Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1720/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1720/R-CM
Ședința publică din 18 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase
JUDECĂTOR 3: Lică Togan
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-PRIN DGFP, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.561/CM din data de 16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile, respectiv: recurenții-pârâți Institutul Național al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice-A, intimații-reclamanți R și și intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 03.04.2008 reclamanții, -, (), (), (), R, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Superior al Magistraturii, Tribunalul București, Curtea de Apel București, Institutul Național al Magistraturii pentru a fi obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG10/2007, în cele 3 etape: 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007, 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin acte normative, respectiv OG nr. 6, 8, 10 și 11/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând doar judecătorii și procurorii.
În acest fel s- creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauză și celor două categorii care au fost exceptate.
La data de 12.06.2008, tribunalul a disjuns din oficiu acțiunea formulată de reclamanții, -, (), (), (), -, domiciliați în municipiul B, a reclamantei domiciliată în județul T, a reclamantei - domiciliată în județul I, a reclamantei domiciliată în județul D, a reclamantei domiciliată în județul C și formarea unor noi dosare nr-, nr-, nr-, nr-, respectiv nr-.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.561/CM/16.06.2008, a respins acțiunea față de Consiliul Superior al Magistraturii, Tribunalul București și Curtea de Apel București, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantele R și și obligat pârâtul Institutul Național al Magistraturii să plătească acestora drepturile salariale reprezentând creșteri salariale prevăzute de nr.OG10/2007, respectiv: 5 % începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, precum și 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Același pârât a mai fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce celuilalt pârât fondurile necesare achitării drepturilor salariale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantele fac parte din personalul asimilat magistraților din cadrul Institutului Național al Magistraturii.
Din carnetele de muncă ale acestora reiese că din 01.10.2005, respectiv 09.-, și până în prezent au fost angajatele Institutului Național al Magistraturii. Cu toate acestea, reclamantele au chemat în judecată și pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
În prezenta cauză nu se regăsește această identitate, reclamantele având de la data intrării în magistratură raporturi de muncă doar cu Institutul Național al Magistraturii, așa încât a fost respinsă acțiunea formulată împotriva acestor trei pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Potrivit art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil și reclamantelor, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația, în speța dedusă judecății se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductivă de instanță, tribunalul a reținut că prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art.1, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5 % începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna dec.2006, cu 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11 % începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de disp.art.5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul a reținut că potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal (OG nr.10/2007) tribunalul nu a reținut invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenței vreunui scop legitim care să conducă la înlăturarea categoriei reclamantelor de la beneficiul creșterilor salariale prev. de art.1 lit. a, b și c din nr.OG10/2007.
Așa fiind, tribunalul a apreciat ca discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La cele menționate anterior se adaugă și faptul că disp.art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art.20 din legea fundamentală, art.23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
aplicabile în speță sunt și disp.art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
Față de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pe pârâtul Institutul Național al Magistraturii să plătească reclamantelor diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% de la 01.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul a considerat că este întemeiată, din perspectiva disp.art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamantele ar fi beneficiat la momentul la care pârâtul le datora drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Potrivit art.40 alin.2 Codul muncii, coroborat cu art.6 alin.1 din Decretul nr.92/1976, pârâtul a fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei si Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Potrivit art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și proiectul legii de rectificare bugetară. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, celălalt pârât se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamante, astfel că a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termen legal, Institutul Național al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin recursul său, Institutul Național al Magistraturii a criticat sentința pentru nelegalitate arătând că prevederile legale invocate de reclamante nu se aplică și magistraților, ci doar funcționarilor publici din anumite instituții, iar cele două categorii de personal nu se află în situații analoage sau comparabile, astfel că nu poate fi reținută nici o discriminare între cele două categorii de personal.
