Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 115/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.115/2008

Ședința publică din 10 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doriani Ana judecător

- - -PREȘEDINTE: Doriani Ana

- --asistent judiciar

- - -asistent judiciar

- - -grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de reclamanții -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL SIBIU, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care față de actele și lucrările de la dosar instanța trece la soluționarea cauzei și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra acțiunii civile de față;

Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar nr- reclamanții: -, -, i-au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL SIBIU solicitând:

-obligarea pârâtului Ministerul Justiției la virarea către pârâtul TRIBUNALUL SIBIU, acesta din urmă cu obligarea plății efective către reclamanta drepturilor salariale reprezentând sporul de prevăzut de art.4 din nr.OUG 27/2006 începând cu data de 01.08.2007 până la data pronunțării de către instanța de judecată a hotărârii judecătorești în prezenta cauză și în continuare, drepturi salariale care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective;

-obligarea pârâtului Ministerul Justiției la virarea către pârâtul TRIBUNALUL SIBIU, acesta din urmă cu obligarea plății efective către reclamanții și a drepturilor salariale reprezentând sporul de prevăzut de art.4 din nr.OUG 27/2006 începând cu data de 01.04.2006 până la data pronunțării de către instanța de judecată a hotărârii judecătorești în prezenta cauză și în continuare, drepturi salariale care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective;

- obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiunii în carnetele de muncă, în sensul evidențierii e al acestuia.

În motivarea acțiunii lor reclamanții arată că fac parte din categoria personalului judiciar din cadrul instanței judecătorești, fiind încadrații în muncă la Tribunalul Hunedoara și că sunt discriminați, contrar prevederilor art.1-6 din nr.OG 137/2000, a art.5 și art.154 alin.3 din, față de restul personalului judiciar prin excluderea de la beneficiul dreptului la sporul de.

Reclamanții arată că au fost excluși de la acordarea acestui spor pe criteriul categoriei socio-profesionale din care făceau parte, deși îndeplineau criteriul justificativ, generator de acordarea de, respectiv vechimea în specialitatea funcției din sistemul justiției. Se arată în continuare, că această discriminare a fost confirmată de practica și doctrina judiciară, precum și în Deciziile D, care au statuat că asistenții judiciari se află într-o situației similară cu judecătorii și ca atare, în acest context, susțin reclamanții, potrivit principiului egalității de tratament în salarizare sunt îndreptățiții la o remunerație egală.

În drept sunt invocate prevederile nr.OG 137/2000, art.2 punct 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, art.6 alin.2, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.19 punct 3 Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.

S-a atașat practică judiciară: sentința civilă nr. 19/2008 a Tribunalului Alba, sentința civilă nr. 232/2008 a Tribunalului Mureș.

În probațiune s-a depus copie carnet de muncă 24-40, Anexa nr. 1 la.J nr.1924/2008 de numirea în funcția de asistenții judiciari-f41.

Prin întâmpinarea depusă în cauză de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA se solicită respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesual pasive a acestei instituții, cu motivarea că nu are calitatea de angajator al reclamanților și nici o atribuției în privința stabilirii drepturilor salariale ale asistenților judiciari.- 43.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Justiției se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, argumentând că reglementarea prin lege sau printr-un act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit de nr.OG 137/2000 și că nu ne aflăm într-un caz de discriminare deoarece asistenții judiciari nu se regăsesc într-o situație comparabilă sau analogă cu celelalte categorii de personal din sistemul bugetar și cu funcția de JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela

CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente constată următoarele:

În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive ridicate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA,ce se impune a fi analizată cu prioritate,potrivit art.137 pr.civilă, având în vederea calitatea acesteia de ordonator secundar de credite potrivit Legii nr. 304/2004, precum și atribuțiile acestei instituții în păstrarea și evidența carnetelor de muncă ale reclamațiilor, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul pricinii, este de reținut că reclamanții sunt angajații la Tribunalul Hunedoara pe funcția de asistenții judiciari așa cum reiese din copie carnet de muncă 24-40 și Anexa nr. 1 la.J nr.1924/2008 de numirea în funcția de asistenții judiciari-f41.

Prin acțiunea de față reclamanții, solicită acordarea de, invocând discriminarea față de alte categorii profesionale, cu trimitere la dispozițiile nr.OG 137/2000.

Potrivit art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000" exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".

Din conținutul acestui text de lege reiese, în mod evident că exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

În afara legii nu putem vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de altă categorii ori reglementarea de legiuitor a unor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul reglementat de actul normativ în discuției.

În acest sens sunt și Deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale, prin care s-au admis excepțiile de neconstituționalitate și s-a constata că"prevederile art.1, art.2 alin.3 și ale art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Cu atât mai neîntemeiate apar pretențiile reclamanților privind acordarea pentru viitor prin hotărârea prin hotărâre pronunțată de către instanță a unui spor de, ceea ce ar însemna ca aceasta să depășească atribuțiile puterii judecătorești și să se legifereze acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a asistenților judiciari.

Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale asistenților judiciari față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale distincte- funcționari publici, demnitari, alți salariații etc. Cu referire strictă la magistrații Statutul judecătorilor și procurorilor reglementat pe larg în cuprinsul legii nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulteriore, spre deosebire de statutul funcției de asistent judiciar reglementat de art.55 și art.110 și urm din Titlul- asistenți judiciari din Legea nr. 304/2004, condițiile de numire și recrutare, atribuțiile profund diferite conferite de lege celor două funcții, diferențele clare în aplicarea sancțiunilor disciplinare și eliberarea din funcție, durata exercitării funcției nu justifică reținerea unei situații comparabile între cele două funcții.

În acest sens, Curtea Constituțională prin Deciziile nr.239/05.06.2003 și nr. 362/30.09.2003 a statuat că "situația diferită în care se află magistrații consultanți ( asistenții judiciari) în raport cu magistrații, judecători și procurori, justifică în sensul prevederilor art.16 alin.1 din Constituției, cât și în sensul reglementărilor internaționale, instituirea unui tratament juridic diferențiat, drepturile care li se acordă ținând cont de opțiunea legiuitorului, fără obligativitatea recunoașterii tuturor drepturilor stabilite de magistrații". Curtea a reținut că "magistrații consultanții se află într-o situației esențială diferită față de alte categorii de magistrații, chiar și față de persoanele asimilate acestora, deoarece condițiile de numire și de încetare a funcției, durata acesteia și procedura sancționării disciplinare a magistraților consultanții diferă în mod esențial de cele aplicabile celorlalte categorii de magistrații, iar atribuțiile specifice acestei funcții nu sunt exercitate cu caracter de permanență, ci doar în cazurile în care judecă, în primă instanță, conflicte de muncă".

În fine, Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, ( ex. cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie nici privilegii și nici discriminări. D în hotărârea nr.232/29.08.2007 a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta soluție să se încalce principiul egalității",de asemenea prin Hotărârea nr.58/15.03.2007, în sensul că "referitor la lipsa beneficiului de - faptele prezentate nu sunt fapte de discriminare"

Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa( cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale", ori dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental, apărat și garantat de Convenție.

Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adaunge la lege și,in terminis,ea să creeze o nouă lege-tertia- cea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești.

În fine, hotărârea nr.39/2007 a NC. și Decizia XXXIV/ 2007 J prezentate de reclamanții în sprijinul pretențiilor lor nu au nici o relevanță în speță, acesta referindu-se la sporul de vechime, iar hotărârile judecătorești pronunțate în cauze similare nu pot conduce la altă soluție în cauză, deoarece în sistemul nostru de drept practica judiciară nu este un izvor de drept.

Față de cele ce preced, curtea, va respinge ca neîntemeiată și nelegală acțiunea cu care a fost investită de către reclamanții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂ RĂ ȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții -, -, toți cu domiciliul ales la TRIBUNALUL SIBIU, cu sediul în Sibiu,- împotriva pârâților

MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B-,sector 5; CURTEA DE APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, str.- nr.1; TRIBUNALUL SIBIU, cu sediul în Sibiu,-, jud. Sibiu.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10.11. 2008.

