Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 131/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 131/2008
Ședința publică de la 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Sebastian Nașcu Mihai Pașca Denisa Ștefan
- - - vicepreședinte Curtea de Apel
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea litigiului de muncă privind pe reclamanții, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL HUNEDOARA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, față de actele și lucrările dosarului instanța lasă cauza în pronunțare pe excepțiile invocate de pârâții CURTEA DE APEL ALBA IULIA și MINISTERUL JUSTIȚIEI în întâmpinări.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr- reclamanții, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL HUNEDOARA și Curtea de APEL ALBA IULIA ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
-obligarea în solidar a pârâților la plata către reclamanți a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată și modificată, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data de 15 11 2004 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, actualizat cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective;
-obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sporului solicitat de la data de 01.10.2000.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Brad.
Potrivit prevederilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși acest articol a fost abrogat prin nr.OUG177/2002, acest ultim act normativ a fost abrogat în totalitate, astfel că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuie acordat în continuare.
Pe de altă parte, chiar dacă art.47 fost abrogat printr-o ordonanță, întrucât acest act normativ este de nivel inferior Legii nr.50/1996, abrogarea contravine dispozițiilor constituționale și prevederilor Legii nr.24/2000 care consacră posibilitatea exclusivă a restrângerii sau limitării unui drept material și/sau subiectiv câștigat doar printr-un act normativ de aceeași forță și putere de dispoziție.
În ceea ce privește pretențiile formulate prin precizarea de acțiune s-a arătat că acestea nu sunt prescrise deoarece dreptul a început să curgă de la data pronunțării deciziei 21/10 03 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale calitate procesuală pasivă are doar Ministerul Justiției. Curtea de APEL ALBA IULIA nu are nici calitatea de angajator al reclamanților și nu are nici o atribuție în privința stabilirii indemnizațiilor asistenților judiciari.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost total și explicit abrogate prin nr.OG83/2000, de asemenea pentru perioada anilor 2000 - 2003 și în parte 2004 se invocă prescripția dreptului la acțiune.
Întrucât toți judecătorii Tribunalului Hunedoaras -au abținut de la judecarea cauzei, C de APEL ALBA IULIA prin Încheierea nr. 14/F/CC/2008 a dispus admiterea cererilor de abținere formulate în cauză și trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Sibiu -Secția civilă, completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.
La termenul de judecată din 23.07.2008, urmare a intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008 Tribunalul Sibiu, în temeiul art. I și II din actul normativ menționat, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare Curții de APEL ALBA IULIA.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, Curtea reține că potrivit art. 43 alin.2 din Legea nr.304/2004, actualizată, președinții curților de apel exercită atribuții de coordonare și control, precum și de administrare a instanțelor din circumscripție, iar potrivit art. 44 din același act normativ are calitatea de ordonatori secundari de credite, răspunzând, conform art. 10 lit. t din Hotărârea nr.387/2005, de aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor și de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget.
instanțelor sunt gestionate de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite conform art. 188 din Legea nr.304/2004, iar conform art.119 din același act normativ, curțile de apel, în calitate de ordonator secundar de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, proiecte în care sunt incluse și drepturile salariale ale magistraților.
Astfel, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare pentru instanțe în calitate de ordonator principal de credite. iar curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, poartă răspunderea folosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către magistrați și personalul auxiliar încadrați în instanțe.
În consecință, în speță, Curtea de APEL ALBA IULIA are calitate procesuală pasivă, dar numai alături de Ministerul Justiției, în sensul că acesta din urmă asigură fondurile necesare pentru instanțe, inclusiv pentru retribuirea magistraților, iar Curtea de Apel efectuează plata drepturilor salariale și face mențiunile legale în cărțile de muncă.
De altfel, trebuie remarcat că și în raport de cel de-al doilea capăt de cerere pârâta are calitate procesual pasivă, având în vedere că aceasta are calitatea de operator al carnetelor de muncă al reclamanților, astfel că excepția invocată va fi respinsă.
În ceea ce privește excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pe perioada septembrie 2000 - 19.11.2004, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției Curtea reține că prin acțiunea de față reclamanții solicită acordarea sporului prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 începând cu luna septembrie 2000, considerând că doar de la pronunțarea Decizia nr. 21/2008 aaî nceput să curgă termenul de prescripție pentru drepturile solicitate.
