
Ori, în acest caz nu există nici un indiciu cu privire la împrejurarea că obiectivitatea și imparțialitatea magistraților ar putea fi viciate, care să justifice admiterea cererilor de abținere.
Fiind sesizată cu cereri similare, Înalta Curte de Casație și Justiție Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin încheierea nr.4208/23.06.2008 pronunțată în dosarul nr- a respins cererile de abținere ale magistraților întemeiate tot pe dispozițiile art.27 pct.4 Cod procedură civilă. Motivele respingerii cererilor le-au constituit caracterul pur formal al declarațiilor de abținere și fundamentul instituțiilor prevăzute de art.25-27 Cod procedură civilă.
În consecință, în baza art.30-32 și 34 Cod procedură civilă instanța va respinge cererea de abținere formulată - -.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DISPUNE
Respinge cererea de abținere formulată de d-na judecătorul - - în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 6.11.2008.
Președinte, Judecător,
- - -
Asistenți judiciari,
- - - -
Grefier,
- -
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Alina Lodoabă Sebastian Nașcu Mihai Pașca Denisa Ștefan