Președinte, JUDECĂTOR 3: Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria

- - - -

Asistenți judiciari

- - - -

- cu opinie separată în sensul admiterii acțiunii -

Grefier,

- -

Red.AD

Tehnored.TM/2 ex

OPINIA SEPARATĂ

Se retine faptul ca reclamanții fac parte dincategoria personalului judiciar din cadrul instanțelor judecătorești(personal alcătuit din judecători, asistenți judiciari și personal auxiliar de specialitate), fiind încadrați în muncă la tribunalul mai sus menționat, respectiv TRIBUNALUL SIBIU și sunt discriminați, contrar prevederilor art.1 - 6 din nr.OG137/2000, a art.5 și a art.154 alin.3 din Codul muncii, față de restul personalului judiciar prin excluderea de la beneficiul dreptului la sporul de, iar părțile litigante mai sus amintite, dispun de calitate juridică în prezenta acțiune introductivă, deoarece sunt entități juridice în favoarea și sub autoritatea cărora iși desfășoară activitatea profesională și completează carnetele de muncă în cadrul raportului nostru juridic de muncă, potrivit art.295 alin.2 din Codul muncii, respectiv sunt cele care ne calculează și ne plătesc drepturile și sporurile de natură salarială.

Trebuie reținut faptul că data de 1.01.2007 a reprezentat un moment important pentru România, aceasta determinând calitatea de stat membru, iar în mod corelativ decurgând din aceasta atât drepturi cât și obligații pentru țara noastră. In acest context, în dreptul intern legislația comunitară a dobândit o importanță deosebită, autorităților publice, dar și jurisdicțiilor naționale,revenindu-le un rol esențial în asigurarea aplicării și respectării acestor norme europene, sens în care rugăm a se reține art. 249 alin.2 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, dar și prevederile constituționale și obligatorii în această materie, precum și dispozițiile art. 292- 293 din Legea 53/2003 modificată.

directă a dreptului comunitar, înseamnă o aplicare deplină, justă și uniformă și în același timp obligatorie, a reglementărilor sale în toate statele membre, începând cu data intrării în vigoare, astfel că instanțele judecătorești naționale, au obligația aplicării dreptului comunitar prin asigurarea reală a efectului direct și deplin.

Dreptul material solicitat de către fiecare reclamant s-a născut din lege și atribuie titularilor, prerogativa exclusivă în virtutea căreia, acest interes manifestat prin acțiunea civilă, să solicite subiecților pasivi, toți având legitimitate procesuală pasivă, virarea, respectiv plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite.

Recunoscând cu valoare de adevăr juridic că măsura neplății drepturilor salariale solicitate, încalcă în mod regretabil inclusiv dispozițiile constituționale, urmează a se dispune în consecință de către instanța de judecată, în sensul reținerii temeiniciei și legalității pretențiilor pecuniare.

Apreciem de asemenea că potrivit art. 67-68 din Legea 168/1999, precum și normele cuprinse în Legea 53/2003, văzând și natura raportului de serviciu dintre părți, dreptul comun în materie este cel ce reglementează soluționarea conflictelor de drepturi, văzând în acest context, inclusiv petitul acțiunii civile, prin care în mod evident se solicită drepturi salariale.

Ca un drept material prevăzut în normele de drept arătate, să nu devină numai o obligație lipsită de conținut și consecințe, rugăm a se dispune plata efectivă a de, aceasta conform și dispozițiilor cuprinse în Directiva CE -, art.7, art. 19 pct.13 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice ratificat prin Decretul 212/1974, art, 4 și urm din Carta Socială Europeană revizuită și ratificată prin Legea 74/1999 dar și art. 16 alin.1 din Constituția României și art. 23 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului unde se arată în mod clar, și fără echivoc că "toți oamenii au drepturi fără nici o discriminare la salariul lunar și celelalte sporuri și adaosuri bănești egale pentru muncă egală ", aceasta conform și art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice, și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv art. 1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la această Convenție.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut și consecințe, redusă la nullum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării, respectiv plății acesteia, trebuie să se procedeze la sancționarea și desființarea atitudinii omisive și pasive manifestată în mod regretabil e către pârâți cu consecința admiterii acțiuni civile promovată de către reclamanți.

Astfel, îndeplinirea cerinței de îmbunătățire reală și substanțială a actului de justiție, nu poate fi asigurată având în vedere aceste norme și dispoziții imperative, în condiții vădite de inegalitate de tratament salarial.

In acest context, trebuie a fi avut in vedere,CRITERIUL DE ȘI CONDIȚIILE NELEGALE DE EXCLUDERE DISCRIMINATORIE A RECLAMANȚI.

Criteriulși justificarea deîn favoarea personalului judiciar sau chiar nejudiciar (dar de specialitate juridică din instituțiile publice din justiție) este unul și același: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară sau în serviciul public al justiției, și implicit a fidelității acumulate cu respectare incompatibilităților funcției specifice sistemului, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte persoanele din unul și același sistem al justiției. Deci sporul de se acordă pentru recompensarea rămânerii în funcție la locurile de muncă din sistemul public bugetar al justiției (personalul putând pleca oricând prin demisie spre alte locuri de muncă, precum avocatură etc), având în vedere că aceste funcții impun incompatibilități drastice care au ca efect interzicerea obținerii de venituri salariale sau de altă natură din alte locuri de muncă.

Astfel, potrivit art. 4 din nr.OUG 27/2006, absoluttoatepersoanele dincategoria personaluluijudiciar de specialitate juridicădin instanțele judecătorești (judecători, procurori, magistrați asistenți), bachiar șipersonalulfărăatribuții judiciare dardespecialitate juridicădin instituțiile publice din justiție (este vorba despre personalul "asimilat" care în realitate îndeplinește atribuții pur administrative de funcționari publici în diversele instituții publice din justiție, aceștia neparticipând nicidecum la activitatea de judecată a instanțelor judecătorești, nefiind încadrate la acestea), beneficiată de un spor de "" pentru vechimea în funcția judiciară sau de specialitate juridică deținută în sistemul justiției.

Însă, deși funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciarăcât șide specialitate juridică din instanțele judecătorești ( în plus legea declarând în mod că perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechime în magistratură, adică în funcția de judecător sau procuror), totuși, prin art. 16 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, categoria socio-profesională a asistenților judiciari a fost exclusă în mod discriminatoriu de la beneficiul prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006 în favoarea tuturor categoriilor de personal judiciar sau nejudiciar de specialitate juridică din sistemul justiției.

Mai mult,până șipersonalul judiciar carenu este despecialitate juridică (personalul auxiliar de specialitate) beneficiază de sporul de pentru vechimea în funcția judiciară deținută în sistemul justiției ( art. 16 din nr.OG 8/2007).

Făcând parte din categoria personalului judiciar, mai precis a personalului judiciar cu statut independent și atribuții deliberative ( compus din judecători și asistenți judiciari), raporturile juridice de muncă ale reclamanților, sunt guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod, exact la fel ca și în cazul restului personalului judiciar. Inadmisibilitatea discriminării între asistenții judiciari și judecători,inclusiv sub aspectul de, a fost reținută în mod constant și de practica judiciară.

În primul rând, prin prisma obiectului și cauzei juridice a cererilor din acțiune civilă, între judecători și de asistenți judiciari (aparținând toțiaceleiași categoriia personalului judiciar) nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece asistenții judiciari îndeplinesc funcțiesimilarăcelei de magistrat, deoarece: trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați; trebuie să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecătorii de la tribunale; trebuie să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați; trebuie să depună jurământul magistraților și să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători; trebuie să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor; li se aplică răspunderea disciplinară prevăzută pentru magistrați; se supun numai legii, prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor; se bucură de stabilitate ca și magistrații stagiari și magistrații - asistenți; deliberează, la fel ca judecătorii; au vot consultativ, la fel ca magistrații - asistenți; au dreptul la opinie separată, drept recunoscut numai judecătorilor; au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate; nu pot face parte din partidele politice sau din sindicate (art.110-113 din Legea nr.304/2004). Această similitudine este reconfirmată și de reglementarea funcției de asistent judiciar și prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (de exemplu, prin art.5 al acestei legi). Ceea ce este esențial și decisiv, este faptul că asistenților judiciari, asimilați și din punctul de vedere al salarizării cu judecătorii (prin OUG nr.177/2002 și OUG nr.27/2006), legiuitorul le-a impus condiții stricte și severe, definitorii și specifice numai pentru magistrați, inclusiv aceea a respectării tuturor obligațiilor prevăzute pentru magistrați. Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru asistenții judiciariinclusiv a dese impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu magistrații ".

În al doilea rând, nici între asistenții judiciari și personalul auxiliar de specialitate (aparținând toți aceleiași categorii a personalului judiciar) nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite sub aspectul continuității într-o funcție judiciară.

Pe aceeași linie de gândire se situează și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în baza Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin Hotărârea nr. 39 / 30.01.2007 aaf ost deja statuată în mod și definitiv inadmisibilitatea discriminării între asistenții judiciari și judecători.

Poziția justă a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în sensul constatării discriminărilor prin neacordarea unor sporuri salariale în sistemul justiției, a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, pe calea recursului în interesul legii.

De asemenea situația asistenților judiciari, sub aspectul de, se raporteazănu doarla cea a magistraților, ci la categoria întregului personal judiciar și a personalului nejudiciar de specialitate juridică din serviciul public al justiției, care beneficiază fără nicio excepție de sporul de în unul și același sistem;

Deciziile nr. 239/2003 și nr. 362/2003 ale Curții Constituționale nu au absolut nici o relevanță în speță, deoarece pe de o parte se referă la o funcție din domeniul istoriei dreptului, cea de "magistrat consultant", demultabrogată(deci este evident imposibil să fie aplicate unei alte instituții juridice în vigoare în prezent, cea de asistent judiciar care este reglementată de cu totul alte norme legale), iar pe de altă parte aceste decizii ale Curții produc efecte doar " pares" nefiind nicidecum opozabile asistenților judiciari (, "Justiția constituțională", Ed., 1995, p. 278-279);

Se reține inclusiv faptul că și recrutarea asistenților judiciari presupune parcurgerea unor etape obligatorii de verificare a aptitudinilor și competenței profesionale, fapt prevăzut de art. 110 din Legea nr. 304/2004 (inclusiv art. 110 lit. b: "dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare" ) și art. 6 alin. 2 din HG nr. 616/2005("promovarea examenului"). Însă pentru acordarea de nu are nici o relevanță recrutarea, ci acumularea vechimii în funcția judiciară sau nejudiciară de specialitate juridică, aceste fiind fundamentul acestui spor;

Situația asistenților judiciari, sub aspectul de, nu poate fi raportată la acte normativeabrogate(precum OUG nr 179/1999, OUG nr. 20/2002 etc.) care reglementaualte funcții, cu alte atribuții, cu alte incompatibilități, alte trăsături și categorii juridice decât cele stabilite de Legea nr. 304/2004 și ale Legea nr. 303/2004. Simpla asemănare dintre anumite instituții juridice nu permite confundarea acestora;

Conform dispozițiilor extrem de clare ale Legii nr. 304/2004 și ale Legii nr. 303/2004, persoanelor numite ca asistenți judiciari, în perioada în care își desfășoară activitatea în aceasta calitate,NUli se suspendă contractele de muncă șiNUau posturile rezervate. DIMPOTRIVĂ, funcția de asistent judiciar este supusă prevăzute pentru magistrați cu orice altă funcție.Deci și asistenții judiciari manifestă aceeași față de sistem;

Este inexplicabilă și flagrant nelegală invocarea criteriului "perioadei determinate" a numirii asistenților judiciari pentru a se încerca de a se aduce pretexte nerecunoașterii existenței discriminării acestora, în condițiile în care în baza legii organice cuprinse în dispozițiile imperative ale art.1 și art.295 alin.2, ale art.5 și ale art.154 alin.3 raportate la cele ale art. 86 din Codul muncii,este interzis în mod de lege orice tratament diferențiatal asistenților judiciari sub pretextul îndeplinirii funcției sub forma unor mandate succesive! Această interdicție este transpunerea în dreptul intern a numeroase Directive ale și Convenții ale Organizației Internaționale a pe care toate organele din România, inclusiv Consiliul Național de Combatere a Discriminării, entitățile juridice angajatoare și instanțele de judecată, sunt obligate să le respecte. Deci legea tocmai interzice discriminarea în funcție de acest criteriu al perioadei determinate, iar nicidecum nu îl introduce ca pretext de discriminare. Oricum acest criteriu este absolut irelevant pentru acordarea de.

În ceea ce privește stabilirea existenței discriminării reclamanților prin neacordarea de, trebuie observată situația în care se află asistenții judiciari în raport cu celelalte categorii socio-profesionale din cadrul personalului judiciar, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.Așa cum am arătat mai sus, practica judiciară și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au statuat că asistenții judiciari se află într-o situație similară cu judecătorii.

Într-adevăr, este fără putință de tăgadă apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar, aceștia prestând muncă alături de judecători și personalul auxiliar de specialitate, muncă presată în cadrul instanțele judecătorești ( deci în același sistem, cel judiciar).

Toate persoanele din acest cadru al personalului judiciar, inclusiv asistenții judiciari-reclamanți, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii. Toate aceste persoane prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, acumulează o vechime în funcția judiciară respectivă, indiferent de categoria socio-profesională (funcția judiciară deținută). Într-adevăr, conform art.16 alin.3 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca într-o anumită funcție reprezintă vechime în funcția (specialitatea) respectivă.

