Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 158/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 158/2008
Ședința publică din 4 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Crețoiu Victor judecător
- - -JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - -asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - -grefier
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții, )., )., HG, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL HUNEDOARA, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI H, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care față de actele și lucrările de la dosar instanța trece la soluționarea cauzei și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA sub dosar nr- reclamanții, )., )., HG, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL HUNEDOARA, CURTEA DE APEL ALBA IULIA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând:
- să fie obligați pârâții 1-4 la plata drepturilor salariale actualizate rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna noiembrie 2000 și în continuare actualizată la data plății efective, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant.
- să fie obligați pârâții de ordinul 3,4 să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
- să fie obligat pârâtul F să aloce fondurile necesare plății sumelor de încasat cu acest titlu.
În expunerea de motive au arătat că sporul în discuție este prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, text de lege abrogat prin art.1 pct.2 din OG.83/2000, dar cu încălcarea art.41 alin.2, art.53, art.114 alin.1 și art.144 din Constituția României.
Reclamanții au invocat Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, conform căreia sporul în discuție se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001, potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii fiind obligatorie.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că între reclamanți și această instituție nu există raporturi de muncă.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 04.09.2005, apreciind că în cauză sunt incidente prevederile art.1, art.3 și art.7 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii.
Pe fondul cauzei arată că pretențiile reclamanților după 01.02.2007 sunt nefondate, conform art.30 din OG 8/2007.Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru perioada 01.04.2004 - 01.02.2007, motivat de faptul că reclamanții au formulat o cerere identică în dosarul nr- soluționată de TRIBUNALUL HUNEDOARA prin sentința nr.781/01.08.2007 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1284/17.12.2007 a Curții de APEL ALBA IULIA.
Deliberând asupra cererii de față în funcție de actele și lucrările dosarului precum și prevederile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art.137 alin.1 din Codul d e procedură civilă, Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate în cauză.
Astfel va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru următoarele considerente:
Conform art.282 lit.a și b din Codul muncii pot fi părți în conflicte de muncă salariații și angajatorii. Între reclamanți și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi de muncă,fapt de natură a nu-i conferi acestuia calitatea procesuală pasivă, Astfel de raporturi există doar între reclamanții și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA, care au calitatea de ordonatori principal, secundar și terțiar de credite, fapt ce le conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru aceleași considerente ale inexistenței raporturilor de muncă între reclamanți și Consiliul pentru Combaterea Discriminării, dar și pentru faptul că acesta din urmă nu poate fi citat în cauză în calitate de pârât cu numai în calitate de expert în probleme de discriminare, se constată că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe cale de consecință, acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestor două instituții va fi respinsă.
Va fi respinsă, de asemenea, excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 2000 - 08.09.2005, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Potrivit art.7 din Decretul 167/1958, prescripția începe să curgă în speță de la data când se naște dreptul la acțiune, iar potrivit art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani. Contrar susținerilor reclamanților, dreptul material la acțiune a început să curgă la data intrării în vigoare a OG 83/2000, când prin art.42, a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 care prevedea sporul în discuție, iar nu la data de 10.03.2008 când Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr.21. De la data intrării în vigoare a OG 83/2000, așa cum corect menționează pârâtul Ministerul Justiției, nimic nu i-a împiedicat pe reclamanți să-și revendice acest drept în instanță. Văzând prevederile legale sus arătate, precum și art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, funcție de data introducerii acțiunii, 09.09.2008, se constată că anterior datei de 08.09.2005 dreptul material la acțiune este prescris în cauză.
Va fi respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA, întrucât aceasta nu a făcut dovada incidenței în speță a prevederilor art.1201 cod civil.
Pe fondul cauzei, este de observat faptul că, prin Decizia nr.21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite în dosar nr.5/2005 la data de 10.03.2008, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrați asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculată la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 republicată prin Legea nr.334/2001.
În conformitate cu prevederile art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Față de cele ce preced va fi admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți, pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA sporul în discuție, actualizat cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective începând cu data de 09.09.2005 și în continuare, iar pentru pârâtele -, și doar pentru perioada existenței raporturilor de muncă. Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA va fi obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant conform sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin H, și
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 2000 - 08.09.2005.
Respinge excepția autorității lucrului judecat, invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții, )., )., HG, împotriva pârâților
MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B-,sector 5, TRIBUNALUL HUNEDOARA cu sediul în D-,jud.H și Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, P-ța - -, nr.1 jud.A și în consecință:
Obligă pârâții să plătească reclamanților: sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prev.de art.47 din Legea 50/1990, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare a fiecărui reclamant, începând cu 09.09.2005 și în continuare, actualizat cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Obligă pârâții să plătească reclamantelor -, -, sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prev.de art.47 din Legea 50/1990, calculat la indemnizația brută lunară de în cadrare a fiecărei reclamante, după cum urmează:
-pe perioada 09.09.2005 - 23.07.2007 pentru -;
-pe perioada 09.09.2005 - 01.08.2007 pentru
-pe perioada09.09.2005-01.10.2007 pentru;
ce urmează a fi actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Obligă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, conform prezentei.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, )., )., HG, împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-,sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, P-ța - -, nr.1-3, scetor 1.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, cu domiciliul procesual ales la sediul Judecătoriei Petroșani,-,jud.H împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, TRIBUNALUL HUNEDOARA cu sediul în D,-,jud.H, Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, P-ța -, nr.1,jud.A;Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în,-,scetor 5 și Cosniliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, ța - -, nr.1-3, sector 1.
Cu drept de recurs în10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04 decembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria
- - - -
Asistenți Judiciari
- - - -
Grefier,
- -
Red.CV
Tehnored.TM/2 ex
Președinte:Crețoiu VictorJudecători:Crețoiu Victor, Doriani Ana, Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria