Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 12/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.12/
Ședința publică din 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci Violeta Neculai
Asistent judiciar - - -
Asistent judiciar -
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta, domiciliată în P,-, jud.V, în contradictoriu cu pârâții CASA JUDETEANA DE PENSII V și TRIBUNALUL VRANCEA, cauza având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.09.2008 care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare amânat pronunțarea în cauză la data de 24.09.2008
CURTEA
Asupra acțiunii civile înregistrată sub nr.932/44/24.07.2008 pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL VRANCEA și Casa Județeană de Pensii
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin cererea introductivă de chemare în judecată,reclamanta a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtului TRIBUNALUL VRANCEA să emită adeverință pentru actualizarea pensiei de serviciu raportat la majorările salariului brut a personalului auxiliar de specialitate aflat în activitate în anul 2007,precum și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii la actualizarea pensiei de serviciu și plata pensiei de serviciu majorată.
În motivarea cererii a arătat faptul că a lucrat în cadrul Judecătoriei Rădăuți și P fiind pensionată la data de 11.10.1990 din funcția de grefier principal.
Pensia de serviciu i s-a acordat la data de 6.03.2007,în baza deciziei nr.51157/2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii
Urmare a adoptării nr.OUG100/2007 trebuia să beneficieze de majorarea drepturilor de pensie începând cu data de 1.04.2007 și data de 1.10.2007.
Pârâta Casa Județeană de Pensii V refuzat actualizarea pensiei pentru că după data de 8.10.2007 când a intrat în vigoare OUG nr.100/2007,salariile de bază ale personalului auxiliar nu au fost modificate iar prevederile ordonanței nu pot fi aplicate retroactiv.
A apreciat eronată interpretarea dată legii de către pârâtă fiind astfel lipsită de actualizarea pensiei și în luna ianuarie 2008,după procedura stabilită și Legea nr.567/2004.
A solicitat actualizarea pensiei separat pentru 1.04.2007 și 1.10.2007 cât și de la 1.04.2008 și 18.04.2008, urmare a majorărilor salariale prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate.
În drept a invocat dispozițiile art.68 al.12 din nr.OUG12/2007.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus deciziile de pensie nr.51157/11.10.1990,nr.51157/6.03.2007,adresa nr.9027/14.05.2008 a Casei Județene de Pensii
Prin întâmpinare pârâta Casa Județeană de Pensii Vai nvocat excepția de necompetență materială a instanței solicitând admiterea acesteia și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Vrancea - Secția civilă.
În motivarea excepției a invocat obiectul cauzei respectiv actualizarea pensiei de serviciu,fapt ce atrage competența materială de soluționare a tribunalului potrivit dispozițiilor art.155 din Legea nr.19/2000 și art.158 Cod procedură civilă.
Pârâtul TRIBUNALUL VRANCEAa formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamantă urmare a prevederilor art.III pct.1 din nr.OUG100/2007 intrată în vigoare la data de 08.10.2001 care nu retroactivează și nici nu se aplică principiul legii mai favorabile.
Referitor la actualizarea pensiei de serviciu urmare a creșterilor salariale intervenite la data de 01.04.2008 și data de 18.04.2008,acestea urmează procedura legală urmând a se proceda la emiterea adeverințelor în conformitate cu calendarul stabilit de Ministerul Justiției.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă,curtea apreciază întemeiată excepția necompetenței materiale a instanței pentru următoarele considerente:
Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie actualizarea drepturilor de pensie aparținând reclamantei ,fiind invocate prevederile nr.OUG100/2007.
Prin dispozițiile art.III pct.1 din nr.OUG100/2007 în referire la art.68 al.12 din Legea nr.567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,cu modificările și completările ulterioare,s-a prevăzut actualizarea pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate,în condiții identice de funcție,vechime și nivel al instanței sau parchetului,cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică,personalul auxiliar de specialitate își poate păstra pensia aflată în plată.
În ceea ce privește procedura actualizării unor asemenea drepturi de pensie, devin aplicabile dispozițiile nr.HG290/2005,eliberarea adeverinței nominale cu datele necesare actualizării pensiei de serviciu revenindu-i instituțiilor prevăzute de art.18 lit.a din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr.567/2004.
Prin dispozițiile art.I al.1 din nr.OUG75/2008 au fost date în competența curților de apel,ca prime instanțe,cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale pentru personalul din justiție,salarizat potrivit nr.OUG27/2006 și,respectiv nr.OG8/2007.
Se constată astfel că obiectul prezentei cauze excede competenței reglementate de dispozițiile art.I al.1 din nr.OUG75/2008,nefiind vorba despre acordarea unor drepturi salariale ci despre modalitatea de stabilire și actualizare a drepturilor de pensie pentru care există reglementări speciale, vizând materia asigurărilor sociale.
Dispozițiile art.95 din Legea nr.567/2004 fac referire la soluționarea litigiilor de către tribunalele de muncă și asigurări sociale.
Or, dispozițiile art.155 din Legea nr.19/2000 stabilesc în favoarea tribunalelor competența soluționării în prima instanță a litigiilor privind modul de stabilire și de plată a pensiilor,a indemnizațiilor și altor drepturi de asigurări sociale.
În consecință,în temeiul dispozițiilor art.158 Cod procedură civilă,va fi admisă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și dispune declinarea acesteia în favoarea Tribunalului Vrancea -Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea - Secția civilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 24 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, - - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
sent.jud.-/24.10.2008
Tehnored./5 ex./ 30 Octombrie 2008
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci Violeta Neculai