Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1282/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1282/2009
Ședința publică de la 7 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Pop Mirela
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA, împotriva sentinței civile numărul 1081/LM/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a solicitat judecarea în lipsă și nu sunt alte cererii formulate la dosar împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr-, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Hunedoara, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții în solidar să plătească fiecărui reclamant indemnizația lunară de 10%, din salariul brut, pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, precum și acordarea acestei indemnizații în continuare;
- să fie obligată pârâta de ord.2 să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii lor au arătat că îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Tribunalului Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ, și că potrivit art.15 din Legea nr.50/1996, republicată, judecătorii desemnați, în condițiile legii, să desfășoare activitate în Comisia pentru cetățenie, la Registrul Comerțului, la Comisia de Cercetare a precum și judecătorii sindici, beneficiază de indemnizația lunară de 10%, din salariul de bază brut, dacă participă efectiv la aceste activități.
De asemenea au mai susținut că în situația în care un magistrat este desemnat în două din domeniile enumerate, se acordă indemnizația pentru fiecare activitate desfășurată.
Întrucât fiecare reclamant a desfășurat, prin ordin de serviciu, activități din cele enumerate la art.15 din Legea nr.50/1996, republicată, dispoziție legală rămasă în vigoare deoarece chiar dacă nr.OG83/2000 și nr.OUG177/2002 au abrogat prevederile art.15 din Legea nr.50/1996, prin nr.OUG27/2006 s-a dispus abrogarea în mod expres a nr.OUG177/2002 nu și a Legii nr.50/1996.
Prin întâmpinarea depusă, în condițiile art.115-118 Cod proc.civ. pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată.
În apărare a susținut că cererea reclamanților nu are suport legal deoarece drepturile salariale ale magistraților formează obiectul unor reglementări speciale, care nu prevăd acordarea sporului solicitat. Ori, câtă vreme nu există dispoziții legale în sensul acordării drepturilor salariale solicitate nici în nr.OUG177/2002 și nici în nr.OUG27/2006, pretențiile reclamanților sunt nefondate.
Prin sentința civilă nr.1081/LM/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a admi acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Hunedoara și pe cale de consecință:
- pârâții au fost obligați să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul de bază, actualizate cu indicele de inflație la data plății, corespunzător raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant;
- pârâta de ord.2 a fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță reținut după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamanții îndeplinesc funcția de judecători în cadrul Tribunalului Hunedoara - secția comercială și contencios administrativ și că potrivit art.15 din Legea nr.50/1996 republicată, sunt îndreptățiți să primească indemnizația lunară de 10 % din salariul de bază brut.
Întrucât reclamanții au dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei că au îndeplinit activități din cele enumerate în art.15 din Legea nr.50/1996, republicată, dispoziție legală neabrogată prin nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta Curtea de APEL ALBA IULIAa susținut că prima instanță a judecat cauza fără a observa că pârâta nu are calitate procesuală pasivă și că responsabilitatea exclusivă în domeniul salarizării personalului din sistemul justiției revine ministerului d e resort, ca ordonator principal de credite și nu curții.
Pe fond, recurenți Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA, au susținut că soluția instanței se întemeiază pe aplicarea greșită a dispozițiilor art.15 din Legea nr.50/1996, republicată.
Astfel, au arătat că dispozițiile legale invocate de reclamanți, ca temei juridic al acțiunii, au fost abrogate expres prin nr.OG83/2000 pentru modificarea Legii nr.50/1996, și că începând cu data de 1.01.2003, salarizarea magistraților a fost reglementată de nr.OUG177/2002, act normativ care nu mai prevede sporul solicitat de către reclamanți.
În drept, au invocat art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.cv. precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că ambele recursuri sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Într-adevăr, art.15 alin.1 din Legea nr.50/1996, republicată, prevedea că"Judecătorii desemnați, în condițiile legii, să desfășoare activitate în comisia pentru cetățenie, la registrul comerțului, la birourile de publicitate imobiliară, la comisia de cercetare a averilor, precum și judecătorii-sindici beneficiază de indemnizație lunară de 10% din salariul de bază brut, dacă participă efectiv la aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și procurorii care participă la comisia de cercetare a averilor. În cazul în care un magistrat desfășoară activitate efectivă în două sau mai multe dintre domeniile enumerate, se acordă indemnizație pentru fiecare activitate."
