Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1209/2009

Ședința publică de la 23 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 3: Pop Mirela

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții -, împotriva sentinței civile numărul 470/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că, s-a solicitat judecarea în lipsă și nu sunt alte cererii formulate la dosar împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

În deliberare se constată că, prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr-, prin declinarea competenței de la Curtea de APEL ALBA IULIA, conform sentinței civile nr.92/30.03.2009, urmare a declarării ca fiind neconstituționale a dispozițiilor art. I și II din NR.OUG75/2008, de către Curtea Constituțională, prin Decizia nr.104/2009, reclamanții:, și au chemat în judecată pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA, Tribunalul Sibiu și D solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună:

- obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, reprezentând spor de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, pe perioada 1.10.2006 la zi, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație începând de la data nașterii dreptului și până la data plății precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților;

- obligarea pârâților să acorde reclamanților câte 3 zile în plus, la concediul de odihnă, pe perioada celor 3 ani anteriori introducerii acțiunii.

În motivarea acțiunii lor, reclamanții arată că au calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Avrig și că deși programul de lucru zilnic de 8 ore îl desfășoară în fața calculatorului nu au primit drepturile aferente acestei muncii, așa cum sunt ele încasate de salariații din cadrul Înaltei Curții de Casație și Justiție sau de către alți salariați din alte domenii. Susțin în continuare reclamanții că au fost și continuă să fie discriminați în raport cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari, care ca și ei desfășoară o activitate ce presupune utilizarea calculatorului, și care pentru această activitate primesc sporuri salariale substanțiale, în timp ce personalul auxiliar și funcționarii publici din cadrul instanțelor, nu primesc acest drept.

Prin acest fapt, reclamanții susțin că s-au încălcat prevederile art.1 alin.2 lit.e pct 1. din nr.OG137/2000, fiind astfel îndreptățiți la despăgubiri, constând în plata sporului de lucru la calculator de 15%.

În drept, sunt invocate prevederile art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 privind discriminarea, art.12 din CEDO, Constituția României, art.14 din Legea nr. 56/1996, art.6 alin.2, art.40 pct 2 lit.c, art.142 și art.269 și HG nr. 1028/2006.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Curtea de APEL ALBA IULIA a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neavând temei legal cu privire la sporul de 15%, iar cu privire la acordarea a 3 zile lucrătoare, că reclamanții nu se încadrează în categoriile enumerate de art.142 Codul Muncii.

Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că pretențiile reclamanților nu își au reglementare în nici un act normativ și că temeiul juridic invocat de reclamanți, și anume existența unei situații discriminatorii, arată că prin deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, în ședința din 3 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.1, art.2 și ale 27 nr.OG137/2000 și s-a statuat că instanțele nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatoriii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Totodată, intimatul a arătat că nu se poate vorbi de discriminare, deoarece exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a dispozițiilor legale, care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

Prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesual pasive, față de prevederile nr.OG 137/2000.

Pe fondul cauzei, punctul de vedere al acestei instituții, cu trimitere la prevederile nr.OG137/2000 și la practica CEDO este în sensul că la soluționarea speței, trebuie avut în vedere faptul că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de art.2 alin.1, și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege.

Prin sentința civilă nr.470/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA, Tribunalul Sibiu și

Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamanții, în calitatea de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Judecătoriei Avrig, își fundamentează pretențiile pe discriminarea în raport de cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari care beneficiază de aceste drepturi.

Potrivit nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate- precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.".

Potrivit art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000", exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în " situații comparabile". Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare iar pentru a fi reținut tratamentul diferențiat și injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.

În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.

În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulteriore.

Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.

diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale distincte-magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariații etc.

Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirea dintre aceste grupuri.

Prin urmare, s-a apreciat că cererea reclamanților este nefondată și că se impune respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât aceștia beneficiază de un spor de 15% pentru condiții deosebite de muncă, conform nr.OG8/2007.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999 reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii.

În expunerea motivelor de recurs, au susținut că soluția instanței de fond estre nelegală fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art.304 pct.9 Cod proc.civ.

Sub un prim aspect a susținut că neconstituționalitatea art.1, art.2 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 nu înlătură situația discriminatorie în care se află reclamanții, prin neacordarea acestui spor.

În al doilea rând, a arătat că sporul de 15% pe care îl primesc reclamanții, în temeiul nr.OG8/2007, este diferit ca natură și cauze generatoare astfel încât nu se poate susține că există între ele identitate.

Referitor la zilele suplimentare de concediu de odihnă reclamanții au arătat că instanța a apreciat în mod greșit că nu li se cuvin raportat la dispozițiile Codului muncii deoarece art.142 din acest act normativ reglementează acordarea acestor zile suplimentare de concediu.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma acestor critici precum și sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat, din următoarele considerente:

analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente constată următoarele:

Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Judecătoriei Avrig și își fundamentează pretențiile pe discriminarea în raport de cu alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari care beneficiază de aceste drepturi.

În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulteriore.

În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001). Prin Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.23/2007 și 318/2007, Colegiul Director a reținut că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluției să se încalce principiul egalității.

Totodată Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări.

În același sens, jurisprudența Curții Constituțională este constantă în sensul că" prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative"(Decizia nr. 819/03.07.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 537/16.07.2008).

Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne precum și a normelor europene invocate de reclamanți, un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, ori în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție, pretențiile reclamațiilor se impun a fi respinse ca atare.

Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și de Protocoalele sale".

Legat de cele 3 zile suplimentare de concediu de odihnă se constată, cu referire la dispozițiile art.142 Codul Muncii invocate în recurs, că nu se cuvin reclamanților, așa cum corect a apreciat și prima instanță deoarece aceștia nu se regăsesc în cele trei categorii la care se referă textul de lege. Mai mult, în cazul concediului suplimentar de odihnă, legea prevede că durata sa efectivă se stabilește, între patronat și salariați, fie prin negociere ( sau contract individual de muncă) fie prin reglementare specială. Ori, în cazul reclamanților nu ne aflăm în nici una dintre aceste două situații pentru aceștia să poată solicita 3 zile concediu de odihnă suplimentar.

Față de cele ce preced, se constată că soluția primei instanțe este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții:, și, împotriva deciziei civile nr.470/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul civil nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 23 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.SM

Tehnored.SM/TM/ 2ex

Jud.

Președinte:Doriani Ana
Judecători:Doriani Ana, Stoica Manuela, Pop Mirela

#Judecator Doriani Ana

Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Alba Iulia