Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1141/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1141/R-CM
Ședința publică din 16 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, -, -, -, și, împotriva sentinței civile nr.491 din 4 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, intimatul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar întâmpinare.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin cererea înregistrată la data de 19.11.2008 pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să restituie sumele corespunzătoare procentului de 9,5% reprezentând contribuție de asigurări sociale reținute la achitarea drepturilor restante tranșa I, achitate în luna octombrie 2008, conform sentințelor civile nr.311/7.04.2008, nr.318/7.04.2008, nr.323/7.04.2008 și nr.474/23.05.2008 pronunțate de Tribunalul Vâlcea și să nu rețină din tranșele ce urmează a fi achitate în lunile aprilie și octombrie 2009 aceeași contribuție la asigurări sociale de 9,5%.
În motivarea acțiunii au arătat că din drepturile prevăzute prin hotărârile judecătorești menționate mai sus, departamentul economico-financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlceaa reținut fiecărui procuror un procent de 9,5% contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Reținerea a fost motivată prin aplicarea prevederilor Legii nr. 250/2007 și ale Ordinului nr. 680/01.08.2007.
Pârâții au considerat că Legea nr. 250/2007 se aplică și drepturilor salariale restante, chiar dacă perioada de referință pentru care au fost obținute acestea este mult anterioară modificării legislative.
Textul din vechea reglementare, respectiv din Legea nr. 19/2000, limita contribuția la bugetul de asigurări sociale de stat la o bază de calcul ce nu putea depăși plafonul a cinci salarii medii brute pe economie.
O lege sau un ordin al unui minister care retroactivează sunt în primul rând neconstituționale, acestea contravenind prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție.
Drepturile salariale născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, dar neîncasate de asigurați nu din vina lor, nu pot fi grevate în momentul efectuării plății - cu întârziere - de alte taxe, impozite și contribuții în afara celor existente la data la care statul sau angajatorul trebuia să efectueze plata.
Hotărârile judecătorești prin care pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale restante sunt executorii din luna mai 2007 și neexecutarea lor până la această dată nu este imputabilă reclamanților.
Fiind obligați la plată din venituri salariale anterioare datei de 1.08.2007 a unei contribuții sociale de 9,5% calculate la mai mult decât cuantumul a cinci salarii medii, reclamanții sunt discriminați față de alți salariați care au realizat la acel moment venituri salariale mai mari decât cele cinci salarii medii pe economie.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și pe prevederile Protocolului nr. 12 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
La data de 5 decembrie 2008, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca în situația în care se va admite cererea reclamanților să fie obligat acest minister să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin întâmpinare, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că potrivit Ordinului nr. 1646/07.10.2007 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, procedura de restituire a sumelor reprezentând contribuție individuală de asigurări sociale reținute de la asigurați, plătită în plus față de plafonul maxim, se aprobă de către conducătorul Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale, acest pârât neavând calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, întrucât aplicarea procentului de 9,5% cu titlu de contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat la plata drepturilor rezultate din executarea hotărârilor judecătorești nu constituie o încălcare a principiului neretroactivității legii întrucât acestea nu sunt drepturi salariale restante, ci au fost acordate de instanță cu titlu de despăgubiri. De aceea ele nu corespund perioadei pentru care au fost acordate, ci perioadei în care au fost calculate și plătite.
Ar exista discriminare dacă pentru o parte dintre procurori ar fi stabilită o bază de calcul, iar pentru o altă parte a acestora s-ar folosi o altă bază de calcul a contribuției de asigurări sociale sau dacă drepturilor salariale datorate pe o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii nr.250/2007 le-ar fi aplicat procentul de 9,5%, ceea ce nu este cazul în speță.
Altfel spus, diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Pe de altă parte, a arătat intimatul, instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației deoarece Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată, întrucât nu are obligația de garanție sau despăgubire în ipoteza în care Ministerul Public ar pierde procesul.
Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care nu poate fi utilizată în cadrul litigiilor de muncă.
Pe fondul cauzei, persoana chemată în garanție a arătat că nu pot fi reținute susținerile reclamanților că măsurile adoptate de legiuitor prin nr.OUG 91/2007 au un caracter discriminatoriu.
Ceea ce s- solicitat de fapt de reclamanți este stabilirea unei baze de calcul a contribuției de asigurări sociale, ceea ce nu se poate aplica în cazul în speță întrucât instanța nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în niciun caz să adauge la aceasta.
Prin sentința civilă nr.33/F-CM/20.01.2009, Curtea de Apel Piteștia respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, reclamanții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin recursul lor, reclamanții au criticat sentința pentru următoarele motive:
1. În mod greșit a fost pronunțată sentința civilă nr.33/F-CM/20.01.2009 de către Curtea de Apel Pitești, în condițiile în care, prin decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I și II din nr.OUG 75/2008, prin care a fost modificată norma de competență stabilită prin art. 2 pct. 1 lit. b/1 Cod procedură civilă.
unei competențe speciale în rezolvarea litigiilor de muncă pentru magistrați și personalul auxiliar din justiție fiind neconstituțională, se impunea ca de la data pronunțării Curții Constituționale asupra excepției, cauza să fi fost trimisă instanței competente, Tribunalul Vâlcea, spre judecata fondului.
2. Sentința este nelegală și pentru greșita respingere a acțiunii formulată în contradictoriu cu cei trei pârâți. Deși se reține prin considerente că acțiunea este admisibilă, prin dispozitiv s-a dispus respingerea acesteia cu o motivare ambiguă.
Drepturile salariale născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, dar neîncasate de asigurați, nu pot fi grevate în momentul efectuării plății cu alte taxe, impozite și contribuții în afara celor existente legal la data când angajatorul trebuia să efectueze plata.
Legea nr. 19/2000 aplicabilă până la adoptarea Legii nr. 250/2007, limita reținerea la o bază de calcul ce nu putea depăși plafonul a de cinci ori salariul mediu brut pe economie.
Reținerea sumelor respective s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României ce proclamă principiul neretroactivității legii, a prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e) pct. 1-4 din nr.OG 137/2000, a Protocolului nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin recursul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlceaa susținut că prin decizia nr.104/20.01.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I și II din nr.OUG 75/2008, deoarece schimba o normă de competență stabilită prin art. 2 pct. 1 lit. b/1 Cod procedură civilă, creând o competență specială în rezolvarea litigiilor de muncă pentru magistrați și personalul auxiliar din justiție.
În aplicarea deciziei nr.104/2009, competența soluționării acestui litigiu în primă instanță revine Tribunalului Vâlcea și nu Curții de Apel Pitești.
Prin decizia civilă nr.496/R-CM/16.03.2009, Curtea de Apel Piteștia admis recursurile, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vâlcea.
În adoptarea acestei soluții, instanța de recurs a constatat că prin sentința civilă nr.33/F-CM/20.01.2009 Curții de Apel Piteștia fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților, însă la aceeași dată, prin decizia nr.104/20.01.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Or, potrivit art. I din nr.OUG 75/2008 sus menționată, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.
Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție
S-a arătat că în prezenta cauză Curtea de Apel Pitești nu se mai putea pronunța asupra fondului cauzei, dispozițiile art. I și II fiind suspendate de drept începând cu data de 20 ianuarie 2009, astfel cum în mod corect au susținut reclamanții în primul motiv de recurs, iar hotărârea astfel dată este nulă absolut.
În rejudecare, prin sentința civilă nr.491/04.05.2009, Tribunalul Vâlceaa respins acțiunea formulată de reclamanți, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin sentințele civile pronunțate de Tribunalul Vâlcea nr.311/07.04.2008, 318/07.04.2008, 323/07.04.2008 și 474/23.05.2008, s-a admis în parte acțiunea reclamanților din prezenta cauză și au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să le achite drepturile salariale pe perioada ianuarie 2003 - 1.08.2007, actualizate cu indicele de inflație.
Plata drepturilor bănești menționate în titlurile executorii arătate a fost efectuată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, prin care au fost modificate dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000.
Inițial, textul de lege prevedea că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie. Modificarea textului în vigoare în perioada martie 2003 - 21.07.2007 a stabilit plafonul la 5 salarii medii brute.
Textul de lege, în forma în vigoare la data executării hotărârilor judecătorești, prevedea că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților este venitul brut realizat lunar, astfel că baza de calcul a -ului nu mai are o limită maximă.
S-a reținut că prin acțiunea de față reclamanții pretind că prin aplicarea acestei norme care desființează plafonul -ului se încalcă principiul neretroactivității legii iar, pe de altă parte, sunt discriminați față de acei salariați care, deși au avut în perioada ianuarie 2003 - martie 2007 venituri mai mari decât 5 salarii medii brute, au contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat cu o sumă de bani mai mică prin aplicarea procentului la o bază de calcul limitată.
Nu este vorba în cauză despre aplicarea retroactivă a legii, deoarece potrivit art. 28 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, contribuția individuală de asigurări sociale se reține din salariul sau, după caz, din venitul brut al asiguratului, iar angajatorul calculează, reține și virează contribuția lunară datorată de asigurat în funcție de veniturile salariale pe care i le va acorda pe luna respectivă, respectiv prin raportare la plățile ce se vor efectua către angajat în luna pentru care se depune declarația nominală.
Fiind astfel interpretate dispozițiile legale privind modul de declarare și de calcul al -ului, nu s-a reținut nici argumentul conform căruia Ordinul nr. 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin care se precizează că declarația nominală fără plafonarea bazei de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale se face de către angajator, în baza Legii nr. 250/2007, începând cu raportarea obligațiilor de plată aferente lunii august 2007 indiferent de perioada pentru care se achită veniturile realizate de asigurați, retroactivează.
Prin urmare, nu era posibilă aplicarea procentului la o bază de calcul plafonată prevăzută de forma anterioară a textului art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 deoarece titlul creanței a fost executat de către angajator în luna august 2007, iar reclamanții nu au solicitat anterior executarea silită.
La momentul plății efective au fost aplicate și normele în vigoare privitoare la celelalte rețineri - impozit și pentru că procedura de efectuare a reținerilor vizează drepturile salariale ce vor fi achitate pe luna pentru care sunt datorate.
Cu privire la cele invocate de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la admisibilitatea acțiunii de față în care se invocă principiul nediscriminării, instanța de fond a reținut următoarele:
În interpretarea dispozițiilor art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în Hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată anterior trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În cazul de față legea recunoaște, prin dispozițiile art. 5 și art. 6 alin. (3) Codul muncii, dreptul la salarizare egală pentru muncă egală și pregătire profesională egală.
S-a reținut că prezenta acțiune este admisibilă, însă nu există situația de comparabilitate pentru ca tratamentul diferențiat să fie apreciat discriminatoriu.
Astfel, având în vedere că drepturile salariale ale reclamanților nu au fost achitate în aceeași perioadă cu cele achitate altor salariați pentru care s-a reținut calculat la o bază plafonată, nu există situație comparabilă pentru a se putea reține tratamentul discriminatoriu sancționat de prevederile art. 14 din Convenția europeană.
Față de cele expuse mai sus, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamanților este neîntemeiată.
Odată apreciată netemeinicia acțiunii reclamanților, s-a reținut că cererea de chemare în garanție formulată de pârât este neîntemeiată, iar apărările chematului în garanție nu se impun a mai fi analizate.
Prin urmare, tribunalul a respins acțiunea principală, precum și cererea de chemare în garanție.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate astfel:
Sentința instanței de fond este nelegală și motivată contradictoriu. Deși în expozitiv se precizează că acțiunea este admisibilă, în final se reține că nu există situația de comparabilitate pentru ca tratamentul diferențiat să fie considerat discriminatoriu.
Legea nr. 250/2007 și Ordinul nr. 680/2007 au fost aplicate retroactiv la drepturi și venituri salariale născute cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii- 1 august 2007- dar neîncasate din motive neimputabile reclamanților. Principiul neretroactivității legii nu poate fi înfrânt printr-un ordin al unui ministru, prin această interpretare fiind încălcate prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Reținerea sumelor de bani aferente procentului de 9,5% din totalul veniturilor obținute fără a fi limitate la 5 salarii medii pe economie este nelegală și discriminatorie prin aplicarea retroactivă de către intimați a prevederilor legale menționate.
Intimații au o conduită culpabilă procedând în această modalitate și achitând drepturile salariale cu întârziere, numai după ce au fost obligați prin hotărâri judecătorești.
Recursul nu este fondat.
A rezultat din înscrisurile aflate la dosar și din susținerile părților că plata drepturilor bănești menționate în titlurile executorii a fost efectuată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, prin care au fost modificate dispozițiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 19/2000.
Inițial, textul de lege prevedea că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie.
Modificarea textului în vigoare în perioada martie 2003 - martie 2007 a stabilit plafonul la 5 salarii medii brute.
Textul de lege, în forma în vigoare la data executării hotărârilor judecătorești, prevedea că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților este venitul brut realizat lunar.
De astă dată baza de calcul a -ului nu mai are o limită maximă.
Nu este vorba în cauză despre aplicarea retroactivă a legii deoarece potrivit art. 28 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare contribuția individuală de asigurări sociale se reține din salariul sau, după caz, din venitul brut al asiguratului, iar angajatorul calculează, reține și virează contribuția lunară datorată de asigurat în funcție de veniturile salariale pe care i le va acorda pe luna respectivă, altfel spus prin raportare la plățile ce se vor efectua către angajat în luna pentru care se depune declarația nominală.
Nu era posibilă aplicarea procentului la o bază de calcul plafonată prevăzută de forma anterioară a textului art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 deoarece titlul creanței a fost executat de către angajator abia în august 2007, iar reclamanții nu au solicitat anterior executarea silită.
La momentul plății efective au fost aplicate și normele în vigoare privitoare la celelalte rețineri - impozit și - pentru că procedura de efectuare a reținerilor vizează drepturile salariale ce vor fi achitate pe luna pentru care sunt datorate.
Cum drepturile salariale ale reclamanților nu au fost achitate în aceeași perioadă cu cele achitate altor salariați pentru care s-a reținut CAS calculat la o bază plafonată, corect s-a reținut că nu există situația de comparabilitate spre a fi sancționat tratamentul discriminatoriu potrivit art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Odată apreciată ca neîntemeiată pretenția principală, cererea de chemare în garanție pentru alocarea fondurilor necesare restituirii sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale rămâne fără obiect, astfel încât examinarea acesteia nu se mai impune.
Întrucât nu se regăsesc cu privire la hotărârea atacată motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, -, -, și, împotriva sentinței civile nr.491 din 4 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./29.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Mariana Stan, Nicoleta Simona