Ca atare, vechimea în funcție este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități într-o anumită funcție, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute, în acest sens pronunțându-se în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară (, "Conținutul conceptului de vechime în muncă", în Dreptul nr.2/2000, pag.82; Al., "Tratat de dreptul ", 2007, pag.389).

Reclamanții, se află sub aspectul analizat, într-osituație identică(nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal judiciar, deoarece și aceștia sunt parte a unui raport de muncă și acumulează, în urma executării acestui raport, vechime în funcția judiciară deținută, fiind fideli acestei funcții judiciare, deoarece își mențin activitatea în sistemul judiciar, neexercitându-și dreptul prevăzut de art. 41 din Constituție prin părăsirea acestui sistem în favoarea altei funcții extrajudiciare. De asemenea asistenții judiciari respectă aceleași incompatibilități ca și magistrații, deci această trebuie remunerată la fel. Și prin această a asistenților judiciari, sistemul judiciar câștigă, păstrând personal judiciar cu experiență profesională crescândă care se reflectă benefic în calitatea actului de justiție. În plus, legea declară în mod că perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechime în magistratură, adică în funcția de judecător sau procuror.

Însă, este de remarcat că, deși asistenții judiciari își mențin cu raportul de muncă în sistemul judiciar și acumulează vechimea în funcția judiciară, respectând incompatibilitățile specifice sistemului justiției în mod similar cu restul personalului judiciar, totuși pentru această activitate și în funcția judiciară, nu li se recunoaște in mod total greșit,sporul salarial de, așa cum este recunoscut în cazul tuturor, din restul personalului judiciar.

Cu alte cuvinte, unul și același element, constând în dreptul la vechimea în funcția judiciară și în a față de această funcție cu respectarea incompatibilităților legale, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului judiciar, în funcție decriteriul discriminatoriu al apartenenței la o anumită categorie socio - profesionalăjudiciară.

Prin sistemul de salarizare, (instituție de dreptul ), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare, implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție judiciară și a menținerii cu a acestei activități în sistemul instanțelor judecătorești, cu efectul juridic al acumulării vechimii în specialitatea funcției judiciare și a fidelității față de aceasta, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de. Din moment ce asistenții judiciari, reclamanți in cauza civilă dedusă judecății, sunt într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului judiciar din instanțele judecătorești sub aspectul exercitării unei funcții judiciare cu efectul identic al recunoașterii în mod egal și nediferențiat prin lege al aceluiași drept de vechime în funcția judiciară și al fidelității la fel ca și restul personalului judiciar, rezultă că asistenții judiciari nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului judiciar, prin refuzul de.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarececriteriuldeîn favoarea personalului judiciar este unul și același: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcției judiciare garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc într-o funcție judiciară, și implicit a fidelității acumulate cu respectare incompatibilităților funcției judiciare, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte persoanele din personalul judiciar.

Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță aredoarcriteriul justificativ generator al de, și anume existența dreptului la vechimea în funcția judiciară și a fidelității cu respectarea incompatibilităților (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în funcția judiciară prin rămânerea în sistemul instanțelor judecătorești și interdicția cumulării altei funcții (sub aspect faptic), iar, în nici un caz,nucriteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o anumită categorie socio-profesională ( a judecătorilor, asistenților judiciari și a personalului auxiliar de specialitate) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acesteia dintr-un drept garantat de lege, tuturor celorlalți componenți ai personalului judiciar (dreptul la vechime în funcție judiciară și la recunoașterea fidelității față de sistem cu respectarea incompatibilităților) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și salarial pentru în sistemul de salarizare al personalului judiciar. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, s-a invocat elementul categoriei socio-profesionale a asistenților judiciari pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea de.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare, sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflectanumaiîn salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea peste programul normal, prestarea în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în specialitatea funcției cu consecința recunoașterii fidelității, etc).

În concluzie, prin neacordarea de, asistenții judiciari reclamanți, sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului judiciar. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deciindiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Deci, asistenții judiciari sunt discriminați și în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția vechimii în funcția judiciară și a menținerii fidelității față de sistemul instanțelor judecătorești cu respectarea incompatibilităților), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).

