Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1339/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1339/R-CM
Ședința publică din 06 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura
Grefier
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.668 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Cauza a avut termen de judecată la data de 29 septembrie 2009, când s-a întocmit încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, când în urma deliberării s-a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 ianuarie 2009, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL PITEȘTI, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați la plata drepturilor salariale reprezentând 25% din salariul de bază pentru perioada 1.12.2005 - 1.01.2007, până la pronunțarea hotărârii, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora, precum și obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat că, în calitate de judecător la Secția Penală a Curții de APEL PITEȘTI, în perioada 1.12.2005-1.01.2007 și-a desfășurat activitatea în program de permanență, care presupunea ca periodic și consecutiv, după orele de program și în zilele nelucrătoare, să fie disponibilă, eventual să se prezinte la sediul instanței pentru înregistrarea și judecarea unor cauze penale ce presupun urgență deoarece au obiect luarea, prelungirea ori menținerea măsurilor preventive.
Acest program i-a impus obligația de a nu părăsi localitatea pentru ca, în situația în care este solicitată, să se poată deplasa în instanță în cel mai scurt timp și pe cheltuiala sa.
Prin această stare de fapt, a susținut reclamanta că i-a fost restrâns dreptul la libertatea de mișcare, garantat prin legislația internă și internațională, că i-a fost afectat programul pentru petrecerea timpului liber, implicit viața de familie.
Deși potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, de regulă, concediul de odihnă se efectuează în timpul vacanței judecătorești, pentru asigurarea permanenței reclamanta a fost nevoită să fragmenteze acest concediu.
Obligației asigurării permanenței derivând din prevederile Codului d e procedură penală, ale art.53 alin.1 din Constituția României revizuită, ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești îi corespunde dreptul la plata unor sume corespunzătoare pentru restrângerea drepturilor fundamentale.
Prin modalitatea actuală de salarizare reclamanta consideră că este discriminată față de polițiști. Aceștia din urmă beneficiază, potrivit art.11 din nr.OG38/2003 republicată, de un spor de permanență de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ale art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, ale art.13 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât cererea acesteia nu poate fi soluționată de instanțele de judecată care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare.
Se susține că discriminarea la care face referire reclamanta nu rezultă din modul de interpretare și de aplicare a legii și pe fond aceasta nu poate invoca încălcarea dreptului la liberă circulație, aceasta cu atât mai mult cu cât restrângerea acestui drept este necesară și proporțională cu scopul urmărit - înfăptuirea actului de justiție, apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor față de care se dispun măsuri procesuale cu caracter urgent.
Se susține că în ședința din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de către acesta referitor la unele dispoziții din nr.OG137/2000, admițând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, 2 și 27 din această ordonanță.
Cum drepturile solicitate nu sunt prevăzute de lege, nu este justificată nici cererea de înscriere a mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.668 din 23 iunie 2009, respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că reclamanta îndeplinește funcția de judecător în cadrul Secției Penale a Curții de APEL PITEȘTI și potrivit art.5 și următoarele din Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, are îndatorirea de a asigura prin activitatea desfășurată respectarea legii, de a participa la ședințele de judecată stabilite potrivit legii, de a soluționa într-un termen rezonabil cauzele deduse judecății.
În cauzele penale a căror soluționare presupune urgență, cum sunt cele în care se solicită luarea, înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive, reglementate sub aspect procedural de dispozițiile art.136 și următoarele din Codul d e procedură penală, participarea la ședințele de judecată în completele de judecată stabilite potrivit legii impune reclamanților o obligație suplimentară, respectiv pe aceea de a nu părăsi localitatea în zilele stabilite în planificarea de permanență.
Acest program de permanență excede duratei normale a timpului de muncă, ceea ce înseamnă că interdicția de a părăsi localitatea vizează timpul de odihnă dintre două zile de muncă, repaosul săptămânal și chiar vacanța judecătorească.
Este necontestat aspectul că o astfel de obligație îi îngrădește dreptul la liberă circulație și dreptul la viață familială și privată, fiind pusă în imposibilitatea de a-și organiza petrecerea timpului liber în condiții normale.
Un principiu general al salarizării cuprins în art.1 din nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților și în art.2 din nr.OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii din sistemul justiției este acela că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru magistrați, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției.
Indemnizația de încadrare brută lunară se stabilește pentru toți magistrații în raport de nivelul instanțelor sau parchetelor, de funcția deținută și de vechimea în magistratură, așa cum rezultă din prevederile art.3 din nr.OUG27/2006.
Printre celelalte drepturi care se cuvin magistraților se găsesc și acele sporuri/adaosuri care compensează efortul suplimentar pe care îl presupune activitatea desfășurată în anumite condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, etc. - art.7 alin.(1) din nr.OUG27/2006.
Magistrații care soluționează cauze penale în care se dispun/revocă măsuri preventive sau cauze penale care impun urgență sunt în situația diferită față de ceilalți magistrați din perspectiva efortului suplimentar pe care îl presupune îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Prezența în localitate la dispoziția instanței conform planificării de permanență le afectează timpul liber, le îngrădește exercitarea drepturilor fundamentale consacrate de dispozițiile art. 25 și 26 din Constituție.
Restrângerea exercițiului acestor drepturi fundamentale este necesară conform art. 53 din Constituția României revizuită pentru desfășurarea instrucției penale. Măsura însă trebuie să fie nediscriminatorie.
Din acest punct de vedere, judecătorii care soluționează cauze penale ce presupun urgență se află în situație diferită față de ceilalți judecători, cu toate acestea tratamentul salarial este similar.
Pe de altă parte, pentru aceeași obligație de asigurare a permanenței, alte categorii profesionale - de exemplu polițiștii au dreptul la un spor de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații.
Întrucât reclamanta a invocat instituirea unei discriminări în raport cu alte categorii profesionale, s-a reținut că aceasta nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu a lucrătorilor de poliție ori a altor bugetari.
Cele două categorii profesionale supuse analizei, magistrați și polițiști, deși aparțin sectorului bugetar, se bucură de un statut aparte, au legi de salarizare proprii și nu se află în situații similare sau comparabile. Mai mult, potrivit art. 16 din nr.OG 38/2003 republicată, rele prestate peste durata normală a timpului de lucru de polițiștii încadrați în funcții de înalți funcționari publici, funcționari publici de conducere și funcționari publici de execuție se vor plăti cu un spor din salariul de bază, după cum urmează: 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale de lucru; 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaos săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta -.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, solicitându-se reanalizarea cauzei și față de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă.
1. Instanța de fond a pronunțat o sentință lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art.4, 16 și 20 din Constituția României, art.6 alin.3 din Codul muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În mod nejustificat instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, fără să aibă în vedere că art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.1 din Protocolul nr.12 adițional, tratamentul salarial aplicat reclamantei este o încălcare a principiului egalității în drepturi consacrat de Constituția României revizuită.
De asemenea, o reparație integrală a prejudiciului suferit prin excluderea reclamantei de la plata acestui drept presupune și actualizarea drepturilor bănești cuvenite corespunzător indicelui de inflație, conform art.164 pct.4 din Codul muncii.
2. Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
În prima parte a motivării instanța de fond constată întemeiate pretențiile reclamantei, arătând că judecătorilor care soluționează cauze penale le revine obligația suplimentară de a nu părăsi localitatea în zilele stabilite în planificarea de permanență, afectându-i-se timpul de muncă, timpul de odihnă, repaosul săptămânal și chiar vacanța judecătorească, fiind în situație deosebită față de ceilalți magistrați, reținându-se că pentru aceeași obligație polițiștii au dreptul la un spor de 25%.
În considerentele aceleiași hotărâri se găsește o motivare contradictorie, în sensul că reclamanta nu poate beneficia de sporul solicitat deoarece nu este prevăzut în nr.OUG27/2006 care reglementează drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor, iar pe de altă parte, acest spor nu face obiectul dispozițiilor art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Nu s-a avut în vedere că art.4 și 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, iar în ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii și nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002 și modificată prin Legea nr.27/2004.
De asemenea, hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine de natura pricinii, astfel că în paginile 3 și 4 din hotărâre se vorbește de sistemul de salarizare al magistraților, despre indemnizația de 10% pentru magistrații din mediul rural, în situația în care obiectul cauzei este cu totul alta.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Examinând actele dosarului în lumina dispozițiilor legale și având în vedere susținerile reclamantei din recurs, instanța reține următoarele:
Obiectul acțiunii de față îl constituie obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând 25% din valoarea salariului de bază.
Instanța de fond a respins acțiunea formulată, reținând că reclamanta a invocat instituirea unei discriminări în raport cu alte categorii profesionale, respectiv lucrătorii din poliție și alți bugetari.
În considerentele sentinței se arată că magistrații care soluționează cauze penale în care se dispun măsuri preventive sau cauze penale care impun urgență sunt în situație diferită față de ceilalți magistrați din perspectiva efortului suplimentar pe care îl presupune îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Programul de permanență excede duratei normale a timpului de muncă, iar interdicția de a nu părăsi localitatea le îngrădește dreptul la liberă circulație și la viață familială și privată.
S-a reținut, de asemenea, că pentru orele prestate peste durata normală de lucru, polițiștii încadrați în funcții, funcționarii publici de conducere și funcționarii publici de execuție sunt plătiți cu un spor la salariul de bază de 75% pentru primele două ore și 100% pentru orele următoare, precum și pentru orele lucrate în zilele de repaos săptămânal sau în zilele în care, potrivit reglementărilor în vigoare, nu se lucrează, potrivit art.16 din nr.OG38/2003 republicată.
S-a precizat că un asemenea spor nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare pentru magistrați.
Rezultă astfel că instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, reținând existența discriminării față de polițiștii care efectuează ore suplimentare prin aceasta calificându-se greșit obiectul acțiunii.
Procedând în acest mod instanța nu a analizat fondul cauzei și anume existența unei discriminări a reclamantei față de acordarea altor categorii de salariați, a drepturilor salariale reprezentând sporul de 25% pentru asigurarea permanenței ce derivă din prevederile Codului d e procedură penală, pronunțând hotărârea atacată cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit art.312 alin.5 Cod pr.civilă, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad.
Față de această dispoziție procedurală cu caracter imperativ este evident că pe lângă cazurile reglementate expres prin art.81 alin.2 lit.a și b din Legea nr.168/1999, în accepțiunea prevederilor art.82 din aceeași lege, se mai impune trimiterea cauzei spre rejudecare și atunci când prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.
Aceasta întrucât, pentru asigurarea unui echilibru funcțional în activitatea jurisdicțională pronunțarea asupra fondului cauzei și stabilirea situației de fapt rămâne în sarcina instanțelor de fond, iar instanța de recurs nu poate fi decât o instanță de control judiciar cu structură specifică în dreptul de cenzură.
În speță, cum instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului cauzei privind discriminarea invocată de reclamantă, se impune admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în Rm.V, str.G-ral nr.8, -,G,.3, județul V, împotriva sentinței civile nr.668 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,- și CURTEA DE APEL PITEȘTI,-, județul
Casează sentința și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./08.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura
