Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 15/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15/M Dosar nr-

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță judecător

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu Izabela Mușat

Asistent judiciar: - -

Asistent judiciar:

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta). 1.în contradictoriu cu pârâțiiMINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție".

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reclamantei () și a pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța unește cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.07.2004 - 28.03.2005, invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare.

Având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.

CURTEA:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 28 martie 2008, reclamanta a chemat in judecata pe pârâții TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de drepturi salariale echivalente cu sporul de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu luna iulie 2004 și până la 31 decembrie 2006 și în continuare.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanta a funcționat ca grefier în cadrul Judecătoriei Sector 2 B, iar din data de 1 ianuarie 2007 s-a transferat la Judecătoria Brașov.

Potrivit dispozițiilor art. 47din Legea 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar"

Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele a fost abrogat și art. 47 din legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din OUG27/2006 prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG177/2002.

În aceste condiții, prin motivele acțiunii se arată că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 este și a rămas în vigoare de la apariția actului normativ care-l reglementează alături de celelalte sporuri prevăzute de Legea nr. 45/2007 și, pe cale de consecință el trebuia acordat în continuare magistraților și personalului auxiliar, lucru ce nu s-a întâmplat.

Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Justiției se invocă excepția prescripției pentru pretențiile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii.

Pe fond, Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art. 285 raportate la cele ale art. 281 din legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.

Analizând actele și lucrările dosarului curtea reține următoarele:

Reclamanta a avut calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei sector 2 B, iar din data de 1 ianuarie 2007 fost transferată la Judecătoria Brașov.

În ceea ce privește excepția prescripției, curtea reține că potrivit art. 166 și art. 283 Codul Muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge " de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin Decretul - Lege nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul Muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.

În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de 50% începe să curgă de la data la acre acest drept pretins a fost abrogat și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamanta neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției.În cazul de față, momentul din care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OUG nr. 177/2002 care a înlăturat sporul de 50% pentru magistrați. Reclamanta nu poate pretinde că a fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.

De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul Muncii, este necesară " o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.

Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea supusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 28 martie 2008, astfel încât pretențiile cuprinse între 1.07.2004-28.03.2005 vor fi respinse ca prescrise.

În ceea ce privește fondul cauzei instanța apreciază că pretențiile solicitate prin acțiune sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii la data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 329 al 3 teza finală din Codul d e Procedură Civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii "este obligatorie pentru instanțe". Ori,problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate mai sus prin decizia nr. 21/2008 a,astfel încât acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului prezentei.

Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății ulterioare datei de 1 ianuarie 2007, Curtea reține că aceste pretenții sunt nefondate în raport de pârâții chemați în judecată, întrucât după această dată reclamanta s-a transferat la Judecătoria Brașov, astfel încât are posibilitatea de a introduce o nouă acțiune în contradictoriu cu această instanță.

Față de aceste considerente, acțiunea reclamantei va fi admisă în parte, urmând ca pretențiile aferente perioadei 1 iulie 2004 - 28 martie 2005 să fie respinse ca prescrise iar pretențiile ulterioare datei de 31 decembrie 2006 vor fi respinse întrucât după această dată reclamanta nu a mai avut raporturi de muncă cu pârâții 2 și 3.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.07.2004 - 28.03.2005.

Admite în parte acțiunea reclamantei (fostă ), cu domiciliul în B- -2,.A,.14, jud. B în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției cu sediul în B- sector 5, Curtea de APEL BUCUREȘTI cu sediul în B- sector 4, TRIBUNALUL BUCUREȘTI cu sediul în B- sector 3 și Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B-, sector 5 și în consecință;

Obligă pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale echivalente cu sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută lunară de încadrare pentru perioada 28.03.2005 - 31.12.2006.

Respinge restul pretențiilor.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

- -

GREFIER,

Red./21.01.209

Tehnoredact./23.01.2009/ 7 ex.

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Anca Pîrvulescu Izabela Mușat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 15/2009. Curtea de Apel Brasov