Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 140/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 140/
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță Izabela Mușat
Asistenți judiciari: - -
-
Grefier:
Pe rol fiind judecarea litigiului de muncă privind pe reclamanți, - - și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat pentru reclamanții, - - - și, lipsă fiind pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor și participantul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesual pasive a MEF, apărătorul reclamanților solicită respingerea acestei excepții întrucât acest pârât în prezenta cauză are calitate și ca pârât și chemat în garanție. MEF are obligația de a aloca fondurile necesare din bugetul de stat.
În ce privește excepției de inadmisibilitate invocată de chematul în garanție MEF, lasă la aprecierea instanței.
Instanța deliberând, respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de acest pârât prin întâmpinarea aflată la fila 142 dosar pentru următoarele motive:
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor justifică calitatea procesual pasivă întrucât acest minister execută dispozițiile legii bugetare și îi revine sarcina de a face propuneri, de a elabora proiectul legii bugetului de stat, precum și a legilor de rectificare, conform art.28 Legea 500/2002. Acest pârât are obligația de a vira fonduri de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, tocmai în recunoașterea calității pe care însuși acest pârât și-o invocă în cadrul întâmpinării formulate, respectiv "rolul de a răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite".
De asemenea respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de acesta prin întâmpinarea depusă la fila 147 dosar, întrucât în litigiile de muncă, dispozițiile codului d e procedură care reglementează cererea de chemare în garanție nu limitează formularea acestei cereri în funcție de natura litigiilor.
Calitatea procesual pasivă a MEF în raport de cererea inițială urmează a fi analizată odată cu fondul.
Instanța acordă cuvântul față de cererea de introducere în cauză a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, formulată în întâmpinare la fila 132 de pârâtul MP.
Apărătorul reclamanților solicită respingerea cererii întrucât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV nu are legătură în prezenta cauză cu reclamanții. Reclamanții își desfășoară activitatea la Biroul Teritorial Brașov și ordonatorul de credite este Parchetul de pe lângă ÎCCJ Reclamantul este delegat la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, însă figurează în aceeași instituție ca și ceilalți reclamanți.
Instanța respinge cererea formulată în cadrul întâmpinării Ministerului Public cu privire la introducerea în cauză a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în calitate de ordonator secundar de credite, întrucât potrivit înscrierilor din carnetele de muncă ale reclamanților rezultă că sunt în raporturi juridice cu Direcția Națională Anticorupție, astfel că ordonatorul de credite este Parchetul de pe lângă ÎCCJ și nu există raporturi juridice între reclamanți și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Întrebat fiind de către instanță, apărătorul reclamanților, arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța în baza art.150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, susținând că până la această dată, există practică judiciară cu privire la acordarea acestui spor și există și o hotărâre pronunțată în recurs în interesul legii.
Solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 17.2008 reclamanții, - - - și au chemat in judecata pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de drepturi salariale echivalente cu sporul de 50% din salariul de bază brut începând cu data de 13.XII.2007 la zi și pentru viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legala până la data achitării.
De asemenea se solicită obligarea la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de munca al fiecărui reclamant și obligarea MEF la fondurilor necesare plății drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții au funcționat ca procurori, respectiv grefier ( -) în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DNA - Serviciul Teritorial Brașov.
Potrivit dispozițiilor art. 47din Legea 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar"
Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele a fost abrogat și art. 47 din legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din OUG27/2006 prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG177/2002.
În aceste condiții, prin motivele acțiunii se arată că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 este și a rămas în vigoare de la apariția actului normativ care-l reglementează alături de celelalte sporuri prevăzute de Legea nr. 45/2007 și, pe cale de consecință el trebuia acordat în continuare magistraților și personalului auxiliar, lucru ce nu s-a întâmplat.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea acțiunii arătând că actuala lege de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate este nr.OUG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007 iar acest act normativ nu cuprinde în nici unul dintre articolele sale dispoziții de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Coroborând dispozițiile OUG8/2007 la cele cuprinse în decizia nr. 21/2008 a, pârâtul consideră că acordarea acestui spor se poate realiza numai până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2007 însă nu și pentru viitor.