Această prevedere legală a fost însă expres abrogată prin art. I pct.12 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Chiar dacă ulterior, prin nr.OUG177/2002, a fost abrogată nr.OG83/2000, aceasta nu înseamnă repunerea în vigoare Legii nr.50/1996, așa cum a apreciat prima instanță deoarece în conformitate cu prevederile art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată:
"Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament".
Or, în speță, Ordonanța de Guvern nr.83/2000 nu este o ordonanță respinsă prin lege de către Parlament ci, dimpotrivă este o ordonanță aprobată de Parlament prin Legea nr.334 din 6 iulie 2001.
În acest context, este evident că voința legiuitorului, expres și ferm exprimată în cuprinsul Ordonanței de Guvern nr.83/2000 a fost în sensul abrogării art.15 din Legea nr.50/1996, prin care magistraților din instanțe li se acorda un spor de 10% pentru activitățile desfășurate în compartimentele enumerate în acel text de lege.
Ulterior, prin art.50 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr.347 din 10.07.2003, s-a abrogat art.11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare, fără însă a se introduce dispoziții exprese cu privire la acordarea sporului de 10% solicitat de reclamanți.
Totodată, prin art.41 lit. a) din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/2007, s-a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002.
Noul act normativ a înlocuit în totalitate prevederile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea nr.50/1996, fără a face însă referire și fără a dispune cu privire la acordarea acestui spor.
De altfel, în expunerea de motive a nr.OUG27/2006, au fost prezentate avantajele unui sistem unitar de retribuire prin care s-a limitat acordarea de sporuri, numai la cele justificate prin vechimea în magistratură, prin condițiile de muncă vătămătoare, precum și la cel cuvenit prin titlurile științifice. Reglementarea unei indemnizații majorate care să reflecte în mod judicios diferențierile pe nivel ierarhic și corespunzător funcțiilor deținute, a constituit unul dintre obiectivele urmărite prin adoptarea acestui act normativ.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune concluzia că dreptul la sporul de 10% reglementat de art.15 din Legea nr.50/1996, și- produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când, urmare abrogării exprese prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins și nici acordat.
De asemenea, nu se poate susține nici că acest spor constituie un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, în conformitate cu această normă legală:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".
Pentru a fi în prezența unui "bun" în sensul Convenției, acesta trebuie să existe, să fie actual.
Ori, în cazul sporului de 10 % în litigiu, atâta timp cât el a fost abrogat, acesta nu mai subzistă, "a murit" prin intrarea în vigoare a normei legale de abrogare, nefiind deci, un "bun actual" în sensul Convenției.
Pe de altă parte, nu există nici acea "speranță legitimă" cu valoare patrimonială care, așa cum a statuat Curtea Europeană în Cauza Pine Development contra Irlanda și Cauza Păduraru contra România, pentru a intra sub protecția oferită de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului trebuie, fie să se întemeieze pe o prevedere legală, fie să aibă o bază suficientă în dreptul intern, respectiv, o jurisprudență clară, concordantă a instanțelor naționale.
Ori, în cauză, acest spor nu decurge dintr-o prevedere legală ci, dintr-o dispoziție legală abrogată care deci, nu mai există, și nici nu derivă dintr-o jurisprudență constantă a instanțelor naționale.
De altfel, în jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a stabilit că sporurile, adaosurile și alte drepturi salariale suplimentare nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât instituirea și diminuarea acestora, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca și a altor condiții și criterii de acordare țin de competența și de opțiunea exclusivă a legiuitorului (decizia nr.728 din 24.10.2006 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.990 din 12.12.2006), respectiv că, stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (decizia nr.706 din 11.09.2007 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.714 din 23.10.2007).
În raport de cele ce preced se constată că aspectele critice invocate pe fond, de pârâții recurenți, sunt întemeiate, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. coroborat cu art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999, Curtea va admite ca fondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA și pe cale de consecință, se va dispune modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții, și .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca fondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.1081/LM/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr- și în consecință:
(continuarea minutei deciziei civile nr.1282/2009)
Modifică sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Hunedoara.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 7 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.SM
Tehnored.SM/TM-2 ex
Jud.
Președinte:Doriani AnaJudecători:Doriani Ana, Stoica Manuela, Pop Mirela