Prin recursul său, Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.1 și 9 Cod procedură civilă arătând, în esență, următoarele:
- instanța de fond nu a avut în vedere motivele de fapt și de drept invocate de recurent și a reținut greșit că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care recurentul nu poate fi confundat cu statul sau cu bugetul de stat;
- potrivit dispozițiilor art.21 al.1 și art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice recurentul nu putea fi obligat la alocarea fondurilor pentru plata reclamantelor, care sunt angajatele altui ordonator principal de credite;
- obligarea recurentului la majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Justiției prin lege este și inadmisibilă deoarece legea bugetului de stat este o lege organică ce nu poate fi modificată de recurent care are doar sarcina de a monitoriza respectarea legii de către ordonatorii principali de credite, iar suplimentarea creditelor bugetare alocate este o problemă de legiferare, iar dacă instanța de fond a admis cererea a depășit atribuțiile puterii judecătorești;
- recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece reclamantele sunt angajatele Institutului Național al Magistraturii, iar raportul juridic de serviciu este creat între aceștia, neexistând un raport obligațional cu recurentul, care nu putea fi obligat la alocarea fondurilor;
- reclamantele pot urmări valorificarea dreptului doar împotriva debitorului lor care, la rândul său, poate chema, eventual, în judecată în condițiile art.60 Cod procedură civilă, acea autoritate ce nu și-a îndeplinit obligațiile față de angajator, în condițiile existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile;
- recurentul nu are între atribuțiile sale, prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002, pe acelea de a plăti, vira sau aloca fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului bugetului de stat pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Recursul formulat de către Institutul Național al Magistraturii este nefondat pentru că instanța de fond a reținut corect că, aplicându-se diferențiat dreptul la indexare reglementat de nr.OG10/2007 se ajunge la încălcarea principiului egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Tot corect a reținut tribunalul și că dispozițiile art.4 și 16 din Constituția României, precum și cele ale art.5 din Codul muncii, consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de dispozițiile art.20 din Constituție, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
Mai mult, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
În aceste condiții, corect s-a reținut că acele creșteri salariale reglementate prin nr.OG10/2007 se aplică și reclamantelor, odată ce scopul acordării acestor majorări prin lege este acoperirea creșterii inflației pe o anumită perioadă determinată de timp.
Recursul formulat de către Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de fond a arătat în finalul considerentelor sale motivele pentru care a obligat recurentul la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor în litigiu și față de aceste considerente nu se poate reține că nu a analizat și nu a soluționat corect problema calității procesuale pasive a recurentului.
Față de atribuțiile recurentului, astfel cum sunt reglementate prin lege, respectiv Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, nr.HG288/2005 privind organizarea și funcționarea recurentului și nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii și a dispozițiilor art.106 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară nu se poate reține că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, sau că pe fond a fost obligat greșit la alocarea fondurilor bugetare necesare plății drepturilor în litigiu.
Potrivit acestor reglementări, recurentul răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, iar în situația obligării la plata drepturilor salariale doar a pârâtului, fără obligarea recurentului la alocarea fondurilor bugetare necesare, pârâtul ar fi în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata drepturilor în litigiu.
Este adevărat că legea bugetului este o lege organică și nu poate fi modificată de către recurent, dar rectificarea acestei legi implică și întocmirea proiectului de rectificare a legii bugetului, proiecte ce se întocmesc atât de către ordonatorii principali de credite, cât și de către recurent.
Chiar dacă nu există un raport de serviciu între reclamante și recurent, acesta este cel ce răspunde de proiectele de rectificare a legii bugetului de stat, pe baza proiectelor de rectificare a ordonatorilor principali, deci și a pârâtului din această cauză.
Mai mult, activitatea pârâtului este finanțată de la bugetul de stat potrivit art.106 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Față de toate aceste considerente nu se poate reține că motivele de recurs invocate de recurent sunt fondate.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate ambele recursuri formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.561/CM din data de 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind reclamantele R, domiciliată în comuna, sat, județul A, domiciliată în Pitești, str.- -, - 13,.B,.19, județul A și pârâții CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, cu sediul în B, Calea, nr.141 B, sector 6, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în B,-, sector 4.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnored.
Ex.9/27.11.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Maria PloscăJudecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan
