Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 152/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 152/R/2010
Ședința publică din 25 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, --, precum și de recurentul împotriva sentinței civile nr. 2746 din 15 octombrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, și pe pârâții MINISTERUL JUSTITIEI, TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție indexări 2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 ianuarie 2010, pârâtul intimat Ministerul Justiției a trimis prin fax întâmpinare, care a fost trimisă și prin poștă la data de 22 ianuarie 2010.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs reclamanții recurenți și recurentul au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct.2 pr.civ.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentului, având în vedere că acesta nu a formulat acțiune la fondul cauzei.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2746 din 15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, --, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL CLUJ având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții fac parte din categoria magistraților, desfășurându-și activitatea în cadrul Judecătoriei D e j, unitate bugetară finanțată de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate și de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării, instanța reține că prin Deciziile nr. 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale a României - referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1), (3) și (11) și <LLNK 12000 137131 302 27 45>art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s- admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în Dosarul nr- al Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și în Dosarul nr- al Tribunalului Iași - Secția civilă și constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere Deciziile nr. 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale a României de strictă aplicabilitate, dar și faptul că obiectul dedus judecății îl reprezintă pretenții legate de existența unei discriminări, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei hotărâri, și reclamanții, au declarat recurs prin care au solicitat în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În sprijinul motivului de casare, s-a invocat neîndeplinirea procedurii de citare cu reclamanții în fața primei instanțe.
În sprijinul motivului de modificare s-a susținut că Deciziile nr.819, 820 și 821/2008 ale Curții Constituționale nu sunt incidente în cauză, deoarece prin acțiunea formulată s-a solicitat plata de despăgubiri potrivit dreptului comun în materie de muncă (art.269 raportat la art.295 alin.2 Codul muncii ).
De asemenea, s-a apreciat că prin neîncadrarea indexărilor salariale, reclamanții sunt desemnați în raport de celelalte categorii profesionale, fiind încălcate Protocolul nr.12 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art.20 din Constituție, precum și dispoziții cuprinse în tratate internaționale ce prevalează în raport cu dreptul intern.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând inadmisibilitatea acțiunii în raport de efectele Deciziei nr.838/2009 a Curții Constituționale și inaplicabilitatea OG nr.10/2007 în situația reclamanților, care nu sunt discriminați în raport de beneficiarii OG nr.10/2007.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Recursul declarat de este formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Astfel, recurentul menționat nu a avut calitatea de reclamant sau intervenient în fața primei instanțe neformulând o acțiune principală sau o cerere de intervenție, ceea ce îl lipsește de calitatea de parte litigantă.
Or, subiect al recursului poate fi numai o parte litigantă, iar declararea unei căi de atac într-o materie contencioasă de o persoană care nu a participat ca reclamant sau pârât la judecată în fond atrage respingerea căii de atac (în speță recursul) ca formulat de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Recursul declarat de reclamanți este întemeiat.
În mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanții nu sunt discriminați în raport de beneficiarii OG 10/2007, respectiv personalul bugetar salarizat potrivit OUG 24/2000 și persoanele care îndeplinesc funcții de demnitate publică.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de Apel apreciază în temeiul considerentelor enunțate anterior că este cazul în prezenta speță.
Art. 2 alin. (2) pct. a) din Directiva 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (invocată de reclamanți) prevede că există discriminare în situația în care două persoane aflate în situație asemănătoare sunt tratate în mod diferit. Or, în condițiile în care scopul acordării indexărilor prin OG 10/2007 a fost acoperirea creșterii inflației pe o perioadă determinată, în mod evident reclamanții sunt discriminați față de persoanele beneficiare ale actului normativ menționat anterior, în condițiile în care inflația afectează în mod similar și veniturile obținute de reclamanți.
Referitor la Decizia nr.819/2008, Decizia nr.820/2008 și Decizia nr.821/2008 ale Curții Constituționale reținute de tribunal drept temei pentru respingerea acțiunii reclamanților, se constată că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale.
În fine, aceste decizii se referă doar la aplicarea și interpretarea OUG nr.137/2000 care nu reprezintă decât temeiul de drept național invocat prin acțiune de reclamantă, care însă se prevalează și art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr.12 din aceeași Convenție și art.11 și art.20 din Constituție.
Or, în mod evident deciziile Curții Constituționale nu restrâng posibilitatea instanței de judecată de a aplica norme internaționale, care au forță ierarhică superioară legislației naționale, conform art.20 din Constituția României.
De asemenea Decizia nr.838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României pe de altă parte, nu se referă la chestiunea litigioasă în discuție, ci la două decizii de soluționare a unor recursuri în interesul legii.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
Acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ). De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.
Pentru aceste considerente, apreciind că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale menționate anterior, Curtea reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr. 2746/15.10.2009 pronunțate în dosar nr- al Tribunalului Cluj care va fi modificată, în limitele cadrului procesual, după cum urmează:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul lui ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Admite recursul declarat de reclamanții, împotriva Sentinței civile nr. 2746/15.10.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică după cum urmează:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției și Libertăților și, în consecință, obligă pârâții Tribunalul Cluj și Ministerul Justiției și Libertăților să plătească reclamanții, creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007 art. 1 alin. 1, astfel: cu 5%, începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007; cu 11 % începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și să le plătească suma datorată cu titlu de creșteri salariale, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Menține dispoziția de respingere a acțiunii reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 25.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
11 ex./28.01.2010.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Daniela Griga
