Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 118/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.118/2008
Ședința publică din 10 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Mureșan Monica Maria
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de reclamanții ,
în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL HUNEDOARA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care față de actele și lucrările de la dosar instanța trece la soluționarea cauzei și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra acțiunii în conflict de drepturi de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar civil nr-, reclamanții:, și au chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale cuvenite cu titlu de primă de vacanță aferentă perioadei 2005-2006, prin raportare la indemnizația de încadrare brută din luna anterioară plecării în concediu, actualizate cu indicele de inflație la data plății;
- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții arată că au calitatea de judecători la Judecătoria O și că în această calitate sunt îndreptățiți potrivit prevederilor legale la plata primei de concediu pretinse.
Au mai susținut că drepturi salariale pretinse nu le-au fost acordate pe anii 2005-2006 cu motivarea că prin legile succesive privind bugetul de stat, plata acestor prime a fost suspendată începând cu anul 2001.
Reclamanții au mai arătat că pârâții au procedat în mod greșit refuzând plata acestor prime, întrucât perioada suspendării a avut efect până la sfârșitul anului 2005 iar după data de 31.12.2005aceste drepturi trebuiau acordate atât pentru 2005 cât și pentru 2006.
Sub un ultim aspect au învederat că - prin Decizia nr. XXIII/21.12.2005 a reținut că primele de concediu se cuvin magistraților pentru anii 2001-2002, nu și pentru anii 2003-2004.
În drept, sunt invocate dispozițiile art.41/1 alin.1 din Legea nr.50/1996, art.283 alin.1 Codul muncii, art.269 Cod ul muncii și art.329 Cod proc.civ.
S-a depus adeverința nr.842/5.11.2008 emisă de TRIBUNALUL HUNEDOARA, pentru justificarea calității de judecător-21.
Prin întâmpinarea depusă, Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat respingerea acțiunii, invocându-se lipsa calității procesual pasive a acestei instituții.-4.
Pe fondul cauzei, a învederat că acțiunea este nefondată deoarece începând cu data de 1.01.2003, salarizarea judecătorilor s-a făcut în baza nr.OUG177/2002, act normativ care a abrogat art.41/1 alin.1 din Legea nr.50/1996 precum și orice late dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, argumentând că prin Decizia nr. XXIII/2005, Jas tatuat că dreptul magistraților salarizați în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2005 (13).
Prin Încheierea nr.194/F/CC/16.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, s-au admis cererile de abținere formulate de judecătorii și asistenții judiciari din cadrul Tribunalului Hunedoara și s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Sibiu.
La tribunalul Sibiu cauza a fost înregistrată sub același număr.
Urmare intrării în vigoare a nr.OUG75/2008, tribunalul Sibiua dispus prin Încheierea pronunțată la data de 23.07.2008, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului spre competentă soluționare în primă instanță, Curții de APEL ALBA IULIA - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, întemeiat pe dispozițiile art. II alin.1 și 2 din ordonanță.
CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale incidente, analizând cu prioritate excepțiile conform cerințele art.137 pr.civilă, constată următoarele:
Excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Curtea de APEL ALBA IULIA urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, raportat la capătul 2 din acțiune, acestei pârâte revenindu-i, potrivit competențelor atribuite prin Legea nr. 303/2004, atribuțiile vizând păstrarea și completarea carnetelor de muncă ale reclamanților.
Referitor la fondul cauzei, Curtea constată că prezenta acțiune este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt judecătorii la Judecătoria O, așa cum reiese din adeverința nr. nr.842/2008 emisă de Curtea de APEL ALBA IULIA - 21.
Perioada în care exista dreptul la primă de concediu acordat magistraților în temeiul art.41/1 alin.1 din legea nr. 50/1996 a fost stabilită, cu forță obligatorie prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J- Secțiile Unite, în dosar nr. 31/2005, în soluționarea recursului în interesul legii, declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Prin această decizie instanța superioară a statuat că "în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
În considerentele acestei decizii se reține că " la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii, la o primă pentru perioada concediului de odihnă". În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003. S-a mai arătat totodată că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv și că " a considera altfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil".
