Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 145/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 145
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi Liliana
Asistent Judiciar -
Asistent Judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanții, -, și -, pârâți fiind: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, Ministerul Justiției a depus întâmpinare și răspuns la excepția invocată de instanță la termenul anterior privind necompetența materială a instanței în soluționarea cauzei.
Reclamantele nu au răspuns la excepție, deși au fost citate cu această mențiune.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată la termenul anterior privind necompetența materială a instanței în a soluționa cauza.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 882/45/9 octombrie 2008, reclamantele, - și au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași solicitând obligarea acestora la încheierea anuală pentru fiecare reclamantă a asigurărilor pentru risc profesional, pentru viață, sănătate și bunurile afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acesta, în limita veniturilor pentru anii lucrați în aceste funcții de către reclamante, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate, conform dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 republicată, sub sancțiunea aplicării unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere pentru fiecare reclamant.
Motivează reclamantele că au calitatea de judecători la Judecătoria Răducăneni, beneficiind astfel de dispozițiile art. 78 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 republicată, care prevăd că judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional, realizată din fondurile bugetare ale înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor și procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării Naționale, pentru viață, sănătate și bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucrați în aceste funcții, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.
Deși alin. 3 al aceluiași articol stipulează că "asigurarea prevăzută la alin. 1 se realizează în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii", la mai mult de 3 ani de la intrarea în vigoare a actului normativ nu a fost adoptată încă hotărârea de guvern care să reglementeze condițiile în care magistrații beneficiază de asigurare.
Pasivitatea Guvernului României nu poate lipsi de efecte juridice textul legal imperativ reprodus anterior întrucât, așa cum prevede art. 3 din Decretul nr.31/1954, "drepturile civile sunt ocrotite de lege și pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic și social", iar dreptul la asigurare recunoscut de către legiuitor magistraților prin art.78 al. l din Legea nr. 303/2004 republicată constituie un bun al acestora în interesul art. l din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată prin Legea nr. 30/18.05.1994 potrivit căruia "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiilor generale ale dreptului internațional".
Într-adevăr, noțiunea cu caracter autonom de "bun" a căpătat în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului valențe din ce în ce mai ample, existând o noțiune de bunuri în sensul larg, care implică aplicabilitatea art. l din Protocolul nr. 1 și care acoperă două aspecte: bunuri actuale (în sens mai restrâns, dar mult mai larg decât accepțiunea din dreptul intern, fiind incluse și diversele drepturi) și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde să aibă cel puțin "o speranță legitimă" de a obține dreptul de a se bucura efectiv de dreptul de proprietate, în conținutul termenului de bun înglobându-se noțiunea de valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească (Hotărârea Prințul - II de Liechtenstein contra Germania din 12 iulie 2001, Hotărârea Van Marle contra Olandei din 26 iunie 1986, Hotărârea Gaus und GmbH contra Olandei din februarie 1995).
Nu se poate conchide, însă, că neadoptarea până în prezent a unei hotărâri care să prevadă normele de aplicare, este de natură a nega dreptul magistratului la beneficiul despăgubirii prevăzute de art. 78 alin. 1, întrucât acesta - dreptul - derivă direct din lege.
Mai mult decât atât, normele de tehnică legislativă prevăd instituțiile suspendării și abrogării ori, în cauză, nu există nici un act normativ care să fi suspendat sau abrogat dispozițiile art. 78 alin. 1 din legea 303/2004. Invocarea faptului că nu exista norme de aplicare a dispozițiilor arătate mai sus echivalează cu o prevalare de instituția suspendării, ceea ce e inacceptabil, în lipsa unui act normativ care să suspende dispozițiile respective. De altfel, nu poate invoca în apărare propria culpă, (inițiativa elaborării actului normativ aparținea )
În aceste condiții, concluzionează reclamantele, intervenția instanțelor de judecată este singura modalitate juridică prin care pot obține valorificarea drepturilor lor legitime, pentru a putea beneficia și în fapt, iar nu doar în drept, de protecția specială recunoscută de legiuitor în considerarea riscurilor specifice ce decurg din exercitarea profesiei de magistrat, aceasta cu atât mai mult cu cat Statul Român a acționat deja în judecată unii judecători, printr-o acțiune în regres in baza art. 507 Cod procedură penală.
Totodată, arată instanței că societățile de asigurare nu încheie asigurări pentru risc profesional cu magistrații care doresc sa se asigure (facultativ) motivând că nu au acest "pachet" de asigurări.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii.
Art. 78 din Legea nr. 303/2004 nu avea în vedere contracte de asigurare tipice încheiate de ordonatorii de credite ori de judecători/procurori cu societăți de asigurare (asigurări directe), în acest din urmă caz cu decontarea de către ordonatori a primelor de asigurare plătite de aceștia, ci de o formă de asigurare prin efectul legii, care operează doar în cazul producerii unuia din riscurile asigurate.
Textul invocat (în prezent modificat) în susținerea pretențiilor are în vedere plata unor despăgubiri ca efect al asigurării prin efectul legii, despăgubiri ce se acordă doar în urma producerii unui prejudiciu dacă viața, sănătatea sau bunurile magistraților sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de APEL IAȘI în soluționarea cauzei.
Excepția este fondată din următoarele considerente:
Conform art. I alin. 1 din nr.OUG 75/2008, Curtea de Apel soluționează în primă instanță cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulat de personalul salariat potrivit nr.OUG 27/2006 și OG nr. 8/2007, cu modificările ulterioare.
În speță, se solicită obligarea pârâților la încheierea anuală a asigurărilor pentru risc profesional, pentru vârstă, sănătate și bunuri afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Obiectul cauzei se încadrează în prevederile art. 281 Codul muncii, fiind un conflict cu privire la executarea contractului de muncă.
Reclamantele nu sunt titularele unor contracte de muncă și, în lipsa unor reglementări speciale, conform art. 295 alin. 2 Codul muncii, prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Raportat acestor considerente, cauza este de competența în primă instanță a Tribunalului Iași, conform art. 284 Codul muncii și art. 2 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă.
Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art. 158 Cod procedură civilă Curtea de Apel va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale Curții de APEL IAȘI.
Declină în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantele, - și cu domiciliul ales la Judecătoria Răducăneni, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL IAȘI cu sediul în I,- și TRIBUNALUL IAȘI, cu sediul în I, strada -, nr. 25.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 25 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,
GREFIER,
Red. /11.12.2008
Tehnored.
15.12.2008-02 ex.
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Nelida Cristina Moruzi Liliana