De asemenea, același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a MEF pentru ca în cazul admiterii acțiunii să se includă în bugetul de stat sumele solicitate prin acțiune.
Prin întâmpinarea formulată de se invocă lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte având în vedere că nu există nici un fel de raporturi juridice între această instituție și reclamanți iar, pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
De asemenea, se invocă inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție pentru lipsa unei obligații de garanție legală sau contractuală între MEF și reclamanți.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art. 285 raportate la cele ale art. 281 din legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea reține următoarele:
Reclamanții au avut calitatea de procurori, respectiv grefier în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Brașov.
Prin sentința civilă nr.1389/13.12.2007 a fost admisă în parte acțiunea acelorași reclamanți, fiind respinse pretențiile ulterioare datei la care s-a pronunțat respectiva sentință. Din considerentele hotărârii rezultă că reclamanții au dreptul la o acțiune ulterioară pentru despăgubirile ivite după pronunțarea hotărârii astfel că această sentință nu are putere de lucru judecat pentru pretențiile ulterioare datei de 13.12.2007.
Cu privi re la excepțiile invocate, curtea s-a pronunțat înainte de închiderea dezbaterilor.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța apreciază că pretențiile solicitate prin acțiune sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii la data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al 3 teza finală din Codul d e Procedură Civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii "este obligatorie pentru instanțe". Ori,problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate mai sus prin decizia nr. 21/2008 a,astfel încât acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului prezentei.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și "pentru viitor", curtea reține că aceasta cerere este întemeiata deoarece drepturile salariale constituie prin excelență " prestări periodice" în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate "înainte de termen".
Excepțiile prevăzute de art 110 Cod procedură civilă, fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu-și îndeplinește de bună voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie inutilă de procese distincte pentru fiecare "" scadentă., această excepție procesuală are menirea de a preîntâmpina păgubirea creditorului prin așteptarea îndeplinirii fiecărui termen al prestației periodice iar hotărârea obținută poate fi executată doar în perioada în care temeiul pretențiilor (contractul sau legea) este în vigoare iar debitorul este ținut de acesta
Actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație și a dobânzii legale va fi acordată de către instanță în baza dispozițiilor art. 1082 și art. 1073 cod civil deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natură salarială s-a creat părții reclamante un prejudiciu constând în diferența de valoare ca urmare a inflației precum și în lipsa de folosință a banilor.
Actualizarea debitului si plata dobânzii legale constituie doua drepturi distincte care se cuvin de la data nașterii dreptului principal iar restricția prevăzuta de art. 1088 Cod Civil nu se aplica obligațiilor rezultând din fapte juridice si din lege, cum este cazul in speța.
Cererea de obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant va fi admisă în baza dispozițiilor art. 1 - 8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
De asemenea, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să vireze fondurile necesare achitării drepturilor solicitate
În acest sens curtea reține că potrivit HG nr. 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art. 131 pct.1 din Legea 303/2004 activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
Ca urmare a admiterii acestui capăt de cerere din acțiunea reclamanților apare ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție a MEF, cerere formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ prin care se solicită aceleași lucruri, astfel încât această cerere va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții, - - - și, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Brașov,-, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă ÎCCJ - Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în B, sector 1,--81 și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul ales la reprezentantul în teritoriu DGFP B, B- - nr.7 jud.
Obligă pârâții 1-2 să plătească reclamanților drepturile salariale echivalente sporului de solicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 13.XII.2007 la zi și pe viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant.
Obligă pârâtul MEF să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Respinge cererea de chemare în garanție a MEF, cerere formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 10 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Cu votul consultativ al asistenților judiciari;
- - -
Grefier,
Red: CȘ/11.12.2008
Dact: MD/15.12.2008 - 10 ex.
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță Izabela Mușat