Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1124/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1124/2009
Ședința publică din 05 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru judecător
- - - judecător
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de reclamanții )., -, -, prin mandatar cât și cel declarat de intervenientele în interes propriu, împotriva sentinței civile nr.49/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA sub dosar nr-, prin trimitere de la ribunalul Sibiu, prin Încheierea pronunțată în ședința publică din 3.07.2008, urmare intrării în vigoare a OUG nr.75/2008, reclamanții: )., - și au chemat în judecată pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL SIBIU și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtului Tribunalul Hunedoara la plata drepturilor salariale, reprezentând spor de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, începând cu 13.04.2006, pentru reclamanta, și începând cu luna octombrie 2007, pentru ceilalți reclamanți, precum și în continuare, suma care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data plății și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților;
- obligarea pârâtului Tribunalul Sibiu să acorde reclamanților câte 3 zile în plus, la concediul de odihnă, începând cu data angajării.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții susțin că deși programul de lucru zilnic de 8 ore îl desfășoară în fața calculatorului nu au primit drepturile aferente acestei muncii, așa cum sunt ele încasate de salariații din cadrul Înaltei Curții de Casație și Justiție sau de către alți salariați din alte domenii. Susțin în continuare reclamanții că au fost și continuă să fie discriminați în raport cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari, care ca și ei desfășoară o activitate ce presupune utilizarea calculatorului, și care pentru această activitate primesc sporuri salariale substanțiale, în timp ce personalul auxiliar și funcționarii publici din cadrul instanțelor, nu primesc acest drept.
Prin acest fapt, reclamanții susțin că s-au încălcat prevederile art.1 alin.2 lit.e pct 1. din nr.OG137/2000, fiind astfel îndreptățiți la despăgubiri, constând în plata sporului de lucru la calculator de 15%.
În drept, sunt invocate prevederile art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 privind discriminarea, art.12 din CEDO, Constituția României, art.14 din Legea nr. 56/1996, art.6 alin.2, art.40 pct 2 lit.c, art.142 și art.269 și HG nr. 1028/2006.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Curtea de APEL ALBA IULIA a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neavând temei legal cu privire la sporul de 15%, iar cu privire la acordarea a 3 zile lucrătoare, că reclamanții nu se încadrează în categoriile enumerate de art.142 Codul Muncii.
Prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesual pasive, față de prevederile nr.OG 137/2000.
Pe fondul cauzei, punctul de vedere al acestei instituții, cu trimitere la prevederile nr.OG137/2000 și la practica CEDO este în sensul că la soluționarea speței, trebuie avut în vedere faptul că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de art.2 alin.1, și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege.
Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că pretențiile reclamanților nu își au reglementare în nici un act normativ.52-54. Prin notele de ședință depuse în cauză, pârâtul, în completarea apărării, față de temeiul juridic invocat de reclamanți, și anume existența unei situații discriminatorii, arată că prin deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, în ședința din 3 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 și ale 27 nr.OG137/2000 și s-a statuat că instanțele nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatoriii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Totodată, intimatul arată că nu se poate vorbi de discriminare, deoarece exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a dispozițiilor legale, care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin sentința civilă nr.49/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul cu numărul de mai sus acțiunea a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII se constată că aceasta este întemeiată, deoarece, potrivit art.16-20 din nr.OG137/2000, această instituție este abilitată și investită să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul țării, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de acest act normativ și ca atare nu este subiect de drept al raportului obligațional în cauză.
Este de menționat că prin nr.OUG 75/2008 s-a modificat nr.OG 137/2000, așa încât, potrivit art. V din acest act normativ, sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei autorități. În acest context, acțiunea promovată de reclamanții față de această parte urmează a fi respinsă, pe excepția lipsei calității procesual pasive.
Față de ceilalți pârâți, pe fondul cauzei, acțiunea reclamanților este neîntemeiată.
Astfel, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Judecătoriei A și își fundamentează pretențiile pe discriminarea în raport de cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari care beneficiază de aceste drepturi.
Potrivit nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate- precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.".
Potrivit art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000", exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în " situații comparabile". Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare iar pentru a fi reținut tratamentul diferențiat și injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulteriore.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale distincte-magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariații etc.
Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirea dintre aceste grupuri.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001). Prin Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.23/2007 și 318/2007, Colegiul Director a reținut că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluției să se încalce principiul egalității.
Totodată Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări.
În același sens, jurisprudența Curții Constituțională este constantă în sensul că" prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată,
sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative"(Decizia nr. 819/03.07.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 537/16.07.2008).
Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne precum și a normelor europene invocate de reclamanți, un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, ori în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție, pretențiile reclamațiilor se impun a fi respinse ca atare.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și de Protocoalele sale".
Față de cele ce preced, curtea a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în cauză de reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele și intervenientele în interes propriu solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În expunerea de motive apreciază că sunt discriminați în raport cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari. Prin aceasta s-au încălcat prevederile art.1 alin.2 lit.e pct.1 din OG 137/2000 care prevăd un salariu egal pentru muncă egală. Acest spor li se cuvine câtă vreme legea este aplicabilă tuturor în mod egal.
Fiind discriminați, apreciază recurenții, au dreptul la despăgubiri constând în plata sporului de lucru la calculator de 15% calculat la salariul de bază începând cu data de 01.04.2006.
au constatat prezența, peste limitele admise, în componentele interne ale computerelor ale computerelor a unor metale și substanțe chimice nocive, care se pot evapora și pot pătrunde în organism, afectând sănătatea. Folosirea îndelungată a monitoarelor, care nu au ecran de protecție, provocând boli de.
Prin neacordarea acestui spor au fost încălcate dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.53/2003, art.41 alin.2 din Constituția României și art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, arată recurenții, deși lucrează în condiții grele, nu beneficiază de cel puțin 3 zile în plus la concediul de odihnă conform art.142 din Codul Muncii.
Recurenții au invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.675/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, chiar dacă nu au fost părți în aceea cauză dar au invocat aceleași drepturi.
Deliberând asupra recursurilor de față funcție de criticile formulate și din oficiu potrivit prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recursurile sunt nefondate.
Recurenții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei A și își fundamentează pretențiile privind plata sporului de lucru la calculator pe discriminarea în raport cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari, care beneficiază de aceste drepturi.
Contrar susținerilor recurenților, prima instanță a constatat corect faptul că, pentru constatarea unei eventuale discriminări în exercitarea anumitor drepturi, art.1 alin.3 din OG nr.137/2000 privește persoanele aflate în situații comparabile.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea anumitor categorii profesionale nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, așa cum pretind recurenții, depășind cadrul legal reglementat prin OG 137/2000.
Funcționari publici sau demnitarii beneficiază de sisteme diferite de salarizare în raport cu personalul auxiliar din instanțe, fără ca aceasta să reprezinte o situație comparabilă între aceste categorii profesionale distincte.
Curtea Constituțională și CNCD s-au pronunțat constant în sensul că situațiile diferite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate.
În sensul soluționării pretențiilor lor reclamanții nu pot beneficia de protecția legii interne și nici de cea a normelor europene invocată, câtă vreme dreptul pretins nu este reglementat printr-un act normativ în vigoare.
Curtea urmează a înlătura excepția autorității de lucru judecat invocată de recurenți, motivat de faptul că în cea ce privește sentința recurată și sentința nr.675/2008 a Tribunalului Sibiu, chiar dacă există identitate de obiect și cauză nu există și identitate de persoane, așa cum prevăd cumulativ dispozițiile art.1201 Cod civil.
Față de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art.312 cod procedură civilă, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamante și intervenientele în nume propriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantele, -, -, prin mandatar,cât și cel declarat de intervenientele în interes propriu, prin mandatar împotriva sentinței civile nr.49/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.11.2009.
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru - - - | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 3: Victor - |
Grefier, |
Red. CV.
Tehnored. SM.
2ex./10.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Nicoleta Vesa, Victor
