Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1493/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1493
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în municipiul S,-, județul S, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B,-, sector 5,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAșiParchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, ambii cu sediul în municipiul S,-, județul S,Direcția Națională Anticorupție, cu sediul în municipiul B,- - 81, sector 1, prin reprezentanții lor legali și de intervenienții în nume propriu, nel, -,toți cu domiciliul ales la sediul S,-,. IV, județul S, împotriva sentinței civile nr.1364din 15 iunie2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru pârâtul recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, lipsă fiind reprezentanții celorlalți pârâți recurenți, intervenienții recurenți, reprezentanții pârâtului intimat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, precum și reclamanții intimați, -, -, -, -, -,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAa solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Totodată a solicitat admiterea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție și respingerea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr-, reclamanții, intervenienți în nume propriu, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE B, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM B, chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, pentru perioadele de activitate, astfel:
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de
referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de
referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de
referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de
referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de
referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de
referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de
referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG 10/2007, și în continuare,
actualizată cu rata inflației precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant.
Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că fac parte din personalul din sistemul justiției, conform Legii nr. 50/1996 și nr.OUG 27/2006, enunțând principiul consacrat prin art. 1 din legea enunțată, conform căruia, "salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească".
Reclamanții au evocat și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
S-a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din nr.OG 134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Au susținut reclamanții că, potrivit art.1din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alineatul 2 din același act normativ prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie bază de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare, grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte funcții de execuție".
În cauză au formulat cerere de intervenție în nume propriu numiții, nel, - și, reiterând aceleași motive ca și în cererea principală formulată de reclamanți.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că, parte dintre reclamanți nu mai sunt salariații pârâtului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile solicitate pentru perioada 1.01.2005 - 5.12.2005, cu motivarea că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se supune termenului general de prescripție de 3 ani, așa cum prevede art. 166 alin. 1 din Codul muncii, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii, ca nefondată.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, susținând că, prin art.1din Legea nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că, pentru magistrați și pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, salariile de bază se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege, aplicabile de drept și personalului salarizat conform acestei reglementări.
S-a mai invocat faptul că, prin Legea nr. 347/2003, a fost aprobată nr.OUG 177/2002, dar art. 2 fost modificat, în sensul că indemnizația pentru magistrat se stabilește pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în grupa 1 la prezenta ordonanță de urgență, în același sens fiind și dispozițiile art. 3 din OUG nr. 27/2000.
S-a mai susținut că, întrucât prin nr.OUG 27/2006, au fost abrogate dispozițiile OUG nr. 177/2002, precum și prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și a personalului de specialitate juridică asimilat magistraților din Legea nr. 50/1996, nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile și salariile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
S-a mai invocat că, potrivit Legii nr. 154/1998, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, beneficiază de o indemnizație fixă și nu în baza unei valori de referință sectorială, că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 347/2003, magistrații și personalul auxiliar de specialitate au beneficiat de majorarea valorii de referință sectorială, conform nr.OG 23/2005, iar salarizarea, astfel cum a fost stabilită prin reglementările enunțate, nu contravine dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 303/2004, respectiv art. 74, care prevede că "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", întrucât s-au avut în vedere drepturile salariale reglementate prin dispozițiile legale în vigoare la acel moment.
Pârâtul a mai susținut faptul că, ulterior, prin lege specială, respectiv OUG nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007 și nr.OG 8/2006, aprobată prin Legea nr. 247/2007, drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor, precum și a personalului auxiliar de specialitate au fost majorate cu 40%, prin mărirea coeficienților de ierarhizare prevăzute pe grad de instanță și prin acordarea sporului de vechime, iar principiul echilibrului celor trei puteri în stat nu presupun reglementarea salariilor în mod egal.
Pârâta Direcția Națională Anticorupție B, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile solicitate pentru perioada 1.01.2005 - 5.12.2005, cu motivarea că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se supune termenului general de prescripție de 3 ani, așa cum prevede art. 166 alin. 1 din Codul muncii, iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
Deosebit de aceasta, a înțeles să formuleze cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru ca, în cazul admiterii acțiunii, să se dispună ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite și Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea inițierii și adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Aceeași cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor a formulat și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aceeași motivare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu are calitatea de ordonator de credite, iar raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 76 din 10.02.2009, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secția civilă, conform deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 13.03.2009, sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 1364 din 15.06.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA; admisă excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată de pârâți; constatat prescris dreptul la acțiune al reclamanților pentru perioada 1.01.2005 - 3.12.2005 și respins pretențiile aferente acestei perioade ca fiind prescrise; admisă în parte acțiunea; au fost obligați pârâții să plătească reclamanților diferențele salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzut de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzut de lege pentru funcțiile de demnitate publică, astfel:
- pentru perioada 4.12.2005 - 31.01.2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport de valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus; a fost admisă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul; admisă excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată de pârâți; constatat ca fiind prescris parțial dreptul la acțiune al intervenienților pentru pretenții aferente perioadei 1.01.2005 - 7.01.2006 și respinsă cererea privind pretențiile aferente acestei perioade ca fiind prescrise; au fost respinse pretențiile formulate de intervenienți aferente perioadei 8.01.2006 - 31.12.2007, ca nefondate și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit preambulului nr.OUG27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art. 2 din nr.OUG 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Cu toate acestea, în Anexa 1 la.OUG nr. 27/2006, a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
In cauză, s-au invocat dispozițiile nr.OUG27/2006, conform cărora, valoarea de referință sectorială a fost stabilită la suma de 257 lei, sumă rezultată dintr-o necorelare legislativă, întrucât, la data emiterii acestui act normativ, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, era stabilită la valoarea de 312,3 lei, aplicabilă pentru perioada 1.02.2006 - 31. 08.2006.
S-a constatat, așadar, că, deși prin art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a fost consacrat principiul potrivit căruia, drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile expres prevăzute de acest act normativ, iar conform art. 38 din Codul muncii - aprobat prin Legea nr. 53/2003, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunor tranzacții, renunțări sau limitări, drepturile salariale, astfel cum au fost reglementate la nivelul valorii de referință sectorială pentru funcționarii de demnitate publică, aleși și numiți, au fost în mod nejustificat diminuate, fără nici o justificare, cu încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție și dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, jurisprudența CEDO stabilind în mod constant că noțiunea de bun, în sensul art. 1 din Protocol adițional nr. 1 la Convenție include și drepturile salariale.
Și jurisprudența internă, în soluționarea unor conflicte de muncă privind indemnizațiile aplicabile magistraților, a stabilit în mod constant că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, în cadrul autorităților legislative și executive, consfințind astfel principiul fundamental al statului de drept privind egalitatea și separația puterilor în stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intervenienții, nel, - și, solicitând modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii de intervenție așa cum a fost formulată.
Au arătat recurenții că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că discriminarea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul constă în faptul că, deși, în condițiile legii, din punct de vedere salarial, sunt asimilați magistraților, câtă vreme aceștia din urmă se consideră discriminați, prin aplicarea diferită a unui act normativ, această discriminare va exista și față de ofițerii de poliție judiciară din cadrul
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 și 8 și art. 3041Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, recurenții au depus la dosar, în copie: decizia nr. 2647 din 24.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- ( 7 - 16); sentința civilă nr. 2365 din 22.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- ( 17 - 19).
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
A arătat recurentul că magistrații și personalul auxiliar nu fac parte din categoriile de personal care ocupă funcții de demnitate publică și, prin urmare, nu li se poate aplica sistemul de salarizare stabilit de Legea nr. 154/1998.
Mai arată recurentul că între sistemul de salarizare al reclamanților - intimați, reglementat de nr.OG 27/2006 și nr.OG 8/2007 și sistemul de salarizare stabilit prin Legea nr. 154/1998 există foarte multe deosebiri.
Apreciază recurentul că, prin admiterea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, fără a avea temei legal, s-a adăugat la lege și au fost depășite limitele puterii judecătorești.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A arătat recurentul că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public la plata drepturilor bănești reprezentând diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor normative incidente, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 8, 9 și art.3041Cod procedură civilă.
A declarat recurs și pârâta Direcția Națională Anticorupție, arătând că prima instanță s-a pronunțat cu privire la cererea intervenienților de acordare a valorii de referință sectorială fără a fi competentă material a soluționa cauza, întrucât litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, angajat al unei autorități publice centrale, sunt de competența curților de apel.
Mai arată recurentul că anexele la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică nu enumeră funcțiile de judecător sau procuror celor care beneficiază de prevederile actului normativ respectiv, în speță valoarea de referință sectorială similară funcțiilor de demnitate publică.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 Cod procedură civilă.
A depus recurentul la dosar, în copie, sentința civilă nr. 699 din 25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr- (fila 41-42).
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că nu justifică în cauză calitate procesuală pasivă.
A arătat recurentul că aparține ordonatorului principal de credite competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară, conform procedurii prevăzute de lege, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Finanțelor Publice.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin hotărârea atacată.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Față de aceste considerente, urmează ca instanța, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Prin art. 50 din OUG177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților au fost abrogate dispozițiile art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilată, potrivit legii, acestora, din Legea 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.
Art. 11din Legea 50/1996 prevedea că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prevederilor prezentei legi.
De asemenea, art. 2 alin. 1 din OUG177/2002 dispunea că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Prin Legea nr. 347/2003 pentru aprobarea OUG177/2002, alin. 1 al art. 2 din OUG177/2002 a fost modificat, în sensul că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1.
Prin nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal din sistemul justiției au fost abrogate OUG177/2002, prevederile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Înaltei Curți de Casație și ale magistraților asistenți cuprinse în Legea nr. 56/1996 și dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea 154/1998, precum și orice alte dispoziții contrare (art. 41 din OUG27/2006).
Față de aceste considerente, reține instanța că dispozițiile legale care prevedeau că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă au fost abrogate.
Art. 74 alin. 2 din Legea 303/2004, privind salarizarea judecătorilor și procurorilor, prevede că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.
De asemenea, art. 60 alin. 1 și 4 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, prevăd că, pentru activitatea desfășurată, personalul de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege, salarizare care se stabilește prin lege specială.
Actul normativ special prin care au fost stabilite drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor este OUG27/2006, aprobată prin Legea 45/2007, iar pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este nr.OG 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007.
De asemenea, principiul separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească, în cadrul democrației constituționale, consacrat de Constituția României nu implică o salarizare egală a reprezentanților acestor trei puteri.
Potrivit OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pa bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infecție, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice (art. 2 alin. 1).
Or, reglementarea în mod diferit a drepturilor salariale pentru diferite categorii socio-profesionale nu reprezintă o formă de discriminare în înțelesul mai sus arătat.
De asemenea, reține Curtea că, prin deciziile nr. 818, 819 și 820 din 3.07.2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 al. 3 și art. 27 al. 1 din OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinde în alte acte normative.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9, 3041și art. 312 al. 3 Cod procedură civilă, urmează ca instanța să admită recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava și să modifice în parte sentința civilă atacată, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea reclamanților.
Art. 78 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului dispune ca dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și alte acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
Art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede că Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, reglementează în art. 10 competența materială de fond după două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului ilegal și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale ce fac obiectul actului administrativ contestat.
este o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă dispune ca procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale se judecă de curtea de apel în primă instanță.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3, art. 312 al. 3 și art. 312 al. 6 teza I Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să admită recursul intervenienților și al Direcției Naționale Anticorupție, în sensul casării parțiale a sentinței civile atacate, în ce privește soluționarea cererii de intervenție și va trimite această cerere, spre soluționare în primă în instanță, Secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal al Curții de APEL SUCEAVA.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat deintervenienții în nume propriu, nel, -, Mariuși depârâta Direcția Națională Anticorupție, împotriva sentinței nr. 1364 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalului Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Casează parțial sentința atacată, în ce privește soluționarea cererii de intervenție.
Trimite această cerere, spre soluționare în primă instanță, Secției comerciale și de contencios administrativ și fiscal a Curții de APEL SUCEAVA.
Admite recursurile declarate depârâții Ministerul Public - Parchetele de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceavaîmpotriva aceleiași sentințe civile nr. 1364/15.06.2009 a Tribunalului Suceava.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea reclamanților, -, -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Ministerul Economiei și Finanțelor B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Direcția Națională Anticorupție B, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerului Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
18.12.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Sas Laura
