Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 116/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR.116/2008

Ședința publică din 10 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doriani Ana judecător

- - - președinte secție

- - - asistent judiciar

- - - asistent judiciar

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA IULIA, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PU- având ca obiect drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei,după care față de actele și lucrările de la dosar instanța trece la soluționarea cauzei și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Asupra cauzei de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA, sub dosar nr-, reclamantul au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să se dispună obligarea pârâților la plata în favoarea fiecărui reclamant a drepturilor bănești, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu data de 9.03.2006 și până la data de 28.02.2007, sume care se solicită a fi actualizate cu indicele de inflație;

- să fie obligați pârâții la plata dobânzilor legale pentru sumele restante, potrivit art.3 alin.3 din nr.OG9/2000, începând cu 9.03.2006 și până în momentul efectuării plății sumelor restante;

- să se dispună obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.

În motivarea acțiunii lor, au arătat că îndeplinesc funcția de magistrat-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și că sporul de 50% solicitat este reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, întrucât abrogarea adusă acestuia prin nr.OG83/29 august 2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, nu a avut efecte in ceea ce privește acest articol de lege.

Prin efectul art.47 din Legea nr.50/1996 republicata in Monitorul Oficial nr.563/18 noiembrie 1999 magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar pentru risc si suprasolicitare.

Reclamantul mai arată că, prin dispozițiile nr.OG83/2000, act emis de Guvernul României care are natura unui act juridic cu putere inferioară legii, le-a fost retras acest spor. Potrivit art.108 din Constituția României, ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare,in limitele si in condițiile prevăzute de aceasta.

Prealabil emiterii Ordonanței nr.83/2000, Guvernul a fost abilitat, prin art.1 pct.1 litera Q din legea nr.125/2000, să emită ordonanțe pentru perioada de la data intrării in vigoare a acestei legi si până la reluarea lucrărilor Parlamentului in cea de-a doua sesiune ordinara a anului 2000, în mai multe domenii, printre care se numără cel referitor la "Modificarea si completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată".

Guvernul a depășit competenta legislativă delegată de parlament potrivit art.115 din Constituție si a dispus abrogarea art.47 din legea nr.50/1996,care reglementa drepturile pe care reclamanții arată că le solicită prin acțiunea dedusă judecății.

A mai arătat că Legea nr.24/2000 republicata, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementează principiile de legiferare precum și cele de abrogare, care înlătură orice posibilitate de imixtiune a actelor Guvernului în actele Parlamentului, executivul având doar un drept limitat si expres prevăzut.

Cum executivul nu a fost abilitat să abroge dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanții solicită a se constata că acest text normativ este in vigoare si să le fie acordate drepturile astfel reglementate.

Reclamantul au mai arătat că, abrogarea dată prin legea nr.334/2001, nu poate acoperi nelegalitatea si neconstituționalitatea abrogării dispusă fără drept de către executiv.

Pentru același considerent, reclamantul a apreciat ca nelegală abrogarea in întregime a Legii 50/1996, prin Ordonanța 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar, deși nu a fost abilitat in acest scop prin Legea nr.502/2006.

Reclamantul a concluzionat că, nr.OG83/2000 este un act putativ care nu a operat asupra textului art.47 din legea 50/1996 invocând in acest sens și dispozițiile constituționale care statuează principiul separației si echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale

Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, prin întâmpinările depuse, au solicitat respingerea acțiunii civile, apreciind că nu se poate da curs, de către instanța de fond, cererii formulată de către reclamanți, întrucât aceasta ar echivala cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv cu o adăugare la lege. Se susține de asemenea că potrivit art.1 pct.42 din nr.OG 83/2000 a fost abrogat art. 47 din Legea 50/1996. Se mai solicită de asemenea respingerea capătului de cerere privind plata actualizată cu indicele de inflație a drepturilor bănești solicitate precum și a dobânzii legale.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiției au formulat și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii civile, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanții nu justifică chemarea în judecată a acestuia, neexistând nici un raport obligațional de garanție sau de despăgubire.

Ministerul Economiei și Finanțelor nu se află în nici o culpă pentru a fi obligat la plata sporurilor solicitate de reclamanți și nici nu se poate substitui legislativului în ceea ce privește acordarea de sporuri pentru angajații altor instituții. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată și nelegală.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În temeiul art. 137 cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora.

Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.

Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, în care se solicită obligarea la plata unor drepturi constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, și că litigiul de muncă se stabilește, potrivit art.282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.

Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor, conform art.137 pr.civilă, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, dat fiind specificul raporturilor de muncă.

Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantului urmează să fie admisă, în parte, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 21/10.03.2008, - Secțiile Unite, admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României, a stabilit că, n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, " judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".

În considerentele acestei decizii se reține că "Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă. .inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.

Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000. .

Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiileart. 107alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].

Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."

Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.

Așadar, cum Jas tabilit forța interpretării judecătorești dată dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, curtea constată că acțiunea reclamantului fundamentată juridic pe acest text de lege, este temeinică și legală urmând a fi admisă în sensul obligării pârâților la plata sporului de risc și suparsolicitare neuropsihică de 50%, pe perioada 9.03.2006-28.02.2007, actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății.

Capătul de cerere vizând plata dobânzilor legale aferente acestor sume urmează să fie respins ca nefondat deoarece dispozițiile art.3 alin.3 din nr.OG9/2000 nu sunt incidente în cauză, cu atât mai mult cu cât acest spor a fost acordat în formă actualizată.

În consecință, față de considerentele arătate mai sus, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamant.

Totodată, se vor respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul, domiciliat în A I,- jud. A împotriva pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,cu sediul în B,- sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA,cu sediul în A I, str. - nr.1 și Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, cu sediul în A I, nr.24 și în consecință:

Obligă pârâții,în solidar, să plătească reclamantului sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația brută lunară,pe perioada 09.03.2006 - 28.02.2007, reactualizat în raport cu indicele inflației de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

Obligă Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului, conform dispozițiilor art.6, 7 și 8 din.nr.92/1976.

Respinge capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale prevăzută de nr.OG9/2000.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B- precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10.11. 2008.

Președinte, JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela

- - - -

Asistenți judiciari

- - - -

Grefier,

- -

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

MINUTA SENTINȚEI CIVILE Nr. 116/2008

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul, domiciliat în A I,- jud. A împotriva pârâților Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cu sediul în B,- sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA,cu sediul în A I, str. - nr.1 și Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, cu sediul în A I, nr.24 și în consecință:

Obligă pârâții,în solidar, să plătească reclamantului sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația brută lunară,pe perioada 09.03.2006 - 28.02.2007, reactualizat în raport cu indicele inflației de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.

Obligă Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenite mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului, conform dispozițiilor art.6, 7 și 8 din.nr.92/1976.

Respinge capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale prevăzută de nr.OG9/2000.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B- precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10.11. 2008.

Președinte, JUDECĂTOR 3: Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria

Asistenți judiciari

Președinte:Doriani Ana
Judecători:Doriani Ana, Stoica Manuela, Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 116/2008. Curtea de Apel Alba Iulia