Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 120/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.120/2008
Ședința publică din 10 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mărginean Daniela JUDECĂTOR 2: Nagy Nicoară Cristina Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria
- - - -vicepreședintele
Curții de Apel
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - -grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanții, A, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL HUNEDOARA, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi salariale
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 6 noiembrie 2008,ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub dosar nr- reclamanții, A, ,au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL HUNEDOARA, Curtea de APEL ALBA IULIA solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați la plata diferențelor salariale, raportat la perioadele efectiv lucrate, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de normele legale incidente, pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum astfel:
- pentru perioada 1-iunie 2005 - 30 septembrie 2005 la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei conform OG 9/2005.
- pentru perioada 1 octombrie 2005 -31 ianuarie 2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei conform OG 9/2005.
- pentru perioada 1 februarie 2006 -31 august 2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei conform OG 3/2006.
- pentru perioada 1 septembrie 2006 -31 decembrie 2006 la valoarea de referință sectorială de 331,4 lei conform OG 3/2006.
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 -31 martie 2007 la valoarea de referință sectorială de 358,4 lei conform OG 10/2007.
- pentru perioada 1 aprilie 2007 -30 septembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 365,4 lei conform OG 10/2007.
și la plata diferențelor salariale actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.
În motivarea cererii reclamanții arată că au calitatea de judecători la TRIBUNALUL HUNEDOARA, iar potrivit dispozițiilor art.2 și 4 din din Lg.154/1998 această lege se aplică persoanelor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică
Conform art.1 din OG 134/1999 începând cu septembrie 1999 valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor din organele autorității judecătorești este egal cu valoarea de referință sectorială prevăzute de Lg.154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, valoarea ce se actualizează periodic în raport de cu evoluția prețurilor de consum.
Dispozițiie art.1 din OG 83/2000 pentru modificarea Lg.50/1996 sunt în același sens art.1cât și art 2 alin.1 din OG 177/2002.
Prin OUG 27/2005 s-a prevăzut că indemnizația de salarizare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanță.
Conform anexei 1 din OG 27/2005 valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei, prevedere care încalcă principiile Constituției României, Lg.303/2004 și Legea privind combaterea discriminării deoarece prevăd o valoare de referință sectorială și coeficienți de multiplicare diferiți de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Astfel OG 3/2006 prevede valoarea de 312, 5 lei pentru funcțiile de demnitate publică.
Prevederile legislative din ordonanțele 27/2005 și 8/2007 sunt în contradicție cu prevederile art.74 din Lg.303/2004 și încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute de Lg.nr.24/2000 cât și principiile cu privire la teoria dreptului câștigat.
Prin întâmpinare Curtea de APEL ALBA IULIAa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că pârâta nu are calitate de angajator al reclamanților și nu are nici o obligație în privința stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor, responsabilitatea exclusivă având Ministrul Justiției.
La rândul său, prin întâmpinarea formulată Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Hunedoara de a judeca în primă instanță cauza iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Prin încheierea din 5 august 2008, TRIBUNALUL HUNEDOARA, în temeiul dispozițiilor art. II alin.2 din OUG 75/2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia spre competență soluționare la Curtea de APEL ALBA IULIA.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA este nefondată deoarece această pârâtă are calitatea de ordonator secundar de credite.
Referitor la fondul cauzei Curtea constată că cererea reclamanților este nefondată pentru următoarele considerente:
Actele normative care au reglementat drepturile salariale ale reclamanților
Judecători pensionari au fost pentru perioada 23 06 2005 la zi, OUG177/2002 aprobată prin Legea 347/2003 și OUG27/2006.
Potrivit acestor acte normative:
OUG 177/2002
Art. 2 - (1) pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților în temeiul prezentei ordonanțe de urgență.
Cuantumul valorii de referință sectorială a fost stabilit la data intrări în vigoare a ordonanței la 1.833.754 lei ROL. Aceeași valoare de referință sectorială era prevăzută și la data intrării în vigoare a Legii 347/2003.
LEGE Nr. 347 din 10 iulie 2003 în vigoare din 22.07.2003
unic. - Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr.177 din 6 decembrie 2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, cu următoarele modificări și completări:
1. Alineatul (1) al ul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2 - (1) pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență."
În anul 2004 valoarea de referință sectorială pentru magistrați a fost de 2.380.593 lei ROL.
În temeiul OG23/2005 cuantumul valorii de referință sectorială a fost stabilit în anexa 1 legii la 2.571.040 lei ROL începând cu data de 1 octombrie 2005.
OUG 27/2006
"Art. 3 - (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență."
La data intrării în vigoare a ordonanței valoarea de referință sectorială era de Valoarea de referință sectorială: 257 RON.
În consecință pentru perioada în discuție, 23. 06. 2005 la zi, valoarea de referință sectorială avută în vedere pentru salarizarea magistraților a fost în mod expres cuprinsă în legea de salarizare a acestora, legiuitorul ne mai înțelegând să facă trimitere la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică așa cum a procedat până la 22 07 2003 când a intrat în vigoare Legea 347/2003 de aprobare a Ordonanței de Urgență 177/2002.
Susținerea reclamanților în sensul că prin aceste ordonanțe s-a încălcat ierarhia actelor juridice este nefondată. Stabilirea unei valorii de referință distincte pentru magistrați nu s-a realizat prin o ordonanță emisă de guvern ci ea a fost realizată prin lege( Legea 347/2003). Dimpotrivă stabilirea valorii de referință sectorială pentru magistrați ( la acea dată denumită coeficient de ierarhizare) prin raportare la valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică s-a realizat printru act normativ emis de executiv, respectiv OUG134/1999.
"Art. 1 - (1) Începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar."
De asemenea nu sunt fondate nici susținerile reclamanților referitoare la faptul că prin modul de stabilire a valorii de referință sectorială le-au fost încălcate drepturile câștigate prin stabilirea unei valori de referință sectorială într-un cuantum mai mic decât cel de care beneficiau la data modificării legii. La momentul la care prin lege valoarea de referință pentru magistrați a fost stabilită distinct de cea prevăzută în lege pentru funcțiile de demnitate publică cuantumul acesteia s-a menținut același (1.833.754 ROL înainte și după intrarea în vigoare a Legii 347/2003) în consecință " dreptul câștigat " nu a fost afectat.
Faptul că ulterior acestui moment evoluția valorii de referință sectorială pentru magistrați a fost diferită față de cea pentru funcțiile de demnitate publică nu semnifică o atingere adusă drepturilor magistraților în sensul încălcării "dreptului câștigat". O astfel de problemă s-ar putea eventual ridica dacă s-ar considera că "dreptul câștigat" îl reprezintă dreptul de stabilire a valorii de referință sectorială prin raportare la funcțiile de demnitate publică și atunci pretinsa încălcare s-a produs prin voința legiuitorului la adoptarea Legii 347/2003 când a fost eliminată raportarea la funcțiile de demnitate publică.
De altfel în motivare reclamanții susțin că salarizarea este un element ce trebuie avut în vedere la analizarea noțiunii de echilibru al puterilor în stat și concluzionează că în acest context evoluția valorii de referință sectorială pentru magistrați nu putea, în mod constituțional, să fie alta decât cea pentru funcțiile de demnitate publică și că legiuitorul neprocedând în această manieră a instituit o formă de discriminare.
Referitor la discriminarea reclamată Curtea constată că în mod constant Curtea Constituțională a statuat în jurisprudență că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate. În speță este indubitabil că atribuțiile funcțiilor de demnitate publică sunt diferite de cele ale magistraților și că natura raporturilor juridice supuse reglementărilor nu este aceeași astfel că nu poate fi vorba despre un tratament inegal în situații egale.
În ce privește echilibrul puterilor în stat privit prin componența sa salarială acesta nu poate fi cenzurat de către instanța de judecată prin extinderea dispozițiile unei legi înafara sferei sale de reglementare.
Dealtfel în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care prin Deciza nr. 821/2008 a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pentru considerentele expuse Curtea va respinge prezenta acțiune ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, -, toți cu domiciliul procesual ales în loc.D- jud.H împotriva pârâților Ministerul Justiției,cu sediul în B- sector 5, TRIBUNALUL HUNEDOARA, cu sediul în D- jud.H și Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în AIE. nr.1 jud. pentru plata diferențelor de drepturi salariale.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.11. 2008
Președinte, Judecător,
- - - - -
Asistenți judiciari
- - - -
-cu opinie separată în sensul admiterii acțiunii -
Grefier,
- -
Red.DM
Tehnored.TM/11 ex
Dosar nr-
OPINIA SEPARATĂ
Se constată, că reclamanții au calitatea de magistrați în cadrul Tribunalului Hunedoara așa după cum rezultă din scriptele doveditoare aflate la dosarul cauzei.
Potrivit art.1 din legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, salarizarea magistraților și personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, respectiv legea 303/2004.
Potrivit art.2 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică dispozițiile acestei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar. Conform art.3 din același act normativ, funcția de demnitate publică este aceea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Legea nr.154/1998 se aplică și celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege.
Persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr.III din același act normativ.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG134/1999 începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
În OUG nr. 177/2002 la art. 2 s-a prevăzut că pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților în temeiul prezentei ordonanțe de urgență.
Potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, act normativ care a abrogat OUG nr. 177/2002, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal. De asemenea, conform prevederilor art. 3 din același act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței de urgență.
Rezultă că în perioada anilor 2003 și 2004 indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților cât și celor ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite.
Începând cu data de 01.01.2005 majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite nu au mai fost aceleași. Astfel prin OG 9/2005 salariile celor ce ocupau funcții de demnitate publică au fost majorate cu 25% pe când salariile magistraților au fost majorate cu doar 11% potrivit OG 23/2005. de asemenea, pentru anul 2006 majorările salariale au fost de 4% de la 01.04.2006 și 5% de la 01.09.2006 pentru magistrați, potrivit OUG 27/2006, respectiv de 5% de la 01.02.2006 și de 6% de la 01.09.2006 pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică, conform OG 3/2006, pentru anul 2007 de 0% pentru magistrați și de 5%, 2% și 11% pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit OG 10/2007 și pentru anul 2008 pentru magistrați de 4% iar pentru ceilalți de 11% potrivit OG 10/2008.
Valoarea de referință sectorială și a coeficienților pentru magistrați, este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Conform art.3 alin.4 din Constituția României, în anul 2006 statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale. Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respecta până în anul 2005 principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat, trebuie avută în vedere, întrucât în caz contrar, prin actele normative care au apărut anterior, puterea judecătorească s-ar plasa în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.
Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare, fiind diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii cu privire la teoria dreptului câștigat.
Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României, privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilit prin legile menționate mai sus.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 alin.2 privind executarea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit.i se menționează și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
De asemenea, conform art. I pct. 15 din Legea nr. 97/2008, personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești (deci din aparatul puterii judecătorești) beneficiază de salarizarea prevăzută pentru personalul similar din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar acest din urmă personal este salarizat la nivelul aparatului puterii legiuitoare, conform art. 63 alin. 4 din Legea nr. 317/2004. Rezultă faptul că personalul instanțelor judecătorești este salarizat la nivelul Parlamentului, cu excepția magistraților și grefierilor.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Astfel, magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată, cu modificările ulterioare, magistrații nu beneficiară de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de o indemnizație de încadrare lunară brută.
Acest concept se regăsește în conținutul Legii 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, situație în care, pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.
De asemenea, este de reținut și faptul că magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art.3 din Legea 154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.
Din moment ce reclamanții se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de cealaltă categorie în discuție.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii acesteia.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar acordarea indemnizației de 10% nu este justificată de aceste criterii, ci de simplul fapt al apartenenței uneia din cele trei puteri în stat, arbitrar și discriminatoriu ales. Aceasta cu atât mai mult cu cât restul personalului din aparatul puterii judecătorești este salarizat la nivelul corespunzător din aparatul puterii legiuitoare.
În concluzie, prin stabilirea valorii de referință sectorială diferită în ceea ce privește pe magistrați, respectiv persoane care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează această valorii de referință sectorială.
În concluzie, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât li s-a refuzat stabilirea aceleiași valori de referință sectorială ca și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acesteia, ci sub pretextul că aparține unei anumite puteri a statului - a celei judecătorești.
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție; art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, care interzic discriminările; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție, care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust, reclamanții fiind tratați discriminatoriu prin nerecunoașterea drepturilor de salarizare corespunzătoare nivelului puterii legiuitoare, așa cum s-a procedat în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea aceleiași valori de referință sectorială magistraților nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece puterile în stat sunt pe poziție de egalitate și echilibru, iar pe de altă parte în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești s-a recunoscut același nivel de salarizare ca cel al aparatului puterii legiuitoare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, reclamanții depun o muncă de importanță egală cu cea prestată în cadrul celorlalte puteri ale statului.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea unor indemnizații doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului Muncii completat cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului Muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.
În consecință, solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil.
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Astfel, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând seama și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest se arată că debitorul este obligat, dacă se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanta nu a solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.
Ținând seama de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, se apreciază ca întemeiată în parte cererea reclamanților, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
Astfel, urmează a se aprecia ca fiind justă, obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant, a sumelor reprezentând diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, după cum urmează:
- pentru perioada 1 iunie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,5 lei;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 365 lei
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.
De asemenea, sumele mai sus menționate vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.
Asistent judiciar,
- -
Președinte:Mărginean DanielaJudecători:Mărginean Daniela, Nagy Nicoară Cristina Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria
