Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1114/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1114/ Dosar nr-

Ședința publică din 12 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Daniel

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B și Tribunalul Brașov, împotriva sentinței civile nr. 1111 din data de 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 5.10.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.10.2009.

CURTEA:

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1111/M/25.06.2009, Tribunalul Brașova respins exceptiile lipsei calitatii procesual pasive a paratilor Ministerul Finantelor Publice si Tribunalul

A admis actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratii Tribunalul B, Curtea de Apel B, Ministerul Justitiei si Ministerul Economiei si Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice

A obligat paratii Tribunalul B, Curtea de Apel B si Ministerul Justitiei sa calculeze si sa plateasca reclamantei diferentele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizatia de incadrare bruta lunara, incepand cu data de 06.10.2008 si in continuare, sume ce se vor actualiza cu rata inflatiei si la care se adauga dobanda legala la data platii efective.

A obligat parata Curtea de Apel B sa efectueze cuvenitele mentiuni in carnetul de munca al reclamantei.

A obligat paratul Ministerul Economiei si Finantelor Publice sa aloce fondurile necesare platii sumelor mentionate.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta are calitatea de grefier arhivar in cadrul Tribunalului B, iar incepand cu data de 06.10.2008, aceasta si-a reluat activitatea in cadrul instantei, potrivit mentiunilor din carnetul sau de munca.

Avand calitatea de personal auxiliar de specialitate in cadrul instantei, obligatia de salarizare a reclamantei revine Ministerului Justitiei, Curtii de Apel B si Tribunalului B, in calitate de ordonatori principal, secundar si respectiv tertiar de credite. de aceste considerente, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Tribunalul

În conformitate cu dispozitiile art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Justiției si Libertatilor fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante, acesta natura avand-o si drepturile deduse judecatii.

In consecinta, instanta a retinut ca paratul Ministerul Finantelor Publice are calitate procesuala in prezenta cauza, motiv pentru care a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a acestuia.

Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca otrivit p. dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ulterior, prin art.1 pct 42 din OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001 magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.

În data de 10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 prin care a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.

În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii 50/1996 nu a încetat să existe, putând să fie pretins chiar după apariția legii de abrogare.

Având în vedere cele reținute de Înalta Curte în decizia menționată și raportat la dispozițiile art. 329 alin 3 din Codul d e procedură civilă conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, rezultă temeinicia pretențiilor reclamantei.

Nu se poate retine apararea Ministerului Justitiei si privind netemeinicia pretentiilor reclamantei dupa intrarea in vigoare a OG 8/2007, avand in vedere ca decizia in interesul legii este pronuntata in anul 2008, iar la pronuntarea ei au fost avute in vedere toate actele normative privind salarizarea categoriilor de personal vizate.

de considerentele expuse, in temeiul textelor invocate, instanta a admis actiunea formulata, in sensul ca a dispus obligarea pârâților Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara începând cu data de 06.10.2008, sume ce se vor reactualiza conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.

Avand in vedere insa faptul ca reclamanta a dobandit calitatea de grefier doar incepand cu data de 06.10.2008, si nu 01.05.2008, astfel cum a invocat, actiunea a fost admisa doar in parte.

Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Brașov, solicitând modificarea în tot sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Tribunalul, sentința este criticată pentru faptul că nu au fost soluționate în mod corect pretențiile reclamantului. fiind acordat sporul si după aparitia OG8/2007, fara a exista prevedere legala. Se sustine ca acest spor nu poate fi acordat după aparitia OG8/2007, chiar daca exista decizia de recurs in interesul legii.

O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.

Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.

Sentința este criticată si pentru faptul că în mod greșit a fost angajată răspunderea acestui pârât, întrucât nu se poate reține nici o formă de culpei sale pentru că nu avea obligația de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate de reclamantă.

Este criticata si acordarea cumulata a actualizarilor si dobanzilor legale pentru aceeasi creanta aratându-se ca in cauza se aplica art. 1088. civ. in sensul ca dobanda legala curge de la data cererii de chemare in judecata.

Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Este criticata si acordarea cumulata a actualizarilor si dobanzilor legale pentru aceeasi creanta.

Recurentul pârât Ministerul Justitiei a formulat recurs in termen criticând sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie. Se arata ca in mod gresit s-a admis actiunea reclamantilor si pentru pretentii ulterioare datei de 1.02.2007, desi prin noua lege de salarizare a personalului auxiliar - OG8/24.01.2007 acest spor nu este prevazut.

Sunt reiterate motivele de recurs invocate si de ceilati pârâti referitoare la acordarea cumulata a dobânzii legale si a reactualizarilor pentru aceeasi creanta, cat si metivul de recurs cu privire la data de la care curg dobanzile legale.

Un motiv distinct de recurs se referă la Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, astfel încât, prin soluția dată, tribunalul a depășit atributele puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 4. pr. civ.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamantă și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.

În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.

Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, ținând cont și de momentul în care s-a pronunțat această decizie de recurs în interesul legii, respectiv în cursul soluționării recursului, înainte de încheierea dezbaterilor soluția ÎCCJ fiind obligatorie, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamantei au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.

Criticile recurentilor cu privire la acordarea simultană atât a actualizărilor cât și a dobânzii legale pentru același debit, nu pot fi primite.

Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.

Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.

Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept.

În ceea ce privește critica din recursul paratilor cu privire la acordarea și pentru viitor a sporului de 50%, Curtea, în accepțiunea deciziei de recurs în interesul legii nr. 21/10.03.2008 care constată că " magistrații [----] au dreptul la sporul de 50% calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001", ținând cont și de caracterul raportului obligațional dintre părți care echivalează cu un raport juridic de muncă atipic ce intră sub incidența art. 291 Cod procedură civilă și 110 alin. 2 Cod procedură civilă, urmează a reține că în baza dispozițiilor legale mai sus invocate pretențiile reclamanților reprezintă prestații periodice cu executare succesivă și se poate cere, înainte de termen, executarea la termen a unor prestații periodice.

Prin Legea 247/19.07.2007 a fost aprobată OG8/24.01.2007 de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea.

Este adevărat că la art. 30 alin 1 lit. din OG8/2007 se prevede expres că " la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă L 50/1996 cu toate modificările și completările ulterioare". Recurentul susține că această abrogare se referă la abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 în baza căruia se poate acorda sporul de 50%.

Trebuie remarcat că prima mențiune cu privire la abrogarea art. 47 din Legea 50/1996 a fost făcută prin OG 83/2000 la art. 42, însă ÎCCJ prin decizia de recurs în interesul legii a stabilit că art.47 din Legea 50/1996 continuă să-și producă efecte și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 pentru argumente de tehnică legislativă. La data intrării în vigoare a OG 8/2007 recursul în interesul legii nu era pronunțat iar OG 83/2000 era recunoscută ca act normativ producător de consecințe juridice fără a fi pusă în discuție la acea vreme legalitatea acestei ordonanțe.

Așadar la data intrării în vigoare a OG 8/2007, dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 erau cunoscute ca fiind deja abrogate iar dispozițiile art. 30 din OG 8/2007 se referă la abrogarearestului de dispozițiipe care Legea 50/1996 le mai conținea la momentul intrării în vigoare a OG 8/2007.

Deci orice interpretare conform căreia sporul de 50% se acordă doar până la data intrării în vigoare a OG 8/2007 pentru categoria personalului auxiliar din instanțe și parchete, contrazice raționamentele juridice obligatorii conținute de decizia de recurs în interesul legii mai sus invocată.

Nici critica inserată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, purtând asupra efectelor deciziei instanței de contencios constituțional nu pot fi primite. Aceasta întrucât decizia nr. 838/27 mai 2009 Curții Constituționale, este pronunțată în cadrul soluționării unui conflict de natură constituțională între puterile în stat și, așa cum se reține în chiar considerentele acestei decizii " apare evident că soluția pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă. " De altfel decizia nr. 46/2008 a ÎCCJ nu a făcut obiectul analizei în cadrul deciziei sus-menționate.

În consecință decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu afectează obligativitatea respectării de către instanțele judecătorești a deciziei pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru considerentele expuse, urmează a respinge recursurile și a menține hotărârea atacată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor și Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr. 1111/M/25.06.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.10.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./12.10.2009

Tehnoredact./16.10.2009/ 7 ex.

Jud. fond ,

Președinte:Maria Carmen Tică
Judecători:Maria Carmen Tică, Cristina Ștefăniță, Daniel

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1114/2009. Curtea de Apel Brasov