Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 162/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 162/2010
Ședința publică de la 01 FEBRUARIE 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Mirela Pop
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 9/08.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că reclamantul recurent a înregistrat la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. La termenul de judecată din 13.04.2009 pricina a fost suspendată în baza art. 244 Cod procedură civilă până la soluționarea cererii de strămutare formulată de recurenți la B, fiind repusă pe rol din oficiu întrucât prin Încheierea nr. 7799/29.09.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de strămutare a fost respinsă.
Instanța, reținând că în cauză se solicită judecarea în lipsă, față de actele și înscrisurile depuse în dosar constată pricina în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea în conflict de muncă înregistrată la Curtea de APEL ALBA IULIA, sub dosar nr-, reclamanții:, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând:
- să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005-2006, actualizată cu indicele la data plății efective;
- să fie obligată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au avut, în perioada 20085-2006 calitatea de judecători la Curtea de A I și că în această calitate sunt îndreptățiți, potrivit prevederilor legale, la plata primelor de concediu pretinse pe acești ani.
În drept, sunt invocate dispozițiilor nr.OG137/2000, practica Curții Constituționale (deciziile nr.20/02.02.2000 și 135/05.11.1996 ) și a Curții Europene a Drepturilor Omului ( cazul Marks contra Belgiei,1979).
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat respingerea acțiunii, invocându-se lipsa calității procesual pasive a acestei instituții.-3.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Ministerul Justiției B a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, argumentând că situația descrisă de reclamantă nu se înscrie în cadrul nr.OG137/2000, care sancționează tratamentele discriminatorii, și că prin Decizia nr. XXIII/2005, J a statuat că dreptul magistraților salarizați în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2005 - 28-30.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și susținând că nu are nici un raport juridic de muncă cu reclamanții, neavând calitatea de angajator al reclamanților.
Prin sentința civilă nr.9/8.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, s-a respins excepția calității procesual pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA
Pe fond, s- respins acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL ALBA IULIA.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, în ce privește excepția invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA că este neîntemeiată, deoarece acestei pârâte îi revine, potrivit competențelor atribuite prin Legea nr. 303/2004, sarcina de a păstra și completa carnetele de muncă ale judecătorilor din raza sa de competență.
Referitor la excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a reținut că este întemeiată deoarece pârâtul nu are calitatea de angajator al reclamanților și nici o atribuție referitoare la stabilirea salariilor.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au avut calitatea de judecători la Curtea de APEL ALBA IULIA, în perioada în litigiu, și că prin Decizia nr. XXIII/2005 a -Secțiile Unite, admițând recursul în interesul legii promovat de Procurorul General, a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002.
Prin urmare, s-a reținut că această decizie are forță obligatorie doar în ce privește primele de vacanță pe anii 2001-2004, nu și în ce privește acordarea acestui drept ulterior, respectiv pe anii 2005 - 2006.
În consecință, s-a apreciat că din moment ce nr.OUG177/2002, care a fost legea specială de salarizare a magistraților, nu a mai prevăzut beneficiul acordării primei de concediu până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, respectiv nr.OG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, dreptul la prima de concediu pe perioada 2003-2006 nu a avut temei legal, nefiind prevăzut prin lege specială, și deci nu putea fi acordat reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor sale de recurs, reclamanții au criticat soluția instanței de fond, sub aspectul greșitei respingeri a acțiunii lor, arătând că prin Decizia nr. XXIII/2005, -Secțiile Unite s-a pronunțat doar în ce privește neacordarea primelor de vacanță pe anii 2003-2004, nu și pentru anii următori și că nu se poate vorbi despre o abrogare implicită a prevederilor art.41/1 din Legea nr.50/1996 prin nr.OUG177/2002, așa cum greșit a reținut prima instanță.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate și conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod proc.civ. se constată că recursul reclamanților este nefondat, din următoarele considerente:
Reclamanții au avut calitatea de judecători în cadrul Curții de APEL ALBA IULIA pe perioada în litigiu, iar pretențiile deduse judecății le fundamentează pe discriminarea în raport de dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit acestui act normativ, prindiscriminarese înțelege " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate- precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
Conform art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000" exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile". Prin urmare, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare iar pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial. Dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, trebuie ca ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale distincte-magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariații etc.
Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebire dintre aceste grupuri.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului, în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001).
Perioada în care exista dreptul la primă de concediu acordat magistraților în temeiul art.41/1 alin.1 din Legea nr. 50/1996 a fost stabilită, cu forță obligatorie prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J - Secțiile Unite, în dosar nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Prin această decizie, instanța superioară a statuat că " în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
În considerentele acestei decizii se reține că " de la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41/1 alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii la o primă pentru perioada concediului de odihnă".
În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003.S-a mai arătat, totodată, că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectivpentru că "a considera astfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil"
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioadă în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41/1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin OG nr. 83/2000.
Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept,respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționată este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004, ci și ulterior acesteia.
În același sens, este de reținut că prin nr.OG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților - care constituie legea specială în domeniul salarizării acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50/1996, nu s-a mai prevăzut dreptul la prima de concediu pentru magistrați, abia prin Legea nr.45/60.03.2007 publicată în Of. nr.169/2007, de aprobare a G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, acest drept fiind reglementat din nou.
Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne precum și a normelor europene invocate de reclamantă, un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, or în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție, pretențiile reclamanțiilor au fost corect respinse.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul nici a protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale".
În raport de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 9/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 februarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. MS/
23 ex./24.02.2010
Jud.fond-,
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Mirela Pop, Nicoleta Vesa
