Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 125/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIIVLĂ Nr. 125/
Ședința publică de la 13 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Asistenți judiciari
Grefier șef sectie
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra litigiului de muncă intervenit între reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu participarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 2008, când instanța a rămas în pronunțare, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 13 2008.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 5.08.2008 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de drepturi salariale echivalente cu sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 12.11.2004 - 26.09.2005, actualizarea sumei cu indicele de inflație, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanta a funcționat ca grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996 republicată " pentru risc de suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar".
Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele a fost abrogat și art. 47 din legea nr. 50/1996, abrogate ce a fost înlăturată prin art. 41 din OUG27/2006 prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG177/2002.
În aceste condiții, prin motivele acțiunii se arată că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 este și a rămas în vigoare de la apariția actului normativ care-l reglementează alături de celelalte sporuri prevăzute de Legea nr. 45/2007 și, pe cale de consecință el trebuia acordat în continuare magistraților și personalului auxiliar, lucrat ce nu s-a întâmplat.
Totodată, se arată că pin decizia civilă 212/27.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosar 8449/62/07 a fost respinsă acțiunea formulată de aceasta, având ca obiect pretenții salariale echivalente cu sporul de 50%.
Astfel, se invocă discriminarea reclamantei față de colegii săi, ale căror acțiuni similare au fost admise, fiind invocate dispozițiile OG137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - DGFP Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că nu există nici un fel de raporturi juridice între această instituție și reclamantă, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget, dacă nu există o bază legală pentru aceasta. Se invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune în condițiile art. 3 din Decretul 167/1958 și excepția autorității de lucru judecat, în raport cu cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului - al Tribunalului Brașov.
Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de OG137/2000.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a invocat, de asemenea, prin întâmpinarea formulată excepțiile prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 12.11.2004 - 1.08.2005 și excepția autorității de lucru judecat. Totodată, a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestuia de a lua act de obligativitatea efectuării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei. Analizând cererea de chemare în judecată, în raport cu actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța constată că potrivit art. 15 din HG 83/2005, instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea sunt instituții publice, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Având în vedere și dispozițiile Legii 500/2002, instanța reține că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune va fi respinsă în conformitate cu dispozițiile art. 1,3 și ale art. 16 al. 1 din Decret 167/1958, în cauză operând o întrerupere a cursului prescripției prin formularea de către reclamantă a cererii de chemare în judecată, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 10/10.01.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar -.
Excepția lipsei calității procesuale active a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, va fi admisă în raport de dispozițiile OG137/2000, în condițiile în care între acesta și reclamantă nu există raporturi juridice.
Excepția autorității de lucru judecat va fi de asemenea respinsă, în cauză nefiind întrunite condițiile cumulative impuse de art 1201 Cod civil, neexistând identitate de cauză, în cea de a doua cerere de chemare în judecată, întemeiată pe discriminare, în înțelesul OG137/2000.
Prin sentința 10/10.01.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr. -, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta din prezentul dosar și au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 12.11.2004 - 26.09.2005.
Prin decizia civilă nr. 212/27.02.2008, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosar -, au fost admise recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC și respinsă în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Ulterior pronunțării acestei decizii a fost pronunțată de către ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție decizia 21/10.03.2008, un recurs în interesul legii, prin care se stabilește că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000, aprobată prin Legea 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al. 3 teza finală din Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii " este obligatorie pentru instanțe".
Având în vedere hotărârea pronunțată la data de 6.12.2007 de CEDO în cauza "Beian împotriva României" și necesitatea asigurării coerenței și uniformizării practicii judiciare în ce privește aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, Curtea va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Actualizarea sumei acordate conform indicelui de inflație și a dobânzii legale va fi acordată de către instanță în baza dispozițiilor art. 1082 și 1073 Cod civil, deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natură salarială s-a creat părții reclamante un prejudiciu constând în diferența de valoare ca urmare a inflației, precum și în lipsa de folosință a banilor.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție va fi respinsă în raport de obiectul acesteia. respectiv " Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei".
Modul de formulare al obiectului cererii nu permite încadrarea acțiunii de față în cele reglementate de procedura civilă, clasificate atât în funcție de scopul material urmărit de reclamant cât și în funcție de natura dreptului ce se valorifică prin acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâți.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, cu domiciliul în F, str D-na nr. 105, județul B, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, cu sediul în B-. sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV cu sediul în B sr nr. 45, județul B, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV, cu sediul în B,-, județul și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și, în consecință:
Obligă pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pe perioada 12.11.2004 - 26.09.2005.
Obligă pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV să plătească reclamantei sumele ce rezultă din reactualizarea diferențelor de drepturi de natură salarială menționate anterior reactualizate conform indicelui de inflație până la data plății efective.
Obligă pârâții să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Respinge restul pretențiilor reclamantei.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile d ela comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 2008
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Cu votul consultativ al asistenților judiciari
Grefier
Red 11.12.2008
Dact AG 15.12.2008/6 ex
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Daniel Marius Cosma