Prin decizia nr.21/2008 pronunțată de s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Analizând considerentele deciziei menționate se constată că singura problemă de drept asupra căreia s-a aplecat instanța supremă și care a făcut obiectul recursului în interesul legii a fost abrogarea sau neabrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996.
În acest context este evident că nu s-a pronunțat asupra altor probleme cum ar fi termenul de prescripție al formulării unor acțiuni sau repunerea în termenul de exercitarea a acțiunii bazate pe acest text de lege, de asemenea decizia nu are caracter normativ, respectiv nu creează norme juridice pentru a se putea afirma că de la data emiterii ei se drepturi ci ea are rolul de a asigura interpretarea normelor.
În nici un caz nu se poate susține că prin formularea cuprinsă în decizia nr. 21/2008 a potrivit căreia sporul se datorează "și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000" s-a dorit a se stabili că acest drept se va plăti magistraților și personalului auxiliar pe întreaga perioadă cuprinsă între data intrării în vigoare a nr.OG83/2000 și până în prezent.
Ceea ce a stabilit cu forță obligatorie este că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate prin nr.OG83/2000, rămânând în vigoare și producând efecte depline și după acest moment (septembrie 2000).
Faptul că este vorba de un drept supus prescripției rezultă cu claritate din formularea dispozitivului deciziei menționate unde se face referire la "dreptul" la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În acest context, se reține că potrivit art. 1, alin. 1 și 3 din Decretul Lege nr. 167/1958"dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege".
Orice clauza care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă".
De asemenea, la art. 7 alin. 1 din același act normativ se menționează că"prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Acțiunea prin care reclamanții tind la dobândirea acestui drept are natura unui conflict de muncă, art.283 alin. 2 Codul muncii prevăzând că dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de trei ani de la data nașterii dreptului.
Dreptul la acțiune s-a născut la 1 ianuarie 2001, data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, din acest moment putându-se pune în discuție neregularitatea actului de abrogare, aspect cunoscut de reclamanți.
Cauzele în care se suspendă sau se întrerupe cursul prescripției sunt expres și limitativ reglementate la art. 13, 14 și 16 din Decretul Lege nr. 168/1958 și nu se regăsesc în prezenta cauză.
Pârâții nu au recunoscut nici un moment aceste pretenții pentru a se putea reține întreruperea cursului prescripției, iar reclamanții nu au făcut dovada vreunei piedici în promovarea acțiunii, pasivitatea în care s-au aflat datorându-li-se.
Față de cele de mai sus, fiind vorba de prestații succesive, pentru fiecare prestație curgând un termen de prescripție distinct, se apreciază prescrise pretențiile aferente perioadei septembrie 2000-19 11 2004.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea de față reclamanții, judecători în cadrul Judecătoriei Brad, au solicitat acordarea sporului reglementat de art. 47 din Legea nr.50/1996, considerând că acest text de lege nu a fost niciodată abrogat cu respectarea dispozițiilor constituționale.
Ulterior promovării acestei acțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiției a pronunțata decizia nr. XXI/2008 prin care a stabilit cu putere de lege că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Față de dispozițiile art. 329 alin. 3, teza finală Cod procedură civilă, și considerentele deciziei nu se mai impune analizarea de către această instanță a aspectului dacă textul în discuție a fost sau nu abrogat, instanța supremă stabilind expres că acest drept se cuvine și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, astfel că acțiunea reclamanților este întemeiată sub acest aspect.
Având în vedere că reclamanta - s-a aflat în concediu de maternitate în perioada 21.07.2003 - 28.04.2005( perioadă în care a beneficiat de prestații de asigurări sociale și nu era îndreptățită la salariu) cererea acesteia va fi admisă doar începând cu data de 28.04.2005.
În vederea unei reparații totale a prejudiciului suferit de reclamanți prin neplata la timp a acestui spor, instanța va dispune și actualizarea acestor sume în raport de rata inflației dând astfel eficiență principiului ce guvernează răspunderea civilă, respectiv principiul reparației integrale a prejudiciului.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, în calitate de operator în carnetele de muncă ale reclamanților, va fi obligată și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în aceste carnete, conform celor mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției pentru perioada 01.10.2000 - 19.11.2004.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, și - cu domiciliul procesual ale la sediul Judecătoriei Brad, B,-, jud.H împotriva pârâților Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în A I, str. -, nr.1, etaj 2, jud.A, Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, TRIBUNALUL HUNEDOARA cu sediul în D,-, jud.H și în consecință:
Obligă pe pârâți să plătească reclamanților, și pentru perioada 19.11.2004 la zi și pentru pârâta - pentru perioada 28.04.2005 la zi drepturile salariale cuvenite cu titlu de spor de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, precum și în continuare, actualizate de la data scadenței fiecărei plăți și până la achitarea integrală a sumei.
Obligă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din 20.11.2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
- - - -
Cu opinie separată în sensul respingerii
excepției prescripției parțiale a dreptului
material la acțiune și admiterea acțiunii
civile.
Grefier,
- -
Red.
Thred. 9ex.
OPINIE SEPARATĂ
Potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar " pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru". Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 38/2007 s-a recunoscut dreptul magistraților la acest spor de vechime.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 21/2008 magistraților li s-a recunoscut magistraților dreptul la sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică.
Așadar, în baza de calcul a indemnizațiilor magistraților, au fost incluse sporul de vechime de risc și suprasolicitare neuropsihică. Conform dispozitivului nr. 21/2008 aceste ultime sporuri sunt recunoscute "și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000".
Cu privire la aspectul privind termenul de prescripție fac precizarea că, alături de o jurisprudență bogată în sensul acordării acestor drepturi începând cu data de 01.10.2000, pentru considerentele pe care le voi dezvolta în continuare apreciez că termenul de prescripție nu a început să curgă decât din momentul pronunțării, până la momentul pronunțării nu a curs și nu a început să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislație muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă și, bineînțeles, a datei la care ea urmează să se împlinească.
Așadar, în speța dată și dedusă spre competentă și legală soluționare trebuie analizată data de la care începe să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. iar potrivit art. 1886: " Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere."
În esență, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este această dată și nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplică, regula instituită prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, în sensul că ea se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială, edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte, și, bineînțeles, în toate cazurile în care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat (și cu condiția ca dreptul la acțiune corespunzător să fie supus prescripției extinctive), pe de altă parte. În speță dreptul magistraților nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozițiile art. pct. 32 și 42 au fost abrogate în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/2006.
Așadar, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceasta: prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Evident ca pur teoretic putem susține că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, însă unul din principiile fundamentale ale statului de drept îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se creează starea de legalitate. A susține că în vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga în mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare neuropsihică, însemnă pur și simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar și atunci când prin lege se abroga în mod expres anumite drepturi. Este evident ca în acest caz nu se poate alica principiul nemo censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, însă nu se crează o obligația la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales în situația în care se creează premisa de legalitate.
În același timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral (etic), regula începutului prescripției extinctive o dată cu nașterea dreptului la acțiune este cât se poate de naturală, de firească: premisa aplicării efectului sancționator al prescripției extinctive constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situații juridice sau realizarea unui interes legiti. Se poate susține că dreptul la acțiune trebuia exercitat în condițiile în care prin lege s-a abrogat în mod expres un drept? A susține că dreptul la acțiune trebuie exercitat atunci când legea abroga expres un drept înseamnă să se impună justițiabilului mai mult decât o diligență rezonabilă, înseamnă chiar obligarea justițiabilului să intenteze împotriva tuturor actelor normative acțiune preventivă, ceea ce evident că nu poate fi admisibil.
Or, atâta timp cât dreptul la acțiune nu s-a născut încă, nu se poate spune că titularul său este neglijent și, în consecință, nu se justifică nici curgerea prescripției extinctive și, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescripție: stingerea dreptului la acțiune.
În fapt, instituția prescripției extinctive constituie un adevărat instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului care un își exercită drepturile într-un anumit termen, stabilit în mod imperativ de lege.
Trebuie să se rețină că dispozițiile art. I pct. 32 și pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin tehnica de redactare creează în mod evident " aparența de nedrept" cu privire la sporul de risc și sporul de suprasolicitare neuropsihică, prin faptul că abroga în mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În condițiile în care prin lege se abroga în mod expres un drept nu se poate susține rezonabil că persoanele în cauză, respectiv reclamanții, au fost neglijente în valorificarea drepturilor lor. Această idee este întărită de faptul că prin nr. 36/2007 și nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel se precizează că " prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial. În acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoaște dreptului magistraților reclamanți la sporul de vechime, de risc și de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern. Adică actul subsidiar normei principale prin care se abrogă drepturile magistraților pe sporuri. În aceste condiții, orice persoană rezonabilă cercetează în primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternică, că Guvernul când a edictat norma legală a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justițiabilului, implicit reclamanților să cerceteze dacă instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile și limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere și o suspiciune continuă cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continuă cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalitate. Aceasta susținere este inadmisibilă într-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încât cetățenii nu pot fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar această lipsă de suspiciune nu poate fi calificată ca fiind lipsă de acțiune, delăsare sau nepăsare în apărarea drepturilor și intereselor lor, cu atât mai mult cu cât competența verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției și nu cetățenilor.
În aceste condiții, nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data da 01.01.2000, în condițiile în care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiză normală a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară, iar această culpă a statului nu trebuie să priveze cetățeanul de drepturile sale legale și legitime, pe care le-ar fi obținut în lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Dacă legea nu ar fi creat o puternică aparența de nedrept, atunci am fi fost în fața culpei magistraților de lăsare a curgerii termenului de prescripție. Așadar, nu poate fi sancționat un cetățean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpă a statului.
În măsura în care ar fi fost previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate în mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că a început să curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligență în vederea apărării drepturilor și intereselor sale. Însă norma legală nu a fost previzibilă, dovada interpretările diferite data de instanțe.
Având în vedere faptul că drepturile magistraților reclamanți la sporuri au fost abrogate în mod expres prin nr.OG 85/2000 se creează o puternică "aparență de nedrept" prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigențelor de tehnică legislativă specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerințe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant, statuând că " o normă esteprevizibilănumai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita" (Cazul împotriva României, 2000), iar " [. ] cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă" (Cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
În prezenta cauză civilă trebuie constat că textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să își poată conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor, adică să introducă o cerere de reclamare a drepturilor sale în termenul general de prescripție.
Norma legală nu este previzibilă, cu privire la viitorul interdicției dreptului. Este de forța evidenței faptul că în condițiile în care ar fi fost previzibilă o interpretare în sensul celei date de Înalta Curte de Justiție și Casație, atunci fiecare persoană (diligentă) afectată de dispozițiile nr.OG 83/2000 nu ar fi stat în pasivitate, ci ar fi acționat în vederea apărării propriilor drepturi. Or, a fost nevoie de șapte respectiv opt ani pentru clarificarea normei juridice. În acest context, al ambiguităților juridice, al nesiguranței interpretării un poate fi sancționat titularul dreptului, drept care, până la data interpretării oficiale un era recunoscut. Or, dreptul material la acțiune curge de la data recunoașterii dreptului.
În măsura în care s-ar considera ca dreptul la acțiune al reclamanților s-ar fi născut odată cu apariția nr.OG 83/2000 ar presupune, după cum am mai menționat, ca în lipsa previzibilității legii, orice justițiabil ar trebui, în mod preventiv, să introducă cerere de chemare în judecată pentru a nu pierde anumite drepturi, în situația în care, prin interpretarea oficială dată de puterea judecătorească li s-ar naște dreptului care ar fi lipsite de apărare, dacă nu ar fi acționat. Or, o astfel de interpretare este inadmisibilă deoarece ar încălca unul din principiile fundamentale ale unui stat de drept: principiul securității juridice, care ca obiect principal protejarea cetățenilor împotriva efectelor negative secundare ale normei legale.
În speță, unul din efectele negative secundare ale normei legale l-ar constitui privarea celor interesați de dreptul la acțiune, având în vedere faptul că norma legală creează " aparența de nedrept".
Pentru aceste concluzii și motive de fapt și de drept, rezultă fără nici o urmă de îndoială că dreptul la acțiune nu se poate naște decât la data pronunțării nr. 21/2008, cu consecința deplin justă a respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiunea invocată, corespondent perioadei 1.IX.2000 - 23.XI.2005 și admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată de către reclamanți.
Asistent judiciar,
- -
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Alina Lodoabă Sebastian Nașcu Mihai Pașca Denisa Ștefan