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioada în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000.
Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept, respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționata este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004 ci și pentru perioada ulterioară acesteia.
În același sens, este de reținut că prin nr.OG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților - care constituie legea specială în domeniul salarizării acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50/1996, nu s-a mai prevăzut dreptul la prima de concediu pentru magistrații, abia prin legea nr.45/60.03.2007 publicată în Of. nr.169/2007, de aprobare a G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor acest drept a fost reglementat din nou.
Deci, pentru a beneficia atât de protecția legii interne cât și de cea a normelor europene invocate de reclamanți, un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, or în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada 2005 - 2006- pretențiile reclamațiilor se impun a fi respinse ca atare.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale".
Față de cele ce preced, curtea urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată în cauză de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂ RĂ ȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, toți cu domiciliul procesual alea la Judecătoria O str.-.- nr.10 jud.H împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI,cu sediul în B- sector 5, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, cu sediul în AIs tr.- nr.1.2 jud. A și TRIBUNALUL HUNEDOARA cu sediul în municipiul D- jud.
Cu recurs 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.11. 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria
- - - - -
Asistenți judiciari
- - - -
- cu opinie separată în sensul admiterii acțiunii civile -
Grefier,
- -
Red.SM
Tehnored.TM/7 ex
Cu opinie separată, conform art.258 Cod procedură civilă și art. 58 alin.1 din Legea 304/2004 modificată.
Asistent judiciar,
- -
Procedându-se la examinarea și aprecierea actelor și scriptelor depuse la dosarul cauzei în probațiune, s-au reținut următoarele:
Reclamanții, așa după cum rezultă și este evident din scriptele depuse la dosarul cauzei civile dedusă spre competentă și legală soluționare, au calitatea profesională de angajați ai Judecătoriei O, în funcția de judecători, iar conform normelor legale cuprinse în legislația din domeniu în vigoare, aceștia trebuie să aibă satisfacția și beneficiul plății tuturor prestațiilor pecuniare datorate și cuvenite, inclusiv cu titlu primă concediu de odihnă, corespondent perioadei 2005-2006, în condițiile în care plata acestor drepturi bănești nu se face cu regularitatea pe care o presupune plata drepturilor salariale lunare.
Se reține faptul că relațiile juridice de serviciu trebuie să se bazeze și să fie supuse principiului bunei credințe, al egalității de șanse și tratament juridic și/sau pecuniar, precum și al consensualității obligațiilor, competențelor și drepturilor căzute în sarcina și favoarea fiecărei părți interesate, în acest context fiind avute în vedere și prevederile Legii 53/2003 modificate, acestea ca norme de drept comun aplicabile și raporturilor juridice de serviciu avute de către reclamanți cu entitatea juridică angajatoare.
Se reține faptul că prin art.41 ind.1 alin.1 din Legea 50/1996 modificată și republicată și inclusiv completată prin OUG 83/2000 s-a prevăzut în mod clar și fără echivoc că magistrații și celelalte categorii de personal au dreptul la prima de concediu de odihnă, aceasta urmând a se impozita separat. Acest drept subiectiv și material s-a născut din lege și atribuie titularilor acestui drept, prerogative exclusive în virtutea cărora având acest interes, pot solicita obligarea subiecților pasivi, în speța dată Ministerul Justiției și TRIBUNALUL HUNEDOARA, aceștia având legitimitate procesuală pasivă la efectuarea acestor prestații pozitive și comisive, în sensul virării și plății efective a sumelor datorate, acestea din urmă pentru justă și echitabilă dezdăunare pecuniară, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective, făcându-se aplicabilitatea disp.art.1084-1086 Cod Civil.
