Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 12/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL HUNEDOARAI
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 12/2008
Ședința publică din 11 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Ana Doriani vicepreședinte Curtea de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Sebastian Nașcu Mihai Pașca Denisa Ștefan
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Deoarece din completul de judecată căruia i-a fost repartizat aleatoriu prezenta cauză, d-na judecător lipsește din motive obiective conform aspectelor menționate în procesul-verbal de incidență procedurală, aceasta a fost înlocuită de d-na judecător - - din lista de permanență.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând, asupra acțiunii în conflict de drepturi de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar civil nr-, prin trimitere spre competentă soluționare de la TRIBUNALUL HUNEDOARA conform Încheierii din 02.07.2008, urmare a intrării în vigoare a G nr. 75/2008, reclamanții: și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA solicitând:
Obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor cuvenite cu titlu prima de vacanță aferentă perioadei 2005-2006, prin raportare la indemnizația de încadrare brută din luna anterioară plecării în concediu, actualizate de la data scadenței fiecărei plăți și până la achitarea integrală a sumei.
În motivarea acțiunii lor reclamanții arată că au calitatea de asistenți judiciari la TRIBUNALUL HUNEDOARA și că în această calitate sunt îndreptățiți potrivit prevederilor legale la plata primei de concediu pretinse.
În drept sunt invocate dispoz. art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin nr.OG 83/2000, norme constituționale, Decizia XXIII/2005 a J, nr.OUG 33/2001, 507/2003, 511/2004, nr OUG, 177/2002, art. 283, 269. art. 7, art. 23 Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice și art. 14 din
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâtul Ministerul Justiției B solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, argumentând că prin Decizia nr. XXIII/1005 Jas tatuat că dreptul magistraților salarizații în baza legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2005.- 12, 13.
Prin întâmpinarea depusă de Curtea de APEL ALBA IULIA se solicită respingerea acțiunii, invocându-se lipsa calității procesual pasive a cestei instituții.
CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale incidente constată următoarele:
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA urmează a fi admisă, raportat la faptul că această pârâtă nu are calitatea de angajator al reclamaților și nici o atribuție în stabilirea drepturilor salariale ale asistenților judiciari, competența în acest sens revenind potrivit Legii nr. 27/2006 ordonatorului principal de credite, care în speță este pârâtul de ordinul 1, respectiv Ministerul Justiției.
Față de celelalte părții, acțiunea urmează a fi respinsă pe fondul cauzei.
Astfel, prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J- secțiile Unite în dosar nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J s-a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
În considerentele acestei decizii se reține că " de la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii la o primă pentru perioada concediului de odihnă". În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003. S-a mai arăta, totodată că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv " a considera astfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil".
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioada în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000. Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept, respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționata este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004 ci și ulterioară acesteia.
În același sens este de reținut că prin nr.OG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților - care constituie legea specială în domeniul salarizării acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50/1996, nu s-a mai prevăzut dreptul la prima de concediu pentru magistrații, abia prin legea nr.45/60.03.2007 publicată în Of. nr.169/2007, de aprobare a G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor acest drept a fost reglementat din nou.
Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne cât și a normelor europene invocate de reclamanții un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, or în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție - 2005, 2006- pretențiile reclamațiilor se impun a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții și cu domiciliul procesual ales la TRIBUNALUL HUNEDOARA, cu sediul în D,-, jud. H împotriva pârâților, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, str. -, nr.1,.2, jud.A și TRIBUNALUL HUNEDOARA, cu sediul în D,-, jud.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.09.2008.
Președinte, Judecător
- - - -
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
- - - - - cu opinie separată
în sensul admiterii acțiunii
Grefier,
- -
Cu opinie separată, conform art.258 Cod procedură civilă și art. 58 alin.1 din Legea 304/2004 modificată.
Procedându-se la examinarea și aprecierea actelor și scriptelor depuse la dosarul cauzei în probațiune, s-au reținut următoarele:
Reclamanții, așa după cum rezultă și este evident din scriptele depuse la dosarul cauzei civile dedusă spre competentă și legală soluționare, au calitatea profesională de angajați ai Tribunalului Hunedoara, în funcția de asistenți judiciari, iar conform normelor legale cuprinse în legislația din domeniu în vigoare, aceștia trebuie să aibă satisfacția și beneficiul plății tuturor prestațiilor pecuniare datorate și cuvenite, inclusiv cu titlu primă concediu de odihnă, corespondent perioadei 2005-2006, în condițiile în care plata acestor drepturi bănești nu se face cu regularitatea pe care o presupune plata drepturilor salariale lunare.
Se reține faptul că relațiile juridice de serviciu trebuie să se bazeze și să fie supuse principiului bunei credințe, al egalității de șanse și tratament juridic și/sau pecuniar, precum și al consensualității obligațiilor, competențelor și drepturilor căzute în sarcina și favoarea fiecărei părți interesate, în acest context fiind avute în vedere și prevederile Legii 53/2003 modificate, acestea ca norme de drept comun aplicabile și raporturilor juridice de serviciu avute de către reclamanți cu entitatea juridică angajatoare.
Se reține faptul că prin art.41 ind.1 alin.1 din Legea 50/1996 modificată și republicată și inclusiv completată prin OUG 83/2000 s-a prevăzut în mod clar și fără echivoc că magistrații și celelalte categorii de personal au dreptul la prima de concediu de odihnă, aceasta urmând a se impozita separat. Acest drept subiectiv și material s-a născut din lege și atribuie titularilor acestui drept, prerogative exclusive în virtutea cărora având acest interes, pot solicita obligarea subiecților pasivi, în speța dată Ministerul Justiției și TRIBUNALUL HUNEDOARA, aceștia având legitimitate procesuală pasivă la efectuarea acestor prestații pozitive și comisive, în sensul virării și plății efective a sumelor datorate, acestea din urmă pentru justă și echitabilă dezdăunare pecuniară, urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective, făcându-se aplicabilitatea disp.art.1084-1086 Cod Civil.
Acest drept material nu a fost plătit reclamanților la data efectuării concediului de odihnă, deoarece prin art.3 al.2 din OUG 33/2001 a fost suspendată aplicarea prevederilor art.41 ind.1 al.1 din Legea 50/1996, această măsură unilaterală a suspendării plății drepturilor fiind dispusă atât succesiv cât și ulterior, conform și art.12 al.4 din Legea 743/2001, putându-se reține inclusiv încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art.41 al.2 și art.53 din Constituție.
Astfel, potrivit art.53 din Constituție, exercițiul unor drepturi sau ale unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune după caz apărarea securității naționale, a sănătății și moralei, în speța dată, condițiile și cerințele constituționale enumerate care să justifice măsura suspendării nu au fost realizate și îndeplinite, fiind astfel afectat direct exercițiul dreptului și lipsind în felul acesta de finalitate intenția clară a legiuitorului avută la consacrarea acestui drept bănesc.
De altfel, normele constituționale, precum și prevederile incidente cuprinse în Legea 24/2000 modificată prevăd posibilitatea restrângerii sau limitării unui drept inclusiv material, dar nicidecum suspendarea acestuia, deoarece un drept deja câștigat nu poate fi restrâns decât printr-un act normativ de aceeași forță și putere.
Recunoscând cu valoare de adevăr juridic că măsura suspendării încalcă dispozițiile constituționale, urmează a aprecia și dispune în consecință, în sensul temeiniciei și legalității pretențiilor reclamanților astfel cum sunt evidențiate în petitul acțiunii civile, iar exercițiul dreptului la acțiune fiind manifestat de către aceștia conform și art.1886 Cod Civil.
Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești este legea cadru care reglementează salarizarea personalului auxiliar. Această lege a fost completată prin OG 83/2000 iar art. I pct.38 din acest ultim act normativ prevede introducerea art.41 ind.1 care dispune că personalul auxiliar și celelalte categorii de personal salarizate în baza Legii 50/1996, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, regimul impozitării fiind diferențiat. Ulterior salarizarea magistraților a fost disjunsă de salarizarea și celelalte drepturi ale personalului auxiliar al autorității judecătorești, astfel că OUG 177/2002 reglementează numai salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
De asemenea, în ceea ce privește condițiile suspendării plății primelor de vacanță, reține și prevederile Legii 631/2002, respectiv art.9 alin.7 din Legea 507/2003, astfel că aplicarea prevederilor care reglementează plata drepturilor solicitate de către reclamanți, a fost suspendată până în data de 31.12.2004.
Conform art.8 alin.5 din Legea 511/2004, plata premiului anual aferent anului 2005, pentru personalul din instituțiile publice indiferent de finanțare și/sau subordonare, trebuie făcută din alocațiile și prevederile bugetare ale anului 2006, începând cu luna ianuarie 2006, iar la art.8 alin.7 din Legea 511/2004 se prevede în mod expres că aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare privind primele care se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, se suspendă până la data de 31.12.2005.
În speța dată, deși exercițiul și beneficiul dreptului și implicit a plății primei de concediu prevăzută de art.41 ind.1 al.1 din Legea 50/1996 este numai suspendat, această consecință nu determină și nu echivalează cu desființarea sau stingerea dreptului, neexistând nici o abrogare expresă în acest sens, în caz contrar s-ar ajunge în situația regretabilă ca un drept patrimonial a cărui existență este consacrată și recunoscută, să fie golit de substanța acestuia fiind astfel lipsit de orice valoare. Ca urmare, ca un drept material prevăzut expres și cuprins în normele de drept mai sus arătate să nu devină numai o obligație lipsită de conținut și consecințe, trebuie acordat, iar așa după cum s-a menționat anterior acesta a fost doar suspendat, în condițiile arătate.
Având în vedere ceea ce a reținut prin Decizia XXIII/12.12.2005, aceasta având forță obligatorie și pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești salarizat în baza legii 50/1996, dar exclusiv numai pentru anul 2004, în ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamanților privind plata primei de vacanță fiind avută în vedere inclusiv reținerea și concluzia cuprinsă în decizia arătată, privind abrogarea parțială a legii 50/1996, conform art.50 alin.2 din OG 177/2002.
Textul de lege care a format obiectul recursului în interesul legii a fost art.41 ind.1 alin.1 din Legea 50/1996 care viza dreptul la prima de concediu, iar abrogarea acestuia prin OG 177/2002 produce efecte și consecințe juridice numai în ceea ce-i privește pe magistrați.
Urmează a fi reținute poziția, aprecierile și susținerile pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că prin Decizia nr. XXIII/2005, pronunțată în dosarul 31/2005, de Secțiile Unite al ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii declarat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ s-ar fi dispus și stabilit ca prima de concediu să se acorde numai pentru perioada 2001-2002. Prin această decizie ÎCCJ a stabilit că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispozițiilor legale referitoare la dreptul dobândit și consacrat trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. Dacă s-ar aprecia și considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispozițiilor de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogare, aceasta fiind o situație inadmisibilă.
S-a stabilit, aceasta printr-o apreciere și interpretare justă și logică, că nu este posibil să se aplice în prezent dispozițiile de prelungire succesivă a termenelor de punere în aplicare a prevederilor art.41 al.1 din Legea 50/1996 referitoare la prima de concediu odihnă în ceea ce-i privește pe reclamanți prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pentru anii 2005-2006, aceasta determinând încălcarea principiului neretroactivității legii civile prevăzută de art.15 alin.2 din Constituție, precum și de art.1 din Codul Civil.
Astfel, Decizia ÎCCJ își găsește aplicabilitate în ceea ce-i privește pe magistrați dar și personalul auxiliar și alte categorii de personal din cadrul instituțiilor judecătorești, corespondent anului 2004, fiind avută în vedere și perioada cuprinsă în acțiunea civilă promovată și dedusă judecății și aprecierii judecătorești.
Atâta timp cât o dispoziție legală este în vigoare, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică inclusiv asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, este obligatorie și imperativă, cu eliminarea oricăror tendințe de limitare sau restrângere, aceasta determinând satisfacția titularilor drepturilor recunoscute de a nu fi împiedicat-o de la beneficiul efectiv al plății, în condițiile în care legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei iar nu în sensul neaplicării acesteia, conform și art.978 Cod Civil.
Pentru motivele și considerentele de fapt și de drept arătate, urmează a fi admisă acțiunea civilă formulată de către reclamanți cu consecința obligării pârâților Ministerul Justiției și TRIBUNALUL HUNEDOARA la virarea și plata efectivă a sumelor solicitate și datorate cu titlu primă concediul de odihnă pentru perioada 2005-2006, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, pentru considerentele mai sus reținute.
Urmează de asemenea a fi respinsă aceeași acțiune civilă formulată de către reclamanți împotriva pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA, în condițiile în care nu se poate reține din probatoriul administrat și din susținerile părților interesate, dar și a normelor de drept reținute, existența unui raport obligațional între reclamanți și pârâtă, care să determine obligarea acesteia la realizarea unor obligații de plată și/sau de a face, fiind apreciate pe cale de consecință ca netemeinice și nejustificate pretențiile și cererile reclamanților față de această pârâtă, cu consecința, pentru aceste considerente de fapt și de drept a admiterii inclusiv a excepției lipsei calității procesuale pasive, această entitate juridică neavând legitimitate procesuală.
În prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 Cod pr.civilă.
Asistent judiciar,
- -
Red.
Tehnored. 18.09.2008
7 ex.
Președinte:Alina Lodoabă Ana DorianiJudecători:Alina Lodoabă Ana Doriani, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Denisa Ștefan
