Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 136/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.136/2010
Ședința publică de la 28 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vesa Nicoleta JUDECĂTOR 2: Fiț Carmen
- - - JUDECĂTOR 3: Crețoiu Victor
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.1220/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA sub dosar civil nr- reclamanții și au chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL SIBIU, TRIBUNALUL ALBA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților:
1. să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu următoarele date:
- din data de 01.09.2006 pentru reclamanta
- din data de 01.09.2005 pentru reclamantul
și în continuare sume care să fie actualizate în raport cu indicele de inflație de la data solicitată și până la data plății efective a drepturilor bănești
2. Curtea de APEL ALBA IULIA să fie obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților;
3. Paratul Ministerul Economiei si Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanții arată că în scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost edictate mai multe acte normative, menite să ofere categoriilor de persoane ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la astfel de informații.
Astfel, potrivit art. unic pct. 1 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate." Astfel, judecătorii militari beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară.
De asemenea, in temeiul dispozițiilor art.15 alin.1 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut ca sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Totodată, potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr.656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.405/2002, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
In temeiul rt. 231. alin. 3 OG nr.137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "entru p. păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, personalul din aparatul Consiliului primește lunar un spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului., tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențialitate.
Conform art. 15 alin. 1 si 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328 din 24 august 2005 pentru aprobarea Codului d eontologic al judecătorilor și procurorilor, "judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate. În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament."
Potrivit rt. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 republicata privind statutul judecătorilor și procurorilor, onstituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
Potrivit rt. 149 alin.(2) lit. e din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, constituie abateri disciplinare ale personalului auxiliar de specialitate:
e) nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
Pentru a fi in situația unei fapte de discriminare, trebuie sa existe doua situații comparabile la care tratamentul aplicat sa fi fost diferit., tratamentul diferențiat trebuie sa urmărească sau sa aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice.
Astfel, pe de o parte, judecătorii militari, precum si membrii Consiliului Director al CNCD, beneficiază de un spor de confidențialitate de până la 15% din solda lunară/indemnizație, iar judecătorii civili (care controlează inclusiv actele CNCD) și personalul auxiliar de specialitate nu beneficiază de un astfel de spor, deși nerespectarea confidențialității lucrărilor reprezintă o abatere disciplinara.
Acest fapt determina incidenta unui tratament discriminatoriu, ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței si exercitării, in condiții de egalitate, a dreptului la remunerarea pentru păstrarea confidențialității unor date.
Art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sistemul european de protecție având în vedere și această sursă, care completează Convenția, formând un bloc de convenționalitate și ale căror dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român, potrivit art. 11 și 20 din Constituția României, prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
In temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, în vigoare de la 1 aprilie 2005, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare, întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior.
In baza art. 21 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, aduse prin Legea nr. 48/2002, nr.OG 77/2003 si Legea nr. 27/2004, in toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin înscrisul depus la dosar (21) a arătat că potrivit articolului 14 privind interzicerea discriminării, O a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se introduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Pentru ca o faptă să fie calificată ca faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
Existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție și referință.
Existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2, alin. 1 din OG nr. 137/2000 republicată.
Susține de asemenea că nu are competența materială de a se pronunța cu privire la sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, învederând că nu are calitatea de ordonator principal de credite și nu există un raport juridic obligațional intre pârât și Ministerul Justiției ( 27).
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinarea formulată (45) solicită a se constata că prezenta acțiune este neîntemeiată și pe cale de consecință să se dispună respingerea acesteia, susținând că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul reclamanților de a primi spor de confidențialitate, aceștia reprezentând o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea 303/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin lege specială.
Cu privire la starea de discriminare invocată de reclamanți arată că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată (fila 12) pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA solicită admiterea acțiunii în limita deciziei nr. 46/2008 a ICCJ.
Prin sentința civilă nr. 66/2009 Curtea de APEL ALBA IULIAa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.
Reclamanții au depus la dosar Hotărârea nr.489/13.07.2006 și 290/10.08.2005 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care fac dovada calității de magistrat.
La termenul de judecată din data de 30.09.2009 reclamanții, și au formulat cerere de renunțare la judecată, conform art.246 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.1220/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a CNCD și
Acțiunea a fost admisă, fiind obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Alba să plătească în favoarea reclamanților, corespondent raportului de serviciu sumele reprezentând drepturile salariale cu titlu spor de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația brută lunară pentru perioada 01.09.2006 - 30.09.2009 pentru reclamanta și pentru perioada 28.03.2007 - 01.04.2009 pentru reclamantul și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și TRIBUNALUL SIBIU să plătească în favoarea reclamantului, corespondent raporturilor de serviciu, drepturile salariale cu titlul de spor de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația brută lunară pentru perioadele 01.09.2005 - 28.03.2007 și 01.04.2009 - 30.09.2009 și în continuare, sume ce urmează a fi indexate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților conform sentinței.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului CNCD și pârâtul MFP ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților -, și.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 Cod Procedură civilă instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea fondului cauzei.
Astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se rețin următoarele:
Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă în acest context că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în care se solicită obligarea la plata unor drepturi constând în sporul de confidențialitate, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor conform art.137 pr.civilă, acțiunea fiind respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instanța a admis- având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din OG nr.137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât, ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Prin urmare instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Reclamanții și au calitatea de judecători, conform Hotărârii nr.489/13.07.2006 și 290/10.08.2005 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care fac dovada calității de magistrat.
Potrivit art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, magistrații au obligația să păstreze secretul profesional, confidentialitatea în legatură cu lucrările care au acest caracter.
Cu privire la cererea magistraților din cadrul instanțelor judecătorești de recunoaștere a sporului de confidențialitate s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia nr. 46/2008 în cadrul unui recurs în interesul legii.
Prin decizia sus menționată, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit - în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora - că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Conform art. 329 alin 3 Cod de Procedură Civila dezlegarea dată problemelor de drept soluționate pe calea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Având în vedere această dispoziție legală, precum și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia nr. 46/2008 pronunțată in cadrul unui recurs în interesul legii prevederilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților, se reține ca acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată, urmând a fi admisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.
În expunerea de motive arată că la data de 12.11. 2009 intrat în vigoare Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Conform art.4 alin1 din anexa VI la lege judecătorii beneficiază, printre altele, de sporul de confidențialitate în procent de 5 % din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 12.11.2009 sporul de confidențialitate este de 5 %, iar de la 01.01.2010 de 10% și va fi inclus în indemnizația de încadrare brută lunară. În aceste condiții se impune modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capătului ce cerere privind acordarea sporului după data de 12.11.2009.
Pronunțând hotărârea recurată, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege,o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Deși J s-a pronunțat prin Decizia 46/15.12.2008 în sensul că magistrații au dreptul la un spor de confidențialitate în cuantum de 15% la data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că ÎCCJ nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora. De la această dată, constatându-se o ingerință de nepermisă a puterii judecătorești în sfera prerogativelor puterii legislative și executive, Decizia 46/2008 a ÎCCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Recurentul apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond este lipsită de temi legal în ceea ce privește drepturile acordate pentru perioada anterioară datei de 12.11.2009. Magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar situația lor neputând fi considerată comparabilă cu cea a personalului militar sau funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. În situația lor, confidențialitatea apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariului nefiind o condiție de validitate a cestei obligații.
Anterior intrării în vigoare a legii salarizării viitoare nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală întrucât aceasta nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare, cu precizarea că nu au calitatea de angajator pentru judecători pentru a putea fi obligată la plata drepturilor bănești în discuție.
Deliberând asupra recursurilor de față funcție de criticile formulate din oficiu potrivit prevederilor art.304 ind.1, Curtea constată următoarele:
Recursurile sunt nefondate.
Prima instanță a admis cererea formulată de reclamanți, obligând pârâții să le acorde sporul de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioadele solicitate și pe viitor sumele urmând a fi indexate cu indicele de inflație.
Este adevărat că la data de 12.11.2009 a intrat în vigoare Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru magistrați stipulându-se sporul de confidențialitate de 5% din indemnizația brută lunară începând cu 12.11.2009 și până la 31.12.2009 și de 10% începând cu 01.01.2010.
Este de notorietate faptul că aceste dispoziții legale se aplică la instanțele din întreaga țară obligând pârâții la plata sporului în discuție și pe viitor, prima instanță a avut în vedere intervenția legiuitorului în reglementarea sporului în discuție, lucru care s-a realizat prin Legea 330/2009 intrată în vigoare la data de 12.11.2009, dată de la care, inclusiv reclamanților din prezenta cauză, li se aplică dispozițiile legale ale acestui act normativ, sentința recurată nemaiproducând efecte pentru viitor, împrejurare față de care nu se impune modificarea ei în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare, așa cum neîntemeiat solicită pârâtul recurent.
Contrar susținerilor pârâtului, acordând reclamanților sporul în discuție, prima instanță nu a depășit atribuțiilor puterii judecătorești.
Astfel, prin Decizia nr. 46/15.12.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă a statuat că magistrații au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară.
Potrivit art. 329 alin. 3 cod proc. civ. deciziile pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe în ce privește dezlegarea dată problemelor de drept.
Aplicând, la speța dedusă judecății, norma legală în spiritul interpretării date de instanța supremă, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci, dimpotrivă a îndeplinit atribuțiile de aplicare a legii consfințite de art. 124 din Constituția României și art. 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judecătorească.
Cu referire la deciziile Curții Constituționale este de menționat faptul că acestea nu produc efecte cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de în exercitarea atribuțiilor conferite de art. 324 cod proc. civ. Efectele deciziei Curții Constituționale nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a fi înfăptuite în viitor de către autoritățile implicate în conflictul de natură constituțională. Ca atare, decizia invocată de recurent, nr. 838/27.05.2009 nu înlătură efectele Deciziei nr. 46/2008 pronunțată de în recurs în interesul legii.
În acest sens, Curtea Constituțională reține expresiv conținutul considerentelor sale că " potrivit competențelor sale expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și din Legea 47/1992, acesta asigură,pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice.
de temei este și susținerea recurentului în sensul că, anterior intrării în vigoare a legii salarizării unitare nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției, situație în care acesta nu s-ar cuveni magistraților.
Drepturile și obligațiile magistraților sunt reglementate de Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Codul muncii dispune în art. 39 alin. 2 lit. f că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul Deontologic al magistraților aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, republicată.
Spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile publice care gestionează informațiile clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
Sporul de confidențialitate pentru magistrați nu este prevăzut în Legea 50/1996, OG83/2000, Legea 56/2006 sau OUG177/2002.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național și în contractele de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate si unități.
În acest sens, în decizia amintită statuează că sporurile la salariul ( indemnizația de bază ) trebuie sa fie acordate tuturor salariaților, atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective, situație care se referă și la sporul de confidențialitate.
A accepta susținerile pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților ar însemna acceptarea unei situații discriminatorii în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, ale art. 1-3 din nr.OG 137/2000 și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, așa cum de asemenea se menționează în decizia amintită.
În mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA. Astfel, potrivit art. 43 alin. 2 din Legea 304/2004 președinții curților de apel exercită atribuții de coordonare și control ale instanțelor din circumscripție, iar potrivit art. 44 alin. 21 din același act normativ au calitatea de ordonatori de credite, răspunzând, conform art. 10 lit. ț din Hotărârea 387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești și de folosirea, conform legii a sumelor primite de la buget.
Ministerul Justiției și Libertăților asigură fondurile necesare pentru instanțe, în calitate de ordonator principal de credite,iar curțile de apel,în calitate de ordonatori secundari de credite, poartă răspunderea folosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către personalul încadrat în instanțe.
De asemenea, potrivit art. 64 alin. 1 lit. a din Hotărârea 387/2005, curțile de apel, prin intermediul referentului de la compartimentul personal, completează și ține la zi carnetul de muncă pentru întregul personal al instanțelor din circumscripție.
Față de cele ce preced, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate în conformitate cu prevederile art. 312 cod proc. civ. Curtea va respinge ca nefondate recursurile de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.1220/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01. 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.CV
Tehnored. M/16 ex
Jud.
Președinte:Vesa NicoletaJudecători:Vesa Nicoleta, Fiț Carmen, Crețoiu Victor