Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 137/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 137/2008
Ședința publică din 24 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - -JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- -- asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - -grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care față de actele și lucrările de la dosar instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra acțiunii civile de față,
Constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la această instanță sub dosar nr- reclamanții:, și i-a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției B, Curtea de APEL ALBA IULIA și Ministerul Finanțelor Publice solicitând:
1. obligarea primilor doi pârâți să calculeze și să plătească drepturile salariale, reprezentând diferența între coeficienții de modificare ce se aplică grefierilor (inclusiv grefieri-informaticieni, grefier-statisticieni și grefieri documentariști) cu studii medii și coeficienții de multiplicare ce se aplică gefierilor arhivari și grefierilor registratori începând cu luna ianuarie 2007.
2. Acordarea în continuare a acestor drepturi până la prevederea lor și pentru grefierii arhivari si grefierii registratori-în legea specială de salarizare
3. Obligarea Finanțelot Publice la alocarea fondurilor necesare acestor drepturi.
Pentru opozabilitate se solicită citarea în cauză al Consiliului Național al Discriminării
În motivarea acțiunii lor reclamanții susțin că dețin funcția de grefier-arhivar la instanțele din județul A și consideră că sunt discriminați la salarizare, în raport cu grefierii cu studii medii în ceea ce privește coeficienții de multiplicare ce se aplica acestora din urmă.
În drept, sunt invocate prevederile OG nr. 8/2007, Legii nr. 567/2007, art. 6, alin. 2 Codul Muncii, OG nr. 137/2000 aprobata prin Legea nr. 48/2002 modificataă prin Legea nr. 27/2004, art. 20 din Constituția României si Declarația Universala a Drepturilor Omunlui.
Se atașează în justificarea acțiunii practică judiciară: sentința civila nr. 1146/2008 a Tribunalului Harghita și sentința civila nr. 306/2008 a Tribunalului Mureș (filele 4-24).
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca neîntzemeiată întrucât tinde la modificarea actelor normative și acordarea altor drepturi dedcât cele stabilite prin lege (fila 25).
Pâratul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP Aad epus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, motivând că între Ministerul Justriției ca și ordonator principal de credite si MEF nu există nici un raport juridic de obligație sau de despăgubire. În acest sens se invocă dispozițiile Legii nr. 500/2002 și Ordinul comun nnr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C/2008 (filele 26-27).
CNCD a depus punctul de vedere arătând că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul art. 14 din CEDO atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Totodată se arată că această instituție nu are calitate procesuală pasivă in cauză față de atribuțiile ce îi sunt conferite de legiuitor prin OG nr. 137/2000 (filele 39-43).
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată arătând că modul de stabilire prin lege a unor drepturi nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării depășind cadrul legal reglementat prin OG 137/2000. În acest sens se invoca deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în ședința din 3.07.2008. De asemenea, se arată că pretențiile reclamnților privind acordarea pentru viitor a acestor drepturi sunt nefondate, nefiind prevăzute de legislația în vigoare, astfel încât prin acordarea unor atare drepturi instanța ar depăși limitele puterii judecătorești (filele 44-48).
La dosar s-a depus adeverința nr. 1361/A/24.11.2008 eliberata de Curtea de APEL ALBA IULIA pentru a se dovedi calitatea de grefier arhivar al rerclamanților in cauză (fila 65).
CURTEA, nalizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, constată următoarele:
Prealabil, analizării fondului pricinii, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor lipsei calității procesual pasive care s-au invocat și care se impun a fi ridicate în cauză.
Astfel, în ce privește Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se constată că aceasta este întemeiată, deoarece, potrivit art.16-20 din nr.OG137/2000, această instituție este abilitată și investită să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul țări, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de acest act normativ și ca atare nu este subiect de drept al raportului obligațional în cauză.
Este de menționat că prin nr.OUG 75/2008 s-a modificat nr.OG 137/2000, așa încât potrivit art. V din acest act normativ sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei autorități. În acest context acțiunea promovată de reclamanții față de această parte urmează a fi respinsă, pe excepția lipsei calității procesual pasive.
De asemenea, conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În speță, se solicită obligarea la plata unor drepturi rezultate din lege și din contractul de muncă, iar cererea reclamanților a declanșat un litigiu de muncă la care se referă art.282 din Codul Muncii.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a D, precum și a Ministerul Economiei și Finanțelor, acțiunea urmând a fi respinsă față de aceste părți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane care nu au calitate procesual pasivă.
Pe fondul pricinii față de pârâți Ministerul Justiției-ordonatorul principal de credite și Curtea de APEL ALBA IULIA -angajatorul și ordonatorul secundar de credite, pretențiile reclamanților sunt întemeiate.
Astfel, aceștia indeplinesc funcția de grefier arhivar în cadrul Curții de APEL ALBA IULIA, conform adeverinței nr. 1361/A/24.11.2008 eliberata de angajator (fila 65).
Începând cu luna ianuarie 2007 legea specială de salarizare aplicabilă personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este OG nr. 8/2007 ordonanță care a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007. Potrivit art. 3, alin. 1 din acest act normativ salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectoriala și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
Potrivit art. 3, alin. 4, din același act normativ coeficienții de multiplicare pentru stabilirea salariului de bază sunt prevăzuți la litera a) din anexele nr. 1a, 1b și 1c.
Prin modificările intervenite însă, în statutul acestui personal ca efect al art. 1 și 2 din Legea nr. 567/2004, arhivarii și registratorii au fost integrați în corpul profesional al grefierilor, aceștia făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.
Din analiza statutului grefierilor arhivari și a celor registratori rezultă faptul că acesta este identic cu al tuturor celorlalți grefierilor, sub aspectul numirii in funcție, al promovării, al suspendării din funcție, al derogarii detașării, al transferului, al drepturilor și al îndatoririlor profesionale, al răspunderii profesionale. Sub aspectul atribuțiilor concrete de serviciu ale grefierilor este de reținut faptul că legiuitorul nu a operat nici o diferențiere de salarizare între grefierii cu studii medii, indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni sau grefieri documentariști (anexele nr. 1 la OG nr. 8/2007).
Deci reclamanții se află sub aspectul analizat într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii, așa încât nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării coeficienților de salarizare corespunzătoare profesiei.
Așa fiind, într-o atare situație, sunt incidente dispozițiile art. 6, alin. 2 Codul Muncii care consacră pentru toti salariații principiul ca pentru munca egala egală și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod egal, principiu ce se regăsește și în dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la remunerație echitabilă și satisfăcătoare).
În același sens sunt:
art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare fără nicio distincție)
art. 14 din Convenția Europeana privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această conventie (care interzic discriminările);
art. 4 din Carta Socială Europeana revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.
art. 165 si art. 155, coroborat cu art.1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială fără discriminări, restrângeri sau limitări),
art. 2, art. 16, alin. 1, art. 53 si art. 41 din Constituția României (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii)
Toate aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art. 17, alin. 1 din OG 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul Muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea de fața se vizează a fi întemeiată.
Nu poate fi retinută nici apărarea pârâților privind depășirea puterii judecătorești, deoarece acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul Muncii care garantează dreptul la despăgubire inclusiv pentru discriminările în munca.
Față de cele ce preced, curtea va admite ca legală și temeinică acțiunea față de pârâți Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA, în sensul obligării acestora la plata în favoarea fiecărui reclamant a despăgubiri bănești egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate și cuvenite acestora în funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut pentru grefieri cu studii medii și respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamanți, diferențe calculate începând cu luna ianuarie 2007 și în continuare, iar pentru reclamanta până la data de 15.10.2008-data încetării raportului de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor prin DGFP
Admite acțiunea formulată de reclamanții, toți cu domiciliul procesual ales în AIs tr.- nr.1 jud.A împotriva pârâților Ministerul Justiției,cu seidul în B- sector 5 și Curtea de APEL ALBA IULIA, cu sediul în AIs tr.- nr.1 și în consecință;
Obligă pârâții să plătească fiecărui reclamant despăgubirile bănești egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate cuvenite acestora în funcție de treapta profesională și coeficientul de multiplicare prevăzut pentru grefieri cu studii medii și respectiv, drepturile salariale primite efectiv de reclamanți, diferențele calculate începând cu luna ianuarie 2007 și în continuare, iar pentru reclamanta pentru perioada 1.01.2007 - 15.10.2008.
Respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor Publice cu sediul în B- sector 5, prin DGFP A cu sediul în A I- jud.A și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B--3.2,sector 1.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24.11. 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria
- - - -
Asistenți judiciari
- - - -
Grefier,
- -
Red. DA
Tehnored.TM/ 2 ex
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria