Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 111/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.111/2008
Ședința publică de la 6 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - - JUDECĂTOR 3: Mihai Pașca Sebastian Nașcu Trifan Maria
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulate de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL ALBA, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Având în vedere că judecător și sunt plecați în delegație la Seminarul de la T, completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal din 6 noiembrie 2008, prin includerea în completul de judecată a judecătorului - -, la rând în planificarea de permanență a secție.
S-a făcut referatul cauzei după care, față de actele și lucrările de la dosar instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi, înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr-, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, TRIBUNALUL ALBA și Curtea de APEL ALBA IULIA solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligat pârâtul TRIBUNALUL ALBA să recalculeze contribuția individuală de asigurări sociale, datorată de a, corespondent diferențelor de drepturi bănești dispuse prin sentința civilă nr.255/2007 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr-, sentința civilă nr.1252/2006 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr- și sentința civilă nr.355/2007 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr-,potrivit art.23 din Legea nr.19/2000, modificată în forma existentă în vigoare, anterior modificărilor aduse prin Legea nr.250/2007;
- să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției să vireze pârâtului TRIBUNALUL ALBA, acesta din urmă cu obligația plății efective către fiecare reclamant a drepturilor bănești rezultate ca urmare a recalculării obligațiilor individuale conform capătului I din prezenta acțiune, sume care solicităm să fie actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective;
- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, conform hotărârii;
- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii au arătat că, prin sentințele menționate, rămase definitive și irevocabile, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților drepturile bănești cuvenite și neachitate cu titlu spor de vechime în muncă pe perioada 1.02.2006-9.03.2007 și că la data punerii în executare a titlului, prin departamentul financiar - contabil al instanței, li s-a reținut din aceste sume o contribuție la asigurările sociale de 9,5 % pe considerentul că la data plății sunt aplicabile prevederile Legii nr.250/2007 și ale Ordinului nr.680/2007 al Ministerului Economiei și Finanțelor.
Aplicarea acestor norme de impozitare, constituie în opinia reclamanților o greșeală deoarece drepturile salariale restante, plătite efectiv la 10.08.2007, se referă la o perioadă mult anterioară datei la care au apărut aceste modificări legislative vizând modul de plată a
În drept, au invocat art.5 alin.1, art.15 alin.2 și art.16 din Constituția României, art.23 alin.3 din Legea nr.19/2000, nemodificat prin Legea nr.250/2007, art.1 din Protocolul Nr.1 la CEDO, art.1082, 1084 cod civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Ministerul Justiției, în întâmpinare, a invocat sub un prim aspect, excepția lipsei de competență materială a Tribunalului Alba, ca primă instanță.
Astfel, a arătat că potrivit art. și II din nr.OUG75/02008, cererile având ca obiect plata drepturilor salariale ale magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției sunt soluționate în primă instanță de curțile de apel iar în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cum prevederile de mai sus se aplică și proceselor în curs, fiind de imediată aplicare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL ALBA IULIA.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților față de împrejurarea că dispozițiile Legii nr.250/2007 nu sunt incidente în cauză.
În acest context, a învederat că reținerea, calcularea și plata drepturilor salariale sunt operațiuni care se supun legislației fiscale și că normele de drept fiscal sunt de natură imperativă. De asemenea a mai susținut că același caracter imperativ îl au și normele juridice care reglementează modalitățile de realizare a veniturilor publice la bugetul asigurărilor sociale de stat prin perceperea unor contribuții din care urmează să se achite indemnizații, ajutoare și pensii. Întrucât contribuția la asigurările sociale de stat are natura juridică a unei obligații financiar - bugetare, fiind reglementată în mod asemănător cu alte obligații fiscale, iar neplata integrală și la termenele legale ale acestei contribuții atrage aplicarea dispozițiilor privind administrarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor prevăzute la art.1 alin.3 din Codul d e procedură fiscală, pârâtul a susținut că cererea reclamanților nu poate fi admisă.
Prin Încheierea pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în ședința publică din 25.06.2008, în dosar nr-, s- dispus scoaterea cauzei de pe rol, și conform art. II alin.2 din nr.OUG75/2008, trimiterea dosarului spre competentă soluționare Curții de APEL ALBA IULIA.
Cauza a fost înregistrată pe rolul curții sub același număr unic, -.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Alba (adeverința nr.868/3.11.2008 31-32).
Prin sentința civilă nr.255/7.03.2007 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții având ca obiect plata actualizată a drepturilor salariale cuvenite reclamanților, pe perioada 1.04.2006-7.03.2007, cu titlu spor de vechime în muncă.
Prin sentința civilă nr. 1252/2006 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr- au fost obligați pârâții să plătească sporul de vechime pentru reclamanta pentru perioada 7.06.2004 - 8.11.2006 și în continuare, iar prin sentința civilă nr.355/2007 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr- același spor reclamanților și pentru intervalul 14.06.2006 - 9.03.2007, iar reclamantei pentru perioada 1.02.2006 - 9.03.2007.
Cu ocazia punerii în executare acestor hotărâri, Compartimentul financiar - contabil din cadrul Tribunalului Albaa reținut, fiecărui reclamant, un procent de 9,5 % cu titlu contribuție asigurări sociale, conform Legii nr.250/2007, în vigoare la acea dată.
Susținerea reclamanților potrivit căreia, procentul de 9,5 % reprezentând trebuia aplicat la plafonul prevăzut în art.23 din Legea nr.19/2000 în forma sa inițială, iar nu la cel stabilit prin intrarea în vigoare a Legii nr.250/2007 deoarece drepturile salariale au fost acordate pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei legi, sunt nefondate.
Într-adevăr, în forma inițială art.23 alin.3 din Legea nr.19/2000 stabilea că baza de calcul a nu poate depăși plafonul de 5 ori salariul mediu brut stabilit conform art.5 alin.3 din aceeași lege - ca fiind salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale.
Însă în momentul plății drepturilor salariale către reclamanți, era în vigoare Legea nr.250/2007 care înlăturase acest plafon. Potrivit acestui act normativ, baza de calcul a se constituie din venitul brut realizat iar conform prevederilor punctului 19 lit.g din Ordinul nr.680/2007 de modificare a Normelor de aplicare a Legii nr.19/2000 prin "venit brut realizat lunar" se înțeleg și orice alte adaosuri la salarii aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale de muncă și precum și alte sume reprezentând venituri curente aferente perioadelor anterioare.
Prin urmare, din moment ce la data executării hotărârii erau în vigoare prevederile Legii nr.250/2007, iar aceste norme sunt de imediată aplicare, deoarece contribuția se calculează, se reține și se aplică odată cu plata acestor drepturi bănești, pârâții au procedat corect aplicând regimul legal în vigoare la data plății.
În cauză, nu se poate invoca încălcarea principiului neretroactivității legii în timp deoarece reținerea a avut ca temei legal Legea nr.250/2007, în vigoare la data când s-a făcut plata. Prin urmare, nu are relevanță perioada pentru care aceste drepturi sunt datorate și care este anterioară apariției Legii nr.250/2007, ci data plății, moment în care erau incidente prevederile acestui act normativ.
În raport de cele ce preced, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art.23 alin.3 din Legea nr.19/2000, în forma anterioară modificării ei prin Legea nr.250/2007, motiv pentru care acțiunea formulată de reclamanți urmează să fie respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții reclamanții ,toți cu domiciliul procesual alea în A I, - - nr.24 împotriva pârâților Ministerul Justiției, cu sediul în B- sector 5, TRIBUNALUL ALBA cu sediul în A I,P-ța - - nr.24 și, Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în AIE. nr.1 împotriva sentinței civile nr.744/LM/2007 prononunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06.11. 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Asistenți judiciari
- - - -
-cu opinie separată în sensul admiterii acțiunii
Grefier,
- -
Red.VN
Tehnored.TM/8 ex
OPINIA SEPARATĂ
Examinând actele și înscrisurile depuse la dosarul cauzei civile in probațiune,apreciez ca fiind întemeiată acțiunea introductivă, pentru considerentele și motivele de fapt și de drept, care urmează a fi avute in vedere.
Astfel, se reține faptul că la data executării sentinței civile nr- pronunțată de către TRIBUNALUL ALBA în dosarul civil nr-, sentința civilă nr.1252/5006 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosarul civil nr- și sentințacivilă355/2007pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosarul civil nr-, prin departamentul economico-financiar al pârâtului Tribunalul Alba, fiecărui reclamant i- fost reținut un procent de 9,5 % reprezentând contribuție asigurări sociale, făcându-se la data plății efective prestațiilor pecuniare datorate cu titlu spor vechime în muncă, respectiv, aplicabilitatea greșită și lipsită de temei juridic prevederilor legii 250/2007 act normativ intrat în vigoare la data de 22.07.2007.
Reținerea sumelor de bani aferentă procentului de 9,5 % a fost motivată și efectuată în mod greșit, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 250/2007 și ale Ordinului nr. 680 din 01.08.2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de șanse, emis în aplicarea Legii nr. 250 din 19.07.2007, sens în care contribuțiile CAS datorate de către reclamanți, reținute prin stopaj la sursă, au avut un cuantum mai mare decât cel cuvenit a fi virat, văzând dispozițiile legale aplicabile și corespondente perioadei pentru care s-a dispus plata diferențelor bănești, cu titlu spor vechime în muncă.
Pârâții, au considerat și au apreciat in mod injust, că Legea nr. 250/2007 se aplică și drepturilor salariale restante, plătite efectiv în 10.10.2007, chiar dacă perioada de referință, pentru care s-au obținut aceste drepturi salariale, este mult anterioară acestei modificări, conform celor mai sus arătate.
Textul din vechea reglementare, respectiv art. 23 alin 3 din Legea nr. 19/2000 limita reținerea la o bază de calcul ce nu putea depăși plafonul a de 5 (cinci) ori salariul mediu brut pe economie.
Ulterior, prin Legea nr. 250/2007 art.1 pct.3, s- modificat baza de calcul CAS - ului, noua bază de calcul fiind venitul brut realizat lunar,această modalitate de calcul și poprire netrebuind fi utilizată în speța dată.
Prin interpretarea dată de către entitățile juridice pirite, s-a retroactivat aplicabilitatea Legii nr. 250/2007, dar mai ales a art.1 din Ordinul nr. 680/01.08.2007,la drepturi și venituri salariale ale asiguraților născute cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii (01.08.2007), dar neîncasate din motive neimputabile lor (asiguraților), aceasta cu încălcarea evidentă și regretabilă normelor constituționale incidente.
Drepturile salariale plătite în data de 10.09.2007, trebuiau fi supuse regimului de deducere a CAS - ului conform legii în vigoare la data la care s-ar fi cuvenit plata acestora, urmând fi înlăturate orice alte motive de ordin formal și de interpretare, acestea fiind ajuridice, în condițiile în care nu prezintă nici o relevanță, având în vedere atât dreptul substanțial și material în cauză, raportat la perioada 1.02.2006-9.03.2007, cât și principiul major al neretroactivității în timp legii civile.
Principiul neretroactivității legii este unanim recunoscut și nu poate fi înfrânt printr-un ordin al unui ministru sau printr- apreciere unilaterală aplicabilității normelor de drept, acest principiu constituțional neputând fi înfrânt.
Orice ordin este dat în scopul aplicării corecte a legii și nu pentru a retroactiva sau ultraactiva o lege,aceasta conform și normelor de tehnică legislativă.
O lege sau un ordin al unui minister care retroactivează, sunt în primul rând neconstituționale, ele contravenind i mod evident, prevederilor art.15 alin.2 din Constituție.
În condițiile în care, drepturile salariale restante, obținute prin hotărârea judecătorească,vizau sporul de vechime în muncă pentru perioada1.02.2006-9.03.2007 și în continuare (până în luna martie 2007 când sporul de vechimeînmuncă a fost recunoscut prin Legea 45/2007, publicată în 169/09.03.2007), deci o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, este evident că reținerea sumelor de bani aferente procentului de 9,5 % la totalul veniturilor obținute, fără a fi limitată la plafonul de 5 salarii medii pe economie, este NELEGALĂ și lipsită de orice justificare.
Drepturile salariale născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, dar neîncasate de asigurați (salariați), in speța dată fiind vorba despre reclamanți, nu din vina lor, nu pot fi grevate în momentul efectuării plății - cu întârziere - de alte taxe, impozite și contribuții și sarcini fiscale, în afara celor existente legal la data când statul sau angajatorul-pârât, trebuiau să efectueze plata acestora.
De altfel, hotărârea judecătorească prin care pârâții, care au avut legitimitate procesuală pasivă, au fost obligați să plătească drepturile salariale restante și datorate,este executorie de la data pronunțării, și s-a solicitat pârâților, căzuți in obligație, plata acestor sume, prin notificarea formulată și comunicată acestora. Așadar, neexecutarea hotărârii judecătorești până în luna septembrie 2007 nu este imputabilă reclamanților, iar în favoarea pârâților nu poate fi reținută în nici un caz, propria turpitudine (nemo propria turpitudinem alegans).
În condițiile în care, reclamanții, au achitat în trecut contribuția pentru asigurări sociale calculată la plafonul de 5 salarii medii brute pe economie, se văd în prezent obligați să contribuie, din nou, cu sume suplimentare, calculate la veniturile salariale anterioare lunii iulie 2007, data intrării în vigoare Legii nr 250/2007.
În aceste condiții, pe lângă faptul că se încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, prevăzut de art.15 alin.2 din Constituția României, art.1 Cod Civil, se încalcă și principiul constituțional al egalității în drepturi în fața autorității și legii și al nondiscriminării, prevăzut de art. 16 alin.1 din Constituția României. Aceasta întrucât, celorlalți salariați, cărora li s-a plătit la timp drepturile salariale datorate, li s-a încasat contribuția individuală de asigurări sociale în condițiile art.23 alin.3 din Legea 19/2000, nemodificată prin Legea 250/2007, pentru drepturile salariale aferente perioadei la care am făcut referire (raportate la o bază de calcul ce nu depășea plafonul a de 5 ori salariul mediu brut).
De altfel, prin modul prin care pârâții au înțeles să calculeze și să rețină contribuția individuală de asigurări sociale, pentru drepturile salariale aferente vechimii în muncă, s-a ajuns la o situație paradoxală, în sensul că pentru sumele aferente perioadei, s-a aplicat procentul de 9,5 % conform Legii 250/2007, iar pentru aceleași drepturi cuvenite perioadei aprilie - iulie 2007 s-a aplicat procentul de 9,5 % la plafonul limitat prevăzut de art.23 alin.3 din Legea 19/2000 nemodificată prin Legea 250/2007.
Apreciez că interpretarea corectă a Legii 250/2007 și a Ordinului 680/2007 este în sensul ca, reclamanților cărora în trecut le-a fost reținută o contribuție pentru asigurări sociale calculată la plafonul maxim de 5 salarii medii pe economie, să nu li se recalculeze această obligație, prin aplicarea procentului de 9,5 %, conform Legii 250/2007. Pentru trecut, recalcularea poate fi făcută numai dacă reținerile s-au realizat din sume mai mici decât plafonul rezultat prin însumarea celor 5 salarii medii pe economie. Dacă reținerile în trecut, s-au făcut la plafonul maxim, ele nu mai pot fi operate din drepturile salariale restante și achitate după data de 1 august 2007. Principiul supremației Constituției, prevăzut de art.1 alin.5 din Constituția României trebuie respectat.
De altfel, din economia Legii 250/2007 și a Ordinului 680/2007 nu rezultă că noua contribuție individuală de asigurări sociale se datorează pentru drepturi salariale aferente perioadei anterioare intrării în vigoare a legii, ci pentru drepturi salariale născute și plătite ulterior intrării în vigoare.
Urmează a fi avute in vedere prevederile art.1 alin.5, art.15 alin.2 și art.16 alin.1 din Constituția României care proclamă principiul supremației Constituției, al neretroactivității legii, al egalității în drepturi și al nondiscriminării, prevederile art.23 alin.3 din Legea 19/2000, nemodificat prin Legea 250/2007, prevederile art.1și urm. din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevederile art.1082, 1084.civ. ale art.161 alin.4 din Codul muncii, art.16 al.1al.2 din Constituția României, art.2 si urm. din Convenția OIM 111,art.19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice si Materiale, respectiv art. 14 si urm. din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale si Protocolul nr. 12 la acesta Convenție.
Conform art.3 alin.4 din Constituția României, statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale. Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete,trebuie să respecte principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat, trebuie avută în vedere, întrucât în caz contrar, prin actele normative care au apărut anterior, puterea judecătorească s-ar plasa în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.
Prin sistemul de salarizare, se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform și art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Astfel, magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată, cu modificările ulterioare, magistrații nu beneficiară de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de o indemnizație de încadrare lunară brută.
Acest concept se regăsește în conținutul Legii 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, situație în care, pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.
De asemenea, este de reținut și faptul că magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art.3 din Legea 154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.
Din moment ce reclamanții se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de cealaltă categorie în discuție.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă in sensul greșitei modalități de poprire prin stopaj la sursă, a obligațiilor bănești procentuale datorate cu titlu CAS.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, iar sarcinile bănești contributive poprite și căzute in sarcina reclamanților, trebuiau a fi determinate și reținute in mod corect și just.
Dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție; art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, care interzic discriminările; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție, care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege. Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță,greșita reținere a obligațiilor CAS nu are un suport rezonabil și just,cea ce a determinat in mod evident un dezechilibru pecuniar reclamanților. Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală,dar și obligații bănești datorate de către reclamanți,stabilite corect și just.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, reclamanții depun o muncă de importanță egală cu cea prestată în cadrul celorlalte puteri ale statului, cu necesitatea evitării reținerilor suplimentare greșite, aceasta urmând a fi sancționată, prin restituirea sumei cuvenită fiecărui reclamant.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi,ori in speța dată, nu ne regăsim in această situație. Acordarea despăgubirilor bănești solicitate, nu se poate confunda cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubiri. Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.
În consecință, solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează
regulile de drept comun civil, ori solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil.
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Astfel, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând seama și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este obligat, dacă se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.
Pentru aceste considerente și motive de fapt și de drept, se impune admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată de către reclamanți, cu necesitatea înlăturării oricăror alte opinii și aprecieri contrare promovate și susținute de către pârâți,cererile și pretențiile reclamanților cuprinse in petitul acțiunii introductive, având deplin temei și suport juridic, fiind sancționată astfel greșita reținere a sarcinilor fiscale contributive, cu consecința justă, a restituirii sumelor reținute cu acest titlu, reclamanții trebuind a avea satisfacția și beneficiul acestor sume.
Asistent judiciar,
- -
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Doriani Ana, Mihai Pașca Sebastian Nașcu Trifan Maria
