Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 149/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie,Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ NR.149/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
ASIST. JUD. - - -
- - -
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă, având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție", formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care.
Având în vedere că prin cererea aflată la fila 18 dosar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii civile de față instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată cu nr- la ribunalul Bacău, reclamanta, domiciliată în B,-, jud.B a chemat în judecată civilă pe pârâții Ministerul Public B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligați:
- pârâții Ministerul Public B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, ordonatori de credite, la recunoașterea și plata sporului de vechime în muncă, pentru perioada 09.05.2006 - 03.2007 actualizate cu indicele de inflație;
- pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă;
- pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la includerea în buget a sumelor necesare plăților drepturilor salariale pretinse.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat faptul că îndeplinește funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău și nu beneficiază de spor de vechime în muncă.
A invocat, astfel, reclamanta faptul că acest spor a fost prevăzut de art.12 din Legea nr.52/1991.
După modificările intervenite prin nr.OG83/2000, art.30 din Legea nr.50/1996 a fost completat în sensul că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică magistraților.
Însă, conform art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă, sintagma din nr.OG83/2000 nu este aplicabilă, întrucât printr-un act normativ de nivel inferior (ordonanță a Guvernului) a fost modificat un act normativ de nivel superior (lege) fapt inadmisibil.
Cum nr.OUG177/2002 nu a mai prevăzut acest drept, dar nici nu l-a abrogat expres, cererea de acordare a acestui spor, în condițiile anterior menționate, este întemeiată.
A mai invocat reclamanta dispozițiile art.1, 2 lit.i din nr.OUG137/2000, republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii principiilor și discriminării.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Ministerul Economiei și Finanțelor reclamanta a învederat că aceasta subzistă în temeiul art.1 din nr.OUG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002.
În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.
În cauză, pârâtul Ministerul Publica formulat cerere de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B pentru a fi obligat în situația admiterii acțiunii, să adopte proiectul de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei.
Prin întâmpinare, același pârât a invocat:
- excepția necompetenței materiale a instanței întrucât, în conformitate cu dispozițiile art.36 alin.1, 2 din nr.OUG27/2006, competența de soluționare revine Curții de APEL BACĂU;
- în cauză, s-a promovat recurs în interesul legii, soluționat prin decizia nr.XXXVI a
În temeiul art.II alin.2 din nr.OUG75/20.06.2008 Tribunalul Bacăua declinat competența de soluționare a cauzei Curții de APEL BACĂU ca instanță de fond.
Prin notele de ședință depuse la 24.09.2008 pârâtul Ministerul Publica invocat netemeinicia acțiunii în raport de decizia Curții Constituționale nr.821/2008 care a constatat neconstituționalitatea art.2 alin.1, art.11, art.27 din nr.OUG137/2000, temeiuri juridice pe care, printre altele, reclamanta și-a întemeiat acțiunea.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
1) Referitor laexcepția necompetenței materialea instanței invocată de pârâtul Ministerul Public se reține că aceasta este neîntemeiată.
În speță, reclamanta revendică un spor de natură salarială, aferent drepturilor pe care aceasta le încasează de la ordonatorii de credite, în îndeplinirea obligațiilor ce rezidă din contractul său de muncă.
Pe cale de consecință, litigiul dedus judecății, fiind un litigiu de muncă în sensul art.1-3, art.5, art.6 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, acesta se soluționează potrivit dreptului comun atât sub aspectul competenței materiale cât și a celei teritoriale, astfel cum menționează art.70 și următoarele din textul normativ invocat, coroborat cu dispozițiile art.2 alin.1 lit.a Cod procedură civilă, privind instanța sesizată.
Având însă în vedere dispozițiile exprese ale nr.OUG75/2008, art.I, art.II derogatorii de la dreptul comun în ceea ce privește litigiile având ca obiect drepturi de natură salarială ale personalului din sistemul justiției, instanța competentă material și teritorial a soluționa pricina este Curtea de APEL BACĂU.
2) În ce priveștefondul litigiului, se constată că acțiunea privind plata sporului de vechime în muncă și efectuarea mențiunilor aferente în carnetul de muncă este întemeiată.
Astfel, prin decizia nr.XXXVI/7.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, statuând asupra recursului în interesul legii promovat de Procurorul general al României, recurs având în vedere recunoașterea sporului de vechime în muncă pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți de la și personal asimilat magistraților, s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, art.I pct.32 G: nr.83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002, art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000, că "judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiat și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Pe cale de consecință, având în vedere funcția reclamantei, și anume aceea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, decizia în interesul legii anterior menționată, obligatorie conform dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, precum și dispozițiile art.1 pct.1 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, coroborat cu art.133 din Legea nr.304/2004, republicată și Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată împotriva pârâților Ministerul Public B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, acesta din urmă fiind obligat și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului.
Se va respinge acțiunea împotriva Ministerul Economiei și Finanțelor în contextul admiterii cererii de chemare în garanție a acestuia, în sensul că, având în vedere atribuțiile acestuia conform Legii nr.500/2000 și obligațiile ce îi revin conform nr.OG22/2000, cu modificările ulterioare, acesta va fi obligat să vireze Ministerul Public sumele necesare acordării dreptului revendicat de reclamant.
Suma datorată reclamantei va fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data plății efective, întrucât prejudiciul suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale și intervalul cuprins între data scadentă a plății și data plății efective, nu se poate imputa creditorului obligației de plată.
Având în vedere cele anterior arătate, instanța, va respinge ca nefondată excepția invocată, va admite acțiunea împotriva pârâților ordonatori de credite, precum și cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția necompetenței materiale.
Admite acțiunea civilă, având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție", formulată de reclamanta, cu domiciliu în B,-, jud.B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Obligă pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând spor vechime începând cu 09.05.2006 și până la 30.03.2007 drepturi care vor fi reactualizate cu rata inflației la data plății.
Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău să efectueze în carnetul de muncă al reclamantei mențiunile corespunzătoare privind sporul de vechime.
Respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chematul în garanție să vireze către pârâtul Ministerul Public fondurile necesare plății sumelor acordate.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 noiembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Gioni Popa
- - - -
Asistenți judiciari,
- - Grefier,
- -
red.sent.
tehnored./9.12.2008/7 ex.
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Gioni Popa