Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 109/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ NR. 109/F-CM
Ședința publică din 29 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI -BIROUL JURIDIC AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, cerere din partea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin care se solicită amânarea cauzei în vederea comunicării unui exemplar de pe acțiune și a înscrisurilor.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești privind soluționarea cauzei, față de Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008.
CURTEA
Prin cererea de intervenție în interes propriu înregistrată pe rolul Curții de Apel București, a solicitat obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare din data de 01.04.2008, la zi și pe viitor, iar a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești la efectuarea înscrierilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Un alt capăt de cerere formulat împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are ca obiect alocarea sumelor necesare în vederea achitării drepturilor bănești solicitate.
În completarea cererii s-a solicitat obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu luna aprilie 2008 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Cererea de chemare în judecată astfel completată de reclamantul având calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor a fost declinată spre soluționare Curții de Apel Pitești prin sentința civilă nr. 430/10.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr-.
Examinând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. 2 Codul muncii, cererile în materia conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, competența teritorială fiind exclusivă.
Reclamantul și-a ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură la parchetul în cadrul căruia funcționează, respectiv la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
Nu a făcut însă dovada faptului că are domiciliul sau reședința în raza teritorială a Curții de Apel București.
În materie nu operează alegerea instanței competente astfel că declinarea soluționării cauzei se va hotărî în favoarea Curții de Apel Pitești.
fiind cu judecata cauzei după declinarea competenței, Curtea constată că potrivit art. I alin. (1) din nr.OUG 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul din sistemul justiției sunt soluționate în primă instanță de curțile de apel.
Textul de lege a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
În această situație, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, 6.02.2009, competența materială de soluționare a cauzei reintră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Codul d e procedură civilă.
Potrivit acestor dispoziții legale, constituind dreptul comun, conflictele de muncă se judecă în primă instanță de tribunal.
Văzând precizarea făcută de reclamant cu privire la domiciliu - fila 29 din dosar - în sensul că acesta se află în Municipiul Râmnicu V, județul V, în baza art. 137 și 158 Cod procedură civilă instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină cauza privind pe reclamantul și pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești - Biroul Juridic al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 2009, la Curtea de Apel Pitești - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./07.10.2009
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu