Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1089/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1089
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, -, -, -, -, -, și, toți cu domiciliul ales la Curtea de Apel Suceava,-, județul S, împotriva sentinței nr.602din3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Ministerul Justiției și Libertăților B, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - secția civilă și înregistrată sub nr-, reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării obligarea primilor trei pârâți la plata despăgubirilor constând în suma echivalentă a drepturilor salariale reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, pentru anii 2005, 2006 actualizate cu rata inflației până la data plății și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul pe anul 2008 sumele necesare plății acestor drepturi.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că magistrații au beneficiat de acest drept, conform art. 411din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și cu toate că această dispoziție a fost considerată abrogată, situația reținută prin decizia nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este o măsură discriminatorie din moment ce a fost acordată altor categorii de personal din sistemul justiției.
În continuare au arătat că discriminarea a fost menținută și prin dispozițiile OUG 146/2007 privind aprobarea plății primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, prin care acest drept a fost recunoscut și se acordă tuturor categoriilor de funcționari și personal atât din sistemul justiției dar și din cadrul altor unități bugetare.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu poate fi chemat în instanță în calitate de pârât deoarece conform art. 16 - 20 din OG 137/2000 este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința nr. 602/03.04.2008 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și s-a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Art. 21 din OG 137/2000 stabilește că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, judecarea cauzei urmând a avea loc cu citarea obligatorie a Consiliului. Astfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu are calitate de pârât în accepțiunea dispozițiilor procedural civile, citarea sa în cauza fiind impusă de dispozițiile legale mai sus arătată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, prima instanță a reținut că potrivit HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art. 4, pct. X, Ministerul Justiției fundamentează, elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa în calitate de ordonator principal de credite și repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite, controlând modul de folosire a acestora, astfel încât justifică calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. XXIII din 12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea 50/1996, prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002.
Art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă stabilește că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe.
În pronunțarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că, potrivit art. 50 alin. 2 din OUG 177/2002, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, au fost abrogate celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestea, din Legea 50/1996, respectiv și dispozițiile referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
Această ordonanță a intrat în vigoare la data de 01.01.2003 (art. 50 alin. 1 din OUG 177/2002).
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare, se înțelege orice deosebire, excludere restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronic necontagioasă, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Atât timp cât dispoziția legală ce reglementa plata primei de concediu în favoarea magistraților a fost abrogată, nu se poate vorbi de discriminare în înțelesul OG 137/2000, pentru un drept care nu mai este ocrotit de lege.
De asemenea, prin OUG 146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001 - 2006.
Prin urmare, nu se poate reține că s-a creat o discriminare în raport cu personalul care urmează a beneficia de prevederile acestei hotărâri întrucât nu sunt situații comparabile.
În cazul reclamanților dreptul nu era recunoscut și ocrotit de lege începând cu 01.01.2003, cu această dată fiind abrogată dispoziția legală ce reglementa plata primei de concediu pe când HG 146/2007 se referă la salariații pentru care dispozițiile legale ce reglementau plata primei de concediu au fost suspendate succesiv, nu abrogate, cum este cazul reclamanților.
În cazul personalului la care se referă HG 146/2007 dreptul la prima de concediu era prevăzut, recunoscut de legile de salarizare.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate și admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat, în esență, că prin art. 41/1 al. 1 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.OG 83/2000, s-a stabilit că magistrații și celelalte categorii de personal salarizat în baza acestei legi au dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept a fost suspendat prin art. 3 al. 2 din nr.OUG 33/2005 și art. 12 al. 4 din Legea nr. 743/2005 pentru ca prin nr.OUG 177/2002 să nu se mai prevadă acest drept pentru magistrați. Este vorba de un drept câștigat, care derivă dintr-un raport juridic de muncă și care nu poate fi înlăturat decât cu respectarea art. 53 din Constituție revizuită, care statuează asupra condițiilor în care exercițiul unor drepturi poate fi restrâns. În consens cu finalitatea convențiilor, art. 18 din Codul Muncii, anterior și art. 38 din Codul muncii în vigoare, consacră principiul potrivit căruia drepturile angajaților nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări. Un conținut similar are art. 74 al. 2 din Legea nr. 303/2004 republicată, drepturile salariale ale magistraților neputând fi diminuate. Recurenții au mai arătat că sunt discriminați în sensul art. 2 al. 1 - 3, art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă, precizând că toți angajații aflați în situații comparabile (funcționarii publici, personalul diplomatic, personalul auxiliar din cadrul instanțelor și a parchetelor de pe lângă acestea) au beneficiat de un atare drept.
De asemenea, recurenții au arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă și el trebuie obligat la alocarea fondurilor necesare Ministerului Justiției în scopul achitării acestor drepturi cu celeritate, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 din nr.HG 208/2005, precum și nr.OG 22/2002 cu modificările ulterioare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare alimentării cu fonduri a contului Ministerului Justiției, acesta s-ar afla în imposibilitate de a achita sumele respective. Pe de altă parte, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una din cele mai importante funcții ale sale, respectiv de puterea executorie.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. XXIII din 12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea 50/1996, prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002.
Articolul 329 alin. 3 Cod procedură civilă stabilește că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe.
În pronunțarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că, potrivit art. 50 alin. 2 din OUG 177/2002, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, au fost abrogate celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestea, din Legea 50/1996, respectiv și dispozițiile referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă.
Această ordonanță a intrat în vigoare la data de 01.01.2003 (art. 50 alin. 1 din OUG 177/2002).
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare, se înțelege orice deosebire, excludere restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronic necontagioasă, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Atât timp cât dispoziția legală ce reglementa plata primei de concediu în favoarea magistraților a fost abrogată, nu se poate vorbi de discriminare în înțelesul OG 137/2000, pentru un drept care nu mai este ocrotit de lege.
De asemenea, prin OUG 146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001 - 2006.
Deși reclamanții recurenți au susținut că au fost discriminați în sensul art. 2 al. 1 - 3, art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, Curtea constată că nu se poate reține că s-a creat o discriminare în raport cu personalul care urmează a beneficia de prevederile acestei hotărâri, întrucât nu sunt situații comparabile.
În cazul reclamanților, dreptul nu era recunoscut și ocrotit de lege începând cu 01.01.2003, cu această dată fiind abrogată dispoziția legală ce reglementa plata primei de concediu, pe când HG 146/2007 se referă la salariații pentru care dispozițiile legale ce reglementau plata primei de concediu au fost suspendate succesiv, nu abrogate, cum este cazul reclamanților.
În cazul personalului la care se referă HG 146/2007, dreptul la prima de concediu era prevăzut, recunoscut de legile de salarizare.
De altfel, chiar în situația în care reclamanții recurenți ar fi fost discriminați în sensul art. 2 al. 1 - 3, art. 6 din nr.OUG 137/2000, Curtea constată că acțiunea formulată de ei ar fi fost nefondată, având în vedere deciziile nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale, potrivit cărora, prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, precum și decizia nr. 1325/2008 ale Curții Constituționale, potrivit căreia dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, în cauza de față, obligarea intimaților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava la plata către reclamanți a despăgubirilor constând în suma echivalentă a drepturilor salariale reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, pentru anii 2005, 2006 actualizate cu rata inflației până la data plății efective, ar constitui o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie."
Pentru aceste considerente, constatând că sentința recurată este legală, Curtea, având în vedere prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, -, -, -, -, -, și, toți cu domiciliul ales la Curtea de Apel Suceava,-, județul S, împotriva sentinței nr. 602 din3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2 ex. 28.10.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