Ca atare, existența discriminării directe a asistenților judiciari reclamanți, rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).

Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.

Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Prin art.1 al G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de presă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.

La alin.2 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust și discriminatoriu a personalului din unitățile de justiție, fiind absurd și de neconceput a se accepta că vechimea în funcția judiciară și a față de aceasta se acumulează doar raportat la o anumită funcție, iar la alta, nu.

Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea de nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului judiciar nu primește sporul de pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru simplul fapt că sunt titulari ai dreptului de vechime în funcția judiciară (la fel ca și asistenții judiciari).

Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea de: vechimea în funcția judiciară cu respectarea incompatibilităților care demonstrează a față de aceasta, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.

Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.

Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, munca a fost acumulată în vechimea în funcția judiciară și în a dobândită de asistenții judiciari, la fel ca munca și a celuilalt personal judiciar, deci trebuie remunerată la fel.

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea de față de sistemul judiciar doar unor categorii de personal judiciar a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Nu are nici o relevanță faptul că asistenților judiciari, le este recunoscut numai sporul de vechime în muncă, deoarece, pe de o parte, această vechime generală, nu se confundă cu vechimea în specialitate sau în funcție (cele două noțiuni sunt distincte și se aplică în mod simultan și cumulativ). Vechimea în specialitate,cuprinde doar vechimea într-o anumită meserie sau funcție, pe când vechimea în muncă se compune din toate perioadele în care a fost prestată o muncă în baza unui raport de muncă (indiferent de natura lui) și din alte perioade asimilate prin lege. Pe de altă parte, sporul de vechime în specialitatea funcției judiciare (sporul de ) este recunoscut și restului personalului judiciar în modcumulativ și simultancu sporul în vechime (de exemplu, prin art.13 și art.16 din G nr.8/2007; art. 4 și art. 4 indice 1 din OUG nr.27/2006 ).

De asemenea, nu are nici o relevanță faptul că asistenții judiciari îndeplinesc mandate, deoarece acestea pot fi succesive în timp și nu împiedică acumularea vechimii în funcția judiciară. De altfel, în aceeași situație se află și judecătorii care pun capăt exercitării funcției și revin mai apoi din nou în sistemul judiciar (de exemplu potrivit art. 33 alin. 1 și alin. 5 din Legea nr. 303/2004), și care beneficiază în continuare și în mod corespunzător de sporul de prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006, indiferent de eventualele întreruperi ale exercitării funcției judiciare. Același este și cazul personalului auxiliar de specialitate încadrat pe durată determinată. Într-adevăr, sporul prevăzut de art. 4 din nr.OUG 27/2006 se acordă pentru vechimea efectivă în specialitatea funcției judiciare, indiferent de eventualele întreruperi sau modalități de exercitare a funcției.

Oricum, în baza dispozițiilor imperative ale art.1 și art.295 alin.2, ale art.5 și ale art.154 alin.3 raportate la cele ale art. 86 din Codul muncii, este interzis în mod de lege orice tratament diferențiat al asistenților judiciari sub pretextul îndeplinirii funcției sub forma unor mandate.

Tratamentul jignitor, de desconsiderare și de discriminare a profesiei juridice a reclamanților,trebuie să înceteze, fiind inadmisibil să fie tratați chiar și sub nivelul personalului auxiliar fără studii juridice și să devină o paria a sistemului justiției, modelul european în materie fiind grav încălcat.

Pentru aceste considerente, și motive de fapt și de drept, se impune in mod just, admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată, urmând ca reclamanții să aibă în mod just și legal, satisfacția și beneficiul drepturilor pecuniare datorate și neplătite, cu obligarea pârâților la virarea, respectiv plata efectivă a acestui spor procentual salarial datorat, iar pentru justă și echitabilă dezdăunare, urmând a se dispune, inclusiv actualizarea cu indicele de inflație, făcându-se în acest sens normelor de drept incidente și aplicabile,respectiv art. 164 alin. 4 din Legea 53/2003 modificată și art. 1082-1086 Cod Civil,cu obligativitatea evidențierii in carnetele de muncă a plății procentual solicitat de către reclamanți, conform normelor de drept incidente și cuprinse in Decretul Lege 92/1976 modificat,Legea 130/1999 și Ordinul 747/1999.

Asistenți judiciari

- - - -

Președinte:Doriani Ana
Judecători:Doriani Ana, Stoica Manuela, Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil: