Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 120/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.120

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.03. 2009

PREȘEDINTE: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 2: Alina Savin Neculai Violeta

ASISTENT JUDICIAR-- -

ASISTENT JUDICIAR-

GREFIER

La ordine fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCJETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că s-a depus la dosar de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație-DNA întâmpinare, cerere de chemare în garanție, de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întâmpinare și cerere de chemare în garanție, după care:

Curtea, invocă din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați, având în vedere că prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.75/2008.

Reprezentantul pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor solicită admiterea excepției invocate.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

CURTEA:

Asupra conflictului de muncă de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr- reclamanții, -, i-au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCJETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând:

Obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale constând în sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, începând cu decembrie 2005 și în continuare, sumă actualizată cu rata de inflație la zi, la data plății efective și la plata dobânzii legale la sumele solicitate potrivit OG nr.9/2000, obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul pe anul 2009, respectiv la prima rectificare de buget de la data pronunțării sentinței, acestei sume.

Având în vedere decizia nr.104/2009 a Curții Constituționale, instanța a invocat la termenul din 25.03.2009 excepția necompetenței materiale a Curții de Apel d e soluționare a cauzei.

Asupra excepției invocate, instanța reține următoarele:

La data sesizării instanței, 16.01.2009 competența era stabilită prin OUG nr.75/2008. Potrivit acesteia, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr.27/2006, precum și potrivit OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

Prin decizia nr.104/2009 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile art. I și II din OUG nr.75/2008 sunt neconstituționale. Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Conform art.31 din Legea nr.47/1992 dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale. Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Prin urmare, dispozițiile art. I și II din OUG 75/2008 sunt suspendate de drept și devin aplicabile dispozițiile art.2 pct.1 lit. c Cod de procedură civilă, potrivit cărora conflictele de muncă se judecă în primă instanță de către tribunale.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu mai are competența materială de a judeca în fond litigii de muncă, ca urmare, va admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și va declina cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați.

Declină competența de soluționare a cauzei civile formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCJETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în favoarea Tribunalului Galați.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 25.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECATOR

Asistenți judiciari

Red.

Dact.

2 ex/2.04.2009 Grefier

Președinte:Mihaela Neagu
Judecători:Mihaela Neagu, Alina Savin Neculai Violeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 120/2009. Curtea de Apel Galati