Acest drept material nu a fost plătit reclamanților la data efectuării concediului de odihnă, deoarece prin art.3 al.2 din OUG 33/2001 a fost suspendată aplicarea prevederilor art.41 ind.1 al.1 din Legea 50/1996, această măsură unilaterală a suspendării plății drepturilor fiind dispusă atât succesiv cât și ulterior, conform și art.12 al.4 din Legea 743/2001, putându-se reține inclusiv încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art.41 al.2 și art.53 din Constituție.
Astfel, potrivit art.53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau ale unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune după caz apărarea securității naționale, a sănătății și moralei, în speța dată, condițiile și cerințele constituționale enumerate care să justifice măsura suspendării nu au fost realizate și îndeplinite, fiind astfel afectat direct exercițiul dreptului și lipsind în felul acesta de finalitate intenția clară a legiuitorului avută la consacrarea acestui drept bănesc.
De altfel, normele constituționale, precum și prevederile incidente cuprinse în Legea 24/2000 modificată prevăd posibilitatea restrângerii sau limitării unui drept inclusiv material, dar nicidecum suspendarea acestuia, deoarece un drept deja câștigat nu poate fi restrâns decât printr-un act normativ de aceeași forță și putere.
Recunoscând cu valoare de adevăr juridic că măsura suspendării încalcă dispozițiile constituționale, urmează a aprecia și dispune în consecință, în sensul temeiniciei și legalității pretențiilor reclamanților astfel cum sunt evidențiate în petitul acțiunii civile, iar exercițiul dreptului la acțiune fiind manifestat de către aceștia conform și art.1886 Cod Civil.
Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești este legea cadru care reglementează salarizarea personalului auxiliar. Această lege a fost completată prin OG 83/2000 iar art. I pct.38 din acest ultim act normativ prevede introducerea art.41 ind.1 care dispune că personalul auxiliar și celelalte categorii de personal salarizate în baza Legii 50/1996, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, regimul impozitării fiind diferențiat. Ulterior salarizarea magistraților a fost disjunsă de salarizarea și celelalte drepturi ale personalului auxiliar al autorității judecătorești, astfel că OUG 177/2002 reglementează numai salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
De asemenea, în ceea ce privește condițiile suspendării plății primelor de vacanță, reține și prevederile Legii 631/2002, respectiv art.9 alin.7 din Legea 507/2003, astfel că aplicarea prevederilor care reglementează plata drepturilor solicitate de către reclamanți, a fost suspendată până în data de 31.12.2004.
Conform art.8 alin.5 din Legea 511/2004, plata premiului anual aferent anului 2005, pentru personalul din instituțiile publice indiferent de finanțare și/sau subordonare, trebuie făcută din alocațiile și prevederile bugetare ale anului 2006, începând cu luna ianuarie 2006, iar la art.8 alin.7 din Legea 511/2004 se prevede în mod expres că aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare privind primele care se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, se suspendă până la data de 31.12.2005.
În speța dată, deși exercițiul și beneficiul dreptului și implicit a plății primei de concediu prevăzută de art.41 ind.1 al.1 din Legea 50/1996 este numai suspendat, această consecință nu determină și nu echivalează cu desființarea sau stingerea dreptului, neexistând nici o abrogare expresă în acest sens, în caz contrar s-ar ajunge în situația regretabilă ca un drept patrimonial a cărui existență este consacrată și recunoscută, să fie golit de substanța acestuia fiind astfel lipsit de orice valoare. Ca urmare, ca un drept material prevăzut expres și cuprins în normele de drept mai sus arătate să nu devină numai o obligație lipsită de conținut și consecințe, trebuie acordat, iar așa după cum s-a menționat anterior acesta a fost doar suspendat, în condițiile arătate.
Având în vedere ceea ce a reținut prin Decizia XXIII/12.12.2005, aceasta având forță obligatorie și pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești salarizat în baza legii 50/1996, dar exclusiv numai pentru anul 2004, în ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamanților privind plata primei de vacanță fiind avută în vedere inclusiv reținerea și concluzia cuprinsă în decizia arătată, privind abrogarea parțială a legii 50/1996, conform art.50 alin.2 din OG 177/2002.
Textul de lege care a format obiectul recursului în interesul legii a fost art.41 ind.1 alin.1 din Legea 50/1996 care viza dreptul la prima de concediu, iar abrogarea acestuia prin OG 177/2002 produce efecte și consecințe juridice numai în ceea ce-i privește pe magistrați.
Urmează a fi reținute poziția, aprecierile și susținerile pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că prin Decizia nr. XXIII/2005, pronunțată în dosarul 31/2005, de Secțiile Unite al ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ s-ar fi dispus și stabilit ca prima de concediu să se acorde numai pentru perioada 2001-2002. Prin această decizie ÎCCJ a stabilit că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispozițiilor legale referitoare la dreptul dobândit și consacrat trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. Dacă s-ar aprecia și considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispozițiilor de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogare, aceasta fiind o situație inadmisibilă.
S-a stabilit, aceasta printr-o apreciere și interpretare justă și logică, că nu este posibil să se aplice în prezent dispozițiile de prelungire succesivă a termenelor de punere în aplicare a prevederilor art.41 al.1 din Legea 50/1996 referitoare la prima de concediu odihnă în ceea ce-i privește pe reclamanți prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pentru anii 2005-2006, aceasta determinând încălcarea principiului neretroactivității legii civile prevăzută de art.15 alin.2 din Constituție, precum și de art.1 din Codul Civil.
Astfel, Decizia ÎCCJ își găsește aplicabilitate în ceea ce-i privește pe magistrați dar și personalul auxiliar și alte categorii de personal din cadrul instituțiilor judecătorești, corespondent anului 2004, fiind avută în vedere și perioada cuprinsă în acțiunea civilă promovată și dedusă judecății și aprecierii judecătorești.
Atâta timp cât o dispoziție legală este în vigoare, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică inclusiv asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, este obligatorie și imperativă, cu eliminarea oricăror tendințe de limitare sau restrângere, aceasta determinând satisfacția titularilor drepturilor recunoscute de a nu fi împiedicat-o de la beneficiul efectiv al plății, în condițiile în care legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei iar nu în sensul neaplicării acesteia, conform și art.978 Cod Civil.
Pentru motivele și considerentele de fapt și de drept arătate, urmează a fi admisă acțiunea civilă formulată de către reclamanți cu consecința obligării pârâților Ministerul Justiției și TRIBUNALUL HUNEDOARA la virarea și plata efectivă a sumelor solicitate și datorate cu titlu primă concediul de odihnă pentru perioada 2005-2006, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, pentru considerentele mai sus reținute.
Văzând petitul acțiunii introductive precum și dispozițiile cuprinse în Decretul Lege 92/1976 modificat și implicit calitatea de operator al carnetului de muncă al pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA și pentru justa și completa evidențiere a evoluției profesionale a reclamanților sub toate aspectele și elementele necesare,
se impune obligarea acestei entități juridice pârâte la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, în sensul evidențierii plății prestațiilor pecuniare solicitate,cu titlu prime de vacanță, corespondent perioadei 2005 - 2006.
În prezenta cauză nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ, nefiind solicitate și nici dovedite cheltuieli de judecată.
Asistent judiciar,
- -
Urmează a fi respinsă cererea reclamanților privind obligarea pârâților la virarea, respectiv plata actualizată cu indicele de inflație a contravalorii primei de vacanță pentru anul 2004, având în vedere motivele de fapt și de drept arătate anterior.
II
Urmează de asemenea a fi respinsă aceeași acțiune civilă formulată de către reclamanți împotriva pârâteiCurtea de APEL ALBA IULIA, în condițiile în care nu se poate reține din probatoriul administrat și din susținerile părților interesate, dar și a normelor de drept reținute, existența unui raport obligațional între reclamanți și pârâtă, care să determine obligarea acesteia la realizarea unor obligații de plată și/sau de a face, fiind apreciate pe cale de consecință ca netemeinice și nejustificate pretențiile și cererile reclamanților față de această pârâtă.
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Mureșan Monica Maria, Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria
